09.11.2007 pag 5 Cuvantul de Duminica
|
| Cuvinte mari cu ocazia zilei bisericii
Cuvinte din lumină ? Lumina lui Hristos și bisericile, Lumina lui Hristos și lumea, Lumina lui Hristos și Europa, acestea sunt temele care urmează a fi discutate. Numai că și de această dată cei care au o atitudine critică au fost lăsați pe dinafară. La Sibiu, Pater Don Demidoff ICCC este din nou urmărit de Securitate: Unde sunt frații și surorile creștine? Se vorbește despre Lumina lui Hristos și se evită un limbaj deschis. Ei preferă imaginea dulce, blândă a lui Isus, dar au uitat că Isus nu s-a mulțumit numai să predice dragostea, ci a fost și un revoluționar, un rebel, un provocator. Se spune că Lumina lui Hristos va străluci pentru toți. Dar mult prea mulți rămân în întuneric. Ei nu sunt lăsați să se bucure de Lumina lui Hristos. Suntem departe, chiar prea departe de unitate și de spiritualitate, iar mărturisirea a fost dată uitării, uneori chiar cu prețul suferinței întru Isus Hristos. Ei plutesc în masa ?delegaților? și se simt bine. Dar cei de afară nu sunt bine deloc. Ei se află la mare distanță de o Europă dreaptă. Turcia nu este primită în Europa pentru că în această țară se practică tortura. România a fost integrată în Europa începând cu data de 1 ianuarie 2007! Iar aici tortura continuă "nestingherită" în închisori. Și pentru că Don Demidoff nu încetează să condamne aceste fapte, el este calomniat, insultat, șicanat, amenințat în această țară europeană, iar telefonul lui este ascultat. Unde este solidaritate fraților și a surorilor? Ne aflăm departe de o pace mondială. Nu cred că are rost să vorbesc despre toate locurile din lume în care oamenii continuă să se omoare între ei. Dreptatea există pe hârtie sub forma unor cuvinte meșteșugite, în timp ce noi, oamenii, ne distrugem singuri " nestingheriți" propria creație. Suntem departe de o Europă a păcii. Suntem obsedați de grandomanie, dar îi uităm și-i dăm la o parte pe cei mici, pentru că ceea ce contează pentru domnii cu poziții importante din Bruxelles și din alte locuri, îi lovește pe cei mici și săraci, așa cum sunt de exemplu cei din România. Industria se dezvoltă exploziv, iar comerțul își lasă urmele sale uriașe. Dar industria și comerțul sunt singurele domenii care prosperă. Cei mici, care vor să participe și ei, rămân fără ultimul ban în buzunar. Multe lucruri sunt mai scumpe decât în "vest", iar salariile rămân o jignire pentru muncitori și pentru funcționari. Asigurările sociale sunt luate în derâdere. Cei mari și puternici, masonii au grijă și în România ca cei care au curajul să spună adevărul să fie calomniați și excluși. Demidoff a câștigat în România și în alte state europene peste 80 de procese ca urmare a calomniilor și a intrigilor la care a fost supus. El a obținut despăgubiri morale de peste 100.000 euro, iar între cei care au plătit aceste sume se numără și miniștri, iar fondurile astfel obținute au fost investite în restaurarea vechii biserici din Iacobeni. Guvernul României este plin de masoni, care nu se sfiiesc să apară în public. Ei sunt cei care întunecă lumina lui Hristos. Nu știm care este Dumnezeul lor: nu este oare Anticristul? Să fie oare vorba despre umbra Anticristului împotriva luminii lui Isus? Creștinii nu au voie să se implice în apelul globalizării. Dictatura globalizării este mult mai dramatică și mai dureroasă decât comunismul, iar această țară cunoaște foarte bine acest proces. În dauna echității sociale, arma globalizării este îndreptată împotriva celor săraci. Globalizarea nu este decât un paravan care ascunde adevărul gol-goluț: Guvernul unic mondial la care puterea tiraniei este deținută de omul modern creat după aceleași tipare în întreaga lume, rezultat al manipulării genetice pentru o lume bine croită. Are dreptul să trăiască numai cel care este compatibil și care se încadrează în cerințele catalogului ?noilor? profesii. Hristos însă susține individul. El respinge ideea de colectiv promovată de comunism, care i-a făcut pe oameni să sufere vreme de mai multe decenii. În această țară pot fi văzute urmele dure ale acelor vremuri, iar copiii, noua generație, sunt în continuare îndoctrinați. Discutați aceste subiecte în întrunirile voastre, rugați-vă ca lumina lui Hristos să se coboare și asupra României. Europa, lumea: oare nu este posibilă o abordare la o scară mai mică? Episcopii și mitropoliții catolici și ortodocși și-au sacrificat proprii frați, iar ?liderii? evanghelici l-au lăudat în mass-media și l-au ridicat în slăvi pe conducătorul iubit Ceaușescu, iar voi stați sub același acoperiș și râdeți de cei care au curaj să spună lucrurilor pe nume, la 17 ani de la așa-numita revoluție.... Când veți depăși stadiul de discuții despre Lumina lui Hristos și când o veți aduce cu adevărat... o aveți aduce la Sibiu. Atunci când în Sibiu, când în România va avea loc cândva, mai curând decât se așteaptă, marea explozie, când stăpânii industriei își vor închide templele de oțel și când vor pierde teren pentru că clasa muncitoare nu se va mai lăsa exploatată și va cere salarii echitabile, iar fabricile vor fi mutate în Moldova, în Asia, mi-aș dori să republic acest articol... Dar până atunci voi continua să vorbesc despre șicanele la care sunt supus. Poate că și voi, dragi frați și surori întru Lumina lui Hristos, veți avea curajul să mă invitați alături de voi. Iată adresa mea de mail: Basilica-Demidoff@web.de Vă doresc să vă bucurați de binecuvântarea Sfântului Duh. Pater Don Demidoff, care a ieșit din rândurile bisericii catolice în urmă cu mai bine de 30 de ani. Fondatorul Bisericii independente, catolice și ecumenice din România, membru al International Council of Community Churches USA. Atenție: și evreii au drepturile lor în biserica din Iacobeni: steaua lui David și menora se regăsesc aici, pentru că Isus Hristos a fost iudeu, dar și celelalte confesiuni sunt la fel de bine primite în această biserică. Nu ezitați să ne vizitați. Ziarul de Sibiu În acest ziar, în fiecare vineri public la pagina 5 articolul meu "Cuvântul de duminică" Din ce motiv? Pentru că aici nu sunt cenzurat, pentru că o echipă redacțională tânără publică un ziar de calitate și dă dovadă de curaj, pentru că întregul balast ideologic a fost aruncat la groapa de gunoi a istoriei, pentru că ziarul a rezistat tuturor încercărilor celor puternici din România de a elimina articolul meu din paginile sale. Și dacă vreți să aflați adevărul, atunci abonați-vă la ZIARUL de SIBIU și citiți în fiecare vineri articolul meu "Cuvântul de duminică". Articolul meu "Cuvântul de duminică" este disponibil în fiecare vineri și pe internet în limba engleză și germană:
|
| 24.08.2007 Răzbunare sau resocializare
Da și iarăși da: în această rubrică vom mai vorbi frecvent despre nedreptățile care se întâlnesc în general în această țară, dar în special în închisorile din România. Numai cine vorbește despre acest lucru poate determina o schimbare. Cine trece sub tăcere aceste abuzuri îi ajută pe cei care îi umilesc și îi asupresc pe oameni. Și aceștia au intenții la fel de josnice ca cei care sunt închiși.
Este adevărat că acești deținuți au încălcat legile și au produs un prejudiciu în dauna noastră sau a societății. Trebuie să protejăm societatea de acești oameni. Trebuie să îi excludem pentru o vreme din societate. Dar cât timp? Și în ce condiții? Avem voie să îi ținem în spatele gratiilor ca pe animale? Avem voie să îi batem, să îi umilim?
Suntem oameni care tratează alți oameni Nu avem voie. Niciodată. Suntem oameni care tratează alți oameni ca atare, indiferent de faptele săvârșite de aceștia. Cine se răzbună, ba chiar abuzează de aceste persoane, nu face decât să dovedească faptul că nu suntem mai buni decât cei care ne-au făcut să suferim.
În închisorile din România se practică tortura. Noi îi abrutizăm și mai mult pe acești oameni. Le arătăm că nu le oferim decât o singură perspectivă, este vorba despre aruncarea în fundul prăpăstiei. Aceasta este oare atitudinea noastră de creștini? Cum să înțeleagă acești oameni ce înseamnă iubirea creștină a aproapelui, iertarea și cum să înțeleagă că și ei au dreptul la resocializare, la reintegrarea în mijlocul nostru?!
O investiție pentru societate Dacă îi torturăm atunci când se află în închisoare, dacă îi transformăm în animale, dacă îi învățăm ce este ura și violența, atunci suntem toți criminali și nu merităm să fim numiți oameni. Perioada petrecută în închisoare nu este menită să distrugă individul, ci să-l ajute să regăsească valorile umane. Perioada petrecută în închisoare este un semn: gândește-te la tine, încearcă să te corectezi, pregătește-te pentru o nouă viață, cere iertare: este vorba astfel de resocializare. Dar deținuții trebuie să aibă ocazia să pună în practică aceste idei. Astfel aceste instituții au nevoie de cei mai buni psihologi, și nu de pseudo-psihologi cu grad militar, de cei mai calificați asistenți și de persoane cu funcții de conducere cu caracter puternic și curat. De preoți care îi iubesc și pe infractori și care îl recunosc pe Isus și în ei (... am fost în închisoare) și le permit deținuților să păstreze legătura cu familiile lor și în cazul celor mai lungi perioade de detenție, oferindu-le în același timp și șansa de perfecționare și calificare. Deținuții bolnavi trebuie să se bucure de o atenție specială și nu să fie dați uitării, nu să fie privați de medicamente în speranța că vor muri și societatea va mai săpa de un infractor. Este o investiție pentru noi toți, pentru societate.
România este departe de a fi un stat umanitar România, țara unui dictator bestial, mai are mult până când va promova și va permite susținerea atitudinii umanitare. Dacă cei care fură un ou sunt condamnați la ani grei de detenție numai pentru că nu își permit un avocat, dacă cei "puternici", acuzați de fapte de corupție pentru mai mute miliarde, nu trebuie decât să viziteze formal trei zile închisoarea, dacă grajdurile pentru porci din Europa sunt mai confortabile și mai igienice decât celulele închisorilor din România, dacă deținuții sunt amenințați și bătuți pentru că îndrăznesc să se plângă de condițiile de detenție, dacă aceștia nu au dreptul să beneficieze de sprijinul unui preot ales de ei și în care au încredere, suntem cu siguranță în prezența unei încălcări permanente a drepturilor omului.
România trebuie să renunțe la răzbunare. Este greu într-o țară în care iubirea față de apropare face în continuare obiectul suspiciunilor. Cât de săracă este această țară dacă se bănuiește mereu că în spatele iubirii față de aproape se ascunde un paravan. Un paravan pentru ce? Un paravan pentru că aceasta a fost ideea formulată de Ceaușescu și inoculată oamenilor. La 16 ani de la revoluție, Ceaușescu și Elena trăiesc printre noi.
Nu ne este rușine.....? Trebuie să îi ajutăm pe acești proscriși. Și dumneavoastră trebuie să procedați la fel. Majoritatea dintre ei s-au născut la marginea societății, iar calea infracțională a fost stabilită încă de la naștere. I-a întrebat cineva dacă vor să se nască la marginea societății sau dacă nu ar prefera să fie fiul sau fiica unui bolșevic corupt? Oare statul s-a preocupat să le ofere un loc de muncă pentru a nu fi tentați să săvârșească fapte criminale?!
Au avut oare o șansă să se integreze în societate? Mulți au furat de foame, uneori chiar pentru a-și hrăni copiii. Nu ne este rușine că îi dăm de-o parte, că vrem să scăpăm de ei și că ne ferim de ei?
Îi urâm. Iar în fiecare an, în închisoare, ura lor față de societate și față de oameni este tot mai puternică. Ură până la moarte. Ei vor ieși pe porțile închisorii și vor reveni în societate cu această ură, o ură care îi va domina până la următoarea crimă. Dar pentru următoarea crimă noi suntem responsabili: eu și cu tine.
În loc de răzbunare avem nevoie de resocializare. Este în interesul nostru. Pentru propria siguranță.
Chiar astăzi cu mine în rai..... Alături de EL au fost duși alți doi făcători de rele pentru a fi omorâți împreună cu EL. L-au crucificat pe EL și pe făcătorii de rele, pe unul la dreapta, pe celălalt la stânga. Unul dintre tâlharii crucificați L-a batjocorit și I-a spus: Nu ești Tu Hristosul, regele iudeilor, deci mântuiește-Te pe Tine însuți și mântuiește-ne și pe noi. Dar celălalt l-a înfruntat și I-a spus: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău. Și i-a zis: Doamne, adu-ți aminte de mine, când voi veni în Împărăția Ta. Isus a răspuns: Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai. Luca, 23,32 Noul Testament.
Pater Don Demidoff ICCC |
| 03.08.2007 Pater Don Demidoff solicită finalizarea cât mai grabnică a audierilor
Pater Don Demidoff solicită finalizarea cât mai grabnică a audierilor
În loc de Cuvânt de Duminică Eforturile lui Pater Don Demidoff de a scoate la lumină torționarii din penitenciarele românești continuă cu noi elemente, pe care președintele Ligii pentru Renaștere Morală le aduce la cunoștința procurorilor care anchetează cazul.
Într-o scrisoare deschisă pe care Pater Don Demidoff a trimis-o procurorilor care anchetează sesizările de tortură din Penitenciarul de la Codlea, președintele Ligii pentru Renaștere Morală solicită audierea grabnică a deținuților dispuși să indice acele persoane care fie torturează, fie permit torturarea deținuților. În ideea unei democrații autentice, care stabilește drept pedeapsă maximă privarea de libertate, dar nu și bătăile și presiunile fizice sau psihice, Pater Don Demidoff atrage atenția că, în continuare, există șanse ca ancheta penală pentru depistarea torționarilor să dea greș.
"Din acest motiv, vă rugăm că continuați fără întârziere procedura și să audiați deținuții în cauză, conform acordului încheiat, în prezența avocatei și a președintelui Ligii. Ne surprinde faptul că, pe perioada absenței noastre și cu încălcarea acordului încheiat, ați audiat alți deținuți în absența noastră. Astfel, la data de 20 iulie 2007 a fost audiat de dumneavoastră deținutul Moisii, Ionel. Tocmai în această situație este foarte importanță prezența noastră. Pornim de la premisa că Liga poate avea în continuare încredere în dumneavoastră și că procedura se va realiza în continuare obiectiv și corect”, semnalează Pater Don Demidoff în scrisoarea sa.
Pentru ca ancheta să continue în bune condiții care să scoată la iveală adevărul, Pater solicită procurorilor să reia audierile deținuților audiați până acum, dar în alte condiții – fără prezența vreunui reprezentant al Penitenciarilui Codlea, față de care, orice deținut audiat este vădit inhibat în a recunoaște persoanele și faptele de tortură ale acestora, în speță gardienii penitenciarului de maximă siguranță situat în județul Brasov.
"Deținutul Giuga Gheorghe, care la prima audiere a fost dispus inițial să spună adevărul, după ce reprezentantul închisorii a fost nevoit să părăsească încăperea în care se realiza audierea, la cererea dumneavoastră, trebuie audiat din nou fără întârziere. Deținutul care suferă de o afecțiune cardiacă gravă este torturat psihic după audiere într-o formă specială, prin faptul că medicul închisorii îl privează de medicamentele vitale, iar medicamentele cumpărate de către Ligă în valoare de peste 3 milioane de lei nu îi sunt puse la dispoziție. Astfel, conducerea închisorii este vinovată de complicitate la omor în cazul unui deținut”, amintește Don Demidoff în scrisoarea sa.
De aceea, Pater solicită ca cei șase deținuți audiați până acum, dar în prezența unui reprezentant al închisorii, să fie reaudiați, fără ca nimeni din partea penitenciarului să mai participe la întâlnirea cu procurorii, pentru a putea spune fără teamă adevărul. “Agentul nu are dreptul să fie prezent în camera în care se desfășoară audierea sau să asculte la ușă, așa cum s-a întâmplat în trecut. Deținuții trebuie să dispună de dreptul de a declara dacă și cum au fost amenințați sau bătuți pe drumul către procuratură. În mod suplimentar, este important ca documentele referitoare la torturarea fiecărui deținut în parte care sunt de mai multă vreme în posesia procuraturii să fie puse în discuție și prezentate deținutului în cauză la fiecare audiere”.
Încercări de mușamalizare Pater Don Demidoff susține că, prin unele acțiuni ale conducerii Penitenciarului Codlea, s-ar putea încerca intimidarea, într-un fel sau altul, a deținuților dispuși să recunoască persoanele vinovate de acțiuni de tortură. “Cu siguranță că nu este o întâmplare faptul că, pe parcursul ultimilor luni, deținuții care urmau să fie audiați de către procuratură, au fost transferați frecvent în alte închisori fără prezentarea unor motive pentru această măsură. Fără îndoială că este vorba despre o încercare de a evita audierea deținuților de către procuratura Brașov. Solicităm revenirea fără întârziere a acestor deținuți la Codlea și audierea lor conform acordului încheiat”, arată Pater Don Demidoff.
În urma semnalelor primite, Pater susține că amânarea audierilor va duce la torturi fizice și psihice tot mai intense asupra deținuților dispuși să vorbească. Un fapt de extremă importanță este și apariția unui fost deținut, care deja a declarat sub jurământ în fața notarului, detalii despre torturile la care sunt supuși deținuții. “Pentru ca viața acestui deținut eliberat să nu fie pusă în pericol, numele și domiciliul acestuia nu sunt făcute cunoscute până la audierea acestuia”, mai arată Pater, care solicită extinderea listei de deținuți ce urmează a fi audiați.
Unde e protecția poliției? În ultimul timp, la adresa reprezentanților Ligii au fost trimise diferite amenințări, unele dintre ele vizând chiar viața lui Pater Don Demidoff. “Liga solicită protecția imediată a persoanei din partea poliției române. Din scrisoarea avocatului de la Strasbourg puteți vedea că și acesta cunoaște faptul că viața președintelui se află în pericol, datorită acțiunilor sale critice la adresa regimului, acesta primind amenințări anonime telefonic și pe internet, pentru care Liga a depus deja plângere la procuratura din Sibiu".
Cu toate acestea, președintele Ligii pentru Renaștere Morală, Pater Don Demidoff, susține că are încredere în corectitudinea anchetei procurorilor brașoveni.
casetă-citat "Aprobați cererile formulate de peste 150 de deținuți și permiteți preotului Demidoff să revină fără întârziere alături de deținuți pentru a le acorda asistență religioasă și a le permite să își valorifice dreptul la libertatea religioasă”
casetă Europa intervine În noiembrie, Consiliul Europei va supune dezbaterii cererea adresată de Ligă cu privire la torturarea deținuților din închisorile din România. Decizia instituției europene vine în urma numeroaselor semnale de alarmă trase de Don Demidoff. Astfel de sesizări au fost trimise și instituțiilor din România, Parlamentul întrunindu-se într-o comisie pentru a analiza aceste fapte. Ministrul Justiției urmează să fie audiat și el de parlamentari în această chestiune.
casetă Pater Don Demidoff ICCC Basilica in Iacobeni International Council of Community Churches USA League for the Renaissance of Moral Standing in Romania Foundation Casa Don Bosco for abandoned children
Lupta continuă. Opriți tortura! |
| 13.07.2007 Proces pentru respectarea legii
De 16 ani apărăr copiii străzii, de 16 ani autoritățile pun bețe în roate
Proces pentru respectarea legii
Pater Don Demidoff, în calitate de președinte al Fundației “Sfântul Don Bosco”, a dat în judecată în contentios administrativ Consiliul Județean Brașov și președintele acestuia, Aristotel Căncescu. Motivul – instituția refuză orice dialog.
De mai bine de 16 ani, pe teritoriul județului Brașov, Fundația “Sfântul Don Bosco” a ocrotit și educat peste 300 de copii ai străzii, avân în mod constant și câte 130 de copii permanent în cămin. Întreaga activitate a Fundației a fost susținută din alte fonduri decât cele venite din partea statului român sau ale instituțiilor acestuia. Cu toate aceste, autoritățile brașovene au desconsiderat vădit acest gen de activitate, reiese din plângerea depusă de Pater Don Demidoff, președintele Fundației și al Ligii pentru Renaștere Morală. El a luat decizia de a înceta colaborarea cu autoritățile privind protecția copilului din județul Brașov. “Această hotărâre a fost determinată de abuzurile repetate săvârșite de secretarea Consiliului Județean Brașov – Mariana Tihărău și de directoarea Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, Liana Braniște. Mi s-a răspuns cu ingratitudine, amenințări, procese de dizolvare a fundației, toate datorită unor aversiuni personale. De asemenea, nemulțumirea are la bază și modul defectuos și greșit de interpretare a legii reintegrării copiilor în familiile firețti, indiferent dacă părinții au condiții materiale și morale de continuare a pereie de creștere și educare a acestora”, arată Pater Don Demidoff în plângerea depusă la președintele Tribunalului Brașov, secția Contencios administrativ.
Pater a cerut în nenumărate rânduri clarificarea unor astfel de reguli. Una din cele mai recente astfel de solicitări a fost făcută pe 15 mai – fără nici un rezultat, mai grav, fără nici un răspuns. Practic, conducerea Consiliului Județean Brașov a ales să lase Fundația “Sfântul Don Bosco” să își rezolve singură problemele în relația cu Direcția pentru protecția copilului, deși aceasta din urmă este subordonată Consiliului Județean. Pater Don Demidoff a apelat chiar și la reprezentanții Consiliului Județean Brașov, cuprinși, însă, de aceeași letargie în rezolvarea oricăror probleme. “ Funcționează astfel, așa cum am constatat și din alte exemple, așa-numita «democrație» românească. O autoritate este reclamată la organul supraordonat de control, este vorba despre Consiliul Județean, iar președintele Consiliului Județean declară că pentru problema respectivă este competentă autoritatea reclamată, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că poliția trimite plângerea chiar către hoț, care este competent pentru fapta sa de încălcare a prevederilor legale”, a scris Pater Don Demidoff consilierilor județeni din Brașov.
Președintele Fundației “Sfântul Don Bosco” demască și atitudinea vădit rău-voitoare afișată în continuare de reprezentanții Protecției copilului a județului Brașov. “În baza unei alte scrisori din partea DGASPC, din data de 21.06.07, se solicită chiar imperativ fundației să transmită fără întârziere lista copiilor care trebuie să părăsească fundația, deoarece cooperarea cu autoritățile din Brașov ar fi imposibilă. Din scrisoare se poate constata bucuria că autoritățile scapă în sfârșit de fundația ”insistentă”. În același timp, DGASPC săvârșește o nouă încălcare a atribuțiilor de serviciu care îi revin. Afirmăm că nu vom reacționa la aceste scrisori incredibile ci îl vom deferi pe domnul președinte Cancescu tribunalului de contencios din Brașov. Nu vom preda către DGASPC nici un copil pentru că acești copii vor avea parte de suferințe și de abuzuri. Nu ne temem de nici un proces pentru a scoate la lumină faptele grave săvârșite, categorie din care face parte și ”reintegrarea” abuzivă în dauna copiilor care ajung din nou pe stradă”, mai scrie Pater Don Demidoff consilierilor județeni din Brașov.
Don Demidoff solicită, prin intermediul Contenciosului administrativ, ca și președintele Consiliului Județean să se implice în această problemă. “S-a dispensat de orice răspundere fiind de acord cu conduita și abuzurule conducerii direcției și comisiei”, mai arată Pater Don Demidoff.
Basilica in Iacobeni International Council of Community Churches USA League for the Renaissance of Moral Standing in Romania Foundation Casa Don Bosco for abandoned children
|
| 22.06.2007 Pledoarie pentru normalitate
Într-adevăr, este greu să scrii în spațiul rezervat Cuvântului de Duminică, semnat de Pater. Dar cuvintele apar relativ ușor, atunci când vine vorba de o revoltă pentru normalitate.
Tot mai mulți îl cunosc. În zona sărăcăcioasă a Agnitei i se spune “bossul” – ajută multă lume. Îl cheamă Pater Don Demidoff și are o istorie pe care mulți nu ar acumula-o nici în șapte vieți. O viață zbuciumată, de preot al spinilor. Iar de 17 ani, înfruntă mentalități învechite aici, pe tărâmurile din România. Normal, despre Pater s-a scris mult. Și încă se mai scrie. Din păcate, încă se mai scriu multe prostii. Iar de parcă nu ar fi de ajuns, toate aceste elucrubații se repetă. Aproape periodic, pe “piață” reapar tot felul de informații. O vreme, Pater le-a ignorat. Învățat în spiritul normalității civilizate din Occident, le-a contracarat, mai apoi. Nu de unul singur, ci în Justiție. Iar Justiția i-a dat dreptate, în nenumărate rânduri.
Pater este omul care încă mai are puterea să se revolte. Pentru lucruri pe care noi, românii, nu mai dăm nici un strop de energie. După ce ani de-a rândul a luptat pentru copiii străzii, cărora le-a dat un cămin și le-a arătat un sens în viață, cel mai recent exemplu este lupta pentru condiții umane în penitenciare, pentru stoparea torturii. De 17 ani nimeni nu s-a interesat de cei care intră în închisori. Învățați să îi considere paria ai societății pe cei care ajung după gratii, pe nici unul din locuitorii acestei țări nu i-a mai interesat soarta miilor dintre noi, care calcă strâmb. Cu ce drept să fie ei torturați?, s-a revoltat Pater și a pornit o adevărată campanie. Pentru ca cei din penitenciare să nu fie tratați ca niște subspecii. O luptă pentru care nimeni din această țară, încă, nu a mai depus atâta energie. O luptă pe care, inevitabil, Pater o va câștiga.
Acestea sunt doar câteva dintre preocupările pe care Pater Don Demidoff le are aici, în România. Ce primește în schimb? Multă suspiciune și răutate crudă. A învățat să treacă și peste aceste derapaje mioritice cu care nu avem cum să ne mândrim. Pentru el, sunt doar “mușcături la gambă”. Pentru cei care le fac, însă, ar trebui să fie un semnal de alarmă. Un semnal că se află pe un drum care nu este cel al normalității. Un semnal că nu prin astfel de manifestări pline de meschinărie, viziuni înguste sau suspiciune comunistă devenim ceea ce vrem – cetățeni civilizați ai Uniunii Europene. Un semnal că ceea ce nu putem înțelege nu înseamnă că trebuie să dărâmăm. Din păcate, se pare că nici în Ardeal, nu toți oamenii au învățat că dacă cineva dă dovadă de spirit umanitarist, musai să ascundă și alte interese. Spus pe față, chiar și ardelenii noștri se pare că nu au înțeles că, în spatele acțiunilor umanitare ale lui Pater nu există interesele “puterilor occidentale”, sensuri “obscure” sau porniri triviale. Din păcate, nu toți ardelenii sunt învățați cu spiritele înalte, care pun înaintea interesului propriu bunăstarea celor din jur, a celor năpăstuiți, în special.
Acum câteva zile, o altă mostră de meschinărie cripto-comunistă a ieșit din nou în spațiul public. De fapt, aceleași povești răutăcioase la adresa lui Pater Don Demidoff, amplificate de comentariile anonime pe care ți le permite internetul. Ar trebui să ne pară rău de câte ori vedem astfel de derapaje. Ar trebuim să ne căim și să ne rugăm pentru cei a căror minte refuză să își lărgească orizonturile. Nu aceasta este normalitatea. Nu acesta este spiritul de om liber, european. În continuare, prea mult respingem ceea ce nu putem pricepe. De 17 ani, Pater Don Demidoff întâlnește la perioade aproape regulate, tot felul de oponenți, care se pun de-a latul, în contră, doar pentru că nu înțeleg. Sau nu vor să înțeleagă faptul că normalitatea este alta. Una în care acțiunile lui Pater Don Demidoff sunt înțelese, sprijinite, admirate.
Mușcăturile la gambă nu fac nimănui cinste. Dimpotrivă, dezonorează. Pater este oricând gata să ducă și o luptă a ideilor o dovedește în fiecare săptămână prin Cuvântul de duminică. Rămâneți-i fideli și nu vă coborâți la nivelul gambelor.
PS: Prin intermediul anonimilor de pe internet, ZIARUL a fost amenințat că pierde cititori, publicându-l pe Pater. Fie și așa îi pierdem pe cei de jos, dar îi câștigăm pe cei deschiși la minte.
Pater Don Demidoff
Basilica in Iacobeni International Council of Community Churches USA League for the Renaissance of Moral Standing in Romania Foundation Casa Don Bosco for abandoned children
|
| 15.06.2007 Tortură, tortură fără sfârșit
Acțiunile mele împotriva torturii din închisorile din România au primele rezultate. Comisia parlamentară pentru drepturile omului m-a ascultat, directorul general adjunct al Administrației naționale a penitenciarelor, dl. Spaiuc, m-a primit în “audiență”, iar procurorul de pe lângă Curtea de apel din Brașov a început audierea primilor 45 de deținuți care au fost supuși la torturi.
Mulți sunt de părere că "nu merită să faci ceva pentru criminali, sunt vinovați și își merită destinul." Cine vorbește astfel, face parte dintre cei care s-au plâns în fața lui Isus Hristos despre femeia prinsă în preacurvie cărora DUMNEZEU le-a răspuns, "cine dintre voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi primul piatra".
Criminalii trebuie pedepsiți Este adevărat, criminalii nu trebuie să scape nepedepsiți, iar infracțiunile îndreptate împotriva oamenilor sau a patrimoniului trebuie sancționate cu închisoarea. Fără îndoială. Ceea ce mă deranjează însă în România este faptul că cei săraci, în mod special cei care nu își pot permite un avocat, ajung mult prea repede la închisoare și primesc frecvent pedepse mai aspre decât cei bogați sau renumiți. Cunosc mulți amărâți care au fost sancționați cu 7 ani de închisoare pentru că au furat un sac de cartofi sau o găină pentru copiii lor înfometați. Acest lucru este deja o tortură psihică. Am cunoscut multe cazuri în care soțul, tatăl sau fratele aflat în condiții grele de detenție a rupt orice legătură cu familia fie pentru că membrii acesteia nu își permiteau un bilet de autobuz, fie pentru că deținuții nu aveau bani pentru o cartelă telefonică. Și aceasta este o formă de tortură psihică.
Am descris și în trecut în paginile acestui ziar condițiile din închisorile din România. Porcii din Germania trăiesc în condiții mai bune. Nu vreau sa repet. Ceea ce mi se pare inacceptabil este tortura psihică și cea fizică. Într-un stat de drept democratic, un stat care a devenit membru al Uniunii Europene, privarea de libertate este sancțiunea maximă admisă. Turcia este respinsă de mai mulți ani de la aderarea la Uniunea Europeană tocmai din cauza torturilor practicate în această țară. Și atunci de ce România a fost acceptată? De ce se aplică două sisteme de măsură? Președintele Comisiei Europene, dr. Jose Barroso, mi-a răspuns că în acest moment nu este posibilă o intervenție, pentru că România are nevoie de timp. Acesta este un răspuns pripit. Atunci când în Germania un deținut tânăr a fost chinuit și omorât recent de ceilalți deținuți, întreaga Europă a reacționat și a intervenit. În România sunt torturați mii de oameni, în principal de către gardieni, iar Europa nu poate face nimic? Care ar fi explicațiile pentru această pasivitate? Poate că nimeni nu reacționează pentru că există o complicitate cu americanii, pentru că în Polonia și în România, în perioada cuprinsă între 2002 și 2005, au funcționat centre ilegale de detenție ale CIA în care au fost închiși suspecți de terorism. Așa cum a confirmat recent anchetatorul european Dick Marty, punând capăt minciunilor care durează de mai mulți ani, Iliescu a acceptat personal aceste centre ilegale de detenție și a acordat un sprijin activ la amenajarea și administrarea acestor instituții groaznice.
Europa și America închid ochii Europa și America au încălcat legea și închid ochii la faptele celuilalt atunci când gesturile de teroare continuă la Codlea, Jilava și Aiud, dar și în alte locații.
În aceste închisori mor foarte mulți deținuți tineri pentru că "au căzut din pat sau pentru că au probleme cardiace ". Acest popor nu este atât de prost încât să creadă orice.
Între timp primesc scrisori de la deținuți din toate închisorile din România. Nici nu mai pot răspunde la toate. Zilnic, în spatele gratiilor, se derulează un film de groază. La Codlea, în secția V, deținuții sunt dezbrăcați și legați de mâini și de picioare de un pat aflat într-o cușcă în care sunt loviți de doi sau trei gardieni, fiind lipsiți complet de posibilitatea de apărare. Apoi, deținuții sunt abandonați pe jos, fără a beneficia de îngrijiri medicale, fără hrană, fără posibilitatea de a merge la toaletă.
Am primit sute de documente despre un sistem despre care se credea că a apus o dată cu dispariția lui Stalin, a lui Hitler sau a lui Ceaușescu. Parcă aud strigătele de ajutor ale deținuților tineri și bătrâni de la mulți kilometri. Aproape toți gardienii de la Codlea sunt legați de relații de rudenie deci nu prea există șanse ca deținuții să vorbească cu un gardian neutru. Atunci când am descoperit aceste practici, mi s-a interzis să vizitez deținuții și să le ofer sprijin moral. 150 dintre aceștia au cerut în scris revenirea mea. Iar când încercau să mă contacteze au fost torturați și mai rău. Nu li s-a permis să utilizeze cartelele telefonice pe care le-am trimis, iar scrisorile care îmi erau adresate li se returnau cu mențiunea "Nu se află în registrul nostru (în evidență)"
În ce stat, în ce secol trăim oare În ce stat, în ce secol trăim oare? Și mass-media tace atunci când este confruntată cu acuzațiile mele. Nu există nimeni în această țară care să mă sprijine în acest demers împotriva manifestărilor de barbarism? Numai un deputat din Parlament, preotul drd. Ioan Aurel Rus, m-a susținut în cadrul comisiei și a confirmat acuzațiile mele.
Procurorul Benga din Brașov și-a început ancheta. Îi doresc mult curaj și putere de a se impune. Îi doresc de asemenea să dea dovadă de neutralitate și de respect față de demnitatea umană care nu poate și nu Pater Don Demidoff ICCC, also known as "Don Bosco"
trebuie confiscată nimănui, nici chiar unui criminal, care trebuie să învețe în acest mod ce înseamnă demnitatea umană.
Doresc să am sprijin în această țară pentru a putea impune un regim de detenție uman, care să ofere delincvenților oportunitatea de resocializare, prevenind eliberarea în societate a unor deținuți plini de ură și de resentimente. Ce să mai creadă oare acești deținuți torturați despre stat și despre autoritățile sale atunci când chiar aceste instituții dau dovadă de un comportament oribil și criminal. Cine mănâncă cu porcii nu mai are șanse să găsească demnitatea.
Într-un articol viitor din Cuvântul de duminică voi încerca să explic care sunt structurile care favorizează actele de barbarism din închisorile noastre, dar și modul în care se poate preveni acutizarea acestor măsuri. Închisorile actuale din România sunt contraproductive și îi transformă pe criminalii de azi în criminali profesioniști.
Închisorile sunt școli de calificare pentru criminali Închisorile sunt dominate de violență, iar violența este la ordinea zilei. Închisorile sunt școlile de calificare pentru criminali. Noii deținuți din Codlea și din alte locații din România demonstrează acest lucru.
Pentru conducerea unei închisori este nevoie de persoane capabile, pentru asistența acordată deținuților sunt necesari specialiști instruiți din punct de vedere psihologic. La Codlea, unde directorul, psihologul și preotul ortodox au în continuare grade miliare, chiar dacă nu mai cochetează cu această idee, dictatura inumană este la ea acasă.
Așa cum am mai spus, în unul dintre numerele viitoare ale "Cuvântului de duminică" voi vorbi despre metodele de resocializare, despre instituțiile moderne de detenție și despre protecția societății împotriva infractorilor eliberați.
Le amenință cineva scaunul? Din păcate știu încă de pe acum că factorii responsabili din București și din Codlea nu sunt deloc interesați de această problemă pentru că cineva ar putea să le amenințe scaunul, în speță pozițiile ocupate.
Și, înainte de toate, o reformă substanțială a sistemului de detenție și a măsurilor de prevenire a criminalității implică anumite cheltuieli. Având în vedere că situația celor torturați nu este un subiect interesant pentru politicienii de rang înalt preocupați mai degrabă să-și apere scaunul, să se sprijine și să se acopere reciproc, evitând pericolul de a fi deconspirați, suntem nevoiți să auzim multă vreme strigătele celor torturați în închisorile din România.
Atunci când am susținut la București în fața domnului Spaiuc, directorul general adjunct al Administrației naționale a penitenciarelor, că documentele Administrației centrale a penitenciarelor ar include minciuni, de exemplu atunci când se afirmă că fiecare deținut ar avea un pat propriu, fără ca situația să se fi modificat cu adevărat în realitate, această minciună a fost justificată cu afirmația că și "în spitalele din România dorm adesea doi pacienți într-un pat. Dragii mei cititori, dacă acesta este nivelul preocupărilor noastre de umanizare a întregii noastre societăți, atunci nu pot decât să spun “Noapte bună, biată Românie”. Românie, cu istoria și cultura Ta bogată, Românie, care ai fost chinuită și asuprită mereu prea mult, Tu, Românie, care ai dobândit în cele din urmă dreptul la libertate și la propria imagine, alungă toți diavolii care prelungesc dictatura. Și ferește-te de cei care vin din afară și Te păcălesc, ferește-te de centrele ilegale de detenție pentru teroriști.
Până vinerea viitoare
PDD
Basilica in Iacobeni International Council of Community Churches USA League for the Renaissance of Moral Standing in Romania Foundation Casa Don Bosco for abandoned children
|
| 25.05.2007 NU CUNOSC FRICA
Tot mereu ma intreaba lumea, in special cititorii mei, de unde am curajul sa pot numi faptele si intamplarile din aceasta tara pe nume si de fiecare data sa pot descrie nedreptatea ca si nedreptate, indiferent cine cauzeaza aceasta nedreptate.
Si pentru a fi sincer: nu cunosc teama, nu cunosc frica. Frica este un sfetnic rau. Teama de oameni si de fapte este de fapt lasitate, nu chiar mai mult, este necredinta.
Cand stiu ca sunt intru totul ocrotit de Atotputernicul, de ce sa-mi fie frica? De ce? Dumnezeu m-a ocrotit in cele mai dificile situatii din viata, si in special Romania mi-a fost alaturi. Ultimii 16 ani au insemnat calomnii, jigniri, supuneri, atacuri fizice si la viata, suspiciuni si cate si mai cate. Odata chiar am fost arestat si urma sa fiu impuscat in padure. Si pentru ca am restaurat Basilica din Iacobeni astfel incat oamenii, in special tiganii, sa poate folosi din nou casa Domnului, un vesnic comunist vechi publica in ziarul "Tribuna" : "Bosco a mutilat biserica". A urmat urmarirea prin politia judiciara, protectia monumentelor si prin fata diverselor instante judecatoresti. Fostul ministru al sanatatii si fostul ministru de interne au vrut sa ma indeparteze de tara pentru ca aveam "gura mare". Au pierdut procesele iar eu am putut ramane in tara, in plus ei au fist obligati sa imi plateasca daune morale in sume considerabile. Prin executorul judecatoresc am lasat ? fara sa-mi fie frica ? sa le fie pus sechestru pe maina de serviciu si pe conturile din minister, altfel ar trebui sa-mi mai astept si astazi banii. Daunele morale le-am investit in restaurarea Bazilicii din Iacobeni. Este tributul meu la cer, la cerul care m-a ocrotit si mi-a aratat calea cum sa traiesc in aceasta tara fara a-mi fi frica. Va tradez astazi adevarul
Nu, atunci cand este vorba despre adevar eu nu cunosc frica. Nici frica cum ca Dumnezeu ar putea uita intr-o zi de mine, nici frica de marile minciuni si de coruptie, nici frica de a pierde procese, cel care cunoaste justitia , nici frica de saracie sau singuratate, de boala sau chiar de moarte, nici frica de oameni, nici chiar de cei cu functie inalta, nici macar frica de a fi inteles gresit.
Stiti ceva? Va tradez astazi secretul de ce nu-mi este frica. Dumnezeu a sters in totalitate frica din mine. Si aceasta pentru ca Dumnezeu imi onoreaza daruirea totala LUI, pentru ca EL ca nu am ganduri egoiste, pentru ca el stie ca niciodata nu m-am imbogatit din averi straine sau niciodata nu am furat ceva. Absoluta lipsa de frica nu este altceva decat o daruire deplina tatalui nostru din cer. Ca si preot catolic mi-am asumat celibatul, am renuntat la propria familie si m-am pus in totalitate la dispozitia lui Dumnezeu. De aceea nu-mi este frica. Fireste, unt un simplu om , legat cu toate greselile omenesti si cu toate starile sufletesti. Dar daca este vorba de a-i indruma pe oameni, atunci nu-mi este frica, atunci doar Dumnezeu este busola mea.
Cu tatal ceresc pot vorbi despre orice, EL ma asculta de fiecare data, si in permanenta gandul meu este la EL, in loc ca gandul sa-mi fie la teama. In apropierea sa resping nedreptatea facuta oamenilor, resping pe cei care se folosesc de semenii lor. Nu suntem cu totii obligati, si Dvs., sa facem acele fapte care ne fac sa ascultam poruncile lui Dumnezeu?
Fortele raului, violenta, minciuna, hotia, alcoolismul, infidelitatea in casnicie neimpovareaza in permanenta si cauta in permanenta prilejuri sa descopere puncte slabe in noi pentru a patrunde in interiorul nostru, in sufletul nostru si in gandurile noastre. Raul se invarte in permanenta in jurul nostru, ne trimite promisiuni si ademeniri false si vrea in special sa ne insufle frica, frica este cea care ne va domina. Iar frica produce la randul ei frica, depresie, dubiu, neincredere, inselatorie. Frica esteo poarta deschisa lui Satan.Luptati impotriva fricii ca impotriva SIDA sau a ciumei De aceea Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam lui pentru dragostea totala, pentru dragostea pura, pentru dragostea care alunga toata frica. Luptati-va impotriva fricii, spune EL, asa cum luptati impotriva sida sau ciumei. Cuvantul vostru sa fie DA, DA sau NU, NU, dar in afara de ele sa nu fie altele. Cui ii este frica distruge banda speciala spre MINE, caci numai cine nu are frica se poate lega 100% mie. Cele mai mici temeri, cele mai mici dubii, amaraciunea cauzata de dezamagiri distrug aceasta banda a apropiere prin dragoste de Dumnezeu. De aceea trebuie sa ne luptam, prin toate mijloacele impotriva fricii. Si depresiile, pesimismul,apasarea, dezamagirea sunt urme ale ale temerii si ne tulbura puritatea legaturii noastre cu Dumnezeu. Luptati impotriva fricii. De dragul adevarului: luptati, iubiti si invingeti.
Dumnezeu spune: primiti fiecare clipa prin mine. Ganditi-va ca, totul este prin vointa mea dumnezeiasca. Va rog nu uitati, ca EU sunt stapan si peste cele mai mici intamplari ale vietii cotidiene. Urmati-ma pemine sau urmati-va frica. Daca urmati fricii, atunci suteti pierdut. Opriti-va sau mergeti inainte, dar niciodata nu dati inapoi. Cine da inapoi isi urmeaza frica. Este, spune Dumnezeu, dragostea mea pentru voi oamenii, ca sa puteti trai fara frica.
Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC, also known as "Don Bosco"
Basilica in Iacobeni International Council of Community Churches USA League for the Renaissance of Moral Standing in Romania Foundation Casa Don Bosco for abandoned children
|
| 09.05.2007 PANGARITORI DE OAMENI: comunisti, neocomunisti, mafioti
Inca mai sunt supus iluziei ca odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, vom simti cu repreziciune semne ale imbunatatirii si ale progresului in aceasta tara cu o natura atat de minunata si de blanda. Inca mai am iluzia ca oamenii din Romania ar trebui sa fie asemenea naturii acestei tari: blanzi, pasnici, amabili. Aceasta caracterizare o pot insa constata doar la un numar redus de oameni. Progres? Schimbarea mentalitatilor? Ti-ai gasit!
Iubesc aceasta minunata tara, dar adesea precum durerile de stomac. Nu, nu, majoritatea oamenilor nu au nicio vina. Si daca totusi am mai ramas aici, timp de 16 ani, acest lucru se datoreaza acestei recunoasteri: oamenii nu sunt vinovati.
Pui de sarpe si samanta de vipera Biblia a dat pangaritorilor de oameni nume sugestive, si anume: pui de sarpe si samanta de vipera.
Majoritatea oamenilor de aici inca mai merg cu capul plecat: printre pangaritorii de oameni. Sunt eternii comunisti de ieri si cei noi: neocomunistii si mafiotii. 75.000 de dosare de securitate inca nu se dau publicitatii din motive de securitate nationala, conform jurnalistului brasovean Marius Oprea. Asanumita securitate nationala nu este in realitate altceva decat impiedicarea democratiei autentice in Romania. Romania este integrata acum in Europa, iar ei se afla acum in sa: pangaritorii de oameni de ieri si de azi, comunistii, neocomunistii si mafiotii. Evident ei sunt frati. Functiilor cheie sunt ocupate astazi de catre ofiterii cu grad inalt ai fostei securitati, cea care astazi poarta un nou nume, o noua eticheta. Ne mai mira ca, de exemplu sefii Penitenciarului Codlea, chias si psihologul Staier si preotul ortodox poarta grade militare ascunse? Ne mai mira ca ei, in desconsiderarea care o au pentru om bat detinutii incatusati de maini si de picioare? Si noul ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, poate ca nu stie, iar directorul general al Administratiei Centrale a Penitenciarelor, Alexandru Serban, cu certitudine nu stie de nimic. Cuvantul tortura nici macar in vocabular nu il au. Detinutul de 33 de ani, fost securist, a decedat in Penitenciarul din Codlea pentru ca stia prea multe si vroia sa se retraga?
Si de la Bruxelles este tacere. Si in curand se va rusina de noul stat membru Romania. Ambasadorii Suediei, Angliei, Frantei si Olandei au cerut Comisiei Europene in ultimele zile o linie mai dura pentru Bucuresti. Impotriva puilor de sarpe si a samantei de vipera.
Conditiile in care Romania a avut dreptul sa adere la Uniunea Europeana au fost dure, fara precedent, doar se stia?
Masele de oameni sunt silite sa ramane aplecate, abia se vede voiosie pe chipurile lor si frica persista. Pentru mine este o frica fara explicatie. Alungati in sfarsit pe acesti pangaritori pe luna si atunci nu mai trebuie sa va fie frica.
Doar patru exemple petrecute in ultimele zile la Agnita: Cu ceea ce am trait in ultimele zile doar la Agnita, primul oras de langa Iacobeni as putea scrie o carte. Doar patru exemple:
Primul exemplu: In magazinul alimentar Tania esti intampinat cu priviri morocanoase. Nicun angajat nu spune buna ziua, multumesc sau la revedere. Ti se creaza impresia ca esti nedorit, ca deranjezi. Atunci cand cumperi unitati mai mari, asa cum este casa de copii, esti intrebat pentru ce iti trebuie atata cantitate. Inchipuiti-va, ce s-ar intampla in Germania sau in Franta in astfel de situatii. Magazinul ar da in scurt timp faliment, caci niciun client nu ar mai veni. Cei de la Tania nu stiu ca sunt clientii aceia care aduc bani pentru ca magazinul sa reziste si sa se poata plati salariile. Casiera bombane in fata ta, ca-ti vine sa-i lasi marfa la casa si sa pleci rapid. Cand introduice fiecare pret in casa de marcat ai impresia ca se contorsioneaza la fata, ca tastele casei de marcat ii provoaca dureri la degete. Oare de ce mai fac oamenii cumparaturi in astfel de magazine? Fireste, la fel se intampla si in alte magazine si in restaurante. Groaznic. Vreau sa ma destind, sa ma relaxez. In Germania se stie de mult ca oaspetii unui restaurant nu mai vin ca sa manance aici, pot face si acasa acest lucru, ci vin ca sa se destinda, ei cauta atmosfera, societatea, ambianta, experienta si contactul uman. Nu cunosc nici un restaurant in Agnita pe care sa doresc sa il mai frecventez. Chelnarii morocanosi iti provoaca dureri de stomac inainte de a manca.
Al doilea exemplu: Posta Romana se considera moderna si europeana. Dar este posta comunistilor. Nici aici nu se stie, atat mai mult la posta din Agnita, care este valoarea unui client. Suntem integrati in Europa, dar cozile de la ghisee amintescde vremurile cand timbrele postale erau rationalizate. Ghiseele sunt in continuare nici si inguste, pentru ca trebuie ca clientul, solicitantul, sa pastreze distanta. Dupa ce a sta la coada, trebuie sa se umileasca si sa pleca capul la ghiseu, doar vrea sa ne aduca banii lui, nu-i asa. Fireste, nici aici nu se stie ca banii clientilor ajung in salariile functionarilor postali. Si sunt suficiente ghisee. Insa ele raman inchise, caci clientul trebuie sa astepte. Asa a fost si asa ramane in comunism. Ideologia cozilor de asteptare.
In Sibiu, Capitala Culturala Europeana, hoteluri de lux tasnesc spre cer. Ce se va intampla cu ele dupa incheierea anului cultural 2007? Dar nu acestea trebuie sa fie grijile mele. In Iacobeni, la 70 km distanta, inca nu poti da telefoane internationale, iar oamenii nu au apa curenta si isi fac nevoile in private din fundul gradinii. Scrisori in care somam conditii europene si la acest capitol nu primesc raspuns. Supusul nu are dreptul sa primeasca raspuns. De cinci ori am scris senatorilor si deputatilor de la Bucuresti solicitandu-le sa intervina pentru stoparea torturii din penitenciare. Nici unul nu a raspuns o singura data macar. Ei sunt acolo sus, noi aici, jos.
Sunt atat de neprietenosi incat iti provoaca greata. Iar daca pun o intrebare nevinovata: Sunteti suparata? Mi se raspunde intr-adevar: Nu, sunt doar serioasa. Iar atunci nu stiu ce sa fac, sa rad sau sa plang? In fata scarii de intrare in Oficiul Postal, conform cu legea, a fost instalata o scara pentru persoane cu dizabilitati. Daca insa o persoana in scaun cu rotile doreste sa urce, trebuie mai intai sa urmeze un curs de catarat pe munte, iar daca vrea sa paraseasca Oficiul Postal pe aceasta rampa, oricat de performante ar fi franele caruciorului de invalid, nu poate fara sa nu fie propulsat direct in strada.
Inainte de pasti am cumparat timbre postale pentru 12.000 de scrisori destinate donatorilor. Dupa ce am intrebat de 3 ori, fundatia noastra a primit raspunsul ca, acum si in Romania europeana sunt valabile taxele pentru imprimate in strainatate. Nu am primit insa informatii si declaratii tiparite. Ti-ai gasit. Scrisorile au fost incheiate, colturile plicurilor taiate conform prescriptiilor (unde in Europa se mai intampla asa?) si timbrele lipite. Timbre postale in valoare de 3.000 Euro. Si totul ne-a fost rstituit foarte sec. Cu o raceala de gheata. Cu ranjete si farse. Imprimatele nu corespund prevederilor romanesti. Lucru care fireste nu ne-e putut fi explicat a n t e r io r. Iar timbrele de care nu aveam nevoie si au fost lipite fals iarasi nu ne-au fost luate inapoi. Dictatura comunistilor. Fac in continuare ce vor cu oamenii. Si nimeni nu se plange, nimeni nu le cere socoteala. Se acopera unii pe altii, isi pot permite orice, nimic nu ii poate lovi. Fireste am intentat proces de recuperare a dauenelor impotriva sefului Oficiului Judetean de Posta Sibiu, Ioan Trambitas si a dirigintei postei din Agnita, Anuta Piros. Pana acum am castigat toate procesele de daune, slava Domnului, in instantele romanesti reformate. Posta imi va rambursa costurile timbrelor postale si calatoria in Germania, unde am fost nevoit sa le distribui personal, precum si medicul care mi-a acordat ingrijiri medicale, caci asa de tare m-am enervat, incat am avut o noua criza de inima. Posta va suporta si cheltuielile de judecta si onorariul avocatului meu. Iar ei fac acum ceea ce se facea pana acum in comunism, ameninta ultima za a lantului, pe functionara postala din Iacobeni, care are martori pentru indicatiile pe care le-a primit. De ce nu exista, ca peste tot in Europa, conditii clare, scrise de ex. pentru masa imprimatelor (Infopost), conditii care pot fi citite anterior clar si transparent. De ce in aceasta tara, pana si cand e vorba de timbre postale, totul este un secret.
Elibrati in sfarsit pentru oameni tineri, plini de viata, posturile si la oficiile postale, oamenilor tineri care chiar tanjesc dupa democratia autentica, dar acum se acresc asteptand in strada.
Al treilea exemplu: Telefonez. Unul dintre copiii mei vine agitat si imi spune: Pater, ne taie curentul. Ii raspund: sa astepte trei minute pana termin de vorbit la telefon, apoi le platesc. Dar deja telefonul s-a intrerupt, computerul s-a stins, la fel lumina si congelatorul a ramas fara alimentare electrica. Pompele de apa fara curent. Copiii nu mai au apa. Le spun acelora: sunteti barbari, aici este un camin pentru copii. In orice stat apusean se someaza cel putin cu o saptamana inainte, in ce data va fi taiat curentul, in caz ca nu se achita pana atunci. Iar unui camin de copii nu i se intrerupe niciodata curentul. Solicit numele celor care au taiat curentul. Evita sa-mi raspunda. Ii intreb: sunteti comunisti? Imi raspund: Da, suntem comunisti. Las totul balta, imi las musafirii sa astepte si fug la Electrica S.A Punct deLucru Agnita. Fireste, persoana competenta, dl. Moraru lipseste din nou. Este pe teren, mi se spune. Intre timp am invatat ce insemna in comunism expresia fara continut ?pe teren?: a chiuli de la lucru sub pretextul sarcinilor de serviciu. Casiera la care imi platesc factura de curent (60 milioane lei vechi) este foarte prietenoasa, insa nu are nicio competenta. Cine are competenta la urma urmei in comunism? Sala in care se afla caseriile aminteste tutror de cele mai grele vremuri staliniste, pereti murdari, o bancuta ca de cersetori pentru a sedea, aceleasi ghisee mici, de abia poti recunoaste figura casierei. Scara spre casierie insemna curaj pentru toti oamenii. Daca este adevarat ca marii sefi de la distributia de gaz metan si curent electric au salarii lunare de 10.000 Euro si mai mult, ma intelegeti de ce vorbesc depsre mafioti. Vorbesc in sala cu ghiseele cu o batranica, care are o pensie atat de mica incat isi permite sa arda doar un bec chior. Si ei i s-a taiat curentul, singura sursa d elumina, fara preaviz. Are handicap locomotor si abia a ajuns pe Aleea Castanilor, acum mai trebuie sa urce si scara.
Dupa ce am platit, vin la scurt timp sa ma conecteze din nou la curent, fireste fara a da vreun semn. Tocmai fug de pe terenul meu, probabil nu mai vor sa fie intrebati daca sunt comunisti. Ma intreb in sinea mea, ce fel de oameni sunt acestia care taie curentul electric, dupa bunul plac, unui camin de copii. Ah, am uitat: comunisti si neocomunisti. Sunt satisfacuti cand supusul sufera si tace.
Iar noilor mafioti, viata acestoir copii oricum le-a fost si le va ramane indiferenta. Sunt furios. Nu mai indur asa ceva. Si sa mai fie de mirare ca oamenii umbla deprimati pe strada.
Al patrulea exemplu:
Am mai gasit in Agnita, pe strada principala Avram Iancu comunisti care recunosc ca sunt. Acum vreau sa vad cum arata acesti comunisti care-si recunosc apartenenta. Daca ei exista cu adevarat, tot imi sunt mai dragi decat vechiile capete seci cu eticheta noua. Cu un comunist care-si recunoaste apartenenta se poate vorbi...? Se poate discuta cu el?
Prin poarta mare d eintrare intr-o fabrica, un mare complex numit Agnitex, are pe peretele cladirii pictata o lozinca mare: Traiasca Partidul Comunist Roman. Ma infior. Imi scot aparatul foto, aceasta imagine trebuie imortalizata. Altfel nu ma va crede nimeni din Germania, cu atat mai putin din Europa. Portarul iese si vrea sa ma impiedice sa intru in curtea fabricii, pune mana in fata aparatului foto si imi interzice intrarea. Ii spun ca este deschis, dar dintr-o data comunistii stiu ce e particular, privat si imi atrag atentia. Parasesc domeniul de intrare si apare un oarecare Gheorghe Barbat nervos dupa mine. Gesticuleaza, striga, urla. Cum imi permit, escroc imputit ce sunt.
Asa era si la comunisti: preotii catolici sunt escroci imputiti. Cu7 20 de ani in urma, preotii catolici erau intemnitati si torturati. Scheletele lor, si acelea ale episcopilor, ieseau in cutii de carton afara din penitenciarele comuniste. Acum incep sa ma intreb, ce se intampla de fapt in acest complex urias? Cum ajung acesti numiti Barbat in posesia acestui complex? De unde au avut banii dupa asa-numita revolutie. Ce, nu am auzit despre asa numitii securisti! Relatiile lor stranse cu mafia araba pana in 1996, contrabanda ilegala cu carburanti in timpul razboiului din Kosovo, traficul ilegal de arme cu Iranul, Irakul si statele africane.
Angajarea securistilor cu grad mare dupa 2001. In economie, fostii ofiteri de informatii au ocupat posturile cheie. Si proprietatea comunista a fost ciopartita dupa model sovietic intre noile partide democratice. De ce dl. Barbat a fost atat de deranjat ca am fotografiat cladirea, de ce? Mi se spune inoras ca, fabrica mai produce ocazional sosete. Si atunci, cine tine marele complex la viata? Atat timp cat tara aceasta nu-si depaseste trecutul, nu vad nicio sans apentru omul d epe strada, pentru cei cu capul plecat, pentru cei exploatati, pentru cei pangariti din Romania,pentru batrani si pentru tineri.
O mafie In comparatie cu celelate institutii si cu intreaga societate, mafia este cea mai flexibila, cea mai adaptabila si cea mai pragmatica. Stie cum sa subjuge oamenii si sa-i invete frica. Ea lucreaza cu trucuri putrede si cu desconsiderarea omului. Ea nu cunoaste o ideologie adevarata si pactizeaza cu cu comunistii si chiar cu inaltii prelati ai Vaticanului. Ati auzit vreodata da Loja P2 si de cardinalul Marcincus din Roma? Isi ascud chipurile si lucreaza la dos. Calca peste cadavre. La fel este si in Agnita si peste tot in tara. Ei isi pot permite totul, se acopera unii pe altii si sunt solidari. Dar exista o experienta. Nici ei nu sunt eterni. Si mana istoriei ii va lovi intr-o buna zi.
Doresc sa traiesc acea zi in care si romanii vor umbla cu capul ridicat prin Agnita si peste tot in tara, cand casierele din magazinwle alimentare se vor bucura de fiecare incasare, mare sau mica, pe care o poate tastat pe tastele masinii de marcat pentru seful ei. Doresc sa traiesc acea zi in care chelnerita rade din toata inima cu mine si se bucura ca in acea sapatmana am mancat din nou in restaurantul ei. Vreau sa traiesc acea zi in care functionarul postal isi deschide imediat ghiseul si sare de indata sa-mi vanda cele 12.000 de timbre postale pe care vreau sa le cumpar pentru corespondenta mea. Vreau sa traiesc acea zi in care directorul de la Electrica S.A. imi telefoneaza si imi spune: Pater, avem o problema, factura Dvs. de curent nu a fost inca achitata. Puteti sa treceti pe la noi, sa reglementam? Vreau sa traiesc in Romania acea zi in care vor disparea toatet lozincile comuniste de pe pereti si case, dar in special din mintile si inimile oamenilor, care inca nu-si dau seama cat de groaznica este viata, atunci cand esti indoctrinat cu niste lozinci. Vreau sa traiesc acea zi in care detinutii din penitenciarele romanesti nu vor mai fi torturati, ci li se va da o motivatie sa mediteze la viata lor si sa o schimbe, sa fie tratati ca oamenii pentru a deveni din nou oameni. Vreau sa traiesc acea zi in care, oamenii varstnici din Romania isi pot trai ultimele zile in demnitate si nu vor mai fi nevoiti sa cerseasca cate o bucata de paine. Vreau sa traiesc acea zi in care nu vor mai exista camine de copii si in care tinerii acestei tari vor avea sansa unei educatii solide, si a unui viitor profesional si cand nu vor mai pleca milioane de oameni din tara pentru a fi exploatati pe salarii minime in strainatate. Si in mica mea comunitate de tigani mi-ar face placere ca duminica oamenii sa vina din dor de Dumnezeu la slujba si nu pentru a profita de o mancare sau o bucata de ciocolata. Vreau sa traiesc acea zi, in care va disparea minciuna si hotia din Romania, si un cuvant dat ramane un cuvant dat si te poti baza pe oamenii din jur. Vreau sa traiesc acea zi in care comunistii, neocomunistii, pangaritorii de oameni si mafiotii sa se retraga de buna voie si sa faca loc tinerei generatii. Sa pastreze tot ce au furat dar sa faca loc fortelor democrate din aceasta tara, care sa preia responsabilitatea cu adevarat. Vreau sa traiesc acea zi in care sa pot iubi aceasta tara fara a-mi crea dureri de stomac.
Adesea sunt intrebat in Agnita sau in Iacobeni si in celalalte sate, de ce nu candidez pentru functia de primar. Stiti ceva? Chiar mi-ar place sa o fac. Ce parare aveti? Si stiti ce as promite viitorilor mei alegatori? Le-as promite numai adevarul, nimic altceva decat adevarul. Caci astfel s-ar putea rezolva multe din problemele acestei tari, chiar si la Agnita. Si le-as promite virtutile pe care le-am invatat candva in Germania: sinceritate, punctualitate, incredere, incoruptibilitate si respect pentru oameni. Ramaneti-mi fideli pana pe vinerea viitoare. Al Dvs. Pater Don Demidoff ICCC Numit in Romania "Don Bosco"
|
| 27.04.2007 Preotule, iti mai cunosti numele?
Cateodata ma intreb in toate turbulentele vietii mele cotidiene: Preotule, incotro te indrepti? Preotule, nu t sufoci in toate activitatile tale? Intalnire dupa intalnire. Preotule, mai poti respira? Preotule, iti mai cunosti numele? Apoi, mă opresc din lucru si ma bucur de clipa. Apoi, ma mentin in situatia la ceea ce fac chiar in acel moment. Nu mai obisnuiesc sa port ceas. Caci doresc sa traiesc doar acea clipa in care tocmai ma aflu. Cand ma uit in agenda de lucru, mi se face rau, caci ma simt gonit de la o clipa la alta. Apoi ma gandesc ce trebuie sa fac in urmatorul minut, in urmatoarea ora, a doua zi. Si ma simt gonit. Si ma lupt in interiorul meu.
Vreau sa aflu omul Nu, vreau sa traiesc clipa. Vreau sa cunosc omul care tocmai se afla in fata mea, care are nevoie de mine , care mi-a spus da, care m-a cautat. Sau vreau sa aflu si omul de care am nevoie, de la care astept sa-mi sara in ajutor, care sa-mi dea o sansa, omul in fata caruia pot zabovi o clipa. Omului caruia sa ii pot da liniste si care sa-mi dea liniste. Doar asa pot, in ciuda unei agende de lucru incarcate sa am parte si de timpul meu. Desi fac foarte multe, nu sunt rupt, nu sunt epuizat. Caci fac totul in ordine, fiecare amanunt il rezolv foarte intensiv.
Ma concentrez, ma cufund in acea chestiune de care sunt preocupat. Si inca nu ma gandesc la urmatorul minut sau la urmatoarea or. Acum sunt eu. In totalitate.
La Sibiu ma priveste o femeie in varsta, are o privire intrebatoare, se intorce dupa mine, iar eu ma intreb in acest moment ce isi inchipuie ea. Un bebelus sta intr-un carucior in fata unui magazin, iar eu imi var capul in carucior si il leagan putin, iar copilul imi zambeste, intrebandu-ma cine esti tu? Intru intr-un magazin si o intreb pe vanzatoarea intristata: sunteti suparata? Nu, nu, imi raspunde si zambeste dintr-o data, sunt doar serioasa, doar serioasa. Ma saluta pe strada copii complet straini, isi fac semnul crucii iar eu ma minunez, pentru ca in Germania nu se cunoaste acest gest. O femeie tanara, intr-o fusta scurta, trece pe langa mine si priveste sutana mea lunga si neagra, scuturand usor din cap, cum poate umbla un om in varsta astfel imbracat? Un barbat, cititor al editorialului meu saptamanal ma opreste si imi spune: va cunosc, cat de curajos sunteti, cand scrieti cate scrieti. Un tanar cu parul vopsit vine si ma intreaba: Sunteti catolic? Cum este sa fi catolic?
Sunteti catolic? Acestea sunt momentele in care ma abtin, sunt fericit, tacut, nu ma gandesc la altceva. Apoi ma supara telefonul mobil, care ma rupe din linistea mea interioara, iese la iveala - ca sa spun asa, si ma obliga sa patrund in nou situati, la care nici macar nu vreu sa ma gandesc, pentru ca vreau sa raman in acest minut, pentru ca nu vreau sa ma simt gonit. Pentru ca in fiecare clipa si in fiecare intalnire se afla o minune si eu vreau sa simt aceasta minune, sa o traiesc, sa o aflu, sa o savurez, sa o gust.
Agenda mea de lucru este supusa ritmului meu de lucru. Tot timpul isi are ritmul sau. Ziua are o dimineata, un pranz o seara si o noapte. Luna are saptamani si zile, iar anul are structura sa. Iar ora este plina de minute si secunde. Si fiecare secunda vreau sa o traiesc si sa o aflu cu adevarat. Nu pe urmatoarea, ci pe cea de acum.
Daca lucrez impotriva acestui ritm, as deveni rapid un invins, in primul rand nu as fi eu insumi. Si fiecare om isi are propriul bioritm. Este bine sa-ti urmezi ceasul intern si sa zabovesti in fiecare minut si sa te intrebi: Mai exist, mai existt? Unde ma aflu?
Daca raman in bioritmul Eu-lui meu, daca raman la forma mea si imi traiesc viata, atunci eu insumi sunt in consonanta cu mine. Atunci nu mai ajungi la gandul de a fi epuizat, infrant.
Atunci traiesc bine, foarte bine si totul imi reuseste. Si imi creez agenda de lucru, imi indeplinesc muncile, pas cu pas, minut dupa minut. Totul imi iese ca dintr-un joc. Nu mai sunt propriul meu sclav. Si atunci simt si prezenta lui Dumnezeu, caci oricum, Dumnezeu cunoaste doar oamenii liberi.
Ei se roaga mecanic si se plang si sufera. Prea multi oameni sunt sclavii timpului lor si a vietii lor, nu cunosc libertatea interioara si se mira ca nu il gasesc pe Dumnezeu. Se roaga mecanic, isi fac in fata fiecarei biserici semne indescifrabile, care vor sa reprezinte semnul crucii repetat. Se plang si sufera, iar in sufletul lor este atata uscaciune, amaraciune, singuratate si jalea continua dupa vremuri mai bune. Traiesc in saracie interioara si cauta bogatia, acolo unde ea nu exista. Isi cauta aventura in urmatorul prilej care se ofera, in urmatoarea ora, in urmatorul an. Si ii intreaba in permanenta pe cei care stiu mai bine, de ce le merge atat de rau. Raman la suprafata si nu se pot scufunda in clipa acestui minut. Si ei nu stiu ca Dumnezeu nu se afla la suprafata, ci El este DOMNUL unei alte dimensiuni iar lumea sa are alt ritm.
Dupa fiecare bezna urmeaza o zi luminoasa. In fiecare intalnire se afla o bucata de lumina dumnezeiasca. Acum. Imediat.
Pana pe vinerea viitoare, cititorii mei fideli. Daca acum lasati ziarul din mana, atunci ramaneti putin cu aceste vorbe ale mele. Priviti pe fereastra, indiferent unde va aflati. Priviti oamenii care trec pe langa Dvs. Observati cati va privesc si ei? Va doresc minute , clipe fericite. Va doresc a c e a s t a clipa.
Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC, numit "Don Bosco". Basilica din Iacobeni Contact: dondemidoff@web.de |
| 23.03.2007 Consiliul pentru Combaterea Discriminării a dat verdictul
Pater Don Demidoff are dreptate
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că articolele publicate de Pater Don Demidoff în ZIARUL de Sibiu nu pot fi acuzate de discriminare, așa cum s-a întâmplat în cazul unei sesizări trimise instituției aminitite.
Examinând conținutul petiției, conșinutul articolului și legislația în vigoare, Colegiul Director reține că jurnalistul/autorul articolului are dreptul la liberă exprimare ca orice alt cetățean, cu atât mai mult ca orice jurnalist. Limita libertății de exprimare se întinde până acolo unde aduce atingere unui alt drept, fie dreptul la deminitate personală, fie altul. În situația de față, considerăm că prin articolul publicat, jurnalistul nu creează o atmosferă ostilă, degradantă sau umilitoare cu privire la comunitatea musulmană sau religia islamică și nici nu instigă la ură rasială sau națională”, se arată în Hotărârea 32 din 30 ianuarie 2007, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Această Autoritate s-a întrunit în data de 7 decembrie 2006 pentru a analiza conținutul articolului “Cuvântul de duminică – Teama de musulmani (II) Apusul tresare speriat”. Articolul a fost publicat de Pater Don Demidoff în ZIARUL de Sibiu din 3 noiembrie 2006. Articolul respectiv a făcut obiectul unei autosesizări a CNCD, care ar fi primit informații că prin respectivul material jurnalistic s-ar fi instigat la discriminare pe motive religioase.
Înaintea audierilor, Pater Don Demidoff a transmis către CNCD o adresă prin care arată că articolul nu este de natură să instige la ură rasială sau națională și nu are caracter de propagandă nașionalist-șovinistă. “Este un articol publicat în ZIARUL de Sibiu într-un context justificat. Toate informațiile și considerentele teoretice despre islam și credința musulmană se întemeiază exhaustiv pe documente și tratate, studii și dizertații. Au fost publicate trei articole care trebuie interpretate împreună. Nu a existat intenția și nici nu s-a urmărit a se învedere o excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, limbă sau religie, se mai arată în adresa respectivă.
Cunoscut ca un susținător al acțiunilor umanitare, Pater Don Demidoff s-a prezentat la audieri în fața Colegiului director al CNCD, format din cinci membri. Le-a vorbit preț de câteva ore, le-a prezentat tratate și studii care au stat la baza articolelor sale, le-a descris pe larg motivațiile și oportunitatea unor astfel de materiale jurnalistice. În urma audierilor, cei cinci membri au admis în unanimitate: “faptele prezentate nu sunt fapte de discriminare potrivit prevederilor O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completărilor ulterioare”. CNCD a luat act de faptul că practica jurnalistică a autorului nu a fost deloc un abuz în exercițiul libertății de exprimare. “Jurnalistul doar își asumă rolul de informare și formare a opiniei publice, emițând niște păreri asupra subiectului”, se mai arată în hotărârea adoptată de CNCD.
casetă
Teama de musulmani
În perioada octombrie – noiembrie 2006, Pater Don Demidoff a publicat în ZIARUL de Sibiu trei articole al căror subiect era relația dintre Europa și lumea islamică. “Ei construiesc în Europa cele mai mari moschei și au garantat învățământul religiei islamice în școli. Câte biserici creștine am avut dreptul să construim în statele islamice și unde se poate preda acolo învățământul religios creștin?”, se întreba Pater în primul din cele trei articole publicate sub titlul generic “Teama de musulmani”. “Acesta este adevărul, acestea sunt adevăratele ținte. Acesta este războiul musulmanilor împotriva lumii apusene. Iar noi închidem ochii și ne astupăm urechile, ca și cum nu ar exista vreun pericol”, este una din concluziile studiilor lui Pater Don Demidoff.
Presedintele Ligii pentru Renastere Morala Presedintele Fundatiei Casa Don Bosco, Acasa pentru copiii abandonati Pater Don Demidoff ICCC www.depeschedondemidoff.com Priester der Independent Catholic Church USA Member im Council of Community Church USA www.icccusa.com Präsident der Stiftung Sf. Don Bosco für verlassene Kinder Präsident der Liga für moralische Wiedergeburt Basilika zu Iacobeni / Jakobsdorf Rumänien Contact: dondemidoff@web.de |
| 16.03.2007 Psihograma unui sat II
Anul trecut abordam in "Cuvantul de Duminica" tema "Psihograma unui sat". Dupa interventia mea la comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu s-a creat ordine la postul de politie din Iacobeni si acum avem politisti tineri, care isi indeplinesc cu constinciozitate atributiile si sunt oameni corecti. Profesorul alcoolic a fost condamnat de Judecatoria Agnita pentru calomnie si jigniri aduse. S-a indreptat acum totul?
Duminica dupa slujba au fost la mine trei barbati din Iacobeni, unul fiind "Tica Englezu", care au crezut ca ma pot santaja si au afirmat "daca nu primim si noi ciocolata ca copiii, numai venim la slujba."
In ultimul an am avut parte de multa minciuna si incercari false din partea satenilor care urmareau sa obtina un profit de la mine.
Nu exista in acest sat un pic de rusine, aici suntem crestini sau barbari?
Dumneavoastra mergeti pentru Dumnezeu si sine sau pentru preot la Biserica. Mai bine ramineti acasa daca credeti ca eu sunt prost sau daca credeti ca eu sunt obligat sa fac slujbe. Pe mine nu ma trimis nici un episcop sau mitropolit sa am grija de sufletele dumneavoastra.
Pentru aceasta sunt venit: pentru un mesaj crestin, Multi se plang ca sunt saraci si necajiti dar eu stiu acum ca multi sunt si vinovati pentru viata in care traiesc. Furturi, minciuni, alcool, puturosie, abuz de copii, violenta, distrugerea familiei si refuzul legii lui Dumnezeu: cocubinaj in loc de cununie in fata lui Dumnezeu si mai rau decat atat, multi parinti isi imping copii la mizerie in care traiesc ei. Totul inseamna clar: o viata anticrestina. Acesta este mesajul vostru, voi cei din Iacobeni? Eu doresc sa fiu foarte sincer; majoritatea din sat sunt singuri de vina pentru mizeria in care se afla. Eu am solidarizat cu voi, dar ma aflu intr-un punct in care constat ca refuzati ajutorul meu de preot.
Distribuirea gratuita a ziarului s-a incheiat si acesta o sa-l trimit in alte sate. Daca ma mai santajati si daca credeti ca aveti putere cu minciunile, eu voi inchide Basilica pentru toti care pastreaza o atitudine anticrestina. Sunt oameni care cred ca eu sunt dependent de satenii din Iacobeni, este insa o mare greseala.
In viitor vreau oameni care vin cu intentia buna sa se roage impreuna cu mine (restul: mancare, ciocolata etc.) este un gest secundar pe langa slujba, fara nicio importanta.
Dar cel mai trist este comportamentul necivilizat si anticrestin din Iacobeni si voi va stricati proprii copii care raman in veci in aceasta mizerie si care au nevoie de o educatie crestina si de o formare religioasa, in slujba si rugaciune.
Nu exista in acest sat niciun pic de rusine in fata copiilor vostri, dovediti ca traiti intr-o viata mizerabila, hazardata si anticrestina! La final ramane singura posibilitate de rugaciune: sa fiti mai intelepti si intoarceti-va din drumul cel fals. ****
Numai am cuvinte, atat de dezamagit sunt si nu-l invinovatiti pe Dumnezeu pentru ce vi se intampla. Intoarceti-va pe calea cea buna pentru ca niciodata nu este tarziu.
Astept acei oameni cu credinta in Dumnezeu la Biserica si restul, chiar daca sunt in majoritate, vor ajunge cu pasi siguri spre propria lor nimicire.
"Multi sunt chemati si putini alesi" Sa aiba Dumnezeu mila de voi Anul trecut am colectat din fata scolii doi saci mari plini de gunoi si i-am predat directorului scolii. In acest an s-a intamplat acelasi lucru, saci de gunoi colectat pe care i-am predat Primarului. S-a aratat indignat, dar apoi a trimis angajatii sociali sa curete locul. I-am rugat atat pe Directorul scolii, cat si pe Primar sa organizeze in sfarsit o ora didactica d espre igiena, ordine si disciplina, sa amplasaze in sfarsit un container mare pentru gunoi si sa-i invete pe elevi sa nu mai arunce nimic la intamplare, caci in fiecare stat european gunoaiele se arunca la container. Si in viitor sa exerseze toti impreuna cu elevii, cum se arunca gunoaiele numai la container. Nu s-a intamplat nimic. Intreaga strada, de la "Bar Leon SRL" pana la Primarie este plina de gunoaie. De ce nu este obligate firma Leon SRL (asa cum prevede legea) sa aiba propriile containere de gunoi? Cand vara sosesc nenumarati turisti internationali la Basilica, basilica care ar trebui sa fie o mandrie pentru un sat cum este Iacobeni-ul, ei strabat gunoaiele de pe drumul pana la biserica si vad realitatea din Romania.
Ca german, imi este rusine de rusinea acestor oameni. Cand in Agni ta este zi de targ, din unele clase lipsesc pana la 75 % dintre elevi. Nu se intampla insa nimic. Daca ii intreb pe copii ce au invatat, iti spun un text oarecare invatat pe de rost, iar daca apoi in intreb ce vrea sa spuna acel text, ei recunosc ca nu au inteles nimic din el. Oare cum formeaza scoala acesti tineri in final?
Copiii sunt produse ale scolii si ale parintilor lor. Atunci cand se face plata ajutoarelor sociale si a alocatiei pentru copii, totul se risipeste in aceiasi zi in baruri. Copiii, impreuna cu mamele si tatii lor nu se dezlipesc noapte din baruri unde invata sa fumeze si sa bea alcool. Si totul intr-o vreme in care Europa a introdus interdictia fumatului in spatii publice. Dup ace au risipit toti banii pe tutun si alcool, vin in ziua urmatoare la mine, cersind paine. Dar un om care nu cunoaste rusinea, mai este oare om?
In fiecare vineri am lasat sa parvina gratuit fiecarui satean din Iacobeni "Ziarul de Sibiu" cu "Cuvantul de Duminca. Am gandit ca un sat intreg, care nu citeste un ziar, nu are de unde sti ce se intampla in lume. Apoi am aflat ca, majoritatea acestor oameni nici macar nu citesc ziarul, ci il folosesc doar pentru a aprinde focul in soba, iar apoi vin la casa parohiala unde se plang ca nu au primit ziarul, si n-au cum sa-si aprinda focul. Aceasta editie a ziarului este ultima care va fi distribuita gratis in Iacobeni.
Ca german ma simt in acest sat ca in iad. Numai in iad, mana care ajuta este lovita.
Pana pe vinerea viitoare.
Pater Don Demidoff
Presedintele Ligii pentru Renastere Morala
Presedintele Fundatiei Casa Don Bosco, Acasa pentru copiii abandonati Pater Don Demidoff ICCC www.depeschedondemidoff.com Priester der Independent Catholic Church USA Member im Council of Community Church USA www.icccusa.com Präsident der Stiftung Sf. Don Bosco für verlassene Kinder Präsident der Liga für moralische Wiedergeburt Basilika zu Iacobeni / Jakobsdorf Rumänien Contact: dondemidoff@web.de |
| 09.03.2007 O, preasfanta aroganta
In fata fundatiei noastre pentru copiii strazii opreste un jeep. Cu litere de o schioapa scrie DGASPC. Arată martial, aminitind usor de o actiune de comando.
Sa ne fie frica?
Coboara trei femei tinere, de fapt ar putea fi chiar liceene. Dar ar putea fi si niste papusele la moda. Se indreapta spre mine si in loc sa salute, una cu buze ascutite spune: "aici sunt doi copii". Ma feresc de acest tip de confruntare si de discutiile purtate in strada. Le raspund: "aici sunt 30 de copii, ce s-ar intampla daca intai de toate ati invata un pic de comportament civilizat? Se prefac ca nu ar putea intelege nimic, cica datorita accentului meu strain. Celor care au ramas eternii de ieri, sau celor care nu vor sa invete nimic nu le poti spune adevarul direct in fata.
Le poftesc inauntru, le servesc cu o cafea si le cer legitimatiile. Se numesc Felicia L., Alexandra M. si Cristina B. Isi dau titulatura de psiholog si asistent social. Nu au legitimatie, dar prezinta un "Ordin de deplasare".
Incepem discutia, in masura in care poate fi numita discutie. Nu se distinge nimic din ce ar insemna formarea profesionala a unui psiholog sau a unei asistente sociale sau tot nu am invata inca in ultimii 16 ani ca in Romania nu se pune problema calificarii profesionale ci a nepotismului si a ideologiei.
De ce nu pot invata acest lucru.
Ii chem pe copiii Danut (15) si Adina (13), copii care conform fanteziei celor "trei doamne" de la DGASPC "au fost cu certitudine rapiti de mine". Primarul comunei Iacobeni a incredintat acesti copii fundatiei naostre, si a facut cu certitudine un lucru rational, dupa ce acestia au fost aruncati din casa parinteasca in strada. In urma cu 16 ani, cand munca noastra nu era cunoscuta, se intampla adesea sa fim suspectati ca am fi rapit copii, pentru a-i vinde sau macar pentru a le preleva organele. Dar acum, la 16 dupa "Revolutie" si dupa ce am castigat peste 80 de procese de calomnie si jigniri, am sechestrat masina de serviciu a ministrului sanatatii si bugetul ministrului de interne, pentru a obține un miliard de lei daune morale, conform sentintei Curtii Supreme de Justitie, “noua generatie” inca nu cunoaste spiritul care ar fi trebuit sa domneasca in Romania imediat dupa "Revolution". Daca Ion Iliescu si acolitii sai, “esalonul doi" nu ar fi impiedicat acest lucru pana astazi, de exemplu prin ascunderea adevarului a peste 75.000 de acte ale securitatii, de exemplu, care stau in continuare ascunse si nu sunt prezentate publicului.
O viata plina de suferinte
Acesti copii au avut o viata plina de suferinte, pe care poate o vom publica altadata. Ciudat este, ca celor trei doamne in pas cu moda nu le-a ajuns niciodata la urechi drama de ani de zile traita de acesti copii sau nu le-a interesat, dar au auzit de indata ca au fost preluati in regim de urgenta la Casa Don Bosco. Ca acesti copii au flamanzit ani de zile, ca au fost batuti si trimisi la furat, nu a interesat autoritatile. Ca acesti copii si-au gasit un azil a provocat deja dureri de burta autoritatilor. Copiii au declarat ca nu vor sa se intoarca sub nicio forma la tatal lor.
Incerc sa port o discutie de specialitate despre pedagogie, socializare, stigmate psihologice ale copiilor maltratati. Incerc. Fara rezultat. Incompetenta sau ignoranta? Sau cea mai sfanta aroganta? In germania se spune: "Prostia si fudulia merg mina in mana", în Romania se spune "Daca prostu nu-i fudul, parca n-ar fi prost destul". Ma infioara aroganta.
Doamnele de la Directie pun copiii sa semneze si pleaca. Una pleaca fara a saluta, celelalte doua imi intind mana dar se uita in cu totul alta directie. Vor oare sa ma jigneasca? Ce vrea sa insemne aceasta privire indreptata in alta parte? Intreb din nou, este aroganta? Sunt complexe personale? Si este vorba despre psiholoage. Sau este comportamentul tipic al clasei postcomuniste?
Ei isi pot permite totul
Jurnalistul Marius Oprea descrie in cartea sa "Mostenirea securitatii" reinstaurarea dupa 2001 in ranguri inalte a securitatii si a fostilor ofiteri de securitatea, ocuparea de pozitii cheie in economie si in administratie (de ex. la nivel de DGASPC) si ramificarea groaznicei ideologii comuniste in partidele de astazi.
"Ei isi pot permite totul, stind ca nu ii atinge nimic. Doar bratul istoriei", afirma Oprea.
Dupa ce cele trei doamne pe linie de "nepotism" urca in msina lor de serviciu mi se face de-a dreptul mila de ele.
Sfundatia noastra dovedeste de 16 ani slujba voluntara pentru copiii maltratati din Romaniaaducand astfel servicii statului roman.
Dar in vechea ideologie, care nu va disparea nici intr-o suta de ani din Romania, initiativele private si fundatiile, dar mai ales preotii care fac referire cu seriozitate la Evanghelie sunt dusmani si fireste un pericol pentru neocomunisti. De aceea se comporta cu noi cum se comporta cu dusmanii. Si intarzie constienti adevarata democratizare, deoarece democratia pune in pericol clasa postcomunista.
Draga Anca Dragan
Draga Anca Dragan, director general al Dirctiei pentru Asistenta Sociala si protectia Copilului, adesea a trebui sa ne certam in comisia pentru Protectia Drepturilor Copilului pentru a apara interesul copiilor napastuiti. Daca vreti sa protejati copiii romani, si nu va contest acest merit, atunci aveti in primul rand grija acestor "fete de liceu" carora le place sa-si dea importanta, dar care iradiaza in continuare vechea ideologie si nu pot privi in ochii unui poreot atunci cnd il saluta sau ii vorbesc. Aveti mai multa grija la titlurile de psiholog sau asistent social. As fi curios sa aflu cate teste psihologice internationale sunt cunoscute de aceste doamen si ce modele social-pedagogice au invatat asistentele dvs. Sociale pana acum. Imi pare rau pentru Dumneavoastra.
Siunteti de parare ca va puteti permite totul? Atunci faceti pe aceste doamne sa-si insuseasca de urgenta civilizatia europeana si comportamentul european. Aceasta este conditia pentru comportamentul unui specialist care lucreaza in protectia copilului.
Va ofer sa prezint pentru inceput cateva seminare doamnelor si domnilor pe care i-ati angajat. Gratuit. Insa nu as incepe aceste seminare cu punerea psihologica a problemei, ci le-as incepe de la Adam si Eva, adica cum se comporta oameni civilizati si educati. Se pare ca a disparut comunismul, dar clasa postcomunista a ramas. Se manifesta in forme precum desconsiderarea omului si "protectia" sigurantei nationale, asa cum o denumesc, dar prin aceastea se refera la impiedicarea democratiei. Suntei de parare ca "ei isi pot permite totul, dar abia in momenmtul in care Europa a reusit sa va integreze cu adevarat, insemna ca a vorbit istoria.
Pater Don Demidoff
Presedintele Ligii pentru Renastere Morala
Presedintele Fundatiei Casa Don Bosco, Acasa pentru copiii abandonati Pater Don Demidoff ICCC www.depeschedondemidoff.com Priester der Independent Catholic Church USA Member im Council of Community Church USA www.icccusa.com Präsident der Stiftung Sf. Don Bosco für verlassene Kinder Präsident der Liga für moralische Wiedergeburt Basilika zu Iacobeni / Jakobsdorf Rumänien Contact: dondemidoff@web.de |
| [Translate to Rumänisch:] 13.04.2007 Die Sehnsucht nach dem Leben [Translate to Rumänisch:]
So mancher Christ wundert sich doch in diesen Tagen immer wieder. Während man sich in Deutschland in der Osterzeit mit dem Gruss begegnet "Frohe Ostern" heisst es hier bei jeder Gelegenheit und an jedem Ort "Christos a inviat" "Christus ist auferstanden".Ja, antwortet man zurück "Er ist auferstanden."
Ich bin immer perplex über diesen Gruss und ich habe mich in 16 Jahren Leben in Rumänien nicht daran gewöhnt. Ich kenne hier und in meinem Land Menschen, für die ist das christliche Leben, mehr noch das kirchliche Leben etwas vollkommen Unwirkliches, vollkommen Irreales. Und in ihrem Alltag beherzigen sie nicht ein Gebot Gottes. Sie lügen und sie stehlen, sie sind in ihrer Ehe untreu und sie schlagen ihre Kinder und schicken sie zum Betteln und besaufen sich täglich. Aber sie sagen: Christos a inviat". Einen Schüttelfrost bekomme ich, wenn mich manche Menschen so begrüßen.
Oder äußert sich da einfach nur die Sehnsucht nach Leben, die Sehnsucht nach dem wahren, dem ewigen Leben? Wir glauben nicht daran, aber wir wünschen es uns herbei durch eine Formel aus dem christlichen Codex?!
Genau das ist es. Wir haben zuviele Formeln, leere Formeln. Worthülsen. Wie gesagt es schüttelt mich, wenn Menschen diese Formeln einfach daherplappern. Würden sie doch im Namen des Himmels diese Formeln einfach mal neu bedenken, bewusst aussprechen, fragend aussprechen, würden wir doch mal wieder versuchen, zu leben, Worten Lebenskraft einzuhauchen, würden wir wieder etwas von der Kunst zu leben verstehen. Wer nachdenkt, seine Worte bedenkt, die er von sich gibt, der würde doch erst einmal leise werden und er würde neu beginnen, Worte, Sätze zu formulieren und dann würde er mit grossen fragenden Augen sein Gegenüber anschauen und fragen: Glaubst Du das wirklich? Ich sage Ihnen, da kann man was erleben wenn man jemanden der sagt "Christos a inviat" fragt: Glaubst Du das?. Machen Sie mal diesen Test und Sie werden seltsame Dinge erleben. Die meisten aber würden sich einfach von Ihnen abwenden, denn so darf man doch nicht fragen oder?
Glaubst Du das wirklich? Wir müssen uns wieder auf das Leben besinnen, dann erst können wir auch über das ewige Leben, über das Leben mit Jesus Christus nachdenken. Wir müssen wieder die Lust am Leben lernen. Wir müssen wieder lernen, dass das Leben immer mit anderen Menschen , mit d e m anderen Menschen zu tun hat. Wenn wir einen gesunden Rhythmus des Lebens, unseres Lebens und den Rhythmus des Mit-Menschen erfahren, einüben, können wir darüber nachdenken, was Auferstehung bedeutet. Dann stellen sich uns Fragen, Fragen der Basis.
Wie kann ich mein Leben gestalten, führen? Lebe ich in der richtigen Umgebung? Begleiten mich die richtigen Menschen? Habe ich eine andere Wahl? Wer bin ich wirklich? Woher komme ich? Wohin gehe ich? Habe ich eine Ordnung, eine Disziplin in meinem Leben? Lebe ich nur auf materieller Basis oder habe ich auch geistliche Interessen? Welche? Interessiert mich die Gemeinschaft der Menschen? Kann ich meinen Egoismus zurückstellen? Habe ich den Mut das Wort Jesu zu verkünden? Oder gar in die Tat umzusetzen? Kenne ich den inneren Weg und lasse ihm Raum?
Eine Schule des Herzens Wir sollten eine Schule des Herzens gründen. Ja das wäre eine Tat in diesem Land, in dem noch immer oder immer mehr Herzen und Köpfe kaputt sind. Wie leer sind wir, orientierungslos. Und wie krank macht uns das alles. Wenn wir unser Herz wieder bilden, schulen würden, würden wir wieder gesund werden , wenn wir mehr Rücksicht auf den Nächsten nehmen würden und ihm im Strassenverkehr nicht grundsätzlich die Vorfahrt nehmen würden, wenn wir wieder den Rhythmus der Gemeinschaft und der Nächstenliebe einüben würden, würden wir die Kunst eines gesunden Lebens beherrschen. Und zu diesem Rhythmus gehört die Ordnung, Ordnung von Zeit und Arbeit, Ordnung des Miteinanders.
Immer wieder erlebe ich Menschen, die mir einfach den Weg versperren, wenn ich aus einer Tür heraustreten will. Sie verschaffen sich mit Gewalt den Eintritt. Nie wurde mir das so bewusst wie in Rumänien. Oder kann man schon mal erleben, dass ein junger Mensch für einen alten Menschen im Bus seinen Platz räumt? Wieviele Menschen – auch angeblich gebildete – fallen einem einfach ins Wort oder geben einem keine Chance einer Antwort. Wieviele geben Dir die Hand und schauen dabei in eine andere Richtung. Und dann die Lüge...! Wie kann diese Gesellschaft sich erneuern, wenn die Lüge alles beherrscht. Die Lüge derer da oben und die Lüge des gemeinen Volkes. Und die Lüge ist die Schwester des Diebstahls und der Diebstahl der Bruder der Korruption.
Gründen wir die Schule des Herzens, damit wir wieder auf Dauer gesund leben können. Damit unsere Worte und Wünsche wieder einen Wirklichkeitsgehalt haben, auch und gerade ein "Christos a inviat". Dann möchte ich auch wieder aus ganzem Herzen antworten: Ja, es ist wirklich wahr. Christus ist wahrhaft auferstanden. Freue Dich mit ihm. Ja freue Dich Deines Lebens.
Pater Don Demidoff ICCC
|
| [Translate to Rumänisch:] 16.03.2007 Psychogramm eines Dorfes II.Teil [Translate to Rumänisch:]
Voriges Jahr schrieb ich im "Wort zum Sonntag" das Thema "Psychogramm eines Dorfes". Nach meiner Intervention beim Kommandanten in Sibiu wurde hier beim Posten der Polizei Ordnung geschaffen und wir haben jetzt junge Polizisten, die ihre Aufgabe erfüllen und korrekt sind. Der Alkohol-Professor wurde in Agnita wegen Verleumdung und Beleidigung verurteilt. Ist jetzt alles besser geworden?
Sonntags, nach dem Gottesdienst kamen drei Männer aus Iacobeni, einer davon Namens “Tica, der Britte”, zu mir, welche mich erpressen wollten. “Wenn wir keine Schokolade, genau wie die Kinder bekommen, kommen wir nicht mehr zum Gottesdienst”.
Im letzten Jahr hatte ich mit vielen Lügen und falschen Versuchen seitens der Dorfbewohner zu tun, die in den Gottesdienst kamen um zu profitieren Gibt es in diesem Dorf überhaupt kein Scham, sind wir eigentlich Christen oder Barbaren, fragte ich sie.
Geht Ihr in den Gottesdienst zu Gott und für Euch selber oder für den Priester und die Kirche? Bleibt doch lieber zu Hause, wenn Ihr meinet, dass ich dumm bin oder dass ich verpflichtet bin, diese Gottesdienste zu zelebrieren. Weder ein Bischof, noch ein Metropolit hat mich zur Seelsorge hierher geschickt.
Ich bin da, um Euch die christliche Botschaft zu bringen und mit Euch zu leben.
Viele von Euch beklagen sich, dass sie arm und erniedrigt sind, aber jetzt weiss ich: viele sind selber schuld für das Leben das sie führen. Diebstall, Lügen, Alkohol, Faulheit, Missbrauch der Kinder, Gewalttätigkeit, Familienzerstörung, Verstoss gegen die Gesetze Gottes: aussereheliche Beziehungen anstatt Heirat und noch schlimmeres: die Eltern stossen ihre Kinder in das gleiche Elend in dem sie selbst leben.
Das ist deutlich ein völlig unchristliches Leben. Ist das Eure Botschaft, Ihr aus Iacobeni?
Ich möchte ganz aufrichtig sein, die allermeisten aus dem Dorf sind selber an dem Elend schuld, in dem sie leben . Ich habe mich mit Euch solidarisiert, ich habe mir darum Feinde gemacht, aber jetzt stelle ich fest, dass Ihr die Hilfe eines Priesters gar nicht wollt.
Es ist aus mit der kostenlosen Verteilung der Zeitung. Diese werde ich in anderen Dörfern verteilen. Wenn ihr mich erpresst und wenn ihr überzeugt seid, dass eure Macht in Lügen besteht, werde ich die Basilica für alle die ein antichristliches Verhalten an den Tag legen, schliessen. Es gibt einige von Euch die glauben, dass ich von den Dorfbewohnern in Iacobeni abhängig bin. Es ist ein grosser Fehler die Dinge so zu betrachten.
In Zukunft erwarte ich, dass die Gutgesinnten zusammen mit mir beten , (alles Restliche wie: Essen, Schokolade etc.) sind Nebensachen und haben nichts mit dem Gottesdienst zu tun.
Aber am allertraurigsten ist das unzivilisierte und nichtchristliche Verhalten der Dorfbewohner aus Iacobeni. Damit verderbt Ihr auch Eure Kinder, die ewig im gleichen Elend leben werden. Eure Kinder benötigen eine christliche Erziehung, sie müssen durch Religion und Gebet gebildet und geformt werden.
In diesem Dorf seid Ihr gegenüber euren Kindern schamlos, Ihr führt ein elendes Leben, ohne an eure Zukunft zu denken und völlig unchristlich. Die einzige Chance bleibt das Gebet: werdet weiser und kehrt um auf dem falschen Weg zurück. ****
Ich habe keine mehr Worte, so enttäuscht bin ich. Klagt nicht mehr Gott an, für das was euch passiert. Kehrt zurück auf den guten Weg, es ist nie zu spät.
Ich erwarte dass die gläubigen Menschen in die Kirche zu kommen, die restlichen, auch wenn sie in der Mehrzahl sind, sollen draussen bleiben. Sie gehen mit sicheren Schritten in ihre eigene Zerstörung.
"Viele sind gerufen, wenige auserwählt" Gott sei euch gnädig.
**** Voriges Jahr haben wir vor der Schule zwei grosse Säcke mit Müll eingesammelt und dem Direktor übergeben. Dieses Jahr das gleiche, zwei Säcke Müll, die wir dem Primar übergeben haben. Er zeigte sich sehr ungehalten, schickte dann aber den Sozialen Dienst zu reinigen. Ich hatte den Direktor und den Primar aber gebeten, endlich den Schülern eine didaktische Unterweisung in Hygiene, Ordnung und Disziplin zu geben und endlich einen grossen Müllcontainer aufzustellen und die Schüler zu lehren, dass sie nichts mehr wegwerfen, sondern wie in jedem europäischen Staat üblich, den Müll in einen Container werfen. Das muß zukünftig gemeinsam mit den Schülern geübt werden. Nichts ist geschehen. Die gesamte Strasse der "Bar Leon SRL" bis zur Primaria ist voll mit Müll. Warum wird die Firma Leon SRL nicht gezwungen, einen grossen Müllcontainer aufzustellen? Wenn im Sommer unzählige internationale Touristen zur Basilica kommen, die für ein Dorf wie Iacobeni ein Stolz sein sollte, waten sie durch den Müll und sehen die Realität Rumäniens. Als Deutscher schäme ich mich für die Menschen hier. Wenn Markttag ist in Agnita fehlen in manchen Klassen 75 % der Schüler. Nichts geschieht ihnen. Wenn ich die Kinder frage, was sie gelernt haben, dann rasseln sie irgendeinen Text herunter, den sie notfalls auswendig gelernt haben und wenn ich sie dann frage, was dieser Text beinhaltet, sagen sie, dass sie es nicht verstanden haben. Welches Format Schule haben wir hier eigentlich?
Die Kinder sind Produkte der Schule und ihrer Eltern. Wenn die Sozial-Zahlungen und die Coupons kommen, werden sie am gleichen Tag in den Bars versilbert. Väter und Mütter mit kleinen Kindern halten sich nachts in der Bar auf und lernen das Rauchen, in einer Zeit, in der in Europa das öffentliche Rauchverbot einfgeführt wird. Wenn sie dann alles in Alkohol umgesetzt haben, kommen sie am nächsten Tag zu mir und betteln um Brot. Scham ist hier ein Fremdwort. Aber ein Mensch, der keine Scham kennt, ist der ein Mensch?
Jeden Freitag habe ich den Menschen in Iacobeni die Zeitung "Ziarul de Sibiu" mit dem "Wort zum Sonntag" kostenlos zukommen lassen. Ein ganzes Dorf, das keine Zeitung liest, dachte ich mir, kann auch nichts wissen von dem was drumherum passiert. Dann erfuhr ich, dass die meisten die Zeitung gar nicht lesen, sondern für das Anzünden ihres Ofens brauchen, ja sogar ins Pfarrhaus kommen und sich beschweren, dass sie keine Zeitung bekommen haben, damit sie ihren Ofen anzünden können. Dies ist die letzte Edition, die in Iacobeni gratis ausgeteilt wird.
Als Deutscher fühle ich mich hier in diesem Dorf wie in der Hölle. Nur in der Hölle werden die Hände geschlagen, die helfen.
Bis zum nächsten Freitag.
Pater Don Demidoff ICCC
|
| [Translate to Rumänisch:] 09.03.2007 Allerheiligste Arroganz [Translate to Rumänisch:]
Vor unserer Stiftung für Strassenkinder fährt ein Jeep vor. Mit unübersehbaren Buchstaben DGASPC. Martialisch sieht das aus, ein wenig nachKommandosache.
Sollten wir jetzt Angst haben? Es steigen drei junge Frauen aus, nein eigentlich könnten sie noch Mädchen eines Lyceums sein. Es könnten aber auch irgendwelche Mode-Püppchen sein. Sie kommen auf mich zu und statt einer Begrüßung sagt eine mit spitzem Mund: Hier sind zwei Kinder. Ich verwahre mich gegen diese Art der Konfrontation und einer Konversation auf der Strasse. Ich sage: hier sind dreissig Kinder, wie wäre es wenn Sie erst einmal Zivilisation lernen würden. Sie tun dann aber so, als könnten sie das gar nicht verstehen bzw. meinen Sprachduktus als Ausländer nicht begreifen. Man sagt den ewig Gestrigen oder denen, die das auch immer noch lernen müssen, nicht die Wahrheit mitten ins Gesicht.
Ich bitte sie herein, serviere einen Kaffee und verlange ihre Legimitation. Sie heissen Felicia L., Alexandra M. und Cristina B. Sie titulieren sich als Psychologin und als Sozial-Assistentin. Eine Legitimation haben sie nicht, aber ein Papier einer "Delegation".
Wir beginnen ein Gespräch, soweit man das ein Gespräch nennen kann. Von der Qualifikation einer Psychologin oder einer Sozialassistentin ist wenig zu spüren oder habe ich in 16 Jahren Rumänien immer noch nicht gelernt, dass es hier nicht um Qualifikation geht, sondern um Nepotismus oder um Ideologie.
Warum lerne ich das eigentlich nicht. Ich lasse die Kinder Danut (15) und Adina (13) hereinrufen, die Kinder, die wir nach der Phantasie der drei DGASPC-Damen "wohl offensichtlich gestohlen haben". Der Bürgermeister von Iacobeni hatte diese Kinder, nachdem sie aus dem elterlichen Haus herausgeworfen worden waren, in die Obhut unserer Stiftung gegeben und er tat das einzig Vernünftige. Vor 16 Jahren, als man unsere Arbeit noch nicht kannte, kam das häufiger vor, dass man uns verdächtigte Kinder zu stehlen, gar zu verkaufen, oder wenigstens ihre Organe. Aber jetzt 16 Jahre nach der "Revolution" und nachdem wir über 80 Prozesse wegen Verleumdung und Beleidigung gewonnen haben und den Gesundheits- und den Innenminister für eine Milliarde Lei Schmerzensgeld haben pfänden lassen, kennt die "neue" Generation immer noch nicht den neuen Geist, der direkt nach der "Revolution" hier hätte einziehen müssen. Wenn denn nicht Ion Iliescu und seine Getreuen, seine "Nachfolge-Elite", das bis heute verhindern, indem sie z.B. die Wahrheit von mehr als 75.000 Securitate-Akten weiter verstecken und nicht an die Öffentlichkeit bringen.
Die Kinder hatten einen Leidensweg hinter sich, den wir vielleicht einmal an anderer Stelle publizieren. Eigentümlich ist, dass den drei Mode-Damen das jahrelange Drama nicht zu Ohren gekommen war oder nicht interessierte, wohl aber die Notaufnahme der Kinder in das Casa Don Bosco. Dass die Kinder jahrelang Hunger hatten, dass sie geschlagen und zum Stehlen geschickt wurden, interessierte die Behörden nicht. Dass sie ein Asyl gefunden hatten, bereitete ihnen Bauchschmerzen. Die Kinder erklärten, dass sie keinesfalls zum Vater zurückwollen.
Ich versuche ein Fachgespräch über Pädagogik, Sozialisation, psychologische Stigmen von geschlagenen Kindern. Ich versuche. Vergebens. Inkompentenz oder Ignoranz? Oder allerheiligste Arroganz? In Deutschland sagt man: "Dummheit und Stolz wachsen auf einem Holz" (auch in Deutsch und Rumänisch). Mich erschüttert diese Arroganz.
Die Direktions-Damen lassen die Kinder unterschreiben und gehen. Eine geht ohne Gruss, die anderen geben mir zwar die Hand, schauen dabei aber gleichzeitig in eine ganz andere Richtung. Wollen sie mich beleidigen? Was hat das zu bedeuten? Ist das Arroganz? Sind das persönliche Komplexe? Und das bei Psychologinnen. Oder ist es das typische Verhalten der postkommunistischen Klasse.
Der Journalist Marius Oprea beschreibt in seinem Buch "Die Erben der Sekuritate" die Wiedereinstellung ranghoher ehemaliger Securitate-Offiziere nach 2001, das Besetzen von Schlüsselstellungen in der Wirtschaft und in den Behörden (z.B. in den DGASPC) und die Vernetzung der schrecklichen kommunistischen Ideologie mit den heute etablierten Parteien.
"Sie können sich alles erlauben, wissend dass sie nichts treffen kann. Ausser der Arm der Geschichte", so Oprea. Als die drei Nepotismen-Damen in ihr Auto stiegen, bekam ich richtig Mitleid mit ihnen.
Seit 16 Jahren steht unsere Stiftung im selbstlosen Dienst für die geschändeten Kinder Rumäniens und damit auch im Dienst für den rumänischen Staat.
Doch in der alten Ideologie, die noch in hundert Jahren in Rumänien nicht weichen wird, bleiben privaten Initiativen und Stiftungen, vor allem aber Priester, die es mit dem Evangelium wirklich Ernst meinen, Feinde und natürlich eine Gefahr für die Neokommunisten. Also verhalten sie sich, wie sie sich immer gegenüber Feinden verhalten haben. Und sie verzögern bewusst die wirkliche Demokratisierung, weil es die postkommunistische Klasse gefährdet.
Liebe Anca Dragan, Generaldirektorin der Direktion für Kinderschutz. Oftmals musste ich mit Ihrer Kommission im Interesse der geschändeten rumänischen Kinder streiten. Wenn sie die rumänischen Kinder schützen wollen und das spreche ich Ihnen nicht ab, dann schützen sie erst einmal ihre Mädchen vom "Lyzeum", die schon so gerne so wichtig sein wollen, die immer noch die alte Ideologie ausstrahlen und einem Priester nicht in die Augen sehen können. Seien Sie etwas vorsichtiger mit Titeln wie Psychologe oder Sozialassistentin. Ich würde gerne einmal wissen, wieviele internationale psychologische Tests diese Damen kennen und welche sozial-pädagogischen Modelle ihre Assistentinnen denn gelernt haben. Sie tun mir leid.
Sie können sich alles erlauben, meinen Sie? Bringen Sie Ihren Damen schleunigst europäische Zivilisation und Benehmen bei. Das ist die Voraussetzung für einen fachlichen Dienst im Kinderschutz.
Ich biete Ihnen an, mal ein paar Seminare für die Damen und Herren Ihrer Institution durchzuführen. Kostenlos. Ich würde diese Seminare allerdings nicht bei psychosozialen Problemstellungen beginnen, sondern bei Adam und Eva, nämlich wie benehmen sich zivilisierte gebildete Menschen. Der Kommunismus ist anscheinend verschwunden, die postkommunistische Klasse aber ist geblieben. Sie verharren in Formen der Menschenverachtung und im "Schutz" der nationalen Sicherheit, wie sie es nennen und meinen damit die Behinderung der Demokratie. "Sie können sich alles erlauben" , meinen sie, aber wenn Europa sie erst einmal wirklich aufgefressen hat, wird die Geschichte gesprochen haben.
Pater Don Demidoff ICCC
|
9.03.2007
În toate confesiunile, se întâmplă cel mai adesea că, prin libertatea bisericii se înțelege domnia preoților. Otto von Bismarck
O discuție cu Aneta
România mai are mult până să ajungă un stat de drept. Toți care ocupă o funcție înaltă în stat au “cadavre lor în pivniță”. Cine face înșelăciuni de milioane iese după câteva zile din închisoare. Dar țiganul care fură un sac de cartofi pentru a-și hrăni familia, este condamnat la șapte ani închisoare, într-o închisoare plină, condițiile fiind de neimaginat – în anul 2004. Austriecii construiesc o închisoare în București pentru numeroșii criminalii români prinși în Austria. Construcția unei închisori este mai ieftină decât întreținerea acestora în Austria.
Oamenii săraci le este aproape exclus dreptul de a se bucura de dreptate în această țară. La începutul unui proces, pârâtul trebuie să plătească o "cauțiune". Dacă fapta pârâtă este fără temei, această cauțiune rămâne la judecătorie, pentru plata judecătorilor. În afară de aceasta se mai calculează și cheltuieli de proces. De exemplu, eu a trebuit să plătesc o cauțiune de 1.000 de EUR pentru a mă putea apăra de calomniile unui jurnalist. Aceste sume, adesea mari pentru români, îi împiedică ca să intenteze unele procese. A avea dreptate și a ți se face dreptate în România sunt două lucruri diferite.
Din păcate nu mi-am putut folosi puterea mea de muncă numai pentru a clădi această fundație și a mă ocupa de copiii străzii. Au trebuit duse și câștigate foarte multe procese. Au fost peste 80 de procese în toți acești ani. Înainte de a o cunoaște pe Aneta Vovca, am avut zece avocați cu care am avut experiențe bizare. Stai în fața judecătorului, fără să ști limba română, o procedură complet diferită, iar avocatul nu vine, dar înainte de proces a încasat un onorar consistent. În acest fel nu se pot câștiga procese în nici o țară.
Cu astfel de șarlatani nu-ți poți dobândi dreptatea. Până când, la o cauză, am cunoscut-o pe avocata mea de acum. După deliberare am mers la ea:
"Doamna Vovca, sunteți avocat mea.”
"Cine sunteți?” Deși nu este mai înaltă decât mine se uită înspre mine. Când m-am prezentat ca și preot al străzii nu a devenit mai îngăduitoare. Dar așa cum este felul meu nici eu nu am renunțat.
Aneta Vovca a fost pe timpul lui Ceaușescu procuror general. De aceea și astăzi are încă relații enorme. Nu trebuie să dea șpagă. Aneta lucrează deosebit de disciplinat. “Nu-ți fă griji”, îmi spuse ea mie. “Dar, ridică-te politicos în picioare când intră judecătorul. Și te rog, nu spune nimic."
Aneta nu a fost sigură de la început dacă nu cumva am și alte intenții decât de a-i ajuta pe copii. De multe ori a fost întrebată dacă nu îi este frică de așa cauze. Presa era plină numai minciuni despre mine. Am petrecut multe ore de mers cu mașina pentru cazurile pe care le aveam și pe care le strămutasem pentru că judecătorii erau corupți. Conversam în mașină, discutam seara la hotel și încet reușeam să-i câștig încrederea.
I-am arătat ce fac, am luat-o cu mine în Germania și acum știe cine sunt. A durat ani, și după optzeci (!) de procese pe care le-am avut și pe care le-am câștigat – cu excepția a două – am devenit prieteni. Pot să-i ofer mereu sarcini interesante. Am reușit de exemplu să modificăm două legi în urma a două procese.
Aneta este calculată, eu sunt emotiv. Aneta are puține sentimente pentru copiii mei. Ea nu are copii. Admiră ceea ce fac, dar ar putea fi și oameni bătrâni de care să mă ocup.
Emoțiile nu le arată niciodată. Nu are voie și nu vrea să le arate. Natura noastră este opusă. De aceea au existat multe discuții și certuri între noi. Am vrut o dată chiar să rup colaborarea noastră. Dar în astfel de momente pot fi din nou foarte calculat. Nu pot să-mi permit să o las să plece pe cea mai bună avocată a României. Și s-a dovedit adesea a fi bine, atunci când ne-am certat. Și ea mi-a mulțumit că nu am renunțat.
O dată s-a ajuns așa de departe încât i-am zis: “Aneta acum chiar s-a terminat. Așa nu mai merge. Nu mai pot să plătesc. Depășește puterile fundației noastre. Nu pot să cheltui banii copiilor pe avocați scumpi.”
A plecat dezamăgită acasă. După câteva zile a venit din nou să mă întrebe dacă nu vreau să mă mai gândesc. Și ea se gândise și hotărâse ca cerințele ei să fie moderate, numai să nu o concediez. Și știam că are destui clienți.
Și apoi a mai spus: “Ce vor gândi oamenii dacă nu l-aș mai reprezenta pe Bosco?”
Da, Aneta este avocata lui “Bosco”. Oare Sfântul Don Bosco se bucură de acest lucru acolo în cer unde este?
Această propoziție se poate spune în mai multe feluri. L-am interpretat pozitiv. Și așa se întâmplă cu prieteniile: dacă rămâi împreună și în vremuri grele atunci se formează și această uniune interioară. Astăzi nu mai se mai ajunge imediat la separare, chiar dacă adesea o critic cu vehemență. Și ea este mai atentă cu mine, dacă doresc să vorbesc la un proces câteva minute este de acord. Atunci se impune în fața judecătorului, deși în mod normal nu am dreptul la cuvânt. De fiecare dată găsește tot felul de căi pentru a impune dreptatea noastră în acest sistem neo-comunist. Și îmi dau seama că este legată de această fundație, că gândește cum să ne ajute. Este un om important, care mă ajută să-mi protejez munca și copiii. Și ea este un înger al fundației.
Interviu cu maestra Aneta Vovca
De ce luptați pentru un preot al străzii?
Pater Don mă numește singura prietenă pe care o are în România. Acest lucru mă măgulește. De peste zece ani sunt avocata lui. Am umblat prin țara aceasta împreună în lung și-n lat pentru că am luptat pentru dreptatea copiilor și a fundației în multe orașe. Datorită pregătirilor pentru procese, a orelor petrecute în mașină, faptul că am împărțit câștigurile noastre, mari sau mici, toate acestea au dus să ne cunoaștem foarte bine. Soțul meu îmi reproșează că-mi petrec mai mult timp cu Pater decât cu el.
Am foarte mare respect pentru munca pe care a făcut-o Pater Don. Este o muncă foarte grea pe care nu o face pentru el, o face pentru copiii noștri, pentru țara noastră. Nici în cele mai grele momente nu a părăsit copiii. Foarte multe fundații internaționale au plecat din țara mea, Pater Don a rămas. Nu este un naiv, nu este un visător. În spatele succesului lui este foarte multă muncă grea.
Nu este Pater Don mai degrabă un client dificil, pentru că se pune cu conducerea acestei țări?
Pater are un simț foarte dezvoltat pentru dreptate și de aceea nu stă pe gânduri când trebuie să cheme autoritățile în fața justiției de fiecare dată când fundației, lui sau copiilor se fac nedreptăți. Prin acest lucru le arată și celorlalți oameni din țară că fiecare poate lupta pentru dreptatea lui. Pentru că până acum doar puțini oameni au avut curajul de a duce astfel de procese. Pater somează autoritățile statului să accepte legalitatea.
Primul proces pe care l-a avut Pater a fost pentru că nu vroia să dea șpagă. De aceea s-a afirmat că construise fără autorizație. Pe această bază s-a dispus demolarea casei, iar copiii trebuiau să părăsească fundația. Bineînțeles că Pater Don a putut demonstra că ceruse o autorizație de construcție, dar că acesta ajunsese direct în coșul de gunoi al autorităților.
La majoritatea proceselor, Pater Don apare personal. Ia toate aceste lucruri foarte în serios și cere judecătorilor să acorde o deosebită atenție cazurilor. Deși, în România este cu totul neobișnuit, el intervine de multe ori în timpul dezbaterilor. Unde de regulă vorbesc numai avocații, Pater Don cere câteodată cuvântul. De curând a rugat-o pe judecătoare să includă motivarea sentinței pe lângă aspectele juridice și aspecte morale și etice. Aceasta i-a dat dreptul la un cuvânt scurt, dar după ce Pater a început să vorbească, a ascultat îndelung ce are de spus Pater Don. Chiar și în sală se făcuse liniște, pentru că de obicei în sală este agitație. Știu că se roagă și când se află în sala de judecată, câteodată rămâne neclintit și îngândurat chiar dacă deja se discută cazul următor.
Luptă Pater Don pentru o cauză pierdută?
Nu, nu a fost și nu este o cauză pierdută pentru care luptă Pater Don. A realizat foarte multe. Trebuie doar să ne uităm în jur ca să putem înțelege. Toate sunt rezultatele luptei sale. Nimic nu trebuie dovedit pentru că toate pot fi văzute.
Fundația din Cincu este ceva luminos și într-un sat care fusese aproape lipsit de viață, acum viața a renăscut. Nu trebuie să uităm ca Pater Don se ocupă de copiii săi, dar astfel a creat și foarte multe locuri de muncă. Și copiii care râd împrăștie bună dispoziție. În multe alte sate românești găsim numai oameni deprimați.
Când va fi recunoscută munca lui Pater Don în țară?
Ultimul său angajament – făcut cu foarte multe sacrificii – a fost deja recunoscut de autoritățile române. Ele știu cum este construită fundația și cum funcționează. Chiar dacă există oameni care-l dușmănesc pe Pater Don și care ar dori ca munca din fundație să ia sfârșit, aceștia nu reprezintă majoritatea. Câteodată este mai bine ca aceștia să nu fie băgați în seamă. Cu cât crește mai mult nivelul de trai în România, cu atât mai puțin va fi atacat Pater Don.
Există dreptatea instanțelor românești pentru Pater Don?
Eu sunt mulțumită. Am avut peste optzeci de procese care toate au fost duse până la capăt. Cu excepția a două, le-am câștigat pe toate. Dar există și îngrădiri. Dacă Pater Don trebuie să apară la proces cu o autoritate cu care s-a certat, atunci este mai bine ca procesul să fie strămutat din locul unde acea autoritatea are influență. Numai după strămutarea procesului în altă parte se poate spera că vom obține dreptate. Dar nici aceste strămutări nu se fac așa ușor. Din aproximativ șaizeci de cereri de strămutare făcute la Curtea Supremă se aprobă de obicei două. De regulă ne aflăm printre cele două procese strămutate. În ultimii zece ani am reușit să obținem aprobarea pentru strămutarea a douăzecișipatru de procese. Am dovedit că instanțele de judecată nu pot fi obiective. Totuși munca lui Pater Don este luată în serios. Eu am mers de obicei cu problemele fundației la Curtea Supremă.
Cea mai mare problemă este birocrația din România, dar de acest lucru nu se lovește numai Pater Don. Au fost multe procese care au trebuit duse de Pater Don, dar au mai fost și alte bătălii pe care a trebuit să le ducă. A trebuit să învățăm autoritățile să respecte propriile legi și persoana lui Pater. Au existat multe încercări din partea autorităților de a închide fundația. Procesele au fost duse adesea cu acuzații false împotriva lui Pater Don. Și s-a luat în calcul și faptul că copiii vor ajunge din nou pe stradă.
De ce are Pater Don așa de mulți dușmani?
Aceasta a fost cu certitudine la început așa. Și este normal: cine are curajul să dea în judecată autoritățile atrage mânia conducerilor. Dar Pater a crescut mult mai liber decât mine și decât majoritatea cetățenilor acestei țări. Gândirea comunistă are încă rădăcini adânci în România. Dar Pater Don nu își pune mai întâi întrebarea dacă are voie să reclame o autoritate. El se apără dacă este nevoie împotriva oricui. Dacă cererea unui român a fost respinsă, acesta acceptă acest lucru. Nici nu se gândește să mai încerce o dată, pentru el această respingere este definitivă. Pater Don de-abia atunci se mobilizează. Din păcate nu este destul de diplomat, așa cum mi-aș dori eu. Odată a întrebat în prezența mea o persoană sus-pusă dacă nu are de gând să-și scoată pălăria.
Îmi aduc foarte bine aminte ce se scria în primii patru ani despre Pater Don în presă. Toată presa din România îl ataca. Dar se vedea de la o poștă că totul era condus de oameni care aveau influență. Împotriva calomniilor Pater Don s-a luptat și a avut succes. Unii jurnaliști au trebuit să-i plătească pagube morale, iar în ziare au trebuit date dezmințiri. După aceea a fost liniște. Dar și astăzi mai există un jurnalist care încearcă cu încăpățânare să găsească “secretul” din spatele lui Pater Don. Este convins că munca pe care o face Pater este numai o fațadă în spatele căreia se ascund lucruri îngrozitoare. Și el a fost condamnat la plata de daune morale și nu poate suporta acest lucru.
Numărul dușmanilor lui au scăzut. Pater Don a câștigat multe persoane de partea sa și în sat și în oraș și la autoritățile și ministerele cu care are de-a face. Odată trebuie să accepte fiecare ceea ce vede. Lucruri care păreau a nu se rezolva niciodată. Dar uitați-vă astăzi la casa de copii: totul este ordonat, totul este organizat, liniștea care domnește acolo, bucuria copiilor! Întotdeauna când apare Pater Don copiii îl îmbrățișează. O familie mare. Pentru mine acestea sunt miracole.
Poate învăța România ceva de la Pater Don?
Eu îl însoțesc pe Pater Don de aproximativ zece ani și am trecut împreună cu el prin multe procese. Puteți să mă credeți că-mi cunosc clientul foarte bine. Eu însămi am învățat foarte multe de la Pater Don. De exemplu că legile pot fi schimbate în România dacă sunt nedrepte. Prin munca fundației și prin susținerea mea două legi au fost modificate. Datorită faptului că Pater Don luptă pentru copiii lui a creat cazuri fără precedent de care profită și alte fundații. Poliția economică îl acuzase că datorită donațiilor fundația obține câștiguri pentru care nu plătește impozit. Nicăieri în lume donațiile în bani nu se impozitează, iar fundația pe care Pater o conduce nu lucrează pentru a obține câștiguri. Au fost efectuate mai multe percheziții datorită acestor acuzații. Au fost ridicate dischete și diferite documente. Iar sub acuzația de neplată a impozitelor s-a deschis un proces împotriva fundației. Dar cei care au judecat cazul nu au luat în considerare probele aduse de poliția economică, iar acuzația a căzut. Instanța de judecată a constatat că fundația nu are câștiguri. Ministerul de Finanțe a făcut recurs pentru a-l da a doua oară în judecată pe Pater Don. Curtea Supremă de Justiție nu a acceptat recursul făcut și a confirmat încă o dată caracterul caritabil al fundației. În afară de aceasta practicile pentru plata impozitelor a fost criticată și au fost declarate ca fiind ilegale. Cazul acesta ajută și alte fundații, care au fost chinuite de poliția economică, și a dus la modificarea legii în avantajul fundației.
Dar brațele autorităților sunt foarte lungi și ajung departe. Se vede nomenclatura veche. Deodată nu s-a mai dorit prelungirea vizei pe care o acordă Ministerul Sănătății – în momentul în care Pater Don devenea cetățean de onoare al comunei Cincu! Și în acest caz am avut nevoie de Curtea Supremă pentru ca Pater să primească viza și să obținem dreptatea.
Cum s-a schimbat Pater Don în acești ani?
Pater Don este foarte extenuat. Este foarte neliniștit și suferă de stres, pentru că toți vin cu problemele la el: copiii, angajații, sătenii și oameni din toată țara. Și întotdeauna există o problemă. Iar altă problemă sunt deplasările: Pater Don este tot timpul pe drumuri, este în adevăratul sens al cuvântului un preot al străzii, atât în țară cât și în străinătate unde cerșește pentru copiii săi. Nu are timp de relaxare. Merge peste tot unde este nevoie de el, chiar dacă se simte rău. Pater Don a făcut multe sacrificii, sănătatea sa a avut de suferit. Iar acest lucru a lăsat urme. Dar el se luptă pentru copiii săi la fel ca în prima zi. Este o rușine că Pater Don a fost târât în atâtea procese. Dar a ieșit învingător din toate aceste procese, căci în caz contrar această fundație nu ar mai fi existat. Dar acest lucru l-a costat și multă putere.
De ce se poartă românii așa cu copiii lor?
Lipsește afecțiunea, iubirea oamenilor pentru copii. Este o problemă a societății. Justiția poate să acorde acestor copii doar o protecție limitată. Mamele ar trebui obligate să se legitimeze la nașterea copilului la spital, iar spitalele ar trebui să fie obligate să verifice identitatea mamelor. Ceea ce funcționează în alte țări nu funcționează însă și în România.
Cum îi pregătește Pater Don pe copii pentru viață?
Îi pregătește foarte mult. Prima dată le oferă educație și credință. Văd cu ochii lor ce înseamnă dragostea. Le aprinde dorința de a trăi în condiții ordonate după părăsirea fundației și îi învață să-și crească copii în același sens. Poate mai târziu se vor gândi și ei cum pot plăti înapoi dobânzile pentru aceste fapte. Pater Don le oferă copiilor exemplul său, nu vorbește doar despre aceste lucruri, el le trăiește. Iar motto-ul său pentru copii ar putea suna așa: Un om onest, care are o credință mare, va câștiga întotdeauna.
Pater Don crede că va mai dura o sută de ani până când România va fi integrată în UE. Și dumneavoastră sunteți la fel de “optimistă”?
Nu, nu, eu cred că aici Pater Don se înșeală. Dacă interesul este din ambele părți atunci România va adera la Uniunea Europeană în următorii zece ani.
(Interviu realizat de Erik Schumann) |
Cuvântul de duminică
O CALATORIE IN MIZERIA DIN NOUA EUROPA: Bulgaria
9.02.2007
Frank Abbas, Streetworker in ghetourile Varnei, in Bulgaria m-a rugat sa il vizitez. La o ora distanta de Bucuresti se afla orasul de granita Giurgiu. Granita aminteste de vechile constructii de securitate dintre cele doua state. Acum este totul Europa si totusi trebuie sa calatoresti prin cozi unice pentru a ajunge la granita bulgara. Taxa pentru utilizarea podului 6 Euro, se accepta numai Euro. Nu am decat o bancnota de 10 Euro, restul nu-l mai primesc. Granita bulgara: Germani? Va rugam, circulati. Apoi o autostrada cum in intreaga Romanie nu gasesti inca. 180 km pana la Varna, intretinere si modernizare super. Sunt uimit, incep sa fac comparatii cu tara in care locuiesc de 16 ani. Visez si in acelasi timp ma las orbit: aici totul trebuie sa fie intre timp mult mai bine.
Sosesc in statiunea Varna. Toate hotelurile ocupate in miezul iernii. Sunt uimit. In hoteluri se vorbeste germana, se vorbeste bine germana. Orasul pare a fi curat, intretinut. Daca nu ar aparea peste tot litere cirilice ai putea fi intrutotul intr-un oras vest-european. In sfarsit un sofer de taxi mai stie un hotel in port. Va rog sa circulati in fata noastra. Sunt obosit, frant de oboseala. Vantul bate precum un uragan dinspre mare. Atat de puternic incat abia pot sa deschid usa hotelului.
Pasaportul inca ti se retine
In port, intr-un port sigur, ma gandesc. Toti sunt prietenosi insa pasaportul ti se retine daca nu platesti pe loc. Acest lucru il cunosc din Romania doar in primii 10 ani.
Ii telefonez lui Frank Abbas, vrem sa mancam impreuna. Sa schimbam ganduri si informatii. Frank este german, a lucrat la o firma internationala de comisionari vamali in Bulgaria si asa cum mi-a spus, "s-a saturat de coruptie si umilirea omului". Dumnezeu i-a trimis in cale un copil de tigan, ranit si degradat. El a recunoscut semnul ceresc si a intrat in scena, in scena tiganilor sau cum se spune pe acolo "Millets".
Copilul i-a spus:" mi-e foame, azi nu am mancat". Si continua "pot sa-mi mai comand o salata, pentru ca imi este foame cu adevarat". Am impresia ca l-as cunoaste pe Frank de un deceniu, dar asa se intampla cand se intalnesc frati intru Domnul. Ne rugam impreuna, recunoscatori lui Dumnezeu ca ne-a adus impreuna.Chelnerul sta in fata noastra si nu stie ce facem.
Frank este de doi ani acolo si a trebuit sa sufere multe rani sufletesti si trupesti. Politia nu-l iubeste. Cum sa iubesti pe cineva care s-a solidarizat cu "aceia". Cuvantul politie ii declanseaza nervozitate, chiar sic and este vorba despre agentii de circulatie. "Circula incet" spune el de fiecare data, "nu vrem sa iesim in evidenta. Incep sa ma gandesc. Eu am fost o singura data arestat si era sa fiu impuscat imediat dupa "revolutie". In padurea de la XX au vrut sa-mi dea drumul si apoi sa afirme ca am vrut sa evadez ca sa aiba motiv sa ma impuste pe la spate. De aceea pot sa-i inteleg sentimentele lui Frank Abbas.
Orasul Varna: oamenii "locuiesc" in mijlocul mizeriei
In dimineata urmatoare, Frank mi-a prezentat orasul Varna. Intai partea insorita. In cel mai adevarat sens al cuvantului. Pe coasta insorita se insiruie vilele de lux una dupa alta. Cu vedere la mare toate. O adiere de libertate si noroc? O vila mai plina de fantezie decat cealalta. Constructii monumentale in toate culorile si decorurile. Ma aflu la Hollywood sau la Nissa? Noua Europa. Dar oamenii care locuiesc acolo sunt cu adevarat fericiti? Le-o doresc din tot sufletul. Dar ce se intampla cu ceilalti, care nu locuiesc pe partea insorita? Frank imi arata cealalta extrema.
Apoi mergem la halda de deseuri. Ce sa facem aici? Imediat recunosc realitatea. In mijlocul gunoaielor traiesc oameni si copiii lor. Nici macar nu au locuinte stabile, sunt doar constructii din lati de lemn acoperiti de saci de plastic si zdrente vechi. In plina iarna. In plina Europa. Ei cauta in gunoaie resturi comestibile de mancare, le inghit cu bacterii si virusi. Un baietel isi scoate capul din gunoiul urat mirositor, urla ca ars pe rug si imi sare in fata masinii. Sunt paralizat, nici macar nu pot sa cobor din masina. Niciodata nu mi-a fost frica sa ating copiii strazii din Romania. Dar aici nu pot cobora din masina. Sunt cutremurat. Cat de bine le merge copiilor mei dupa 16 ani de educatie in Casa Don Bosco!! Porci in libertate scurma in gunoi asemeni oamenilor de acolo. Manaca cu totii acelasi lucru. Aceiasi virusi, aceleasi bacterii. Odata taiati porcii, oamenii mananca bacteriile bacteriilor. Va rog, lasati-ne sa trecem. Inaintand in varsta am devenit vulnerabil. In Romania nu am vazut niciodata asa ceva. Cata saracie demna de mila a trebuit sa vad astazi. Si aceasta in Europa?
Apa este deja otravita
Mergem mai departe si ne mai uitam odata de la distanta la halda de deseuri. De la o distanta sigura. Il rog pe Dumnezeu sa se indure de acesti chinuiti, dar sa se indure si de aceia care admit totul si nu vor sa schimbe nimic. Merge vorba ca autoritatile vor sa intre cu tancurile acolo si sa "stranga" totul. Apa este deja otravita. Dumnezeule, indura-te de aceia care chinuie oameni si sustin ca vor sa creeze o Europa demna de oameni
Continuam drumul la Vlasislavovov. Acolo sunt ghetourile tiganilor. Colibele si cotele sunt tot pe o colina. Dar nu pe partea insorita. Politia evita ghetoul iar oamenii nu il parasesc. Adaposturile sunt lipite unele de altele incat iti creaza impresia ca numai asa se tin. Frank ma roaga sa dezbrac sutana. Preotii au experiente proaste acolo, caci tiganii nu vor sa aiba de a face cu ei. Frank apartine baptisitilor si ei spun "Dobre Pastor" (un bun pastor). Dar niciodata nu mi-am renegat sutana din oportunism. Nu o dau jos. "Dobre Pastor" are acolo un spatiu, mai mult un beci. Niste copii fac focul. O mica masa de camping este altarul. Deasupra, cruci infantile, facute de mana. Aici este adevarata credinta, aici credinta este din adancul sufletului. AIci rugaciunile nu sunt false. Aici strigatul dupa ajutor este adevarat. Pe perete atarna hartii scrise cu litere cirilice. Ei invata Biblia. Curand devin "Papa Catolic". Le vad dorinta adanca dupa putina demnitate. Ii prind de maini si il rog de Dumnezeu pentru mantuire. Ce merite am ca imi merge ata de bine? Ei spunm ca le-a "pictat" crucea pe frunte, "toj dobre", om bun, ne-a prins de mana, nu s-a temut de virusi, iar Frank imi spune, "te-ai strecurat in inimile lor". Nu Frank, nu amfacut nimic, totul este indurare. Apoi ei au mai spus"el se roaga cu adevarat".
Sa revii, au mai spus ei
Sa vii din nou, au mai spus. Da voi veni din nou, le-am promis, iar la vara vom face afara, in mijlocul ghetoului, sfanta eucaristie. Va voi aduce trupul lui Cristos...." Va fi o sarbatoare... Si eu voi fi fericit, ca voi putea fi din nou in mijlocul vostru.
Sunt dus inapoi in Romania si drumul mi se pare nesfarsit. Gandurile mi-au ramas la acesti copii nevinovati si chinuiti. Cine i-a intrebat pe acesti copii daca vor sa se nasca tigani, cine i-a intrebat daca vor sa traiasca intr-un ghetou? Ce gandesc acesti oameni despre Europa, ce s-a schimbat pentru ei? Ce bine ca nu isi parasesc ghetoul sa vada acele cladiri luxoase pe tarmulmarii, vilele de la Hollywood si Nissa din Bulgaria.
Acasa le-am povestit copiilor mei cum trebuie sa sufere acesti copii de la Varna si ce bine le merge lor intre timp. Da Frank si voi toti, ma voi ruga pentru voi, ma voi ruga impreuna cu voi.
"Ce se va intampla daca rugaciunile copiilor de tigani se vor uni", a mai apucat Frank sa ma intrebe. Atunci Dumnezeu va desface toate catusele si va arunca in aer toate ghetourile, ia-m replicat. Iar copiii mei au cantat: Aöa ne-a facut Dumnezeu. Tu esti alb si eu sunt negru. Domnul meu, Dumnezeul meu.
Daca vreti sa il ajutati pe Frank Abbas si copiilor din halda de deseuri si din ghetoul de la Varna, contactati:
sau direct pe mine: dondemidoff@web.de
Va salut pana pe vinerea viitoare. Ramaneti-mi fideli.
Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC
Basilica Catolica Ecumenica din Iacobeni langa Agnita
International Council of Community Churches USA
Sfanta liturghie duminica la ora 11.
|
Va promit doar adevarul si numai adevarul
Buna ziua, am revenit la Ziarul Dumneavoastra Angajamentul meu cu noul ziar s-a amanat si ma bucur sa fiu din nou prezent in fiecare vineri in "ZIARUL de Sibiu". Unii dintre cititorii mei mi-au simtit cu adevarat lipsa. Recunosc, imi cade bine atunci cand ei ma opresc pe starda si imi spun ca imi saluta mesajul limpede. Opriti-ma va rog si in viitor si spuneti-mi parerea Dumneavoastra. A venit vremea sa invatam sa nu ne temem de adevar. Multi m-au felicitat pentru curajul meu si va promit si in viitor sa nu tin seama de interesele false. Ma bucur si pentru faptul ca Ziarul de Sibiu doreste sa imi publice din nou editorialele. Deci am revenit si scriu in acest nou an 2007 primul meu editorial pentru Dumneavoastra. Si va promit, ca si preot, sa nu scriu altceva decat adevarul si numai adevarul. Ranile din copilarie Biserica catolica a sarbatorit-o la 1. ianuarie pe Maica Domnului, Fecioara Maria. Maria este protectoarea vietii. Chiar de la inceputul anului ni se atrage atentia ca trebuie sa primim noile zile si luni cu deosebita atentie, sa ne planuim cu atentie fiecare zi, astfel incat sa fim noi impreuna cu familia noastra o zona in care se poate dezvolta maternitatea si tandretea. Care dintre noi nu poarta dupa sine rani din copilarie? Cati dintre Dvs. nu ati ramas un copil ranit, nu ati aflat nici pana astazi ce inseamna mama, tata sau frati. Iar copiii mei, copiii abandonati din Romania, au atata dor dupa parintii lor, parinti care pur si simplu nu se ocupa de ei, nici macar nu ii viziteaza. Aceste rani ale copilariei, ranile cauzate de parasire vor fi purtate toata viata de copiii mei.
Delimitarea granitelor De aceea, ca mama si tata vreau sa va atentionez, sa va ingrijiti si va pastrati copiii ca pe cel mai pretios bun, la fel si copilaria lor, caci copiii v-au fost incredintati de cer si trebuie sa-i protejati si sa-i iubiti cu adevarat si sa le daruiti o educatie crestina cu bune fundamente. Dragostea pentru copiii Dvs. nu este doar blandete dulce si o permisiune fara granite. Dragontea este: sa-i pregatesti pe copii pentru viata, sa le delimitezi granitele in liniste. Doar atunci cand copiii Dvs. invata sa cunoasca granitele va vor fi recunoscatori intr-o buna zi, cand vor putea exista independenti in viata. Un copil care nu a invatat sa cunoasca granitele va intra cu mult egoism si cu multe iluzii in viata adulta si va esua. Si va va reprosa Dvs., parintilor, ca faptul ca ati cedat de fiecare data cu tandrete dulce si atsfel le-ati programat de fapt ranile din viitor. Le puteti reprosa propriilor parinti asa ceva? Multii detinuti de care ma ocup la Codlea nu au avut parte de educatie adevarat, pentru ca nu au cunoscut niciodata granitele. Maria ne atrage in permanenta atentia asupra fiului ei Isus. Si Isus Cristos este adevaratul dascal, Mantuitorul, dincolo de toate bisericile, dincolo de toate sectele, dincolo de toate promisiunile false si ademeniri. Trup, suflet si spirit sunt coloane despre care copilul Dvs. trebuie sa afle in timpul educatiei. La copiii mei abandonati incerc aceasta mediere si astfel unuii copii ai strazii au devenit oameni indepenti minunati, care au putut depasi trauma cauzata de parasirea de catre parintii lor. Altii rateaza pentru ca parintii lor au pacatuit fata de ei in diverse forme. Aveti incredere in steaua de la Bethlehem In orizontul inimii vedeti si Dvs. steaua de la Betlehem? Si Dvs.? Aveti incredere in aceasta stea? Urmati steaua impreuna cu copiii Dvs.? Steaua de la Betlehem este steaua dorului. Steaua copilului dumnezeiesc. La inceputul acestui an, din care s-a pierdut deja irevocabil o luna, avem nevoie de o noua orientare. Steaua de la Bethlehem este adevarata orientare adevarata. Daca nu ne mai descurcam cu viata noastra, cu copiii nostri, daca noul an aduce iarasi atat de multe dezamagiri si catastrofe, daca ramanen fara grai in fata lor, atunci cautam steaua dorului nostru: copilul dumnezeiesc.
Daca va mai aveti copiii acasa, daca mai aveti mama sau tata, atunci purtati-va in acest an cu mare grija cu ei. Daca mai aveti timp, sa le spuneti cu pretiozitate ce de mult vroiati sa le spuneti: cuvinte de dragoste. Faceti-va timp pentru copiii si parintii Dvs. Termenul "nu am timp" nu este valabil. A trecut o luna din noul an si cate lucruri inutile am facut deja. Ati purtat in ultima luna o discutie cu adevarat cu membrii familiei Dvs., cu copiii, cu mama, cu tatal Dvs.? Sa avem mai multa grija, sa fim mai prevazatori, mai rabdatori, sa avem mai multa incredere in cei apropiati noua. Putem sti daca parintii sau chiar copiii nostri vor supravietui acestui an? La inmormantarile din Romania, se intampla adeseori ca apartinatorii de familie sa aiba izbucniri isterice prin care isi arata sentimentele. De ce? Nu au putut nici macar la final sa spuna o vorba de dragoste. Ganditi-va putin la acestea si poate vom putea trai atunci mai constienti in acest an 2007!
Nicio Garantie in noul an Noul an nu ne da nicio garantie pentru siguranta si pace. Numai egoismul adolescentilor iti taie deja respiratia. Ei se gandesc numai la high-life, moda, disco, droguri, sex, lipsa de obligatii, evitarea oricarei garantii. Masivele schimbari ecologice pe care le privim cu atata indiferenta, violentele economice din asa numita lume globala, lacomia dupa capital a marilor capitalisti si cerea de a amplasa comert si industrie in state de productie ieftina, desconsiderarea fara margini a demnitatii uman ein intreaga lume, uciderea zilnica in razboaie barbare a nenumarati oameni, deci unde ne vom afla la sfarsitul lui 2007? Putem san e mai construim casa vietii in aceasta lume?
Familia este fundamentul casei vietii. Daca in ziua de azi esueaza fiecare a doua casnicie, daca omenirea nu mai vrea sa se uneasca prin casatorie, daca se nasc tot mai multi copii fara sa aiba asigurat locul unde sa se ancoreze in siguranta, daca dorurile noastre nu se mai orienteaza dupa steaua din Betlehem, ci dupa promisiuni si gusturi false, atunci mi se face frica de acest an mou 2007. Daca ne gandim ce ne da de fapt cu adevarat stabilitate, familia ca loc de refugiu si liniste, ca model pentru o planificare sanatoasa a vietii, atunci nu-mi mai este frica de frica noastra, de emotiile noastre, atunci descoperim pamantul adevarat al existentei noastre, atunci ne descoperim din nou aproapele, parintii nostri, copiii nostri.
Nu putem trece cu vederea peste frica care ne-o provoaca noul an. Putem fi supusi actelor de teroare, accidentelor, bolilor si somajului. Un e xista o garantie pentru o viata fara probleme. Dar vreau sa ma asigur ca portul vietii mele corespunde, ca parintii mei si copiii mei de langa mine sa afla alaturi de mine, pentru mine. Astfel frica noastra se va relativiza si se va micsora. Acest lucru ne va simplifica sa privim adevarul in fata, asa cum incerc sa fac in fiecare vineri in acest editorial.
Dumnezeu este ancora in portul Dvs. Va doresc dragoste, afectiune, siguranta, multumire, caldera, incredere in portul dragii Dvs. familii. Atunci totul va fi bine. Ramaneti-mi fideli pana vinerea viitoare
Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC
Basilica Catolica Ecumenica in Iacobeni langa Agnita International Council of Community Churches USA Sfanta liturghie, duminica la ora 11 Basilica-Demidoff@web.de
|
O pocnitura si sintem in Europa!
Dragi cititori fideli ai editorialului meu saptamanal.
Nu, nu. Nu doar o singura pocnitura, ci un artificiu in Capitala culturala Europeana Sibiu.
O jumatate milion de Euro costa super-artificiile comandate la o firma franceza, care vor ploua pe capetele romanilor din Sibiu, inainte Hermannstadt. Asa ceva nu au vazut niciodata....chiar niciodata. Dar romanii nu au vazut multe lucruri niciodata. In timp ce se umpleau oalele europene din orasele romanesti si administratie disperata cauta lucruri pe care sa poata cheltui bani, in alte locuri, la tara, mai exista omeni care rabda de foame. Si in Germania exista oameni care traiesc din ajutor social.
O toaleta cu apa, nu au vazut inca la tara. Dar nu e nimic, daca acum primim artificii, pe deasupra. 80% din populatie tot mai foloseste toaleta din gradina, de unde fecalele se duc in pamint sau in cel mai rau caz intre-un sant din fata casei.
In orase au fost montate semafoare cu ceas. Acolo se poate lasa acum piciorul pe aceleratie ca sa pornesti mai rapid. La sate, nici macar toate drumurile principale nu sint asfaltate si iarna te infunzi in noroi.
La restaurantele cu stil occidental, acum sint montate WC-uri cu senzori. Asa ceva chiar a lipsit. Dusuri si WC-uri cu senzori pe langa asa multi omeni care rabda de foame si sensorul lor de la stomac, face alarma degeaba.
In zilele de sarbatori am distribuit in comuna mea ,la tigani, paine si margarina. Lor le este foame! Si cind la Slujba de craciun bebelasul adevarat Isus, impreuna cu un magar si doua oite adevarate au intrat in biserica, euforia a 400 de tigani nu a mai a fost de retinut. Am vazut in ochii lor o stralucire si plinsul, care, impreuna au fost mai mult decit oricare artificiu! La aceasta slujba si in singura biserica ecumenica din Iacobeni (60km de la Sibiu), am invatat din nou sa ma rog.
Romanii au sperante mari de libertate. Libertate, prin intermediul baniilor. Dupa articifii vizele se vor fi evaporat in cer impreuna cu artificiile. Unii, bogati vor fi mai bogati, si multi saraci vor fi mai saraci. Este vorba ca 75% de firme care trebuie inchise pentru ca nu indeplinesc conditiile impuse de comisiile europene. Si ce va face fermierul cu 2 vaci si 2 oite? Mai are voie? Doar din asta traieste...
Multumesc tuturor prietenilor din Europa, care au cu ochii deschisi, cei binefacatori, care de ani de zile ne ajuta, peste toate obstacole. Copiii strazii din Casa de Copii au putut sa ramana din cauza solidaritatii oamenilor care nu s-au lasat impresionati de ceata stirilor pozitive. Chiar puteam sa re-aducem copii, care mai inainte au fost trimisi in alte locuri. Am asternut o lenjerie de pat, (dupa biblie/povestea cu fiul pierdut) afara in copac pentru cei pierduti, ca sa arat ca fratii si surorile noastre, au avut grija de noi.
In Penitenciarul, acum nou european, de inalta siguranta Codlea, traiesc 1000 de detinuti, ca si porcii intr-o singura incapere cite 30. Acolo am putut sa aduc o mica lumina trimitand la fiecare dintre ai mei, o suma de bani, primiti de la omenii nostri din Europa.
Daca vizitati Capitala culturala europeana, Sibiu, atunci, dupa o zi de viata mai zgomotoasa, va invitam sa va refugiati la noi, in Iacobeni (60 km de Sibiu) la bazilica linistii si casa ingerasilor. Aici o sa descoperiti complet alte sensuri noi: melancolia din peisajul romanesc, natura neatinsa si ospitalitatea omenilor de la tara. Ce bine ca aici nu totul este asfaltat si betonat si ce bine ca la toaleta mea nu sunt supravegheat de sensori electronici. Ce bine este, ca de fapt, am voie sa traiesc putin linga Europa. Ce bine!
|
[Translate to Rumänisch:] Eine Reíse in das Elend im neuen Europa: Bulgarien
[Translate to Rumänisch:]
Frank Abbas, Streetworker in den Ghettos von Varna in Bulgarien bittet mich zu ihm zu kommen. Eine Stunde von Bukarest entfernt befindet sich der Grenzort Giurgiu. Die Grenze erinnert an die alten Befestigungsanlagen zwischen den damaligen Ländern. Jetzt ist es Europa und doch muss man noch eigenartige Schlangen fahren, um an die bulgarische Grenze zu kommen. Abkassierung der Brückenbenutzung von 6 Euro, nur Euro werden angenommen. Ich habe nur einen 10-Euroschein, der Rest wird einbehalten. Bulgarische Grenze: Germani? Bitteschön fahren Sie. Dann eine Autobahn wie Sie in ganz Rumänien noch nicht zu finden ist. 180 Kilometer bis Varna, schurstracks, super gepflegt und ausgebaut. Ich staune, beginne Vergleiche zu ziehen mit dem Land, in dem ich seit 16 Jahren lebe. Schwärme und lass mich sogleich blenden: hier muss doch inzwischen alles viel besser sein.
Ankunft in der Badestadt Varna. Alle Hotels belegt, mitten im Winter. Ich staune. In den Hotels spricht man Deutsch, gut Deutsch. Ich staune. Die Stadt scheint sauber, aufgeräumt. Wenn nicht überall die kyrillischen Buchstaben wären könnte man glatt in einer westeuropäischen Stadt sein. Endlich, ein Taxifahrer weiss noch ein Hotel am Hafen. Bitte fahren Sie vor mir her. Ich bin müde, hundemüde. Der Wind bläst vom Hafen orkanartig. So stark, dass ich die Tür des Hotel kaum öffnen kann.
Der Pass wird einem immer noch abgenommen
Im Hafen in einem sicheren Hafen, denke ich. Alle sind freundlich, aber der Pass wird einem abgenommen, wenn man nicht sofort zahlt. Das kenne ich in Rumänien nur in den ersten 10 Jahren.
Ich rufe Frank Abbas ins Hotel, wir wollen zusammen essen. Unsere Gedanken austauschen und Informationen. Frank ist Deutscher, arbeitete bei im Dienstleistungsgewerbe in Bulgarien und hatte eines Tages, wie er sagt, "die Schnauze voll von Korruption und Menschenverachtung". Gott schickt ihm ein Romakind über den Weg, verkommen, verwundet. Er erkennt das Zeichen des Himmels und kommt in die Szene, die Szene der Zigeuner oder wie man dort sagt "Millets".
Er sagt, "ich habe Hunger, ich habe heute noch nichts gegessen". Und "darf ich mir noch einen Salat bestellen, ich habe wirklich Hunger". Es kommt mir vor, als kenne ich Frank schon ein Jahrzehnt, aber so ist es, wenn sich Brüder im Herrn treffen. Wir beten zusammen, dankbar, dass uns Gott zueinander geführt hat. Der Kellner steht am Tisch und weiss nicht, was wir da tun.
Jetzt ist Frank zwei Jahre dort und hat viele seelische und körperliche Schmerzen einstecken müssen. Die Polizei liebt ihn nicht. Wie soll man so einen lieben, der sich mit "denen da" solidarisiert. Das Wort Polizei löst bei ihm Nervosität aus, selbst bei denen, die den Verkehr regeln. "Fahr langsam" sagt er immer wieder, "wir wollen nicht auffallen. Ich beginne nachzudenken. Ich selbst war ja nur einmal verhaftet und sollte nur einmal gleich nach der "Revolution" erschossen werden. Im Wald von Rodbav wollte man mich laufen lassen und dann behaupten, ich hätte flüchten wollen, um mich dann von hinten zu erschiessen Also, ich kann die Gefühle von Frank Abbas beurteilen.
Die Stadt Varna: mitten im Müll wohnen Menschen
Am nächsten Morgen zeigt mir Frank die Stadt Varna. Erst die Sonnenseite. Im wahrsten Sinne des Wortes. Am Sonnenhang reiht sich eine Luxusvilla an die andere. Mit unverbaubarem Blick auf Meer. Ein Hauch von Freiheit und Glück? Eine Villa phantasievoller als die andere. Prachtbauten in allen Farben und Dekors. Bin ich in Hollywood oder in Nizza? Das neue Europa. Ob die Menschen, die darin wohnen, glücklich sind? Ach, ich wünsche es ihnen von Herzen. Aber was ist denn mit den anderen, die nicht auf der Sonnenseite wohnen? Frank zeigt mir das andere Extrem.
Wir fahren auf eine Mülldeponie. Was sollen wir hier? Bald sehe ich die Wahrheit. Mitten im Müll wohnen Menschen, Kinder. Sie haben nicht einmal feste Behausungen, Lattengerüste mit Plastiksäcken und alten Lumpen. Mitten im Winter. Mitten im neuen Europa. Sie suchen aus dem Müll noch Eßbares, ziehen sich Bakterien zu, Viren. Ein kleiner Junge steckt seinen Kopf aus dem stinkenden Müll, schreit wie am Spiess und steht vor meinem Auto. Ich bin paralisiert, kann nicht mal aussteigen. Nie hatte ich Berührungsängste vor den Strassenkindern in Rumänien. Ich kann hier nicht aussteigen. Ich bin zutiefst erschüttert. Wie gut haben es meine Kinder nach 16 Jahren Erziehung im Casa Don Bosco!! Frei herumlaufende Schweine wühlen im Müll wie die Menschen. Sie fressen das gleiche. Die gleichen Viren, die gleichen Bakterien. Wenn sie geschlachtet werden, essen die Menschen die Bakterien der Bakterien. Bitte lass uns fahren. Bin ich mit fortschreitendem Alter verwundbarer geworden. Das habe ich in Rumänien nie gesehen. Viele erbarmungswürdige Armut musste ich sehen, heute noch. Aber das? Das in Europa?
Das Wasser ist schon vergiftet
Wir fahren weiter und schauen uns die Riesenmülldeponie nochmal aus der Ferne an. Aus der sicheren Ferne. Ich bete, Gott erbarme Dich dieser Gequälten, aber erbarme Dich auch, derer, die das zulassen und nicht verändern. Man hört, sie wollen mit Panzern kommen und dort "aufräumen". Das Wasser ist schon vergiftet. Herr, erbarme Dich derer, die Menschen quälen und behaupten ein menschenwürdiges Europa schaffen zu wollen.
Wir fahren nach Vlasislavovov. Dort sind die Ghettos der Zigeuner. Die Hütten und Verschläge hängen auch an einem Hang. Aber nicht an der Sonnenseite.Die Polizei meidet das Ghetto und die Menschen verlassen es nicht. Die Behausungen kleben so aneinander, dass man denkt, dass sie nur dadurch überhaupt Halt haben. Frank bittet mich, meine Soutane auszuziehen. Popen machen dort schlechte Erfahrungen, die Zigeuner wollen nichts mit ihnen zutun haben. Frank gehört zu den Baptisten und sie sagen "Dobre Pastor" (ein guter Hirte). Niemals aber habe ich aus Opportunität meine Soutane verleugnet. Ich lasse sie an. Der "Dobre Pastor" hat dort einen Raum, mehr ein Verliess. Die Kinder kommen und machen Feuer. Ein kleiner Campingtisch ist der Altar. Darüber selbstgemachte kindliche Kreuze. Hier ist der wahre Glaube, hier glaubt man aus tiefster Seele. Hier sind die Gebete ungeschminkt. Hier sind die Hilferufe echt. An der Wand hängen Papiere mit kyrillischen Buchstaben. Sie lernen die Bibel. Schon bald bin ich der "Papa Catolic". Ich sehe ihre tiefe Sehnsucht nach ein wenig Würde. Ich lege ihnen nacheinander die Hände auf und bitte Gott inständig um Erlösung. Welche Verdienste habe ich, dass es mir so gut geht? Sie sagen, er hat uns das Kreuz auf die Stirn "gestrichen", "toj dobre", guter Mann, er hat uns angefasst, trotz Viren und Frank sagt, "Du hast Dich in ihre Herzen geschlichen. Nein Frank, ich habe gar nichts, aber alles ist Gnade. Und haben sie noch gesagt "der betet richtig".
Komm wieder sagten sie noch
Komm wieder, sagten sie noch. Ja ich komme wieder, habe ich ihnen versprochen und im Sommer machen wir draussen mitten im Ghetto die Heilige Eucharistie. Ich bringe euch den Leib Christi...." Das wird ein Fest..... Und ich werde glücklich sein, dass ich in Eurer Mitte sein darf.
Ich werde nach Rumänien zurückgefahren und der Weg kommt mir unendlich lang vor. Ich hänge mit meinen Gedanken bei diesen unschuldigen und gequälten Kindern. Wer hat diese Kinder gefragt, ob sie als Zigeuner geboren werden wollen, wer hat sie gefragt, ob sie in einem Ghetto leben wollen? Was denken diese Menschen von Europa, was hat sich für sie verändert? Wie gut, dass sie ihr Ghetto nicht verlassen und die Prunkbauten am Meer sehen, die Villen von Hollywood und Nizza in Bulgarien.
Zuhause habe ich meinen Kindern erzählt, wie diese Kinder in Varna leiden müssen und wie gut es ihnen hier inzwischen geht. Ja Frank und ihr alle, wir werden für euch beten, mit euch beten.
"Was wird wohl passieren, wenn sich die Gebete von Zigeunerkindern vereinen", fragte mich Frank noch. Dann wird Gott alle Fesseln lösen und die Ghettos sprengen , habe ich erwidert. Und meine Kinder haben gesungen: Gott hat uns so gemacht. Du bist weiss und ich bin schwarz, mein Herr und mein Gott.
Wenn Sie Frank Abbas und den Müll-und Ghettokindern von Varna helfen wollen:
oder direkt an mich: dondemidoff@web.de
Pater Don Demidoff ICCC www.depeschedondemidoff.com Priester der Independent Catholic Church USA Member im Council of Community Church USA www.icccusa.com Präsident der Stiftung Sf. Don Bosco für verlassene Kinder Präsident der Liga für moralische Wiedergeburt Basilika zu Iacobeni / Jakobsdorf Rumänien Contact: dondemidoff@web.de
|
[Translate to Rumänisch:] Ich verspreche Ihnen nichts anderes als die Wahrheit und immer die Wahrheit
[Translate to Rumänisch:] Guten Tag, ich bin zurück in Ihrer Zeitung
Nun hat sich mein Engagement für die neue Zeitung doch noch verschoben und ich freue mich, wieder in "ZIARUL de Sibiu" jeden Freitag präsent zu sein. Einige meiner Leser haben mich tatsächlich vermisst. Ich gebe zu, es tut mir gut, wenn Sie mich auf der Strasse ansprechen und mir sagen, dass Sie mein klares Wort begrüßen. Sprechen Sie mich also ruhig auch in Zukunft an und sagen Sie mir Ihre Meinung. Es wird Zeit, dass wir lernen, uns nicht vor der Wahrheit zu fürchten. Viele haben mir zu meinem Mut gratuliert und ich verspreche Ihnen auch in Zukunft keine Rücksicht zu nehmen auf falsche Interessen. Und ich freue mich auch, dass Ziarul de Sibiu meine Beiträge zurück haben will.
Also ich bin zurück und ich schreibe in diesem Neuen Jahr 2007 meine erste Kolumne für Sie.Und ich verspreche Ihnen als Priester nichts anderes als die Wahrheit und immer die Wahrheit.
Verletztheiten der Kindheit
Am 1. Januar feierte die katholische Kirche das Fest der Gottesmutter Maria. Maria ist die Hüterin des Lebens. Gerade am Anfang eines Jahres ist sie uns Mahnung, dass wir die neuen Tage und Monate mit besonderer Aufmerksamkeit empfangen, die Tage sorgfältig pflegen und planen, ja dass wir selbst, unsere Familie eine Zone sind, in dem Mütterlichkeit und Milde gedeihen kann.
Wer nicht von uns trägt aus seiner eigenen Kindheit Verletztheiten mit sich herum. Wieviele von ihnen sind ein verletztes Kind geblieben, haben bis heute Vater oder Mutter oder Geschwister nicht verstanden. Und meine Kinder, die verlassenen rumänischen Kinder, haben eine solche Sehnsucht nach ihren Eltern, die sich einfach nicht um sie kümmern, ja nicht einmal besuchen. Diese Wunden der Kindheit, die Wunden der Verlassenheit werden diese meine Kinder ein Leben lang mit sich herumtragen.
Grenzen aufzeigen
Darum will ich Sie als Vater und Mutter ermahnen, Ihre Kinder wie ein kostbares Gut zu hegen und zu pflegen, die Kindheit Ihrer Kinder, die Ihnen vom Himmel anvertraut sind, besonders zu schützen, Ihre Kinder wirklich zu lieben und ihnen eine christliche und gute fundamentale Erziehung zu schenken. Liebe zu ihren Kindern ist nicht süsse Weichheit und grenzenloses Erlauben. Liebe ist: Kinder für das Leben vorzubereiten, in der Geborgenheit Grenzen aufzuzeigen. Nur wenn Ihre Kinder Grenzen lernen, werden sie Ihnen eines Tages dankbar sein, im Leben selbständig bestehen zu können. Ein Kind, das keine Grenzen gelernt hat, wird mit Illusionen und sehr egoistisch in das erwachsene Leben eintreten und es wird scheitern. Und es wird Ihnen, den Eltern vorwerfen, dass Ihr ständiges süsses Nachgeben in Wirklichkeit Verletztheiten in die Zukunft programmiert hat. Haben Sie Ihren eigenen Eltern soetwas vorzuwerfen? Die vielen Strafgefangenen, die ich in Codlea betreue, vermissen wirkliche Erziehung, haben nie Grenzen kennengelernt.
Maria weist auf ihren Sohn Jesus ständig hin. Und Jesus Christus ist der wahre Erzieher, der Erlöser, jenseits von allen Kirchen, jenseits von allen Sekten, jenseits von allen falschen Versprechungen und Verlockungen.
Leib, Seele und Geist sind die Säulen, die Ihr Kind während der Erziehung erfahren soll. Bei meinen, den verlassenen Kindern versuche ich diese Vermittlung und so sind einige Strassenkinder zu wunderbaren selbständigen Menschen geworden, die selbst ihr Trauma der Verlassenheit von den Eltern ablegen können.Andere versagen, weil sich ihre Eltern an ihnen versündigt haben in verschiedenen Formen.
Vertrauen Sie dem Stern von Bethlehem
Am Horizont des Herzens sehen auch sie den Stern von Betlehem? Sie auch? Vertrauen Sie diesem Stern? Folgen Sie ihm zusammen mit ihren Kindern? Der Stern von Betlehem ist der Stern der Sehnsucht. Der Stern des göttlichen Kindes. Am Anfang dieses Jahres, von dem nun schon wieder mehr als ein Monat vergangen, unwiderruflich verloren ist, brauchen wir wieder eine Orientierung. Der Stern von Bethlehem ist die einzige wahre Orientierung, Wenn wir mit unserem Leben, mit unseren Kindern nicht mehr zurecht kommen, wenn das Neue Jahre schon wieder soviele Enttäuschungen und auch Katastrophen beschert, wenn wir versagen in Sprachlosigkeit, dann suchen Sie wir doch den Stern unserer Sehnsucht: das Göttliche Kind.
Wenn Sie Ihre Kinder noch zuhause haben, wenn Sie noch Vater oder Mutter haben, dann gehen Sie in diesem Neuen Jahr, sorgsam mit ihnen um. Jetzt haben Sie noch Zeit, ihnen alles zu sagen, was Sie an wertvollem schon lange sagen wollten: Liebesworte. Nehmen Sie sich Zeit für Ihre Eltern und Zeit für Ihre Kinder. Das Wort "ich habe keine Zeit" gilt nicht. Ein Monat vom Neuen Jahr ist schon vergangen und wieviel Nutzloses haben wir schon wieder getan.Haben Sie im letzten Monat einmal ein wirkliches Gespräch mit ihren Angehörigen, mit Ihren Kinder, mit Ihrem eigenen Vater oder Mutter geführt? Gehen wir achtsamer, behutsamer, duldsamer und nachsichtiger mit den uns Vertrauten um. Wissen wir denn wirklich ob unsere Eltern, vielleicht sogar unsere Kinder dieses Neue Jahr überleben? Beim Begräbnis von Angehörigen erlebe ich gerade in diesem Rumänien oft hysterisch Gefühlsausbrüche. Warum? Sie konnten zum Schluss nicht mal mehr ein Wort der Liebe rüberbringen?
Denken Sie mal darüber nach und vielleicht werden Sie dann bewusster leben in diesem 2007!
Keine Garantie im Neuen Jahr
Das Neue Jahr gibt uns keine Garantie für Sicherheit und Geborgenheit. Allein der Egoismus der Jugendlichen ist atemberaubend. Sie denken nur noch an HighLife, Mode, Disco, Drogen, Sex, Ungebundenheit, Ablegen jeder Verantworung. Die massiven ökologischen Veränderungen, die wir alle mit soviel Gleichgültigkeit beobachten, die ökonomischen Vergewaltigungen in der sogenannten globalen Welt, die Kapitalgier der Groß-Kapitalisten und ihr ständiges Verlagern von Kommerz und Industrie in die billigeren Prodúktions-Länder, die irrsinnige Mißachtung der Menschenwürde weltweit, die Tötung von unzähligen Menschen täglich in barbarischen Kriegen, wo werden wir am Ende des Jahres 2007 stehen? Können wir unser Lebens-Haus noch in dieser Welt bauen?
Die Familie ist das Fundament des Lebens-Hauses. Wenn heute jede zweite Ehe scheitert, wenn die Menschen keine Ehe-Gemeinschaft mehr eingehen wollen, wenn immer mehr Kinder ohne sichere Einbettung in einen Hafen geboren werden, wenn unsere Sehnsüchte sich nicht nach dem Stern von Betlehem orientieren, sondern nach falschen Genüssen und Versprechungen, dann wird mir Angst um dieses Neue Jahr 2007. Wenn wir uns zurückbesinnen auf das, was uns wirklich Halt gibt, die Familie als Hort der Geborgenheit und Zuflucht, als Modell für eine gesunde Lebensplanung, dann habe ich keine Angst um unsere Angst, um unsere Emotionen, dann entdecken wir die eigentliche Erde unsere Seins, dann entdecken wir wieder unsere Nächsten, unsere Eltern, unsere Kinder.
Wir können die Angst, was das Neue Jahr bringen wird, nicht wegwischen. Wir können Terrorakten, Unfällen und Krankheiten und Arbeitslosigkeit ausgesetzt sein. Eine Garantie auf ein problemloses Leben gibt es nicht. Aber ich kann dafür sorgen, dass der Hafen meines Lebens stimmt, dass meine Eltern, dass meine Kinder neben mir, mit mir und für mich sind. Das wird unsere Angst relativieren und verkleinern. Das wird uns erleichtern, der Wahrheit ins Auge zu sehen, so wie ich es jeden Freitag mit dieser Kolumne versuche.
Gott ist der Anker Ihres Hafens. Ich wünsche Ihnen 2007 Liebe, Zuneigung, Sicherheit, Geborgenheit, Wärme, Vertrautheit im Hafen Ihrer lieben Familie.
Dann wird doch alles gut. Bleiben Sie mir treu bis zum nächsten Freitag
Ihr Pater Don Demidoff
Basilica Catholica Ecumenica in Iacobeni neben Agnita
International Council of Community Churches USA
Sonntags 11 Uhr Heilige Messe
www.depeschedondemidoff.com
Basilica-Demidoff@web.de
|
[Translate to Rumänisch:] Ein Knall und wir sind in Europa!
[Translate to Rumänisch:]
Eine halbe Million Euro kostet das Super-Feuerwerk, das zum Jahreswechsel bei einer französischen Firma bestellt auf die Köpfe der Rumänen in Sibiu früher Hermannstadt, herunterregnet. Das haben die noch nie gesehen.... Das haben die wirklich noch nie gesehen.
Aber die Rumänen haben sovieles noch nie gesehen. Während die EU-Töpfe in den Städten Rumäniens gestopft werden und überlaufen und man krampfhaft sucht, wo man schnell noch die Euros verbraten kann, wird auf dem Lande weiter gedarbt und gehungert. Und in Deutschland leben die Menschen von Hartz IV.
Ein Wasserklo, das hat man auf dem Lande noch nicht gesehen, macht doch nichts, wenn wir jetzt ein Feuerwerk von oben bekommen. 80% der Bevölkerung geht immer noch auf ein Plumpsklo im Garten und die Fäkalien versickern dort, im günstigsten Fall oder werden raus in den Strassengraben geleitet.
In den Städten hat man Ampeln mit Zeituhren installiert. Du kannst Deinen Fuss auf dem Gashebel bereithalten, wenn es soweit ist. In den Dörfern sind nicht mal die Strassen geteert und im Winter versinkst Du im Schlamm. In den westlichen Restaurants gibt es jetzt WCŽs mit Sensor. Das ist hier nun gerade recht. Duschen und WCs mit Sensor, während soviele Menschen hungern und der Sensor des Magens vergebens Alarm schlägt. Während der Feiertage habe ich in meiner Zigeunergemeinde Brot und Margarine ausgeteilt. Sie haben Hunger. Und als im Gottesdienst ein Baby mit einem Esel und zwei Schafen an den Altar gebracht wurden, waren 400 Zigeuner im Gottesdienst ausser Rand und Band. Ich sah in ihren Augen ein Leuchten und Tränen, die jeden Wert von einem Feuerwerk hundertfach übersteigen. In diesem Gottesdienst in der ersten und einzigen oekumenischen Kirche in Iacobeni (60 km von Sibiu entfernt) lernte ich wieder neu zu beten.
Die Rumänen hoffen auf die grosse Freiheit. Freiheit durch Geld. Nach dem Feuerwerk werden diese Träume am Himmel verpuffen. Einige Reiche werden noch reicher werden, viele Arme noch ärmer. Es wurde schon angekündigt, dass 75% der Betriebe geschlossen werden müssen, weil die Bestimmungen der Europäischen Kommissionen nicht erfüllen können.
Und was wird aus dem Bauern, der zwei Kühe und zwei Schafe hat. Darf der das noch? Aber er lebt davon....
Ich danke allen unseren Freunden in Europa, die sich den Blick nicht verstellen lassen, die Wohltäter, die uns wieder mal seit Jahren über die Klippen geholfen haben. Unsere Kinder im Heim für Strassenkinder konnten bleiben, weil die Menschen Solidarität gezeigt haben und sich nicht von den Blendbotschaften beeindrucken lassen. Ja ich konnte sogar Kinder, die uns verlassen hatten, mußten, wieder aufnehmen. Ich hatte ein weisses Bettuch rausgehängt, das sagte, kommt, unsere Schwestern und Brüder im Westen haben für uns gesorgt.
Im Hochsicherheitsgefängnis in Codlea, dort werden im neuen Europa 1.000 Gefangene wie Schweine gehalten, 30 in einer Zelle, konnte ich einer Zelle wenigstens ein wenig Weihnachtslicht verbreiten, indem ich jedem dort einen Geldschein schickte ,gesammelt bei unseren Menschen in Europa.
Wenn Sie die europäische Kulturhauptstadt Sibiu besuchen, dann fliehen Sie nach dem Rummel des Tages zu uns nach Iacobeni (60 km Entfernung) in die "Basilika der Stille" und in das "Haus der Engel". Hier werden Sie ganz neue Sensoren entwickeln: für die melancholische rumänische Landschaft, die Unberrührtheit der Natur, für die Eigenart der Menschen auf dem Land. Wie gut, dass hier noch nicht alles zugeteert und zubetoniert ist, wie gut, dass ich auf einem Klo nicht von Sensoren überwacht werde, wie gut, dass ich faktisch ein wenig neben Europa leben darf. Wie gut.
Ihr Pater Don Demidoff
|
Dragi cititori fideli ai editorialului meu saptamanal.
Timp de un an mi-ati citit cu interes, in fiecare zi de vineri, editorialul. Unii v-ati suparat, dar majoritatea mi-ati admirat sinceritatea si curajul. Dar pentru fiecare dintre Dumneavoastra a reprezentat un motiv de a cumpara in fiecare vineri ziarul.
Acesta este ultimul meu editorial din acest ziar, el reda scrisoarea catre copiii mei, copiii abandonati de la Cincu. Incepand cu noul an veti citi vinerea Cuvantul de duminica intr-un alt ziar. Cititorii mei din Agnita si din satele apartinatoare comunei Iacobeni vor primi ca si pana acum pe gratis editia ziarului in care se publica editorialul meu vinerea.
Va doresc Dumenavoastra si tuturor celor dragi, din toata inima un Craciun plin de har, pace, liniste si iubire adusa de copilul Isus, pentru a carui nastere nu s-a gasit loc decat intr-un staul. Fiti binecuvantati in Noul An cand ne vom intalni la un alt ziar.
Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC Sf. Slujba a Craciunului in Basilica din Iacobeni in 25.12.2006
Nu amanati de astazi pe maine lucrul bun pe care il puteti face, caci poate maine nu veti mai avea timp sa-l faceti. Don Bosco -------------------------------------------------
Scrisoare catre copiii mei
Va mai ganditi, dragi copii, la scrisoarea mea de ramas bun, dinainte sa plec? Viorel, fiul meu cel bun, v-a transmis-o. La fel ca si Viorel, toti sunteti copiii mei. Ma bucur impreuna cu voi si sufar impreuna cu voi. Rad cu voi si plang cu voi. Inainte de acest accident am petrecut mult mai mult timp impreuna cu voi.
Mai stiti, cand am cazut la pamant in mijlocul vostru, ca un sac greu si masiv si voi v-ati aruncat peste mine si ati strigat de bucurie iar toti adultii, angajatii si musafirii nu stiau ce se intampla si credeau ca voi m-ati doborat? Si din ce in ce se ingrijorau ei mai mult, noi ne vedeam de jocul nostru, astfel incat ei deveneau din ce in ce mai confuzi. Iar apoi voi incercati sa ma ridicati cu toate puterile voastre unite de pe jos, sa ma puneti iarasi pe picioare si am continuat sa ne rasturnam incao data si incao data.
Un alt joc era jocul cu pantoful. Voi incercati sa-mi incaltati pantofii, iar cate un pantof zbura dintr-o data prin camera. Fiecare vroia sa fie primul care sa aduca pantoful inapoi. Si daca voi, 10, 20 de copii reuseati sa ma incaltati cu un pantof, celalalt pantof incepea sa zboare deja arcuit prin aer. Voi nu oboseati deloc pe cand eu ramaneam fara rasuflare. Aveati nevoie de tot mai multi copii pentru intariri pana cand reuseati sa aflati toate trucurile si eu ma lasam in fotoliu si in sfarsit aveam in picioare pantofii.
Dar dintr-odata, dupa acel accident groaznic, totul se sfarsise. Nu stiu de ce bunul Dumnezeu a lasat sa se intample asa ceva. Dar accidentul a fost o cotitura in viata mea si in viata voastra. Totul devenise altfel. Si cel mai rau, dupa multe luni petrecute in spital trebuia sa invat iarasi sa merg... asemeni unui copil mic. Aveam atat de multe dureri mari, dar niciodată nu am fost trist cu adevarat pentru ca toti ati fost foarte aproape de mine, m-ati ajutat, m-ati sprijinit, mi-ati citit din priviri fiecare gand si fiecare dorinta, mi-ati dus carjele, mi-ati ridicat sutana ca sa nu ma impiedic cand urc scarile.
Intotdeauna, unii dintre voi ati fost in jurul meu. Asemeni ingerilor. Dar indeosebi ati avut puterea sa va rugati pentru mine. V-ati valorificat cu adevarat contractul pe care il aveati cu cerul.
Peste tot se renuntase la mine, fusesem transportat de la spitalul din Fagaras la spitalul din Brasov, iar de acolo la spitalul din Bucuresti, iar de acolo, cu un mic elicopter sanitar am fost transportat in Germania. Ingerul nostru Susanne organizase totul. Timpul petrecut in spitalele din Romania a insemnat iadul. Sus in cer auzisem in subconstient cum doctorul spunea ca nu voi supravietui zborului. Iar în acel moment eram asa de aproape de cer si voi imi erati asa de aproape incat stiam ca veti onora contractul pe care il aveaii cu cerul. Aterizasem cu bine in Hanovra. Niciodata nu simtisem ce inseamna siguranta.
Iar apoi a venit ziua mult asteptat, cand dupa luni intregi aveam voie in sfarsit sa ma intorc la voi. Un timp asa indelungat, iar eu nu aveam asigurare medicala, pe care nici in ziua de astazi nu o am. Tatal nostru ceresc avusese grija de toate, chiar si avionul fusese platit de oameni binevoitori. Si ce bine am fost primit de voi. Niciodata nu mi-a fost asa de clar cat de mult ma iubiti si ca in inimile voastre acceptati sa fiu tatal vostru.
Da, contractul vostru, rugaciunea voastra, au o putere de neimaginat. Voi chiar nu va puteti imagina ce putere aveti cu adevarat. Prima data au vrut sa-mi amputeze membrul inferior, dupa aceea doctorii au fost de părere ca voi ramane toata viata in scaunul cu rotile pentru ca parasisem prea repede spitalul. Dar vroiam sa ma intorc la voi. Prin rugaciunea voastra, prin afectiunea voastra ati reusit sa ma faceti sa merg, chiar daca la inceput cu carje. Iar duminica puteam oficia din nou slujba impreuna cu voi, lucru care mi-a lipsit si mie si voua.
Pentru un preot este groaznic daca nu se afla la altar. Dar cu rugaciunile voastre infocate ati obligat cerul. Voi, copiii, sunteti aceia care imi aratati drumul inspre paradis, inspre cer. Precum rachetele, rugaciunile voastre ajung in cer. Iar cand rachetele ajung in cer, atunci Don Bosco deschide toate usile si toate geamurile pentru a nu se pierde niciun cuvant, nicio silaba, nicio literaă din rugaciunile voastre, ci ele sa ajungă ca un fulger la tronul tatalui nostru, care intotdeauna are timp pentru toti copiii din intreaga lume, din intregul cosmos.
Si în afara de asta avem sprijinul lui Don Bosco: Vezi bunule Dumnezeu ce multe rugaciuni, ce propozitii, ce cuvinte, ce silabe si ce litere ajung aici la noi? Si toate de la copiii din Cincu. Vezi bunule Dumnezeu, cata incredere au?
Bunule Dumnezeu, spune Don Bosco, nici nu am putut să dau toti norii la o parte pentru ca rugaciunile sa ajunga la cer. Si vezi bunule Dumnezeu ce frumos sunt impachetate rugaciunile, unele sunt impachetate in lacrimi de bucurie, altele in lacrimi ale durerii.
Unele rugaciuni au venit impreuna cu flacara unei lumanari pe care au aprins-o în capela din Cincu, altele au venit impreuna cu mirosul de tamaie, iar un copil si-a asternut rugaciunea pe perna lui pe care sade de fiecare data in capela, o perna cu chipul unui clovn.
Bunule Dumnezeu, fa ca tatal copiilor din Cincu sa fie din nou sanatos. Sa se poata juca din nou ca pe vremuri cu copiii, sa poata sa-si arunce din nou pantofii prin aer.
Sf. Slujba a Craciunului in Basilica din Iacobeni in 25.12.2006 Independent Catholic Church ICCC International Council of Community Churches USA
|
Mai sunt 23 zile si România intră în Uniunea Europeană
Publicat in Ziarul de Sibiu, vineri 08.12.2006 De 16 ani a strigat UE în legătură cu situatia copiilor străzii din România. În acelasi timp au fost uitați mii si mii de detinuti din penitenciarele românesti care trăiesc într-o situatie inumană si inacceptabilă. În Europa de Vest porcii au conditii mai bune. Cititi acum scrisoarea mea pentru detenuti către ministrul Justitiei, dr. Monica Luiza Macovei. Doamna Ministru nu a raspuns.
Scrisoarea: Stimata doamna ministru Dr. Monica Luisa Macovei, despre situatia copiilor strazii si a copiilor abandonati, iar integrarea Romaniei in U.E. a fost conditionata de imbunatatirea conditiilor pentru acestia. Cu putine luni inainte de integrarea in Europa insa mai exista problema penitenciarelor romanesti, starea lor fiind mult mai dramatica, decat a fost vreodata starea copiilor abandonati. Sistemul penitenciarelor din Romania creaza ura, ororare, dispretuirea omului, izolare sociala, amaraciune, deformarea substantei individualitatii umane si este incubatorul pentru alte fapte penale si o scoala de criminalitate fara asemanare, stigmatizand pentru toata viata un fost detinut. Daca intr-o celula sunt inghesuiti intre 20 si 30 de detinuti, cate doi intr-un pat, lenjerie de pat primesc doar la intrarea in detentie, atunci desconsiderarea umana este fara de margini, iar injosirea omului este cum noi, ca si democrati, nu am intalnit-o niciodata.
Totul incepe insa inaintea debutului detentiei, datorita sistemului juridic si judecatoresc care urmeaza 3 principii:
1. Cine este sarac, trebuie pedepsit pentru mai multa vreme 2. Cine este tigan, primeste o pedeapsa mai dura 3. Cine nu isi poate permite un avocat profesionist, este din start vinovat.
Solutii:
Insa, cel mai tare ne apasa ca un preot, un pastor al sufletelor, nu are in Codlea absolut nici un drept, dupa cum ar fi intr-un penitenciar german respectiv vesteuropean. Intern, el nu are libertate de miscare si nici rangul sau nu este prea cunoscut. Insa acest lucru corespunde exact acestui portret uman din ideologia comunista, care se pare ca nu va fi distrusa complet niciodata. Fiecare propunere de imbunatatire, fiecare pas pentru a incerca ceva nou, de a te apropria de detinuti sufleteste, este blocata acolo. Nici macar, fapt reclamat de noi de mai multe ori, o spovedanie fundamentala nu se poate petrece acolo, o spovedanie care pentru un pacatos poate fi atat eliberatoare, iar adesea chiar este cu adevarat. Ca preot al Independent Catholic Church ICCC SUA depunem un juramant, ca vom respecta cu strictete regulile (aici trebuie pusa firesc intrebarea care reguli?), ca pastram confidentialitatea, in schimb beneficiem t o t i de intreaga libertate de miscare interna. Codlea se afla foarte departe acest fapt Prevedem aceasta scrisoare ca fundament pentru o discutie confidentiala pe care sa o avem pana in 25 octombrie si pana la aceasta data nu o vom publica, nu vom informa pana atunci nici organizatiile de protectia drepturilor omului numite anterior. Pana atunci am intrerupt temporar activitatea noastra la Coclea. In cazul unui raspuns pozitiv suntem dispusi oricand sa participam la discutie la Bucuresti sau va asteptam cu mare placere pe Dvs. personal sau pe imputernicitul Dvs., dl. dr. Berechet la Iacobeni.
Cu respect si inalta pretuire Pater Don Demidoff ICCC Presedintele Ligii pentru Renastere Morala Presedintele Fundatiei Casa Don Bosco
|
[Translate to Rumänisch:] Verfolgung des Dornenpriesters in Rumänien ohne Ende
[Translate to Rumänisch:]
Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Montag den 1.12.2006 Jetzt wird Pater Don Demidoff ICCC auch noch durch die Nationale Kommission für den Kampf gegen Diskriminierung verfolgt. Pater Demidoff ist Mitglied des ICCC, des Internationalen Council of Community Churches in den USA. In seiner wöchentlichen Kolumne in einer rumänischen Zeitung Ziarul de Sibiu hatte sich der Priester in vier Artikeln kritisch gegenüber dem Islam geäußert und den Papst nach seiner Vorlesung in Regensburg aufgefordert, nicht zu kuschen. Tausende Moslems haben angekündigt gegen den Besuch des Papstes in der Türkei zu demonstrieren. Pater Demidoff ist vor 30 Jahren aus der römisch-katholischen Kirche ausgetreten und ist Mitglied der Independent Catholic Church, die wiederum Mitglied im amerikanischen Council ist. Die Titel der Serie über den Islam sind Warum soll der Papst kuschen? Angst vor dem Islam Kaum zu glauben Im inkriminierten Artikel hatte Demidoff dem französischen Philosophen Redeker, der von den Moslems mit dem Todesurteil belegt worden war, Asyl angeboten.
Demidoff wurde zum 7. Dezember 2006 vor die Kommission geladen. Adresse: Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Autoritate de stat autonoma Str. Valter Maracineanu 1 3 Bukarest 07. Dezember 2006 um 10 Uhr Buchpublikation: Don Demidoff, Der Dornenpriester, ISBN 973-0-03816-3
Don Demidoff ist seit 16 Jahren in Rumänien. Wegen seines Einsatzes für die Strassenkinder wurde er ständig verfolgt und schikaniert. Seine Anwältin hat in über 80 Prozessen obsiegt und selbst den Innen- und den Gesundheitsminister, die zu hohen Schmerzensgelder verurteilt wurden, gepfändet, weil sie nicht bereit waren, die Urteile des Höchsten Gerichtshofes in Rumänien anzuerkennen.
Don Demidoff ist seit 16 Jahren in Rumänien. Wegen seines Einsatzes für die Strassenkinder wurde er ständig verfolgt und schikaniert. Seine Anwältin hat in über 80 Prozessen obsiegt und selbst den Innen- und den Gesundheitsminister, die zu hohen Schmerzensgelder verurteilt wurden, gepfändet, weil sie nicht bereit waren, die Urteile des Höchsten Gerichtshofes in Rumänien anzuerkennen.
Mein Kommentar: Ich bin sehr überrascht, daß daas Nationale Konsilium die Kolumnen eines Priesters in der Provinz liest. Oder sollen wir lieber die Wahrheit sagen und fragen, welches Vögelchen den besagten Artikel dort vorgelegt hat? Das es sich hierbei eindeutig um schlechte Absichten handelt, wird allein daraus ersichtlich, dass nur einer von vier Artikeln dort vorgelegt wurde. Der Gesamtzusammenhang aber ergibt sich nur aus der Lektüre aller vier Artikel, die ich aufeinanderfolgend in dieser Zeitung veröffentlicht habe. Ich will dem Konsilium die Objektivität unterstellen, dass es zunächst einmal alle vier Kolumnen liest.
Ich stelle fest, dass ich nicht diskriminiert habe, sondern Fakten genannt und auch den Koran zugrunde gelegt habe. Natürlich habe ich auch meine eigene Meinung dazu. Oder sind wir in Rumänien schon wieder soweit, dass man sich fürchten muss, seine persönliche Meinung zu äußern. Es steht jedermann frei, den Koran zu studieren.
Und es steht auch jedermann frei, ob Christ , Moslem oder Atheist die Aussagen des Neuen Testamentes der Bibel und des Korans unter die Lupe zu nehmen und zu vergleichen. Jesus Christus brachte die Botschaft der Liebe, Mohamed die Botschaft des Schwertes. Und dafür gibt es tausend Beweise. Heute nur ein einziges Beispiel: die Ehebrecherin: Der Mohammed der Hadith-Überlieferung: Steinigt sie. Der Jesus der Bibel: Wer ohne Sünde ist, werfe den ersten Stein...
Wo und wie diskriminiere ich wen? Jetzt sollen aus den Schulen in Rumänien die orthodoxen Ikonen verschwinden, hat die gleiche Kommission entschieden! Leben wir hier in einem Land christlicher Tradition und müssen wir uns denen unterwerfen, die hierzulande von unserer Toleranz profitieren und deren Religonsausübung ebenfalls garantiert ist. Natürlich ist das alles kein Zufall.In Deutschland gabe es die Gerichtsstreite, nach denen in den Schulen die Kreuze verschwinden mussten. Oder haben wir vergessen, dass die Moslems vor hunderten vor Jahren in Rumänien einfielen, um die christlichen Kirchen niederzubrennen? Stehen die Wehrkirchen nicht als mahnendes Zeichen noch heute vor uns?
Es war mir eine Ehre, eine dieser Kirchen in Iacobeni zu restaurieren und den nachfolgenden Generationen zu erhalten. Aber vielleicht darf ich ja schon bald nicht mehr in meiner eigenen Kirche beten. Vielleicht sind unsere christlichen Kirchen ja auch schon bald Stein des Anstosses und anstelle unserer Zivilisation werden die Gesetze der Scharia gültig sein : Steinigung bei Ehebruch oder Aputation der Hände bei Diebstahl.
Und alle rumänischen Frauen müssen dann verschleiert herumlaufen? Die Strategien der Fundamentalisten im Islam sind deutlich und klar. Die überdimensionierten Moscheen, schon in ihrer Größe für die Zukunft gebaut, lassen diese Strategie deutlich erkennen. Und es wird die Zeit kommen, dass die Glocken der christlichen Kirchen verstummen müssen, weil irgendwelche Machthaber sie als Diskriminierung verdammen und statt dessen werden wir von den Minaretten mit den Suren des Koran beschallt.
Armes, dummes und feiges Europa. Du wirst von Deiner eigenen falschen Toleranz hingerichtet werden. Ist das das Europa,das wir der Jugend, den nächsten Generationen bauen? Denen gehört Europa. Wollen die auch mit Kopftuch und verschleiert ihr Leben gestalten?
Ich wiederhole, wozu ich mich in einer anderen Kolumne bereits bekannte. Ich will den friedlichen Moslem als Nachbarn. Ich will an seinem Leben teilnehmen, ich will ihm zur Seite stehen, ich will von ihm zum Grillabend in seinen Garten eingeladen sein und ich will, dass wir uns gegenseitig respektieren. Ich seine Kleidung und er meine Kleidung und den jeweiligen Lebensstil. Und die Akzeptanz der Gesetze des Landes in wir gemeinsam leben. Und diese Moslems gibt es in den europäischen Ländern tatsächlich und reichlich. Aber wehe wenn man sie radikalisiert, wenn man sie fundamentalisiert, wenn sie fanatisch gemacht werden. Vor allem jugendliche Moslems sind dafür sensibilisiert.
In Deutschland darf nach den Gesetzen kein Tier durch Schächten geschlachtet werden. In diesen Tagen hat eine deutsches Gericht den Moslems zugestanden, dass sie dieses Gesetz nicht beachten müssen und sehr wohl schächten dürfen. Werden wir demnächst in Europa für die verschiedenen Religionen verschiedene Gesetze haben? Dann gute Nacht. Aber die Kreuze zund Ikonen müssen schon mal provisorisch verschwinden?
In meiner Kirche in Iacobeni vereine ich die verschiedenen Konfessionen der Christen zur Einheit. Jeder Christ findet dort ein Symbol seines Glaubens bis hin zum jüdischen Glauben, der Religion Jesu Christi. Komm moslemischer Bruder und beten wir zusammen in der Basilica zu Iacobeni: Du zu Allah und ich zu Jesus Christus, dem Sohn des Dreieinigen Gottes.Und bring Deinen Gebetsteppich als Dein religiöses Symbol gerne mit. Aber toleriere auch Du meine christlichen Symbole.
Ich werde Ihnen über das Ergebnis des Nationalen Consiliums pentru Combaterea Discriminarii in Bukarest zum Fall des katholischen Priesters Don Demidoff berichten. Ich fürchte, dass ich an dieser Stelle noch öfter zum Thema schreiben muss oder was meinen Sie?
|
Demidoff a fost citat în 7. decembrie 2006 în faţa Comisiei Nationale pentru Combaterea Discriminarii.
Pater Don Demidoff ICCC este acum urmarit si de Comisia Nationala pentru Combaterea Discriminarii . Pater Demidoff este membru al ICCC, adica al Consiliului Internationational al Bisericilor Comunitatii din SUA. In editorialul sau saptamanal dintr-un ziar romanesc "Ziarul de Sibiu", preotul s-a manifestat critic la adresa Islamului in patru editoriale, dupa un seminar al Papei la Regensburg, cerand acestuia sa nu se lase intimidat. Sute de mii de musulmani au anuntat ca vor demonstra impotriva vizitei Papei in Turcia. Pater Demidoff s-a retras in urma cu 30 de ani din Biserica Romano-Catolica si este membru al Independent Catholic Church, care la randul ei apartine de Consiliul american. Titlurile seriei despre Islam sunt "De ce sa se lase Papa intimidat?" "Teama de Islam", "Greu de crezut". In articolul incriminat, Demidoff i-a oferit azil politic filozofului francez Redeker, condamnat la moarte de musulmani.
Demidoff a fost citat în 7. decembrie 2006 în faţa Comisiei Nationale pentru Combaterea Discriminarii.
Adresa: Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Autoritate de stat autonoma Str. Valter Maracineanu 1 3 Bukarest 07. decembrie 2006 ora 10 Publicatie editoriala: Don Demidoff, Der Dornenpriester (Preotul cu coroana de spini), ISBN 973-0-03816-3 Don Demidoff este de 16 ani in Romania. Datorita activitatii sale in slujba copiilor strazii, a fost in permanenta urmarit si sicanat. Avocata sa a castigat in instante peste 80 de procese, intentate chiar si impotriva ministrului de interne si ministrului sanatatii. Acestia au fost obligati prin sentinta judecatoreasca definitiva a Curtii Supreme de Justitie sa plateasca daune morale. Deoarece nu au fost dispusi sa faca acest lucru, bunurile le-au fost puse sub sechestru. Din daunele morale incasate, preotul incomod a restaurat basilica veche de 700 de ani din Iacobeni si a transformat-o intr-o biserica ecumenica.
Comentariul meu: Sunt foarte surprins ca un consiliu national citeste editorialul unui preot dintr-un ziar de provincie. Sau mai bine sa spunem adevarul si sa intrebam ca pasarica a pus in fata consiliului articolul incriminat? Ca este evident vorba despre rele intentii reiese din faptul ca doar unul din seria celor patru editoriale a fost mentionat. Dar contextul general reiese doar din lectura celor patru editoriale consecutive, pe care le-am publicat in acest cotidian. Vreau sa solicit Consiliului obiectivitate si sa citeasca intai toate cele patru editoriale in ordinea aparitiei. Constat, ca nu am discriminat, ci am enumerat fapte care au la baza citate din Coran. Fireste, am o parere proprie fata de aceste fapte. Sau in Romania, am ajuns inapoi la situatia in care trebuie sa-ti fie teama sa-ti exprimi propria parere? Fiecare are libertatea sa studieze Coranul. Si fiecare are liberatetea, fie ca este crestin, musulman sau ateu sa analizeze sub lupa afirmatiile din Noul Testament din Biblie si din Coran si sa le compare. Isus Christos a adus mesajul iubirii, Mohamed mesajul spadei. Exista mii de dovezi. Astazi dau un singur exemplu, adultera: Mohamed dupa Hadith: "lapidati-o". Isus din Biblie: "Cine este fara de pacat sa ridice primul piatra..." Unde si pe cine am discriminat? Din toate scolile din Romania treuie sa dispara icoanele ortodoxe, asa a decis acelasi Consiliu National! Traim intr-o tara a traditilor crestine si trebuie sa ne supunem acelora care profita de toleranta de aici si au garantat dreptul de a-si exercita propria religie. Fireste, nimic nu este intamplator. In Germania au existat litigii in urma carora crucifixele au trebuit sa dispara din scoli. Sau am uitat ca secole de-a randul musulmanii au navalit in Romania si au ars bisericile crestine ? Nu stau si astazi bisericile fortificate ca dovada graitoare in fata noastra? A fost o onoare pentru mine sa restaurez o astfel de biserica fortificat la Iacobeni, care sa ramana conservata pentru generatiile viitoare. Dar poate in curand nu voi mai avea dreptul sa ma rog in biserica mea. Poate bisericile noastre crestine vor deveni in scurt timp un motiv de ciocnire si civilizatia noastra va fi condusa de legile Sariei: lapidare la adulter sau amputarea mainilor la hotie. Si toate romancele vor umbla invelite pe strada. Strategiile fundamentalistilor in Islam sunt evidente si clare. Moscheele supradimensionate, construite deja in dimensiuni pentru viitor lasa sa se recunoasca foarte clar aceste strategii. Si va veni o vreme cand clopotele bisericilor crestine vor trebui sa muteasca, pentru ca unii detinatori ai puterii le vor condamna ca fiind discriminare, iar in schimb vom asculta din minarete surele Coranului. Biata proasta, lasa Europa. Vei fi condamnata de propria ta toleranta falsa. Aceasta sa fie Europa pe care o construim pentru tineret, pentru noile generatii? Caci lor le apartine Europa. Vrem sa le croim o viata in care sa-si acopere fata cu baticul?
Repet, ca am mai numit intr-un alt editorial. Imi doresc ca vecin un musulman pasnic. Vreau sa particip la viata lui, vreau sa-i fiu alaturi, imi doresc sa ma invite la un gratar in gradina lui si vreau sa ne respectam reciproc. Eu sa-i respect imbracamintea, el sa-mi respecte imbracamintea si fiecare sa ne respectam stilul propriu de viata. Si sa existe acceptanta legilor statului in care traim impreuna. Si astfel de musulmani exista cu adevarat in statele europene si in numar foarte mare. Dar, vai, daca sunt radicalizati, daca sunt fundamentalizati, daca sunt fanatizati. Si in special musulmanii adolescenti sunt sensibilizati pentru asa ceva.
In Germania, nici un animal nu poate fi sacrificat prin ritual. Dar in aceste zile, o instanta germana a pronuntat o sentinta prin care permite musulmanilor sa nu respecte aceasta lege si pot sacrifica in continuare dupa ritual animalele, fara sa le asomeze inainte. Urmeaza sa avem in Europa legi diferite pentru diferitele religii? Atunci, noapte buna. Dar crucifixele si icoanele trebuie sa dispara provizoriu?
In biserica mea din Iacobeni reunesc diversele confesiuni de crestini. Fiecare crestin gaseste acolo un simbol al credintei sale pana la credinta iudeica, religia lui Isus Christos.
Vino frate musulman si ne rugam impreuna in Basílica din Iacobeni: tu te rogi lui Allah, iar eu lui Isus Christos, fiul trinitatii lui Dumnezeu. Si adu cu tine covorul de rugaciune, ca simbol religios al tau. Dar tolereaza-mi si tu, simbolurile mele crestine.
Va voi tine la curent cu rezultatul Consiliului National de Combaterea Discriminarii de laBucuresti in ce priveste cazul preotului catolic Don Demidoff. Mi-e teama ca va trebui sa scriu inca multe despre aceasta tema, sau ce parere aveti?
|
[Translate to Rumänisch:]
[Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 03.11.2006
Angst vor den Muslims
Teil II Der Westen zuckt zusammen Wenn es wahr ist, dass der Prophet Mohammed seinen Anhängern befahl, seine Religion mit dem Schwert auszubreiten, worüber wundern wir uns dann noch und was verharmlosen wir dann noch?
Das pakistanische Parlament verabschiedete einstimmig eine Resolution, in der es heisst, die Äusserungen Papst Benedikts verletzen die Gefühle der Muslime und erzeugen eine Kluft zwischen den Religionen. In Indien gar wurde der Papst als blasphemisch bezeichnet. Die moslemische Kultur steht dem Westen aggressiv gegenüber, das ist nach diesen Worten klar und der Westen zuckt zusammen und schweigt.
Und sie sind auch untereinander aggressiv. Die Sunniten gegen die Schiiten gegen die Aleviten gegen die Gemäßigten gegen die Ungemäßigten. .....
Der Westen zuckt zusammen Der Westen hätte erst dann Hoffnung auf eine Chance, wenn sich die moderaten Moslems gegen ihre Gewalt-Brüder durchsetzten, wenn die islamischen Frauen ihre Rechte erhielten, wenn Moslems in Europa die Grundrechte ihrer Gastländer akzeptierten und die Gefühle der christlichen Religion und Konfessionen. Der Regisseur Martinelli bringt es auf den Punkt: "wer das nicht tue, der soll hier auch nicht geduldet werden".
Der im Moskauer Patriachat tätige Berater beim EU-Rat, Filaret Bulekov, findet die heftigen Reaktionen islamischer Gruppen "unangemessen" und fordert zu ausgewogenen Reaktionen auf. Tretet ein in einen aufrichtigen Dialog, ruft er den Moslems zu, wenn ihr von den Christen und Europäern verstanden werden wollt.
Haben wir schon den 11. September 2001 vergessen als Selbstmordattentäter mit einem Flugzeug in das New Yorker World Trade Center rasten? Haben wir London und Madrid vergessen? Wie früher der Kommunismus profitiert der Islam von der Grosszügigkeit des Westens, von unserer Offenheit, unserer Toleranz, unserer Freiheit. Für den Islam Zeichen der Dekadenz. Wann werden wir wach?
Nun kann man sagen, dass auch die Christenheit verheerende Fehler gemacht hat (siehe Wort zum Sonntag "Ziaurl de Sibiu" vom 20.10.06 Seite 5) Und doch ist der Unterschied gewaltig. Keine der Fehler der Kirche hat seine Wurzeln im Evangelium. Jesus ist nicht gewalttätig. Im Gegenteil. Er predigt die Gewaltlosigkeit. Als Antwort auf den angstmachenden Islam gibt es nur eine Antwort: Besinnen wir uns, vor allem die christlichen Kirchen, zurück auf diesen Jesus. Warum kommen wir in der Oecumene nicht wirklich weiter? Weil auch in den christlichen Kirchen das Machtdenken, das Herrschenwollen über Menschen so eklatant präsent ist, dass in Wahrheit für Jesus kein Platz ist.
Für Jesus ist kein Platz Was würde der orthodoxe Patriarch von Bukarest, was würde der evangelische Bischof von Sibiu oder auch nur der katholische Stadtpfarrer von Sibiu eigentlich sagen, wenn Jesus der Jude persönlich, nackt und hungrig, an deren Türen klopfen würde. Ich glaube sie würden gar nichts sagen, sondern ihre Türe zuschlagen mit dem Bemerk "falsche Adresse. Mit Krampf und Totschweigen wird die Tatsache in Rumänien behandelt, dass in Iacobeni die erste wirkliche oecumenische Kirche Rumäniens eingeweiht wurde, eben im Sinne Jesu: Lass alle eins sein. Das waren seine elementare Botschaft in der Friedenspflicht. Internationale Besucher haben ihr Erstaunen im Gästebuch unserer Kirche ausgedrückt und wenn Jesus an unsere Tür klopft, werden wir in Iacobeni die Glocken läuten.
Die Berufung auf Mohamed verstärkt Hass. Die Berufung auf Jesus schafft Liebe. Im Koran tritt Mohamed als unbarmherziger Kriegsherr auf, als Plünderer, der Juden massakriere und die Vielweiberei predige. Das Leiden des Volkes Israel bis in die jüngsten Tage gegen die Hezbollah ist nur zu deutlich.
Wie schlapp der Westen ist, zeigt die Reaktion des französischen Bildungsminister Gilles de Robien auf den verfolgten Philosophen Redeker. Zeigen Sie sich vorsichtig und gemäßigt, schrieb er dem mutigen Lehrer eines französischen Gymnasium. Das hat mich persönlich so wütend gemacht, dass ich Redeker und seine Familie spontan eingeladen habe und ihm Asyl anbiete.
Redeker schrieb im "Figaro", seine persönliche Situation sei katastrophal. "Ich weiss nicht wo ich morgen sein werde". Bislang hat kein führender Sprecher des französischen Islam die Morddrohungen gegen Redeker öffentlich verurteilt.
Armes Frankreich, armes Europa Armes Frankreich, armes Europa. Morgen werden wir alle ein Redeker sein, wenn wir es wagen sollten, unsere Meinung zu sagen. Uns alle wird Scharia-Recht und Heiliger Krieg drohen, uns Leisetretern. Nein, nein wir drohen nicht. Denn wir lieben auch unsere moslemischen Brüder und Schwestern. Wir wollen sie lieben. Das können wir nicht mehr, wenn wir von ihnen ermordet werden.
Vielleicht aber wird es ja auch ganz anders kommen. Bei dem katastrophalen Geburtenrückgang vor allem in Deutschland, werden wir dort das Feld dem Islam widerstandslos bereiten. Denn eines haben die Moslems sicher, den Wert der Familie hochgehalten, der in unserer Kultur total am Boden liegt. Wir werden, sagt ein hochrangiger Moslem die Retter in der Not sein, denn schon bald werden wir die alten und kinderlosen Deutschen und Europäer ernähren. Deutschland und Europa werden islamischen Länder.
Also doch Gute Nacht Also doch gewaltlos, doch ohne Schwert und ohne Blut? Schleichend und heimlich? Genug große und gewaltige Moscheen sind schon hier. Wenn denn das in Gottes Vorsehung liegt, wäre es mir sympathischer als durch Mord und Krieg. Also Europäer zeugt Kinder oder verkauft Eure Länder an die kinderreichen Moslems. Also doch Gute Nacht.
Bleiben Sie mir trotzdem gewogen, bis zum nächsten Freitag. Hoffentlich kann ich das Thema Islam dann beenden. Oder?
Ihr Pater Don Demidoff Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
[Translate to Rumänisch:]
[Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 20.10.2006
Der Papst soll kuschen?
Der Papst und der Koran: so titelte unser eigener Nachrichtendienst bereits am 13. Februar 2006 um 9.15 Uhr in openPR und in der www.depeschedondemidoff.com. Da hatte doch tatsächlich Pater Flavio Fession von der amerikanischen Ave-Maria-Universität in Florida erzählt, Papst Benedikt XVI. habe in einem internen Gespräch in seiner Sommerresidenz erklärt, dass der Islam nicht reformierbar sei. Damit wollte ich es für mich bei der noch lange andauernden Diskussion bewenden lassen.
Aber: Wer ist schon Pater Flavio Fession, wer ist schon Pater Don Demidoff, dass das ein Mensch liest und schon gar jemand sich darüber aufregt. Da sagte der Papst in Castelgandolfo, der Islam sei keine Religion des Friedens. Nun in Regensburg in der Aula der Universität, dort wo er auch zuhause war, hat er vielleicht auch geglaubt, in einem kleinen privaten Rahmen zu sprechen. Und er hat nichts anderes getan, als seine Meinung zu sagen.
Die Drohungen sind wieder mal dramatisch. Endlich können sich die Muslime auch am Papst festbeissen. Und der hatte nichts anderes getan, als auf die Rationalität des Glaubens hinzuweisen und auf einen friedfertigen Dialog. Und das Kirchenoberhaupt hat nichts anderes als die Wahrheit in den Mund genommen. Es hilft niemandem, einen Konflikt der schon da ist, zu tabuisieren.
Die Wahrheit kann man doch nicht unterdrücken Und nun droht man ihm, wie bekannt und gleichzeitig behauptet der Islam nicht gewalttätig zu sein. Und der Papst soll kuschen? Haben die christlichen Kirchen doch hoffentlich gelernt. Das Kreuzrittertum im Mittelalter, die Inquisition und die Hexenverbrennungen, die Ablaßzahlungen und so weiter und so weiter. Aber warum lernt der Islam nicht? In welchem Jahrhundert ist der denn steckengeblieben? Darf man das nicht fragen? Der Islam ist die Religion der Unterwerfung der Frau, sagt die prominente Islamkritikerin Hirsi Ali. Zwei Drittel der Gewalt in der Welt werden von Moslems im Namen des Islam begangen. Diese Wahrheit kann man doch nicht unterdrücken. Und der Papst soll kuschen?
Wie kommen wir aus dieser Sackgasse der gegenseitigen Verdächtigungen heraus? Wir haben den Nationalsozialismus und Faschismus überstanden, hoffentlich auch die menschenverachtenden Ideologien des Kommunismus, Stalinismus und Ceaucescuismus. Das hat genug Substanz gekostet, weil es auch die Freiheit nicht zum Null-Tarif gibt. Man sollte dem Papst raten, im Umgang mit dem Islam eine kalte Vernunft walten zu lassen. Bloss nicht kuschen. Unsere hoffentlich noch christliche, jedenfalls westliche Welt hat dem Islam genug Erfreuliches zu bieten: Humanität, Diakonie, Caritas, aber auch Technologie, Bildung, Ökonomie, Kultur.
Bloss nicht kuschen Also wollen wir Benedikt ermuntern, zu sagen, was er eigentlich wirklich sagen will. Das was er auch in seiner Sommerresidenz gesagt hat. Er sollte seine wirkliche religiöse Überzeugung offen bekunden. Es gibt zu viele Mehrmals-Gescheite die nicht wagen zu sagen, was sie denken, genug Theologen und sogenannte Friedensfürsten und sogenannte Neo-Liberale.
Wenn wir die Wahrheit über den Islam nicht sagen dürfen, dann hat er schon obsiegt und uns alle auch im Westen furchtbar unterdrückt. Mit Einschüchterung hat alles begonnen und beginnt alles. Mit Einschüchterung soll der Papst kuschen, sollen wir alle kuschen.
Ich bin Christ, weil ich die Friedensbotschaft Jesu Christi verstanden habe. Weil ich verinnerlicht habe, dass Gott uns als freie unabhängige Menschen will. Weil er uns liebt und demonstriert hat, wie auch wir lieben sollen. Weil er uns so übermässig liebt, dass er uns auch ganz losläßt, wenn wir uns sogar gegen ihn entscheiden. Ich kann mir keine größere Freiheit vorstellen als die des Christen. Diese Freiheit kann ich sogar im Umgang mit meiner eigenen christlichen Kirche einsetzen. Niemand kann mich einschüchtern. Auch dümmliche Artikel von einem alkoholabhängigen Schreiberling in der Sibiuer Zeitung "Tribuna" nicht. Dieser Schreiberling wurde bereits zu Zeiten des Kommunismus aus der Partei ausgeschlossen: wegen Unmoral.
Weil ich die Botschaft meines Glaubens verstanden habe, will ich den Muslim, der mein Nachbar ist, wo auch immer, brüderlich in meine Arme schliessen und von der Gewaltfreiheit unserer Religion sprechen, nein beweisen. Ich will ihm sagen: wir wollen einander respektieren, nicht einschüchtern, wir wollen unsere Sorgen und Freuden teilen. Wenn man sich gegenseitig respektiert, droht man nicht.
Während in der Palästinenserstadt Gaza, ein Sprengstoffanschlag auf eine christliche Kirche verübt wurde und anderswo eine katholische Nonne feige erschossen wurde, verlangte die radikale ägyptische Moslembruderschaft eine Entschuldigung des Papstes, der "Öl aufs Feuer giesse". "Wacht auf Muslime", hiess es dort. Wach auf Heiliger Vater und lass Deine Verrenkungen zwischen faden Erklärungen und lächerlichen Entschuldigungen. Weil man Dich bedroht, entschuldigst Du Dich? Wie hätte sich Jesus Christus verhalten? Er liess sich lieber ans Kreuz hängen, als vor dem Tribunal herumzujammern.
Nein, Heiliger Vater, giessen Sie kein Öl aufs Feuer, aber jammern Sie auch nicht, kuschen Sie nicht. Das will Jesus Christus nicht. Und Sie sind doch sein Stellvertreter auf Erden oder nicht?
Ihr Pater Don Demidoff Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 29.09.2006
Die Farben des Lebens Herbst 2006
Jetzt fallen wieder die Blätter zu Boden. Die Natur kleidet sich in wunderbare Herbstfarben und Farbnuancen. Der Mais färbt seine Blätter in trockenes Braun, die verbliebenen Blumen lassen ihre Köpfe traurig hängen. Der Wind spielt mit den Blättern und und erzählt uns von den Höhen und Tiefen des Jahres, vom Licht und vom Schatten, von Freude und von Trauer. Jetzt wird die Ernte eingefahren. Und es ist die Zeit, auch an die Ernte des Lebens zu denken. An die strahlenden Sommerfarben bzw. Erlebnisse, die Herbstfarben und die nachdenklicheren Tage des Lebens, an die Farben der kalten Jahreszeit, ihre Traurigkeit und Farblosigkeit, Eiszeit. So ist unser Leben ständig eingebunden in die Natur. Denn die Natur und ihre Farben sind Spiegel und gleichzeitig Symbol unseres Lebens.
Schmerz? Zustimmung? Der Herbst erinnert uns daran, dass wir unaufhörlich älter werden. Auch wir Menschen neigen uns immer mehr mit wachsendem Alter dem Boden geneigt zu, werden fragiler und wechseln Gesichtsfarbe und Struktur des Körpers. Der Wind spielt mit den Tagen unseres Lebens und er beugt uns. Ist das schmerzhaft? Stimmen Sie zu?
Nein, wir wollen nicht melancholisch sein. Aber wir müssen auch das Älterwerden einüben, bereit sein, älter zu werden. Bereit sein, die Farben zu wechseln und im Gesicht Falten zu kriegen und einen gebückten Körper zu akezptieren. Bereit sein, Kräfte nachzulassen und Spielzeug im Wind zu werden. Bereit sein, den Realitäten des Herbstes ins Gesicht zu sehen. Es ist die Übung des Loslassens, wie der Baum seine Blätter abschüttelt. Ach wie schwer kann das sein, seine Kraft, seine Gesundheit, seine Erfolge loszulassen. Ade, Du vollendete Krone meines Baumes. Ade, Du meine Kraft, Du meine Gesundheit, Ade all ihr Erfolge. Und nun?
Macht der Herbst Platz für etwas anderes? Ist es nicht so und das lesen wir auch im Evangelium, dass wir sterben und unsere Saat in den Boden fällt und Ursprung ist für etwas Neues? Und der gute Same bringt neues Leben.... Der Herbst macht Platz für die Stille. Der Herbstwind ist ein leises Lied. Die Farben des Herbstes malen in unserer Seele ein anderes Bild, ein tiefes Bild, ein stilles Bild. Der Herbst ist die begnadete Zeit wieder auf Gottes Stimme zu hören, seine Impulse zu vernehmen, seine unergründliche Lebendigkeit eben aus dieser tiefen Stille einzuatmen. Der Herbst hat faszinierende Farben. Wenn sich tausende Sonnenblumen auf einem Feld in eine einzige Richtung drehen und ihre Köpfe verneigen und Dir Abschied signalisieren? Einmal stand ich mitten in so einem Sonnenblumenfeld und der Wind zwischen ihren sich verneigenden Köpfen sprach von Abschied und von Abendstimmung. Und der Wind summte: Loslassen und ich auch verneigte meinen Kopf und antwortete im Takt des Windes: Ja, loslassen. Warum? Damit Neues entsteht.
Man kann auch Gebete loslassen Seit meinem Infarkt lasse ich selbst die grandiosen Gebete. Man kann auch Gebete loslassen. Dann wird auch das Beten immer einfacher und immer bescheidener. Und die Farben Deines Gebetes ändern sich und die Melodie Deines Herbstgebetes wird leiser und summt nur noch. Dann wird aus einem kompletten Vaterunser nur noch ein "Dein Wille geschehe".
Der Herbst ist Grund, loszulassen, "zu uns komme Dein Reich", aber auch zurückzuschauen. Hoffentlich haben wir Grund in Dankbarkeit zurückzuschauen auf den Sommer und das Frühjahr, auf die Jugendzeit und die kraftvollen Jahre unseres Lebens. Hoffentlich gibt es genug Grund, dankbar zu sein für die Gelegenheiten Deines Lebens. Hoffentlich singt der Herbstwind ein Lied des Einklanges mit dem was aus Dir geworden ist. Dann will ich dankbar sein für alles was mir Gott geschenkt hat, für die Gaben meiner Seele, für die Menschen, denen ich begegnen durfte. Die Fülle der Farben in mir und in anderen.
Der Herbst gibt mir eine besondere Inspiration. Er macht es mir irgendwie leicht, wieder etwas loszulassen. Bevor die Herbstblätter zu Boden fallen sind sie besonders bunt und prächtig. Wunderbare Farben. Manchmal denke ich, wenn ich es schaffe auch von mir und in mir wieder etwas loszulassen, wenn Herbst auch in mir ist, dann ist meine Seele die schönste Farbpalette, die es gibt. Dann ist meine Seele so bunt und das ganze Herbst-Leben ist auch ein neues Leben. Und der Wind trägt leise davon, was wir losgelassen, von dem wir uns getrennt haben: für immer.
Dann ist Platz in mir Immer wenn ich es schaffe, loszulassen spüre ich in mir Reife und Fülle und Überlegenheit und Hoffnung und Dankbarkeit und das milde Licht des Herbstes. Und dann ist reichlich Platz in mir, mich im Winter in mich selbst zurückzuziehen, in meinen Mantel gegen die Kälte. Ich schirme mich ab, lasse nur ein kleines Loch des Atmens, wie ich es in die Eisdecke meines Fischteiches im Garten schlage. Ja doch, auch der Eiswind hat eine Melodie. Dann warte ich wieder auf das Frühjahr und dessen Wind mit einer neuen Melodie. Doch nun leuchte über mir und Dir das milde Licht des Herbstes. Eine kleine Zeit. Ewiges gibt es nicht in dieser Welt. Horche dem Lied Deines Windes und begrüße am Morgen schon den Abend. So wie der letzte Sommer sich in diesen Herbst verwandelt. Das ist wahres Loslassen, dann erlöse uns Vater von allen Übeln. Ich schreibe Ihnen einen Gruss in den Herbstwind. Wie ein Blatt soll dieser Wind es zu Ihnen tragen. Fangen Sie dieses Blatt. Halten Sie es fest, wenn Sie es können.
Ihr Pater Don Demidoff Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 22.09.2006
Wann wird in Rumänien Religionsfreiheit sein?
Offener Brief
Sehr geehrter Herr Direktor, sehr geehrtes Corp Didactic, sehr geehrter Herr Bürgermeister Cori:
Wir fragen: aufgrund welcher Gesetzesbasis das neue Schuljahr am 15. September 2006 vom Priester der orthodoxen Kirche in Iacobeni eingeweiht wurde und damit zur orthodoxen Staatsschule deklariert?
Ich bitte mir mitzuteilen, welche Gesetze Sie bewogen haben, den Priester der Basilica Independent Catholic Church ICCC und Vorsitzenden der Stiftung Casa Don Bosco erst gar nicht einzuladen. Wenigstens hätten Sie doch einen oecumenischen Gottesdienst vorsehen können. Schon im vergangenen Jahr mussten wir kritisieren, dass die Kinder gegen ihren Willen zur Beichte zur orthodoxen Schule gemeinschaftlich geführt werden, während der Schulzeit.
Es ist Ihnen sehr gut bekannt, dass jeden Sonntag mehr als 2/3 der Iacobener, vor allem mehr als 200 Kinder die Gottesdienste der Independent Catholic Church besuchen und nicht die Gottesdienste der orthodoxen Kirche und zwar aus freiem Willen. Da nachweisbar die Kinder in Iacobeni sich für das religiöse Leben der ICCC entschieden haben, hatten wir auch bei Ihnen angefragt, warum der Vertreter der Kirche in der Schule keinen Religionsunterricht erteilen darf. Darauf haben wir auch immer noch keine Antwort erhalten. Das Schulinspektorat in Brasov hatte das seinerzeit für Cincu dem Sitz der Stiftung positiv entschieden.
Die Hausnummer der Stiftung kennen Sie Zur Weihnachtszeit kennen Sie die Hausnummer von uns, wenn es darum geht, den Kindern der Schule eine Tüte Süssigkeiten zuskommen zu lassen. Haben Sie eigentlich gar kein Schamgefühl? Bereits in der Vergangenheit mussten wir feststellen, dass wir nicht einmal zu Elternabenden regulär eingeladen wurden, obwohl doch auch Kinder der Stiftung in Ihre Schule integriert sind. Wir haben noch mehr Fakten und Fragen an Sie im Interesse der Schulkinder. Glauben Sie wirklich mit diesem System 2007 in Europa integriert zu werden? Da lachen sämtliche Hühner Europas. Wenn wir bis zum 28. September 2006 keine ausreichende fundierte Auskunft bekommen werden wir das Tribunal Contencios in Sibiu anrufen.
Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 15.09.2006
Aber wo ist meine Heimat wo Nach meinem Infarkt im Februar dieses Jahres haben die Halbgoetter in Weiss in St.Gallen, Zuerich und Tirgu Mures entschieden, dass ich nicht mehr lange zu leben habe. Jeden Morgen oeffne ich also die Augen und frage unseren HERRN: bin ich noch da oder wo?
Immer mehr beschaeftigte mich daraufhin der Gedanke der Heimatsuche.
Vor 16 Jahren kam ich nach Rumaenien , um mich um die Strassenkinder zu kuemmern. Ich kam in ein fremdes Land, vor allem die Indoktrination des Kommunismus machte mir schwer zu schaffen. Aber auch in der Paedagogik musste ich neue Antworten finden. Wie oft rutschte mir der Satz heraus, das machen aber die Kinder in Deutschland nicht.
Bis heute kann ich nicht sagen, dass Rumaenien meine neue Heimat sei.
16 Jahre spaeter, heute auf der Reise der Heimatsuche in Deutschland, sehe ich ein total veraendertes Land: Werteverfall, heilloses Multi-Kulti, die Ellenbogenpolitik des kranken Globalismus. Am heutigen Tag hat ein Muslim einen katholischen Pfarrer in Kassel niedergestochen. Und das Maedchen Natascha wurde vor 10 Jahren von einem Gewaltverbrecher entfuehrt, in einem Verlies im Keller gefangengehalten und staendig misbraucht und konnte erst jetzt fliehen.
Da rutschte mir tatsaechlich diese Woche in Deutschland der Satz heraus: das machen aber die Menschen in Rumaenien nicht.
Ich kann nicht sagen, Deutschland sei noch meine Heimat
Ich bin entsetzt, wie sich mein Vaterland zum Negativen veraendert hat. Ich kann nicht sagen, dass Deutschland noch meine Heimat sei.
Aber wo ist meine Heimat, wo?
Im zweiten Weltkrieg floh meine Mutter mit mir schwanger aus einem russischen Staedtchen namens Demidoff Das Staedtchen hatte deutschen Truppen als Standort gedient. Wer mein Vater ist, weiss ich nicht. Die Flucht war erniedrigend, demuetigend, unmenschlich. Bis zur Klinik in Deutschland schaffte es meine Mutter und starb bei meiner Geburt. Ich wurde in eine fremde Welt, in eine fremde Heimat geworfen. Ich wuchs auf ohne eine Familie, ohne Zuneigung, ohne Heimat.
Aber wo ist meine Heimat, wo?
Wenn Gott mir noch ein paar Wochen gibt, will ich noch nach Belo-Russland reisen. Ich will meine Hand auf das Ortseingangschild legen, stelle mir vor, dass das ganz verrostet ist, will ein wenig Erde und Rost vom Schild in einen Beutel legen, will Menschen meines Namens suchen, nach der die Stadt benannt ist. Ist dort meine Heimat?
Jemand hat gesagt, die Heimat ist dort, wo man geliebt, wo man angenommen ist!
Also habe ich gar keine Heimat?
Aber doch. Meine Heimat ist der Himmel. Der ist mir schon heute vertraut. Dort bin ich angenommen, dort werde ich gluecklich sein. Dort werde ich bald ankommen. Ich werde entschaedigt sein fuer ein langes Leben ohne Heimat. Ich werde auf meine Freunde und auf meine Kinder warten. Ich werde auf die Gefangenen warten, die ich in Codlea betreue und die auch so unmenschlich erniedrigt werden. Ich werde auf die Aermsten der Zigeuner aus Iacobeni warten, Menschen die unwuerdig leben muessen, in Wahrheit auch heimatlos. Sie wurden einmal aus weiter Ferne geholt, um ausgebeutet zu werden.
Darf ich auch auf Sie persoenlich warten?
Bis zum naechsten Freitag, so Gott will. Wenn nicht mehr, wissen Sie ja, wo Sie mich finden.
Ihr Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 08.09.2006
Einen herzlichen Gruss aus Deutschland sende ich allen meinen treuen Lesern der Seite 5 am Freitag in "Ziarul de Sibiu". Ich bitte alle meine Leser um eine kleine Pause, ich bitte die geschundenen Inhaftierten im Hochsicherheits-Gefángnis in Codleadie ich betreue, ich bitte die Zigeuner-Gemeinde unserer Basilica in Iacobeni und ich bitte meine Kinder in Cincu um eine kleine Pause. Manchmal muss man ein wenig innehalten, ein wenig durchatmen. Mein Leben steht im Dienst der Armen und Entrechteten. Das kostet viel Kraft und Energie. Darum muss ich jetzt ein wenig loslassen, erst recht nach meinem Herzinfarkt. Bis zum nächsten Freitag
Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 01.09.2006
Ich leih Dir meine Flügel....
Heute will ich Ihnen noch mehr offenbaren von diesen wunderbaren Wesen zwischen Himmel und Erde. In meinem Buch "Der Dornenpriester", das im Herbst auch in rumänischer Sprache erscheint, habe ich einiges von dem preisgegeben, was man eigentlich nur im innersten seines Herzens bewahrt: das Geheimnis von den Engeln Gottes. Wußten Sie, dass jeder Mensch im Zeichen seines Engels geboren wird? Es ist der Engel des Tages Deiner Geburt. Ich spreche nicht von den verschiedenen Schutzengeln, die Dir Gott in den verschiedensten Situationen von Kindheit an auf den Weg schickt. Nein, ich spreche von Deinem Engel. Manchem offenbart sich dieser Engel bereits in den Kindertagen, anderen erst im fortgeschrittenen Alter, anderen erst am Tages des Todes. Die Grundbedingung aber des Kennenlernens ist: Du musst ihn empfangen, Du musst ihm zuhören. Und Du musst bereit sein. Und da sind wir wieder bei der Idee der Stille, über die ich sooft auch in dieser Zeitung schrieb.
Ich habe meinen Engel nicht erkannt Der Engel der Mutter Jesu, Maria, war der Engel Gabriel. Da stand er ohne Ankündigung vor ihr, sie hörte ihm zu und sie vertraute und glaubte seiner Botschaft. Und Maria war bereit. Ungeheures kündigte der Engel Mariens ihr an: "Du wirst einen Sohn gebären". Maria erschrak, denn sie war ja nicht einmal mit einem Mann befreundet, geschweige denn, dass sie schon einmal einen sexuellen Kontakt hatte. Und dieses Kind würde der Sohn Gottes sein, behauptete er. Maria war bereit, ohne nachzudenken, bedingungslos. Und das Wort des Engels wurde wahr: die Geburt Jesu. Ich habe erst relativ spät meinen persönlichen Engel kennengelernt, kennenlernen dürfen.Genau gesagt im zwölften Jahr meiner Arbeit mit den Strassenkindern in Rumänien. Ehrlich gesagt, war er mir schon früher öfter begegnet. Aber ich erkannte ihn nicht. War nicht still genug, war nicht bereit, ihm zuzuhören oder gar an ihn zu glauben...!
Mein Engel ist in Wahrheit ein Kind Der Engel meines Geburtstages ist der Engel Enned. Er gehört zu den Engeln des Neunten Chores der Heerscharen. Ach ja, ich vergass zu sagen, dass es eine Hierarchie bei den Engeln gibt. Und nun das Überraschende, mein Engel ist in Wahrheit ein Kind und wird immer ein Kind bleiben. Und kein Engel ist so sehr Kind wie er. Enned fängt mit Vorliebe Bälle auf und diese Bälle sind, wie er mir demonstrierte, Seelen. Die Seele kann auch oft Spielball des Bösen sein, wird es in vielen, zu vielen Fällen. Eine Seele auf dem Irrweg, eine Seele der Verwirrung. Als ich ein römisch-katholisches Kloster vor Jahrzehnten verliess,enttäuscht und verloren geglaubt, war auch ich auch auf solch einem Irrweg, litt ich unter mannigfachen Verwirrungen. Doch Enned brach sein Schweigen erst viel später in Rumänien: er war der Engel, der meine Seele auffing, wenn sie abzustürzen drohte. Meine Seele war der Ball für Enned.Er ist der Engel der letzten Rettung, mein Engel, der will, dass niemand verloren geht.
War ich wach oder träumte ich Enned wird von den Menschen kaum wahrgenommen und die Dämonen lachen über ihn. Was kann ein Kind schon regeln? Wie gesagt, erst Jahrzehnte später offenbarte sich mir Enned. Der Engel der mich über eine ganze Strecke meines Lebens begleitet hatte. Ich erschrak wie Maria, als ich im Garten des Pfarrhauses ein wenig vor mich hin duselte. Ich war müde, dachte über die vielen schrecklichen Erlebnisse nach, denen ich so viele Jahre in Rumänien ausgesetzt war: Verhaftung, Morddrohungen, Verleumdungen, Schikanen... Dann stand er vor mir, klein und zärtlich, fragile Flügel wie aus Porzellan, eben ein Kind. Sein faszinierendes Kindergesicht war reinstem Wachs gleich, sein Kleid funkelnd aus Tausend glitzernden Perlen. Er strahlte weisser als der reinste Gletscherschnee. Er duftete wie alle erhabenen Gebirge und tiefen Meere zusammen und wie alle Mohnwiesen dieser Welt.
War ich wach oder träumte ich? Ich bin Enned, der Engel Deines Geburtstages. Ich bin bei Dir, länger als Du je erahnen kannst, ich kenne Dich, bevor Du warst, ich habe Deine Seele vielfach vor dem Absturz bewahrt, Deinen Lebensball aufgefangen. Nichts hast Du gemerkt.
Nein, antwortete ich: nichts habe ich gemerkt. Und Enned schilderte mir Situationen meines Lebens, in denen er leise, aber kraftvoll gewirkt hatte, manchmal hatte er sogar kurzerhand Menschengestalt angenommen, immer Kindergestalt und mir wurden plötzlich all diese Situationen klar und deutlich.
Und ich schaute ihn an und ich drückte mir einige Tränen weg und ich fragte ihn, warst Du wirklich immer da, wenn ich Dich brauchte...? Wie habe ich all diese schlimmen Jahre überstanden, ohne Dich erkannt zu haben.......? Und Enned lachte hell auf wie ein Kind und warf mir den Ball meiner Seele zu und während er verschwand rief er mir zu: Als es ganz schlimm war und Du nicht mehr weiter wusstest, da habe ich Dir meine Flügel geliehen.
Bleiben Sie mir treu, auf Engelflügeln. Hoffentlich dürfen auch Sie bald Ihren Engel kennenlernen.Bis zum nächgsten Freitag Ihr
Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
Haben Sie mein Wort zum Sonntag in der letzten Woche gelesen? Hatten Sie auch schon mal so ein Erlebnis der besonderen Art? Ich sprach von der Begegnung mit Engeln.
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu", Freitag den 25.08.2006
Maria ist völlig verzweifelt
Maria ist völlig verzweifelt, absolut zerstört. Sie sieht keine Perspektive mehr, sie weiss nicht mehr, wie es weitergehen soll. Wenn sie an ihre Vergangenheit denkt, dann sieht sie nur Horrorgeschichten. Ihr Stiefvater hat sich an ihr vergangen und die Mutter wollte davon nichts wissen. Schon zweimal hat Maria versucht, sich das Leben zu nehmen. Sie war auch schon in einer psychiatrischen Klinik. Seit ein paar Tagen weint sie wieder unaufhörlich. Sie steht täglich auf mit dem Gedanken, heute zu sterben. Dann ist es wieder soweit. Sie sucht alle Tabletten zusammen, die sie in der Wohnung findet. Sie geht zum Schnaps-Schrank der Eltern und löst im Alkohol die Tabletten auf. Dann schüttet sie den giftigen Cocktail in sich hinein und ruft die Mutter auf der Arbeitsstelle an. Sie lallt nur noch. Dann schneidet sie sich mit einem Messer an beiden Handgelenken die Pulsader auf. Sie will sterben. In letzter Minute kommt die Mutter nach Hause.
Warum macht Maria das Danach verbringt Maria drei Monate wieder einmal in der Psychiatrie. Warum macht Maria das? Maria will nicht mehr leben, weil die Vergewaltigung durch ihren Stiefvater sie zutiefst verletzt hat, weil sie das Mißtrauen ihm gegenüber nicht mehr verkraftet, weil sie die Ignoranz ihrer eigenen Mutter fürchtet, weil sie obendrauf auch noch ständig kritisiert wird, weil sie sich absolut vernachlässigt vorkommt. Nicht alle Jugendlichen nehmen sich deshalb das Leben. Aber immer mehr. Wenn dann noch eine Scheidung der Eltern dazukommt, das Versagen in der Schule oder in der Arbeit, Drogenprobleme, Kriminalität, dann ist die Selbstmordgefahr sehr gross. Nun braucht es nur noch einen Tropfen und das Fass läuft über, die Sicherung brennt durch und das Kind rennt in den Tod. In einer Konsumgesellschaft beginnt der Abschied von einem religiösen Leben, beginnt das Suchen nach dem Sinn des Lebens. Wir wollen nur noch "haben", wir wechseln von der Geborgenheit in der Kirche in die Raffsucht der "Haben-Gesellschaft", wir wollen die "Kunst" lernen, ein Egoist zu sein. Wir verlieren die Kirche, unsere Freunde und die Familie. Und dann....? Dann zieht sich ein Kind oder Jugendlicher in sich selbst zurück. Als Priester oder als Eltern oder als Lehrer dürfen wir nicht wegsehen. Die Depressivität eines Kindes ist erkennbar, seine Traurigkeit, seine Teilnahmslosigkeit, sein negatives Verhalten. Alarmierende Zeichen. Als Priester greife ich dann ein. Denn ein Suizid kündigt sich fast immer an: das Kind schwänzt plötzlich die Schule, das Kind läuft immer häufiger von zuhause weg, oft für mehrere Tage, es verweigert das Essen und hat Eßstörungen, es begeht Diebstähle, es bricht die guten Freundschaften ab, es will nichts mehr von seinen Hobbys wissen und dann beginnt es die Lieblingspielsachen und die Lieblingskleidung zu verschenken....
Atemberaubende Konsumwelt Mit dem Einzug der atemberaubenden Konsumwelt auch in Rumänien, werden die Familien immer mehr gestört werden, der Friede in den Familien, die Begehrlichkeiten der ganzen Familie werden immer größer. Die Konsumwelt ist die neue Ideologie: Gott wird einfach weggeworfen. Gott wird zu billig. Gott existiert nicht mehr. Was da mit Eintritt in die EU noch auf Rumänien zukommt, macht mich schwindelig. Natürlich haben auch die Rumänen ein Recht auf ein besseres Leben, aber der Preis ist wie in den kapitalistischen Länder zu sehen ist, mehr als gross. Und an erster Stelle werden Kinder und Jugendliche die Opfer sein. Immer mehr Kinder und auch Erwachsene werden therapeutische Hilfe brauchen. Also liebe Eltern: Achtung wenn ihr Kind sein Verhalten ändert. Die Konflikte von jungen Menschen müssen gelöst werden. Ich habe täglich damit zu tun. Auf jeden Fall nehmen Sie Worte sehr ernst wie: ich hab keine Lust mehr zum Leben, es hat doch alles keinen Sinn, ich will weg, laßt mich in Ruhe. Ein Kind, das von Anfang an und erst recht in dieser Situation Liebe, Zärtlichkeit, Wärme, Schutz, Ehrlichkeit, aber auch Disziplin und das Einhalten von Grenzen erfährt, hat kein Motiv, sich das Leben zu nehmen.
Wie im brutalen Kommunismus Als Priester von unzähligen verlassenen Kindern in 16 Jahren in Rumänien sage ich Ihnen das: Ein Selbstmordversuch ist immer ein dramatischer Schrei nach Liebe. Bei meinen Strassenkindern nehme ich schon den ersten Trotz und unverständlichen Widerstand als ein Alarmzeichen. Elterliche Liebe kann ich ihnen nicht geben, umso feinfühliger muss ich ihre Entwicklung von Anfang an begleiten, ihr Selbstwertgefühl aufbauen, ihnen Mut zum Leben machen und ihnen helfen, dass sie eine Zukunftsperspektive haben. Wenn wir bald auch in Rumänien im Konsum ersticken werden, wird uns der Nächste, nicht einmal das eigene Kind interessieren. Es wird sein wie im brutalen Kommunismus, als die Kinder den Eltern mit Gewalt entfremdet wurden, nur unter anderen Vorzeichen, nur mit anderen Tricks. Wenn wir uns auf die neue Zeit gut vorbereiten, wenn wir die Tricks der Konsumverführer mit ihren Ratenangeboten, die wir niemals bezahlen werden können, durchschauen werden, wenn wir an den Nöten der Menschen nicht vorbeigehen, erst recht nicht an den der eigenen Kinder, wenn wir Gott mehr vertrauen als dem Kapital, dann wird alles gut werden, dann kann das Leben trotzdem schön sein. Bleiben Sie mir treu bis zum nächsten Freitag und passen Sie gut auf Ihre Kinder auf. Ihr Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
Die Zahl der Kinder, die sich in Westeuropa täglich das Leben nehmen wird immer größer. In Deutschland sind es allein 40 Kinder und Jugendliche jeden Tag, die nicht mehr leben wollen. Wieviele es in Rumänien sind, ist nicht bekannt.
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu" 18.08.2006
Ein Erlebnis besonderer Art
Der Weg zu den Engeln ist der Weg der Stille. Das Vermögen, ruhig zu werden, still und abwarten. Wenn wir dann eine Lichtspur erkennen, die man nicht sehen kann, dann kündigt sich die Präsenz eines Engels an. Wir hören hin und hören, wir sehen hin und wir sehen. Natürlich müssen wir erst mit der Stille vertraut werden, ja müssen die Stille geradezu lieben. Unsere Seele lechzt geradezu nach dieser Stille. Unsere Seele, die durch tausende Ablenkungen täglich und stündlich sozusagen vergiftet wird, kaum noch atmen kann. Geben wir unsere Seele täglich diese Einübung in das Erlebnis der Stille, ein Erlebnis, dass dann gar zu einem Fest der Stille wird. Übrigens, Stille hat nichts mit Einsamkeit zu tun. Wenn wir in die Stille mit den Engeln eintreten, sind wir in hervorragender Gesellschaft. Unsere Seele erhebt sich geradezu in die Sphäre der Engel und wir erleben ein Glücksgefühl wie nie zuvor. Wir verlassen den Lärm, wir verlassen alles Secundäre und erheben uns auf ihren Flügeln in die Welt des unsagbaren Friedens. Und dieser Friede ist dann in uns selbst.
Kraft, Chaos und Unruhe Wir müssen innehalten, wir müssen neue Kraft schöpfen, wir müssen uns selbst gebieten, zu schweigen, wir müssen selbst in uns eintauchen. Die Flügel der Engel finden wir nur in uns selbst und nur in uns selbst können diese Flügel ihre Kraft entwickeln. Natürlich bedarf es auch der Kraft, Chaos und Unruhe in uns selbst zu besiegen, um an diesen Punkt der Flügel-Basis zu gelangen. Plötzlich entdecken wir den Weg der Ruhe, entdecken wir das Potential einer neuen Kraft. Plötzlich entdecken wir, dass auch unser irdisches Dasein ausgestattet ist mit Schönheit, Feinheit, irrsinnig hellen fröhlichen Farben und Glück. Plötzlich entdecken wir die Natur ganz neu, wiederum die unbändige Stille in ihr und wir staunen vor Glück und vor Ehrfurcht. Eigentlich ist das, was ich hier beschreibe jenseits von Worten. Zumindest werden diese Worte überflüssig, wenn wir diese Reise in uns selbst antreten, wenn wir die Reise auf Flügeln antreten. Diese Engelflügel in uns zu entdecken, beflügelt uns wahrlich, beglückt uns, beseelt uns, erneuert uns und läßt uns leuchten vor der Aussenwelt. Wir werden neue Eingebungen erfahren, wir werden durch die Engel unser Leben verändern.
Der Weg des Schweigens Also beginnen Sie. Beginnen Sie den Weg des tiefen Schweigens. Beginnen Sie eine abenteuerliche Reise in sich selbst, in Ihre eigene Tiefe, in Ihre Träume und Visionen, in Ihr inneres Licht. Das Ziel dieser Reise ist die Welt der Flügel, die Welt der Engel in Ihnen. "Auf ihren Flügeln werden sie dich tragen", heisst im Psalm. Am Ziel in Ihrer Seele angelangt, werden Sie umfangen von diesen Flügeln und wenn Sie ganz besonders begnadet sind, werden Sie schon am Anfang dieser Reise von Engel-Flügel zu diesem inneren Ziel, diesem unsagbaren hellen Licht, das weisser ist als der weisseste Schnee, zu wunderbaren Farben und unglaublichen Dimensionen, die Sie niemals zuvor wahrgenommen haben, zu einem Glücksgefühl geleitet, für das Sie nicht eine einzige Droge, nicht einen einzigen Lei oder Euro brauchen. Sie brauchen nur dieses Geheimnis: Schweigen, Stille, Sprachlosigkeit.
So wird für Sie alles gut. Bleiben Sie mir treu bis zum nächsten Freitag. Ihr Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
Ein Erlebnis besonderer Art ist die Begegnung mit Engeln. Die Engel, körperlose Wesen zwischen Himmel und Erde, suchen die Begegnung mit uns Menschen und wir Menschen suchen den Kontakt mit den Boten Gottes. Wie ich Ihnen im letzten "Wort zum Sonntag" erläuterte, können wir die Stimme Gottes nur in der Stille vernehmen. Das Gleiche gilt für Seine Boten, die Engel.
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu" 10.08.2006
Armselige Menschen verlieren sich in Scheinaktivitäten und Gerede
Ich gab Ihnen in einem vergangenen Wort zum Sonntag den Rat, abends vor dem Schlafen Ihre Sorgen und Probleme unserem unendlichen grossen und guten Gott zu übergeben. Heute möchte ich das noch ein wenig vertiefen. Bei vielen oder fast bei allen Menschen bewegt sich im Schlaf der Geist weiter, er geht in das Reich der Träume und viele Träume sind sehr anstrengend. So anstrengend, dass man am nächsten Morgen schweissgebadet und
erschöpft aufsteht. Hatten auch Sie dieses Erlebnis auch schon einmal?
So möchte ich Ihnen heute meine Erfahrung an die Hand geben, wenn Sie von schlechten Träumen geplagt sind, sich vor dem Zubettgehen in einen Sessel zu setzen, die Augen zu schliessen und zu versuchen, sich auf die Nacht einzustimmen.Beruhigen Sie Ihren Geist, atmen Sie tief durch und schicken Sie alles weg, was Sie nicht mehr dulden wollen. Seien Sie allein. Bereiten Sie sich vor auf die Begegnung mit Gott, dem Sie nun alles übergeben wollen. Wenn Ihr Geist Sie noch zügellos plagt, das Tageserleben durch den Kopf schiesst, gebieten Sie sich selbst Ruhe, innere Gelassenheit. Stellen Sie sich vor: Sie sind mit Ihrem Geist auf dem Gipfel eines Bergmassives, alles ist wunderbar transparent, überschaubar, ein Panoram kilometerweit, der Schnee weisser als das weisseste Weiss, in dem sich die Sonnenstrahlen spiegeln.Die Bergluft klar und rein durchströmt Geist und Seele. Sie sind mit Ihrem Geist im Morgenlicht an einem Bergsee, der in sich ruht, dessen klares blau-grünes Wasser Ihr Gesicht wiederspiegelt, der Tag bricht an, Morgennebel umkreisen Sie, der See schweigt tief und klar: nichts kann Sie mehr ablenken.
Schicken Sie Ihre Unruhe einfach weg Lassen Sie sich in diesem Stadium in sich selbst fallen, schicken Sie Ihre Unruhe weg und statt dessen umfängt Sie eine wunderbare, wohlige Ruhe. Sie vergessen Ihre Tagessorgen und auch gleich die von morgen mit. Sie machen Raum in Ihrer Seele, Platz. Sie machen Platz für Gott. Alles wird dann in Ihrer Seele davon erfasst: Ruhe und Harmonie. Und ein göttliches Gefühl tritt in Sie ein. Gott ist bereit, Ihre Wünsche, Ihre Sorgen, aber auch Ihren Dank entgegenzunehmen. Wir können Gott nur hören, wir können Gott nur empfangen, wenn wir ruhig werden, wenn wir in dieser Harmonie sind. Wir können Seine Stimme nur hören, wenn wir selbst schweigen. Gott ist Stille. Gott ist Harmonie. Alles laute in uns versperrt IHM den Zugang. Es ist doch kein Zufall, dass immer mehr Jugendliche und auch Erwachsene keinen Zugang mehr haben zu Gott. Sie sind zu, verschlossen, dröhnen sich zu mit lauter Musik und Motorengeräuschen. Die Diskomusik schädigt nicht nur die Ohren, sondern auch die Seelen. Nicht mal in einem guten gehobenen Restaurant kann man heute noch in Rumänien in Ruhe speisen, man glaubt, das sei die Errungenschaft des neuen Europa. Statt einer angenehmen harmonischen Hintergrundmusik wird einem das Essen durch Hardrock von der Gabel gefegt In keinem Kaufhaus kann man mehr mit Freude einkaufen, weil man mit so lauter Musik zugedröhnt wird, dass einem die Ohren flattern und die Ware in den Händen zittert. Als ob das eine Kaufatmosphäre wäre. Da muss Rumänien noch sehr viel von der Verbraucherpsychologie des Westens lernen. Andere müssen selbt auf dem Fussweg oder am Steuer pausenlos mit ihrem Mobiltelefon agitieren und reden und reden. Mit wem nur? Andere demonstrieren Ihre Wichtigkeit und haben bei jeder unpassenden Gelegenheit einen Laptop auf den Knien. Armselige Menschen, die sich pausenlos in Scheinaktivitäten und Gerede verlieren.
Gott ist Stille Für den Kontakt mit Gott, brauche ich kein Mobil, keinen Laptop. Vor dem Schlafengehen setze ich mich in meinen Sessel, bereit mich vor auf meinen Schlaf und lasse alles von mir abfallen, was mich belastet. Ich will noch eine Minute mit Gott selbst haben. Ich will die, denen ich an diesem Tag ein Leid angetan habe, um Verzeihung bitten. Ich werde schon allein darum ruhig und gelassen, weil ich die Kraft habe, Menschen um Verzeihung zu bitten. Ich spüre eine neue Kraft und eine wunderbare Freude für den nächsten Tag in mir. Meine Glieder, Arme und Beine werden jetzt schwer, bleiern schwer und eine harmonische Tiefe und Müdigkeit umfasst meinen ganzen Körper. Dadurch empfange ich Kräfte für den neuen Tag, gute Gedankn. Wir lassen uns fallen in Gott, dem Schöpfer aller Welten und des ganzen Kosmos und alle Trauer und alle Schmerzen fallen von uns ab.
Gott ist Stille, Liebe, Freude, Verständnis, Glückseligkeit, Frieden, Harmonie. Gott ist eine andere Dimension, die wir noch nicht erfassen, nur erahnen können. Aber diese Dimension, eben Gott hat Raum und Zeit und Tiefe die Sorgen der Menschheit aufzusaugen.
Du musst nur bereit sein. Sei still und Gott tritt ein. Kein Alptraum kann mich dann noch erreichen. Verlass Deine Ruhesessel und leg Dich in Dein Bett, hoffentlich frisch überzogen und sag Danke, HERR, nimm alles von mir. Gute Nacht, bis morgen früh. Dann wird alles gut. Bleiben Sie mir treu, liebe Leser, bis zum nächsten Freitag. Ihr
Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
10.11.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Teama de musulmani
partea a III-a Iti piere graiul
Prezint in trei studii metodele si pericolul islamului, fara sa tin seama sau sa realizez ca si in lumea noastra europeana si crestina exista fenomene si o decadenta inacceptabila impotriva musulmanilor, iar ca european si membru al unei biserici americane, trebuie ca astazi sa scriu urmatoarele:
Nu este vorba despre niste capete confuze izolate, ci de un organ german, al apararii nationale, care prin soldatii sai a exercitat practici groaznice de blasfemie si atacuri la adresa Islamului. Soldati germani au dezgropat schelete si cranii in Afganistán, au nelegiuit iar apoi s-au si fotografiat. Initial totul a fost redat ca act unic si izolat, apon BILD a publicat tot mai multe fotografii care provocau greata. De cu cumpara de fapt BILD astfel de poze?
Pentru Islam imitirul este un loc sfant, iar conturbarea linistii mortilor este un mare pacat. Un les nu poate fi deshumat, decat daca unui musulman nu i s-a facut inhumarea conform obiceiurilor. Si si in cimitirele germane exista un regulament al cimitirelor si un respect, dincolo de zgomotul strazii...
Soldati germani s-au jucat cu craniile Nu stie acest lucru un soldat german stationat in Afghanistan? Nu a existat o pregatire pentru acesti soldati? Nu are Germania acum un cancelar in persoana Angelei Merkel, care ca si femeie ar trebui sa trimita prin ministrul apararii cu mai multa finete soldati in lume? Reprezinta acesti soldati etica europeana, crestina? Si la urma urmei, de ce trebuie trimisi tocmai soldati germani in intreaga lume? 10.000 de soldati in Congo, in Bosnia, Afghanistan si in Liban... Ce motiv exista de fapt in realitate ca la 60 de ani dupa ce Germania a impus omenirii un razboi mondial, acum porneste din nou mars in intreaga lume. De ce trebuie sa existe soldati, arme, nave de razboi? De ce nu pot fi oganizatii umanitare. Sau, asa cum a mai fost odata o industrie in Germania, acum se da din nou avant industriei armamentului pentru un avant economic subtire?
Sabia Coranului este groaznica, sabia capetelor seci din armata germana este periculoasa si primitiva si ne face vulnerabili musulmanilor.
Majoritatea turcilor stabiliti in Germania se simt amenintati de America. Dar ce se va spune acum despre reprezentantii germani din Afghanistan?
Blasfemiile aduse lui Dumnezeu se inmultesc in Europa Allah si profetul sau Mohamed se vor bucura. Nu spuneau ei din totdeauna ca necredinciosii vor pieri de spada?
Blasfemiile aduse lui Dumnezeu cresc la noi in Europa. La TV, in filme si in presa, Cristos rastignit este batjocorit. Noi numim aceasta libertate de opinie si libertate culturala. Dar tot mai multi se tem de un cuvant sau o caricatura adusa Islamului, Coranului. Suspendam spectacole de opera din programul stagiunii, inainte de a fi vizionate de critici, cersim crutarea construim moschei si acceptam ca femeile musulmane sa fie fortate sa umble in tarile noastre cu capul acoperit. Islamu loveste si ne arata ca o lieralitate decadenta trebuie sa ajuga la noi la un sfarsit, si daca este posibil prin sabia Islamului.
"Aceasta este sentinta lui Dumnezeu in cel de-al spatelea cer" rosti Profetul (Mohamed) si a poruncit imediat indeplinirea sentintei. (A dat ordin ca toti sa fie inchisi) apoi s-a dus intr-ubn loc, care este astazi piata din Medina, a cerut sa se sape gropi, apoi i-a adus impinsi de osti in fata gropilor si i-a ucis. Erau vreo 800-900 de barbati.
S-a continuat asa, pana cand Mohamed i-a terminat pe toti (Ibn Hischam II. pagina 690)
Coran Sure 2 Versul 191 Si rapuneti-i (pe necredinciosi) oriunde ii intalniti si izgoniti-i, de acolo de unde ei v-au izgonit, caci coruperea la necredinta este mai grava decat uciderea...
Coran Sure 2 Versul 193 Si luptati impotriva ei pana ca coruperea (la necredinta) inceteaza si credinta in Allah este aici...
La actul sexual nu te dezbraci complet Raschan Hassan Chalil, fostul director al Facultatii de Drept al Universitatii Islamice Al-Ashar a explicat intr-o expertiza juridica ca sotii nu au dreptul sa se dezbrace complet in timpul actului sexual. El a recomandat o imbracaminte usoara,pentru ca privirea sa nu cada direct pe organele sexuale ale partenerului. Aceasta ar fi cealalta extrema, iar pentru un european hilar si absurd.
Dar si lipsa de copii a europenilor, incalcarea poruncilor lui Dumnezeu, casniciile neconstituite legal, orgiile si anomaliile sexuale, promiscuitatea, cadravele copiilor avortati, care daca ar fi adunate, gramanda ar fi mai inalta decat varfurile Muntilor Carpati, minciunile, desconsiderarea vietii, inselatoria, imbogatirea fara margini, modificarile genetice, guvernarea globala urmarita, religia globala fara Isus, francmasoneria reprezinta terenurile decadente pe care sa se instaleze Islamul in intreaga lume.
Noapte buna. Pana se va intampla, ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mai sunt pe aceasta lume.
Dar pana vinerea viitoare ramaneti-mi binevoitori
Al Dvs. Pater Don Demidoff ICCC
Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
03.11.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Teama de musulmani
Partea a-II-a Apusul tresare speriat
Daca este adevarta ca, profetul Prophet Mohamed le-a poruncit discipolilor sai sa impuna religia cu sabia, de ce ne mai miram si ce mai bagatelizam?
Parlamentul pakistanez a votat in unanimitate o rezolutie, care prevede ca declaratiile Papei Benedikt lezeaza sentimentele musulmanilor si creaza o prapastie intre religií. In Indien Papa a fost etichetat blasfemic. Cultura musulmana are o atitudine agresiva fata de Apus, este evident dupa aceste atitudini, iar Vestul tresare de frica si tace.
Iar ei sunt si intre ei agresivi. Sunitii impotriva siitilor impotriva alevitilor impotriva moderatilor impotriva nemoderatilor...
Vestul tresare de frica Apusul ar avea abia atunci spreanta la o sansa, daca musulmanii moderati s-ar impune impotriva confratilor violenti, daca femeile musulmane si-ar dobandi drepturile, daca musulmanii din Europa ar accepta drepturile elementare si sentimentele religiei si confesiunilor crestine din statele lor gazda. Regizorul Martinelli evidentiaza: "cine nu face asa, sa nici nu fie tolerat aici ". Consilierul in Consiliul Europei, activ la Patriarhia Moscovei, Filaret Bulekov, considera reactiile violente ale gruparilor musulmane "nepotrivite" si cere reactii echilibrate. Intrati intr-un dialog sincer, le cere el musulmanilor, daca vreti sa fiti intelesi de crestini si europeni. Ati uitat deja de 11. September 2001 cand un atentator sinicigas a intrat cu avionul in cladirea World Trade Center din New York? Am uitat de Londra si Madrid? Asa cum in trecut a profitat comunismul, acum Islamul profita de generozitatea Apusului, de sinceritatea noastra, de toleranta noastra, de libertatea noastra. Toate pentru Islam semn al decadentei. Ce se va intampla cu noi dupa aceea, ne vom trezi?
Se poate spune ca si crestinismul a facut greseli devastatoare (vezi Cuvantul de Duminica "Ziarul de Sibiu", 20.10.2006 pag. 5). Si diferenta este totusi imensa. Nicio greseala a bisericii nu isi are radacina in Evanghelie. Isus un era violent. Dimpotriva, el predica renuntarea la violenta. Ca raspuns la Islamul provocator de frica, exista numai unul singur: sa refelectam in special in bisericile crestine si sa le redam lui Isus. De ce un reusim prin ecumenism? Pentru ca si in bisericile crestine, dorinta de putere, de a domina oamenii este eclatant de prezenta, nemairamand loc in realitate pentru Isus.
Pentru Isus nu mai este loc Ce ar spune Patriarhul de la Bucuresti, ce ar spune Episcopul evanghelic de la Sibiu sau preotul catolic de la Sibiu, wdaca Isus Evreul, personal, dezbracat si flamand,le-ar bate la usa? Cred ca nu vor spune nimic, doar vor inchide usa spunand "ati gresit adresa. In Romania se trateaza cu incordare si tacere de mormant faptul ca la Iacobeni s-a sfiintit prima cu adevarat biserica ecumenica, tocmai inspiritul lui Isus: Lasati-ne sa fim una. Aceasta a fost solia lui elementara de pace. Vizitatori internationali ai bisericii si-au exprimat uimirea in Cartea de Oaspeti a bisericii noastre, iar daca Isus va bate la usa noastra, la Iacobeni vor rasuna clopotele. Chemarea lui Mohamed adanceste ura. Chemarea lui Isus creaza iubirea. Mohamed apare in Coran drept comandant militar neiertator, ca devastator care a masacrat everei si a predicat poligamia. Suferinta poporului lui Israel, pana in zilele noastre impotriva Hezbollah este mult prea evidenta.
Cat de fara vlaga este Apusul ne-o dovedeste reactia ministrului francez al educatiei Gilles de Robien fata de cazul filozofului urmarit Redeker. Aratati-va precaut si moderat, ii scria el bravului dascal al unui gimnaziu francez. Pe mine personal m-a iritat ata de tare, incat l-am invitat spontan pe Redeker impreuna cu familia si i-am oferit azil. Redeker scria in "Figaro", ca situatia sa personala este catastrofala. "Nu stiu unde voi fi maine". Pana in prezent, niciun leader francez nu a condamnat public amentintarile cu moartea adresate de Islamul francez lui Redeker.
Biata Franta, biata Europa Biata Franta, biata Europaaine vom fi cu totii un Redeker, daca am indrazni sa ne exprimam parerea. Pe toti ne va ameninta dreptul Scharia si sfantul razboi, pe noi ipocritii. Nu, noi un vrem sa amenintam. Caci noi ne iubim fratii musulmani si surorile musulmane. Noi vrem sa-i iubim. Dar nu o putem face, daca ei ne ucid. Poate totusi va fi cu totul altfel. La scaderea catastrofala a natalitatii in special Germania, vom pregati terenul pentru Islam fara a opune rezistenta. Un singur lucru de valoare au pastrat musulmanii la inaltime, valoarea familiei, care in cultura noastra a ajuns la pamant. Un musulman de rang inalt afirma “vom fi salvatorii celor aflati la necaz, noi vom hrani cat de curand germanii si europenii batrani si fara copii. Germania si Europa vor fi state musulmane.
Deci totusi, noapte buna! Deci totusi fara violenta, fara sabie si fara varsare de sange? Furisandu-ne in taina? Moschei suficient de mari si de puternice s-au ridicat aici. Dar daca acestea se afla in prevederile lui Dumnezeu, tot imi este mai simpatica situatia, decat razboi si crima. Deci europeni, procreati copii sau vindeti-va tarile musulmanilor bogati in copii. Deci totusi, noapte buna. Ramaneti-mi totusi favorabili pana vinerea viitoare. Sper ca pot incheia tema Islamului. Sau?
Al Dvs. Pater Don Demidoff ICCC
Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
27.10.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Teama de musulmani
Partea I. Amenintari cu moartea
Dupa Cuvantul de duminica de vinerea trecuta De ce sa se intimideze Papa vrea sa fiu astazi si mai clar. Criticile aduse acestui articol nu m-au impresionat deloc.
"Lumea islamica sa-si foloseasca potentialul, pentru a taia mainile dusmanilor sai" citat original din presedintele iranian, Mahmud Ahmdimedschad, care face trimitere la Coran. Daca nu vrem sa ne provocam reciproc in Europa, macar suntem fara grai. Dar este corect sa tacem? Ne lasam intimidati si opera "Idomeneo" se anuleaza la Berlin, inainte de a fi avut loc premiera, numai din frica fata de musulmani?
Si cati pasi s-au facut in Europa in sprijinirea Coranului: Ei construiesc in Europa cele mai mari moschei si au garantat invatamantul religiei islamice in scoli. Cate biserici crestine am avut dreptul sa construim in statele islamice si unde se poate preda acolo invatamantul religios crestin? Ministrul federal de interne german, Wolfgang Schäuble a convocat o conferinta a islamului pentru a face noi concesii. Poate astfel i-am incurajat pe musulmani sa devina si mai agresivi. Cand vom azvarli definitiv crestinismul? In Coran blestemul, la noi in Crestinii rugaciunea pentru binecuvantarea lui Dumnezeu, acestea este in realitate diferenta dintre Islam si Crestinism. Un musulman spune insa: fratele meu, la voi in Biblie scrie ca, atunci cand esti lovit, intoarce si celallat obraz. Vai frate, dupa al doilea obraz, numai ai altul care sa il oferi. Poti fi mai clar, atunci cand este vorba de desconsiderarea religiei noastre?
Amenintari cu uciderea Ateul Jacques Wirion spune ca Islamul nu accepta o voce contra-partida. Deci in Europa trebui sa tacem de frica? El mai spune: " Islam nu permite libertatea. Cine a incercat acest lucru a fost condamnat".
Caricaturistii unei publicatii daneze si a uneia germane au primit amentitari cu moartea.
Filozoful francez Robert Redeker trebuie sa-si schimbe permanent domiciliul pentru ca Islam-ul l-a condamnat la moarte pronuntand Fatwa. Cu o sotie si trei copii se refugiaza dintr-o locuinta intr-alta. Redeker scria: Islam-ul incearca sa-si forteze regulile proprii in Europa: in baile publice, ore separate pentru femei, interzicerea caricaturizarii unei religii, pretentia la un meniu special pentru elevii musulmani la cantinele scolare si lupta pentru introducerea batoicului islamic in Apus, precum si reprosul islamofobiei impotriva tuturor liber-cugetatorilor. Si impotriva scriitorului Salman Rushsdi, s-a pronuntat la vremea respectiva Fatwa mortii. Ani de zile a fost protejat pe cheltuieli foarte mari de guvernul britanic. Regizorul olandez Theo van Gogh a fost impuscat in plina strada la Amsterdam deoarece a indraznit sa toarne un film critic la adresa Islamului. Si criticul german al Islamului Hans-Peter Raddatz nu-si mai simte viata in siguranta. Fiecare hobbykiller musulman are permis de libera trecere la noi pentru a ucide. Iar noi trebuie la toate acestea sa adresam o petitie islamului, deci o scrisoare de rugaminte? Va rugam frumos,.... ce sa-i rugam pe musulmani?
Ca sa puteam exprima o data pe an propria parere a unui spirit liber intr-o tara libera? Mai avem scapare? Robert Redeker provine dintr-o familie care s-a refugiat in timpul celui de-al Treilea Reich in Franta, pentru a scapa de nazisti. Si Franta ii acorda doar cu jumatate de gura protectie. In aceiasi zi in care i s-a pronuntat sentinta la moarte, ministril de interne francez a vizitat o moschee islamica, din simpatie. Pe internet utem sa ne exprimam simpatia cu filozoful. Dar,... de cand stopam barbarii cu semnaturi?
Islamul tinde spre o dominatie spirituala a lumii. Conduce gandirea musulmanilor prin obligativitatea riturilor zilnice si supunerea la prelegeri saptamanale. Si astfel acesti oameni sunt manipulati si indoctrinati ca in timpul celui de al Treilea Reich in Germania, ca in istoria recenta a Romaniei, pana la modificarea propriei fiinte. Aceasta insemna: fanatism religios in loc de educatie, preamarirea opresiunii, inchiderea si izolarea sistemului si a tarii, acoperirea femeilor.
Ce fel de Dumnezeu este acesta? Nu trebuie sa se intrebe crestinii, din partea mea si ateii: Ce fel de Dumnezeu este acesta, care nu face fata unei blasfemii, asa cum il percepe islamul? Cat de mic este acest Dumnezeu, daca se lasa jignit de o caricatura?
Dar cat de mici sunt oamenii care prezinta la televiziune decapitarea unui om. Cat de mici suntem noi apusenii, daca privim cu neputinta in afara si nu strigam. Noi nu aruncam cu pietre in ambasade, desi natiunile pe care acestea le reprezinta, lezeaza drepturile omului. Acestor extremisti islamisti le este in fapt frica de orice dialog, ei se protejeaza cu o mantie pentru ca nimeni sa nu ajunga la ideologiile lor ireale inapoiate.
Daca am intreba in taina fiecare musulman in parte, daca aceasta religie si regimul legat de ea este intr-adevar pe placul sau, si daca am intreba tinerele femei daca vor intr-adevar sa-si acopere fata, am primi un cu totul alt raspuns. In Rabat, Maroc, indragostitii se retrag in adapostul zidului cheiului: pentru a se giugiuli si saruta. Islamul spune sa se coaca in iad. In Cairo, Egipt, tinerele perechi se aduna pe o strada infundata. Este strada iubirii, "Shari al-Hubb", unde se concep copiii de taina. Locuri de taina exista peste tot, pentru a putea trai cu contradictiile modernului islamism. Daca femei simple povestesc acolo despre dragoste si sex, este atat de socant ce spun ele, ca poate ar trebui tainuite. Incepand de la circumcizia labiilor femeilor, pana la violuri. O fetita de zece ani povesteste cum a fost violata de un iman. Acesta a inghesuit-o intr-un dulap de haine si a violat-o. Iar de vina sunt numai femeile si problemele sunt numai ale lor. Acesta este Sfantul Coran? Si aproape toti reprezentantii Islamului confirma ca, si in Europa Islamul nu poate fi practicat d e c a t in forma traditionala. Ce ne asteapta cu adevarat? Supunerea valorilor si structurilor europene inseamna "Salvarea omenirii prin Islam". Noapte buna.
Razboi impotriva Dumneavoastra si impotriva mea Acesta este adevarul, acestea sunt adevaratele tinte. Acesta este razboiul musulmanilor impotriva lumii apusene. Iar noi inchidem ochii si ne astupam urechile, ca si cum nu ar exista vreun pericol. Si ne plecam in fata ideilor si practicilor care desconsidera omul. Razboiul Islamului politic este un razboi impotriva intregii lumi civilizate, este un razboi impotriva Dumneavoastra si impotriva mea. Ramaneti-mi totusi favorabili pana vinerea viitoare. Vom continua ca teama fata de musulmani in partea a II-a.
Al Dvs. Pater Don Demidoff ICCC
Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
20.10.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
De ce sa se intimideze Papa?
Papa si Coranul: acest titlu l-a dat agentia noastra de stiri inca din 13 februarie 2006 la ora 9.15 in openPR si in www.depeschedondemidoff.com. Pater Flavio Fession de la Universitatea Ave-Maria din Florida a povestit ca, Papa Benedikt al XVI-lea a declarat intr-o discutie interna la resedinta de vara ca Islamul nu poate fi reformat. Vroiam sa ramana asa, fara a lungi discutia.
Dar, cine este Pater Flavio Fession, cine este Pater Don Demidoff, ca sa le citeasca cineva randurile sau sa agite pentru afirmatiile lor. Ca apoi, la Castelgandolfo, Papa sa declare ca Islamul nu este o religie a pacii. Numai la Regensburg, in Aula Universitatii, acolo unde se simtea si el acasa, a crezut probabil ca vorbeste intr-un cadru privat restrans. Si nu a facut altceva decat sa-si spuna parerea.
Amenintarile sunt din nou dramatice. In sfarsit musulmanii se pot lua de Papa. Si el nu a facut altceva decat sa atraga atentia asupra rationalitatii credintei si a unui dialog bazat pe pace. Si conducatorul bisericii nu a facut altceva decat sa spuna adevarul. Nu ajuta nimanui sa tabuizeze un conflict care deja exista.
Adevarul nu poate fi ascuns. Iar acum este amenintat, desi Islamul nu ar fi violent. Si atunci sa se lase Papa intimidat?
Speram ca bisericile crestine au invatat. Cavalerii cruciati in Evul Mediu, inchizitia si arderea pe rug a vrajitoarelor, plata indulgentelor si altele si altele. Dar de ce nu invata Islamul? In ce secol a ramas impotmolit? Nu avem dreptul sa intrebam aceasta. Islamul este religia supunerii femeii, afirma proeminenta critica a Islamului, Hirsi Ali. Doua treimi din violenta pe glob porneste de la musulmani in numele Islamului. Acest adevar nu poate fi ascuns. Iar Papa sa se lase intimidat?
Cum scapam din cercul suspiciunii reciproce? Am depasit nationalismul si fascismul, speram sa depasim si ideologia comunismului, ceausismului, stalinismului care desconsidera omul. Ne-a costat destula substanta, pentru ca nici libertatea nu este pe gratis, la tarif zero. Papa ar trebui sfatuit sa pastreze o ratiune rece in relatia cu Islamul. Numai sa nu se lase intimidat. Lumea noastra apuseana, speram ca cel putin crestina inca, are multe lucruri imbucuratoare de oferit Islamului: umanitate, diaconie, caritate, dar si tehnologie, educatie, economie, cultura.
Doar nu intimidare Deci, vrem doar sa-l incurajam pe Benedikt, sa spuna ceea ce vrea sa spuna cu adevarat. Ceea ce a spus si la resedinta de vara. El si-a declare public convingerile cu adevarat religioase. Exista prea multi super-destepti care nu indraznesc sa spuna ce gandesc, destui teologi si asanumiti principi ai pacii si asanumiti neo-liberali.
Daca nu avem dreptul sa spunem adevarul despre Islam, atunci el ne-a invins si ne-a subjugat groaznic pe toti cei din Apus. Totul a inceput cu intimidare si totul incepe de la intimidare. Prin intimidare trebuie facut Papa sa taca, noi toti va trebui sa tacem.
Sunt crestin, pentru ca am inteles solia lui Isus Christos. Pentru ca am interiorizat, ca Dumnezeu ne vrea pe toti oameni liberi, independenti. Pentru ca ne iubeste si ne-a demonstrat cum sa-l iubim si noi pe el. Pentru ca ne iubeste asa de mult si fara masura, cum ar trebui si noi sa iubim. Pentru ca ne iubeste fara masura, chiar si atunci cand ne elibereaza de el pentru ca ne-am decis impotriva lui. Nu-mi pot imagina o libertate mai mare decat cea a unui crestin. Aceasta libertate o pot pune in practica si in relatia cu propria mea biserica crestina. Nimeni nu ma poate intimida. Nici chiar articolele marginite ale unui scrib dependent de alcool de la cotidianul sibian "Tribuna". Acests crib a fost exclus din partid inca in vremurile comuniste: pentru imoralitate.
Pentru ca am inteles solia religiei mele, vreau sa imbratisez frateste musulmanul, care este vecinul meu, oriunde s-ar afla el, si sa-i vorbesc despre lipsa de violenta a religiei noastre. De fapt nu sa-i vorbesc, vreau sa i-o dovedesc. Vreau sa-i spun: vrem sa ne respectam unii pe ceilalti, nu sa ne intimidam, vrem sa ne impartim grijile si bucuriile. Unde exista respect reciproc nu exista amenintari.
In timp ce in orasul palestinian Gaza, o incarcatura de explozibil distrugea o biserica crestina, iar in alta parte era impuscata in mod las o calugarita catolica, fratia musulmana egipteana radicala cerea Papei sa-si ceara scuze pentru ca “ar turnat gaz pe foc”. "Treziti-va, musulmani", se spunea acolo. Trezeste-te, sfinte parinte, si renunta la luxatiile dintre declaratiile fade si scuze hilare. Pentru ca esti amenintat, iti ceri scuze? Cum s-ar fi comportat Isus Christos? A preferat sa fie rastignit pe cruce, decat sa se vaicareasca in fata tribunalului.
Nu, sfinte parinte, nu turnati gaz pe foc, dar nici nu va vaicariti si nu va lasati intimidat. Isus Christos nu vrea asa ceva. Si doar sunteti reprezentantul sau pe pamant, sau nu-i asa?
Al Dvs. Pater Don Demidoff ICCC
Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
29.09.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Culorile vietii in toamna lui 2006 Din nou cad frunzele pe pământ. Natura se invesmanteaza in culori si nuante minunate de toamna. Panusul porumbului imbraca acum un maro uscat, florile ramase isi apleaca triste capetele. Vantul se joaca cu frunzele si ne povesteste despre suisurile şi coborasurile anului, despre lumina si umbra, despre bucurie si despre tristete. Acum incepe si recoltatul. Si este vremea sa ne gandim si la recolta vietii. La culorile stralucitoare ale verii respectiv la trairi, la culorile toamnei si la zilele de meditatie ale vieţti, la culorile anotimpului inghetat, la tristetea si lipsa de culoare a înghetului. Astfel, viata noastra este in permanentă legata de natura. Caci natura si culorile ei sunt oglinda si in acelasi timp simbolul vietii noastre..
Durere? Consimtiti? Toamna ne amintește, că devenim neincetat mai batrani. Si noi oamenii ne aplecam tot mai mult spre pamant cu cat inaintam in varsta, devenim mai fragili, schimbam culoarea fetei si structura corpului. Vantul se joaca cu zilele vietii noastre sin e inclina. Este dureros? Consimtiti?
Nu, nu vrem sa fim melancolici. Dar trebuie sa si exersam sa devenim mai batrani. Trebuie sa fim pregatiti sa schimbam culorile si sa acceptam ridurile de pe obraz si sa acceptam un corp aplecat. Sa fim pregatiti ca fortele ne parasesc si devenim o jucarie in suflarea vantului. Sa fim pregatiti sa privim in fata realitatile toamnei. Este exercitiul renuntarii, asemeni cum un copac isi scutura frunzele. Vai, cat de greu trebuie sa fie sa-ti pierzi puterea, sanatatea, realizarile. Adoi, coroana implinita a copacului meu. Adio, puterea mea, sanatatea mea, adio, tuturor succeselor mele. Si ce urmeaza apoi?
Face toamna loc pentru altceva? Nu se intampla asa? Citim si in Evanghelie ca murim iar samanta noastra cade in pamant pentru a rasari din nou. Iar samanta buna aduce viata noua... Toamna lasa loc tacerii. Vantul de toamna coloreaza o alta imagine in sufletul nostru, o imagine profunda, o imagine tacuta. Toamna este anotimpul binecuvantat in care auzim glasul lui Dumnezeu, aflam imboldurile sale, in care putem inspira vivacitatea sa de nepatruns tocmai din aceasta liniste. Toamna are culorile sale fascinante. Cand isi rasucesc mii de flori ale soarelui de pe un singur camp intr-o singura directie palariile, pentru ca apoi sa-si plece palaraiile si sa vesteasca despartirea? Odata ma aflam in mijlocul unui asemenea camp cu floarea soarelui, iar vantul murmura pintre miile de palarii plecate despartirea vestind amurgul. Si vantul imi murmura: da-ti drumul, iar eu mi-am plecat capul și am raspuns in ritmul vantului: da, dau drumul. De ce? Pentru ca noul sa se nasca.
Poti elibera si rugaciuni De la infarctul meu eliberez cele mai grandioase rugaciuni. Poti elibera si rugaciuni. Atunci si rugaciunea devine tot mai usoara si mai modesta. Si culorile rugaciunii tale se modifica si melodia rugaciunii tale de toamna devine tot mai inceata si doar mai murmura. Apoi, dintr-un tatal nostru mai ramane “faca-se voia ta”.
Toamna este un motiv de eliberare, "vie imparatia ta", dar si de a privi in urma. Sper sa avem un motiv sa privim in urma plin de recunostiinta pentru vara si primavara care a trecut, pentru tineretea si anii plini de putere ai vietii noastre. Sper ca exista suficiente motive de a fi recunoscatori pentru viata daruita. Sper ca vantul toamnei va inalta un ritm de armonie cu ceea ce s-a petrecut. Atunci vreau sa fiu recunoscator pentru ce mi-a daruit Dumnezeu, pentru darurile sufletului, pentru oamenii pe care am putut sa-i cunosc, pentru abundenta culorilor din mine si din ceilalti.
Toamna ma insipra in mod anume. Imi devine usor sa eliberez din nou ceva. Inainte ca frunzele toamnei sa acopere pamantul, ele sunt deosebit de colorate si de marete. Culori minunate. Cateodata ma gandesc ca, daca reusesc sa eliberez ceva din mine si in mine, atunci paleta coloristica a sufletului meu va fi cea mai frumoasa. Atunci, sufletul meu este atat de colorat asi intreaga viata a toamnei devine o noua viata. Iar vantul ne sopteste incet ca putem elibera, de ce ne-am despartit: pentru totdeauna.
Atunci va fi loc in mine De fiecare data cand reusesc o eliberare simt maturitatea si implinirea si superioritatea si speranta si recunostiinta si lumina blanda a toamnei. Si atunci, in mine se face loc din belsug, pentru a ma retrage in iarna mea, in mantia mea impotriva frigului. Ma ecranez si las un singur loc liber pentru a respira, asa cum sparg in stratul de gheata al baltii din gradina. Da, dar si vantul ghetii are o melodie. Si apoi astept primavara si al ei vant cu noua melodie.
Dar acum, sa te lumineze si sa ma lumineze blanda lumina a toamnei. Pentru scurt timp. Asculta cantarea vantului tau si saluta de dimineata deja seara. Asa cum si ultima vara se transforma in toamna. Aceasta este adevarata eliberare, si atunci si tatal ne izbaveste de tot raul. Va scriu un mesaj de salut in vantul toamnei. Iar acest vant sa vi-l aduca precum pe o frunza. Prindeti aceasta frunza. Tineti-o strans, daca puteti.
Al Dvs. Pater Don Demidoff ICCC
Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
22.09.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Cand va fi in Romania libertatea de credinta?
Scrisoare deschisa
Stimate domnule Director Ovidiu Ilia: Intrebam: in baza carei prevederi legale, Noul An scolar a fost sfiintit la 15 septembrie 2006 de preotul Bisericii Ortodoxe din Iacobeni si prin aceasta scoala declarata scoala ortodoxa de stat? Va rog a-mi comunica, ce legi v-au determinat, de nici macar a-l inivita pe preotul Basilicii Independent Catholic Church ICCC si presedinte al Fundatiei Casa Don Bosco. Cel putin ati fi putut prevedea o slujba ecumenica.Inca de anul trecut a trebuit sa criticam faptul ca elevii sunt dusi contrar vointei lor la spovedanie la Biserica Comunitatii ortodoxe, in timpul programului de activitati scolare. Va este binecunoscut ca, in fiecare duminica, peste 2/3 din locuitorii comunei Iacobeni, in special peste 200 de copii frecventeaza, la libera lor alegere si dupa vointa lor, serviciul divin la Independent Catholic Church si nu la Biserica Ortodoxa. Poate fi dovedit ca, elevii din Iacobeni s-au decis pentru viata spirituala a ICCC, de aceea am si intrebat de ce reprezentatntul acestui cult religios nu are dreptul de a preda religia in aceasta scoala. Nici astazi nu am primit raspuns. Inspectoratul Scolar Judetean Brasov a luat o decizie pozitiva cu ani in urma pentru scoala din Cincu.
Numarul administrativ al casei va este cunoscut. De Craciun, atunci cand este vorba de a face pungi cu dulciuri care vor fi oferite elevilor la scola, ne cunoasteti numarul casei. Nu aveti macar un sentiment de rusine? In trecut deja a trebuit sa constatam ca nici macar la serile cu parintii cu regularitate nu ne chemati, desi la scoala Dvs. sunt integrati si copii de ai nostri. Avem si alte fapte si intrebari la Dvs., in interesul elevilor nostri. Chiar credeti ca veti fi integrati in Europa in 2007 cu acest sistem. Va rad si toate gainile din Europa. Daca pana in 28 septembrie 2006 nu ne dati un raspuns sufficient de fundamentat, ne vom adresa Sectiei de Contencios Administrativ a Tribunalului Sibiu. Iacobeni, la 20.09.2006 Pater Don Demidoff ICCC
Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
15.09.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Dar unde este patria mea, unde? Dupa infarctul suferit in februarie al acestui an, semizeii in halate albe din St. Gallen, Zuerich si Tirgu Mures au decis ca nu mai am multa vreme de trait. In fiecare dimineata deschid ochii si Il intreb pe bunul DUMNEZEU: unde ma aflu aici, sau in alta parte?
Tot mai mult ma preocupa gandul gasirii patriei.
Am venit acum 16 ani in Romania, pentru a ma ocupa de copiii strazii. Am venit intr-o tara straina, si in special indoctrinarea comunista m-a impiedicat sa creez. Dar si in pedagogie a trebuit sa gasesc noi raspunsuri. De cate ori nu am rostit fraza: dar copiii din Germania nu fac asa ceva.
Astazi inca nu pot afirma ca Romania este noua mea patrie.
16 ani mai tarziu, aflat intr-o vizita in Germania, in cautarea patriei gasesc o tara cu totul schimbata: decaderea valorilor, multi-culturalism iremediabil, politica cotului impusa de bolnava globalizare. De dimineata, un musulman a injunghiat un preot catolic la Kassel. Fetita Natasa a fost rapita acum 10 ani de un infractor, tinuta prizoniera intr-o temnita subterana din pivnita, abuzata in permanenta, care a reusit abia acum sa evadeze.
Si in aceasta saptamana am rostit in Germania cu adevarat fraza: dar oamenii din Romania nu fac asa ceva.
Sunt ingrozit, cat de mult s-a schimbat patria mea in sens negativ. Nu mai pot afirma ca Germania este inca patria mea. Dar unde este patria mea, unde?
Nu mai pot afirma ca Germania este inca patria mea
Mama mea, fiind gravida cu mine, s-a refugiat in cel de al Doilea Razboi Mondial dintr-un orasel rusesc, numit Demidoff, care servise trupelor germane drept baza militara. Nu stiu cine a fost tatal meu. Refugiul a fost umilitor, injositor, inuman. Mama mea a rezistat pana la clinica, murind imediat dupa ce m-a nascut. Am fost alungat intr-o lume straina, intr-o patrie straina. Am crescut fara a avea o familie, fara a avea parte de afectiune, fara a avea o patrie.
Dar unde este patria mea, unde?
Daca Dumnezeu imi mai da cateva saptamani de viata, vreau sa mai calatoresc in Bielo-Rusia. Vreau sa-mi pun mana pe placa de intrare in oras, mi-o imaginez complet ruginita, vreau sa iau un pumn de tarana, vreau sa caut oameni care-mi poarta numele, numele care il poarta si orasul. Oare acolo este patria mea?
Cineva spunea ca patria este acolo unde esti iubit, acolo unde esti acceptat! Deci chiar nu am nicio patrie?
Si totusi. Patria mea este cerul . El imi este inca de astazi familiar. Acolo sunt acceptat, acolo voi fi fericit. Acolo voi ajunge in curand. Voi fi despagubit pentru ca intreaga viata nu am avut patrie.
Acolo imi voi astepta prietenii si copiii. Imi voi astepta detinutii carora le asigur asistenta religioasa la Codlea si care si ei sunt injositi. Ii voi astepta pe cei mai saraci tigani din Iacobeni, oameni care traiesc sub demnitatea umana, si care in realitate nu au nici ei nicio patrie. Ei au fost adusi candva din indepartare pentru a fi exploatati.
Imi permiteti sa va intampin personal si pe Dvs.?
Pana pe vinerea viitoare, daca va vrea Dumnezeu. Si daca nu, stiti deja unde ma veti gasi.
Al dumneavoastra,
Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
08.09.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Salutări cordiale din Germania
transmit tuturor cititorilor mei fideli ai rubricii de vinerea de la pagina a cincea a "Ziarului de Sibiu". Îi rog pe toți cititorii mei să îmi acorde o pauză de odihnă, îi rog pe deținuții chinuiți de la Penitenciarul de maximă Securitate Codlea cărora le asigur asistență religioasă, rog comunitatea de rromi da Basilicii nodastre din Iacobeni și îi rog pe copiii mei din Cincu să-mi acorde o scurtă pauză. Câteodată mai trebuie să te și oprești, să respiri puțin. Viața mea stă în slujb săracilor și nedreptățiților. ACest lucru cere multă putere și multă energie. De aceea trebuie să fac acum o scurtă pauză, cu atât mai mult după infarctul suferit. Până pe vinerea viitoare, Al dumneavoastra,
Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
01.09.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Iti imprumut aripile mele...
Astazi vreau sa va destainui si mai multe despre aceste minunate fiinte dintre cer si pamant. In cartea mea, ”Preotul Spinilor”, a carei editie in limba romana va aparea in aceasta toamna, am dezvaluit ceva ce se pastreaza numai in adancul inimii: taina despre ingerii Domnului.
Stiati ca, fiecare om se naste sub semnul ingerului sau? Este ingerul zilei tale de nastere. Nu vorbesc despre diversii ingeri pazitori, pe care Dumnezeu ti-i trimite in cele mai diverse situatii in calea ta, incepand cu copilaria. Nu, vorbesc despre ingerul tau. Unora li se arata acest inger inca din zilele copilariei, altora abia la o varsta avansata, altora abia in ziua mortii. Conditia de baza a cunoasterii este insa: tu trebuie sa il intampini, tu trebuie sa il asculti. Si tu trebuie sa fi pregatit. Si ajungem iar la idea linistii, despre care am scris atat de mult in acest ziar.
Nu mi-am recunoscut ingerul Ingerul mamei lui Isus, Maria, a fost ingerul Gabriel. I s-a aratat fara a–i da de stire, ea l-a ascultat si a avut incredere si i-a dat crezare. Si Maria a fost pregatita. Ingerul Mariei i-a vestit lucruri groaznice: "vei naste un fiu". Maria s-a speriat, caci nu era prietena cu niciun barbat, cu atat mai putin sa aiba contacte sexuale. Iar acest copil ar fi fiul Domnului, afirmase ingerul. Fara a sta pe ganduri, Maria era pregatita, neconditionat. Iar cuvantul ingerului s-a adeverit: Isus s-a nascut.
Am avut dreptul de a-mi cunoaste relativ tarziu ingerul personal. Mai precis, in al doisprezecelea an de lucru cu copiii strazii din Romania. Sincer sa fiu, l-am intalnit mai devreme. Dar nu l-am recunoscut. Nu am fost suficient de tacut, nu am fost pregatit sa-i dau ascultare, sau chiar sa cred in el...!
Ingerul meu este in realitate un copil Ingerul zilei mele de nastere este ingerul Enned. El apartine ingerilor celui de al noualea cor al cetelor ingerilor. Ah, am uitat sa va spun ca la ingeri exista o ierarhie. Iar acum, ceea ce este surprinzator, ingerul meu este un copil si el va ramane tot mereu un copil. Si nici un inger nu este atat de copil ca si el. Enned prinde cu cea mai mare placere mingi, iar aceste mingi sunt, asa cum mi-a demonstrate, suflete. In multe cazuri, sufletul poate fi minge de joc a raului, in mult prea multe cazuri. Un suflet pe calea pierzaniei, un suflet in confuzie.
Cand in urma cu decenii am parasit o manastire romano-catolica, eram dezamagit si ma credeam pierdut, eram si eu pe o astfel de cale a confuziei, sufeream datorita nenumaratelor confuzii. Dar Enned si-a intrerupt tacerea abia dupa multi ani, in Romania: el era ingerul care mi-a prins sufletul, atunci cand acesta ameninta sa se surpe. Sufletul meu a fost mingea pentru Enned. El este ingerul ultimei salvari, ingerul meu care vrea ca nimeni sa nu se piarda.
Eram treaz sau visam Enned abia este perceput de catre oameni, iar demonii rad de el. Ce poate un copil sa reglementeze?
Cum spuneam, abia dupa decenii, Enned mi s-a aratat. Acel inger care ma insotise o bucata buna din viata mea. M-am speriat asemeni Mariei, atunci cand eu picoteam in gradina casei parohiale. Eram obosit, ma gandeam la multe evenimente groaznice la care am fost expus de ani de zile in Romania: arestare, amenintare cu moartea, calomnii, sicane... Si deodata, se afla in fata mea, mic, plapand, aripi fragile ca din portelan, exact un copil. Chipul sau, asemeni celei mai curate ceri, fascinant, de copil, imbracamintea sa sclipitoare, din mii de perle stralucitoare. Radia mai alb decat cea mai curata zapada glaciara. Raspandea un miros ca cei mai mareti munti si cele mai adanci mari la un loc si ca toate campurile de mac din lumea aceasta.
Eram treaz sau visam? Sunt Enned, ingerul zilei tale de nastere. Sunt la tine de mult mai mult timp decat poti sa-ti inchipui, te cunosc inainte ca tu sa existi, ti-am protejat sufletul de la surpare de multe ori, ti-am prins mingea vietii. Tu n-ai observat nimic.
Nu, i-am raspuns: nu am observat nimic. Iar Enned mi-a povestit situatii din viata mea, in care el a actionat in tacere, dar cu tarie, cateodata chiar a luat pentru scurt timp infatisare umana, de fiecare data infatisare de copil, iar dintr-o data toate acele situatii mi s-au clarificat si limpezit.
L-am privit, mi-am sters cateva lacrimi si l-am intrebat, ai fost cu adevarat langa mine, atunci cand am avut nevoie de tine...? Cum am supravietuit tuturor acestor ani grei, fara sa te fi recunoscut...? Iar Enned a ras deschis, ca un copil, si mi-a aruncat mingea sufletului meu, iar in timp ce disparea mi-a strigat: cand ti-a mers rau de tot si nu mai stiai ce sa faci, atunci ti-am imprumutat aripile mele. Ramaneti-mi fideli, pe aripi de inger. Sper ca in curand sa aveti si dumneavoastra dreptul sa va cunoasteti ingerul. Pana pe vinerea viitoare,
Al dumneavoastra, Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
25.08.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Maria este disperata
Nu-mi este cunoscut numarul celor din Romania. Maria este disperata, absolut debusolata. Numai are nicio perspectiva, numai stie cum sa procedeze in continuare. Daca priveste in trecutul ei vede numai povesti de groaza. Tatal vitreg s-a dat la ea, iar mama nici nu a vrut sa auda de acest lucru. Maria a incercat deja de doua ori sa-si ia viata. A fost internata si intr-o clinica de psihiatrie.
De cateva zile plange neintrerupt. Se trezeste cu gandul de a termina cu viata chiar in ziua care abia a inceput. Incepe sa stranga toate pastilele pe care le gaseste în locuinta. Merge la dulapul unde părinţii tin tuica ai dizolva pastilele in alcool. Apoi toarna pe gatul ei cocktail-ul otravitor si ii telefoneaza mamei la locul de munca. Si abia bolboroseste. Apoi isi taie cu un cutit artera pulsului de la ambele incheieturi. Vrea sa moara. Mama ajunge acasa in ultimul moment.
Maria nu mai vrea sa traiasca Apoi, pentru Maria, urmează alte trei luni la psihiatrie.
De ce face Maria acest lucru? Maria nu mai vrea sa traiasca pentru ca tatal vitreg a violat-o, lucru care a ranit-o profund, pentru ca nu mai poate suporta neincrederea pe care acesta i-o produce, pentru ca ii este frica de ignoranta propriei mame, pentru ca peste toate acestea este criticata în permanenta, pentru ca se simte complet neglijata.
Nu toti adolescentii isi iau din aceste motive viata. Dar tot mai multi. Daca la acestea se adauga si divortul parintilor, esecul la şcoala sau serviciu, probleme cu drogurile sau criminalitatea, atunci primejdia sinuciderii devine tot mai mare. Mai este nevoie de o singura picatura şi paharul s-a umplut, siguranta se arde şi copilul fuge spre moarte. Despartirea de o viata religioasa incepe intr-o societate de consum, incepe cautarea sensului vietii. Vrem doar sa avem, trecem de la siguranta bisericii la luatul cu japca al societatii de a avea, vrem sa deprindem arta de a fi un egoist. Pierdem biserica, prietenii si familia. Si apoi...? Apoi un copil sau un adolescent se inchide in sine. In calitate de preot, de parinte, de educator, nu putem sa nu observam acest lucru. Depresivitatea unui copil se recunoaste, la fel tristetea sa, lipsa sa de implicare, comportamentul negativist. Semne alarmante. Ca si preot intervin in astfel de situatii. Caci un suicid se anunta aproape de fiecare data: dintr-o data copilul chiuleste de la scoala, copilul fuge tot mai adesea de acasa, adesea pentru mai multe zile, refuza mancarea şi are dereglari in alimentatie, incepe sa fure, strica prieteniile vechi, numai vrea sa stie de hobby-ul sau si incepe sa daruiasca altora jucariile şi hainele preferate...
Dumnezeu nu mai exista. Odata cu patrunderea societatii de consum in Romania, familiile şi pacea din familie vor fi tot mai mult distruse, aviditatea în familie devine tot mai mare. Societatea de consum este noua ideologie: Dumnezeu este pur şi simplu azvarlit. Dumnezeu devine prea ieftin. Dumnezeu nu mai exista. Ametesc numai cand ma gandesc ce mai urmeaza pentru Romania odata cu intrarea in U.E. Fireste, si romanii au dreptul la o viata mai buna, dar pretul, asa cum se vede si din statele capitaliste, este mult prea mare. Si copiii si adolescentii sunt pe primul loc al sacrificiilor.
Tot mai multi copii, dar si adulti, vor avea nevoie de sprijin terapeutic. Deci, dragi parinti: atentie daca copiii isi schimba comportamentul.
Conflictele oamenilor tineri trebuiesc solutionate. Zilnic ma confrunt cu acest lucru. Luati foarte in serios cuvinte precum: nu mai am chef de viata, nimic nu are sens, vreau sa plec, lasa-ma în pace. Un copil care de la bun inceput si cu atat mai mult in aceasta situatie are parte de dragoste, alintare, caldura, protectie, sinceritate, dar şi disciplina si respectarea limitelor, nu are niciun motiv sa-si ia viata.
Va pot spune sigur Ca preot timp de 16 ani a nenumarati copii abandonati din Romania, va pot spune sigur: o incercare de sinucidere este un strigat dramatic dupa dragoste. La copiii strazii care sunt ai mei prima respingere sau rezistenta nejustificata este o alarma. Nu le pot oferi dragoste parinteasca, de aceea trebuie sa indrum cu atat mai mult tact de la bun inceput dezvoltarea lor, sa le construiesc sentimentul de pretuire a propriei valori, sa le dau curaj pentru viata si sa ii ajut sa aiba perspective de viitor. Daca in curand si în Romania ne va asfixia consumul, nu ne va mai interesa nici propriul copil, cel mai apropriat noua. Va fi ca în comunismul brutal, cand copiii erau instrainati prin forta de parintii lor, dar sub alte auspicii, cu alte trucuri.
Daca ne pregatim bine pentru noile timpuri, daca vom putea prevedea trucurile ademenitorilor de consum care vand marfuri de doi bani la preturi pe care nu le vom putea plati niciodata, daca nu vom trece indiferenti pe langa nevoile celor de langa noi, cu atat mai putin ale propriilor nostri copii, daca avem mai multa incredere in Dumnezeu decat in capital, atunci totul va fi bine, atunci viata poate fi totusi frumoasa.
Ramaneti-mi fideli pana vinerea viitoare si aveti de grija de copiii dumneavoastra.
Al dumneavoastra, Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
18.08.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
O intamplare deosebita
Calea spre ingeri este calea linistii. Dispozitia de a deveni linistit, tacut si resemnat. Daca apoi recunoastem o dara de lumina, care nu poate fi vazuta, atunci se vesteste prezenta unui inger. Auzim de acolo si auzimj, vedem de acolo si vedem. Fireste, intai trebuie sa ne cufundam in liniste, de a dreptulo trebuie sa iubim linistea. Sufletul nostru tanjeste chiar dupa liniste. Sufletul nostru travit zilnic si ora de ora de mii de conturbari abia mai poate rasufla. Daca ii oferim sufletului nostru exercitiul de a se cufunda in experienta linistii, in experienta care necesita linisite, aceasta experienta poate deveni o sarbatoare a linistii. La urma urmei, linistea nu are nimic de a face cu singuratatea. Daca comunicam in liniste cu ingerii ne aflam intr-o societate de exceptie. Nu adesea sufletul nostru se ridica in sfera ingerilor si atunci traim un sentiment de fericire ca niciodata pana acum. Parasim zgomotul, parasim tot ce este secundar si ne ridicam pe aripile lor in lumea nesperatei paci. Si aceasta pace se regaseste apoi in noi.
Putere, haos si neliniste Trebuie sa avem tarie, trebuie sa cream noi forte, trebuie sa ne oferim noua insine tacerea, trebuie sa ne cufundam in noi. Aripile ingerilor le regasim doar in noi insine si numai aici aripile isi vor putea dezvolta fortele. Fireste este nevoie si de putere pentru a invinge haosul si nelinistea din noi, pentru a putea ajunge la baza aripilor. Dintr-o data descoperim calea spre liniste, descoperim potentialul unei noi forte. Dintr-o data descoperim ca si existenta noastra pamanteasca este inzestrata cu frumusete, finete, culori nesperat de luminoase si vesele si mult noroc. Dintr-on data descoperim natura din nou, din nou, linistea din natura si suntem uimiti cata fericire este in noi si in jurul nostru. De fapt, ceea ce descriu eu acum se afla dincolo de cuvinte. Oricum, aceste cuvinte sunt superflue, daca am pornit in aceasta calatorie din interiorul nostrum, daca am pornit in calatoria pe aripi. Faptul ca descoperim aripile de ingeri in noi, de a avea cu adevarat aripi, ne face fericiti, ne innoieste sin e lumineaza. Vom trai experiente noi, ne vom schimba viata datorita aripilor de inger.
Calea spre tacere Deci incepeti. Pasiti pe calea tacerii profunde. Incepeti o calatorie extraordinara in dumneavoasta insiva, in propria profunzime, in visele si viziunile dumneavoastra, in propria lumina interioara. Obiectivul acestei calatorii este de a patrunde in lumea aripilor, in lumea ingerilor din dumneavoastra. "Pe aripile lor te vor purta", spune psalmul. Ajuns la destinatia din sufletul dumneavoastra veti fi cuprinsi de aceste aripi, iar daca sunteti cu adevarat piosi veti fi de la bun inceputcuprinsi de aripile de inger, condusi spre acea lumina de nedescris, mai alba decat cea mai alba zapada, de culori minunate si dimensiuni de necrezut, pe care nu le-ati mai perceput niciodata pana acum, sunteti condusi la un sentiment de fericire pentru care nu este nevoie de nici un drog, de nici un leu, de nici un euro. AVeti nevoie doar de acest secret: tacere, liniste, mutenie.
Astfel, totul va fi bine pentru dumneavoastra. Ramaneti-mi fideli pana vinerea viitoare. Al dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
10.08.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
JALNICI SE PIERD ÎN ACTIVITATI APARENTE SI VORBARIE
Va dadeam intr-un Cuvant de duminica mai vechi sfatul, ca seara, inainte de culcare, sa va predati grijile si problemele dumneavoastra lui Dumnezeu cel nesfarsit de mare si de bun. Astazi vreau sa adancesc si mai mult acest sfat. La multi oameni sau chiar la toti oamenii, spiritul se misca mai departe si in somn, el se deplaseaza in imparatia viselor si multe vise sunt chiar istovitoare. Atat de istovitoare, încat dimineata te trezesti în baie de sudoare si epuizat. Ati patit si dumneavoastra candva ceva similar?
De aceea, vreau sa va împartasesc din experienta mea, atunci când sunteti bantuiti de cosmaruri, atunci cand e vremea de a merge la culcare va asezati intr-un fotoliu, inchideti ochii si incercati sa va pregatiti pentru noapte. Linistiti-va spiritul, respirati adanc si respingeti tot ce nu mai vreti sa indurati. Fiti cu dumneavoastra insiva. Pregatiti-va pentru o intalnire cu Dumnezeu caruia vreti sa îi predati totul. Daca spiritul va mai chinuie inca neingradit, cele petrecute peste zi inca va mai bantuie prin minte, oferiti-va liniste si calm interior. Inchipuiti-va: sunteti împreuna cu spiritul dumneavoastra pe un varf de munte, totul este transparent, vizibil, o priveliste peste sute de kilometri, zapada e mai alba decat orice zapada cat de alba, un alb in care se oglindesc razele soarelui. Aerul de munte clar si curat va patrunde în spirit si suflet. Sunteti impreuna cu sufletul dumneavoastra in lumina diminetii pe malul unui lac de munte, care se odihneste in albia sa, a carui ap? limpede verde-albastra va oglindeste chipul, se lumineaza de ziua, ceata diminetii va incercuieste, lacul tace adanc si limpede: nimic nu va mai poate distrage atentia.
Izgoniti-va pur si simplu nelinistea Ramaneti in acest stadiu de echilibru, izgoniti-va nelinistea, lasati-va cuprinsi de o liniste minunata, agreabila. Va uitati grjile de peste zi si impreuna cu ele si pe cele care vor veni abia maine. Va faceti loc in suflet. Faceti loc pentru Dumnezeu. Si atunci in sufletul dumneavoastra se va instala linistea si armonia. Si un sentiment dumnezeiesc va va cuprinde. Dumnezeu este pregatit sa va preia dorintele, grijile, dar si multumirea. Pe Dumnezeu il putem doar auzi, pe Dunmezeu il putem primi numai daca suntem in aceasta stare de armonie. Ii putem auzi glasul numai daca noi insine tacem. Dumnezeu insemna tacere. Dumnezeu insemna armonie. Tot ce este zgomotos in noi II blocheaza accesul. Nu este o simpla coincidenta ca tot mai multi adolescenti, dar si adulti numai au acces la Dumnezeu. Ei sunt prea inchistati, vuiesc in muzica puternica si zgomot de motoare. Muzica disco nu dauneaza doar urechilor ci si sufletelor. Nici macar intr-un restauarant de lux, stilat din Romania nu poti cina in liniste, se considera ca aceasta muzica este incununarea noii Europe. In locul unei muzici armonice, de fundal, muzica hardrock iti zvanta mancarea de pe furculita. Intr-un magazin pierzi placerea de a cumpara, pentru ca muzica vuieste atat de tare incat urechile iti bubuie si mainile iti tremura pe marfa. Ca si cum aceasta ar fi atmosfera potrivita pentru cumparaturi. Romania mai are inca atat de mult de invatat de la apus despre psihologia consumatorilor. Altii, fie pietoni, fie la volanul masinii trebuie sa-si agite fara de pauza telefonul mobil si sa vorbeasca, sa vorbeasca, sa vorbeasca. Cu cine oare? Altii isi demonstreaza importanta tinand la orice eveniment nepotrivit laptop-ul pe genunchi. Jalnici oameni, se pierd fara incetare in activitati aparente si vorbarie.
Dumnezeu însemna tacere Pentru contactul cu Dumnezeu nu am nevoie nici de telefon mobil, nici de laptop. Inainte d eculcare ma asez in fotoliul meu, ma pregatesc pentru somn si las ca totul ce ma apasa sa se desprinda de mine. Doresc sa mai am un inca minut cu Dumnezeu. Vreau sa ii rog pe aceia carora peste zi le-am gresit, sa ma ierte. Devin linistit si multumit pentru ca am puterea sa cer iertare oamenilor. Simt in mine o noua putere si o bucurie minunata pentru ziua care urmeaz?. Membrele mele, bratele, picioarele devin acum grele, ca de plumb iar o adancime armonica, oboseala imi cuprind intreg corpul. Astfel primesc fortele, gandurile bune, pentru o noua zi care urmeaz?. Ne lasam patrunsi de Dumnezeu, creatorul tuturor lumilor, al intreg Cosmosului si toata tristetea si toate durerile se desprind din noi. Dumnezeu inseamna tacere, dragoste, bucurie, intelegere, multumire profunda, pace, armonie. Dumnezeu este o alta dimensiune, pe care nu o putem cuprinde, pe care nu o putem decat banui. Dar aceasta dimensiune, tocmai Dumnezeu are spatiu si timp si adancime de a absorbi grijile omenirii. Trebuie sa fi numai pregatit. Stai in tacere si Dumnezeu va patrunde. Nici un cosmar nu se mai poate apropria de mine. Paraseste-ti fotoliul in care ti-ai gasit linistea si intinde-te in patul tau, speram ca este curat, spune Multumescu-ti, DOAMNE, ia totul de la mine. Noapte buna, pan ape dimineata. Atunci totul va fi bine. Ramaneti-mi fideli, dragi cititori, pana pe vinerea viitoare.
Al dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Slujba religioasa zilnica a copiilor la ora 8.30, ora 12.00, ora 18 Sfanta liturghie religioasa pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica de la ora 14 Uhr in Basilica din Iacobeni 13 km distanta de Agnita, 60 km de Sibiu / Romania
|
03.08.2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Bombardam sufletele copiilor nostri
Bombardam sufletele copiilor nostri In Cecenia, in Irak si acum in Israel si in Liban bombele inca mai sfarteca copii nevinovati si acestia sunt trimisi la moarte. Cei care au dreptul să supravietuiasca raman toata viata traumatizati si stigmatizati.
Si in Europa, ca si in Romania, copiii pierd tot mai mult sensul vietii sau ei nu-si mai vad viitorul. E drept, aici nu cad bombe, dar psihicul nu este si el parte a vietii noastre, a vietii lor. Ce fac maturii, ce fac politicienii, dascalii, preotii pentru viitorul copiilor de aici si de oriunde in Europa? Facem ceva pentru viitorul lor sau in realitate astupam noi, actuala generatie, viitorul copiilor nostri? Sau bombardam cu adevarat sufletele micutilor si celor aflati in crestere?
Europa a dictat Europa a dictat: voi cei din Romania aveti prea multe camine de copii. Europa nu a intrebat cum au fost infiintate aceste camine atat de multe la numar, cum un dictator dement a dispus o politica potrivnica copiilor, un regim de desconsiderare. Asa incat in Romania a aparut din zbor o noua lege "inteligenta". Politicienii doar sunt infinit de inteligenti. Legea cu frumoasa titulatura "reintegrare". Si prin urmare, copiii sunt plasati rudelor lor pana la gradul 4, la unchi si matusa, la bunica si bunicul. Dar proprii lor parinti nu si-au dorit copiii sau nu au putut sa ii doreasca... Si astfel ajung toti inapoi in strada, nu, nu toti, dar mult prea numerosi. Germania a avut dupa razboi timp de 30 de ani pentru a-si solutiona problemele sociale prin forte proprii. Acum, domnii europeni dicteaza. Datele statistice privitoare la camine sunt infrumusetate pentru ca in realitate nu intereseaza pe nimeni, nici la Bucuresti, nici la Bruxelles, datele statistice reale privind situatia copiilor strazii. Se numara caminele nu copiii strazii. Regasesc pe strada acei copii pe care i-am ingrijit si indrumat timp de 10 ani, copiii in care am investit: moralitate, ingrijiri medicale, invatamant, afectiune si bani. Sume uriase: totul in zadar. Iar copiii mei pe care ii regasesc in strada plang si sufera. In Sibiu si in intreaga tara, tinerii care implinesc 18 ani sunt pur si simplu externati din camin, fara a avea alternativa unui “incotro” decat doar strada. De ce nu li se cere socoteala politicienilor de la Bruxelles si de la Bucuresti si de peste tot in lume? Si vai si amar daca se ridica un preot “prost” si spune adevarul. El trebuie calomniat, sicanat sau macar marginalizat, nu-i asa?
Ne facem pacate fata de generatiile care ne urmeaza Dar si ceilalti copii, aceia care parca au acasa, in familie, totul: ce sanse au ei in realitate. Exista in aceasta tara sau in alta parte in Europa institutii vocationale, locuri de ucenicie intr-adevar performante? Cand eram adolescent se mai putea alege o formare profesionala adecvata aptitudinilor si ambitiilor personale. Daca tinerii de astazi isi gasesc o ocupatie, aceasta serveste la maximum angajatorului, nefiind deloc important ce se va intampla cu tanarul!? Si daca respectivul tanar nu functioneaza in conformitate cu sensul capitatului: afara cu el, sunt destui altii care asteapta la rand. Tot mai multi adolescenti devin agresivi, fiind apoi inchisi pe 10 ani pentru infractiuni minore. Biata Europa, biata Romanie! Noi, cei maturi, cu totii ne facem pacate fata de generatiile care ne urmeaza. Si cu totii vom da socoteala. Biata Europa, biata Romanie! Mi-as dori atat de mult sa pot spune: totul va fi bine. Ramaneti-mi fideli pana vinerea viitoare.
Urmatorul text l-am scris in 1984 la Amsterdam. Astazi, in anul 2006 acest text este mai actual ca niciodata pana acum: Tot mai mulţi copii şi tineri, în special însă copii, părăsesc căminele şi casele părinteşti. Tot mai mulţi copii şi tineri sunt alungaţi chiar de către proprii părinţi. Tot mai mulţi copii sunt victimele unor abuzuri, adesea chiar din partea propriilor părinţi sau rude. Tot mai mulţi copii şi tineri, băieţi şi fete, îşi câştigă existenţa pe străzi. Tot mai mulţi tineri, chiar şi nou-născuţi, sunt bolnavi de SIDA. Tot mai mulţi tineri sunt dependenţi de droguri, chiar şi copiii mamelor dependente de droguri Tot mai mulţi tineri sunt constrânşi să pornească pe calea criminalităţii şi a ilegalităţilor Tot mai puţini tineri beneficiază de o instruire care să corespundă talentelor cu care au fost înzestraţi. Tot mai mulţi tineri nu beneficiază de nici un fel de instruire sau de un loc de muncă decent. Tot mai mulţi tineri nu au un acoperiş deasupra capului. Tot mai mulţi tineri cad victimele abuzurilor unor şarlatani şi al unor secte. Tot mai mulţi tineri se refugiază în ficţiune sau divinizează idoli neînsemnaţi. Tot mai mulţi tineri nu au încredere din principiu în semenii lor. Tot mai mulţi tineri devin violenţi şi agresivi. Tot mai puţini tineri găsesc o cale de scăpare din crizele de personalitate Tot mai mulţi tineri şi copii suferă de tulburări comportamentale. Tot mai mulţi tineri se interiorizează Tot mai mulţi copii şi tineri nu mai au nici un contact cu natura Tot mai mulţi tineri se sinucid şi iau viaţa alte oameni Tot mai mulţi tineri refuză autoritatea statului Tot mai mulţi tineri desconsideră bisericile dar cu toate acestea tot mai mulţi tineri îl caută pe Dumnezeu. יותר ויותר צעירים אין כבר שום קשר עם הטבע However more and more young people are looking for God Pourtant, de plus en plus jeunes cherchent Dieu Mindezek ellenére egyre több fiatal, keresi az Istent Ma con tutto questo sempre piů giovani cercano Dio En toch, ondanks dit alles, steeds meer jongeren zoeken God Íî, íĺńěîňđ˙ íŕ âńĺ ęňî, âńĺ áîëüřĺ ďîäđîńňęîâ čůóň Áîăŕ.
Părintele Don Demidoff ICCC*, scris în 1984 la Amsterdam Preot al Bisericii Catolice Ecumenice Independente Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff.com webdondemidoff@web.de Serviciul divin zilnic al copiilor nostri la orele 8.30, 12.00 si 18. Sfanta liturghie ecumenica pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin al copiilor duminica la ora 14 in Basilica din Iacobeni la 13 km de Agnita si 60 km de Sibiu / Romania
|
Copii care au devenit in intreaga lume o ”marfa”, marfa fara valoare, marfa de azvarlit.
27 iulie 2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Noroc in dragoste, noroc la joc....?
Pater Don Demidoff ICCC Cum este, atunci cand simtim fericirea? Un sentiment al multumirii, o viata placuta, chef de viata, bucurie si placere. Este aceasta fericirea? Pentru filozofi fericirea este starea perfecta a lipsei de dorinta, atingerea masurii tuturor lucrurilor. Pentru psihologi este perceperea armoniei interioare absolute. Suntem cu noi insine. Totul din jurul nostru nu ne mai intereseaza. Medicii explica fericirea prin situatia turnarii de asanumite substante informationale. Astfel, unii au un sentiment de bucurie cand adulmeca o ciocolata. Altii, atunci cand consuma droguri. Cateodata traim sentimentul fericirii. Intr-o relatie interumana indeplinita. In impacare cu propria existenta. In incredere in propriile forte, in individualitate, in bucurii, in succes, in libertate si independenta, in succes, in hobbiuri, prin arome placute, cu o muzica buna in relaxare si in liniste. Iar noi crestinii? Ce este pentru noi fericirea? In cei 16 ani de activitate in Romania pentru saraci si pentru neindreptatiti am cunoscut o singura cale adevarata spre fericire. Calea propriei recunoasteri, a recunoasterii slabiciunilor si tariilor mele si a vointei de a lucra cu rezistenta si sinceritate la propria persoana. In acest mod pot avea si saracii si respinsii o cale la fericire.
Restul este fericire aparenta. Un crestin stie ca atingerea adevaratei fericiri cere efort. Nu suntem fericiti cand ne gadilim simturile sau ni le lasam gadilate, cand fugim dupa patimi de toate felurile si nu vrem decat bani, cand ne multumim cu o fericire ieftina, cu consum si alcool, cu pornografie si sex, si mai ales cand vrem sa obtinem fericirea prin vorbe goale si fara nicio noima. Sigur, placerile lumesti trebuie sa isi aiba locul lor, dar ele nu trebuie sa domine simtirea sufletului nostru. Caci adevarata fericire este adancimea obrsiei dumnezeiesti a sufletului nostru, legatura netulburata cu Dumnezeul nostru, primirea darurilor bisericii noastre, iubirea activa a aproapelui. Ma cuprinde un mare sentiment de fericire, atunci cand pot salva din nou un copil al strazii de la pierzanie, de la decadare, din mainile diavolului. Aceasta imi creaza sentimentul de fericire, imi da putere si lumina si bucurie si armonia sufletului.
Irrwege fatale Comportamentul uman este adesea tragic. Unii isi sufoca adevaratele necesitati sufletesti cu stresul, cu hectica, cu adunatul gramada a banilor, in trairea impulsurilor sexuale. Exista chiar oameni care considera ca pot face afaceri cu Dumnezeu, chiar si preoti exista care cred ca il pot vinde pe Dumnezeu ca si marfa. Cine lasa sa i se plateasca serviciul divin, cine vinde sfinta taina a botezului si a cununiei nu poate fi fericit. Cine face “cuminte” cruce dupa cruce nu are nicio garantie pentru fericire si rai. Cel mai mic serviciu facut din dragoste insa aduce o calitate spirituala si o maturitate a inimii si putere sufleteasca si aceasta inseamna fericire. Fericire de neinchipuit. Caci fericirea este in realitate o piatra de constructie a caracterului nostru, o piatra de constructie pentru raiul nostru.
Cine are bani Cine are bani, probabil plateste un specialist sa ii amenejeze gradina. Si atunci este mandru. Dar daca plantezi tu cu mana ta, ani la rand totul, obtii un car plin de fericire. Ti-ai construit o relatie cu fiecare planta, cu fiecare copac, a carui coroana ai tuns-o an de an. Este o experienta pe care nu o poti plati. Este dragostea pentru obiecte si dragostea pentru oameni, care nu se cumpara si nu se vinde. Aceasta dragoste eu o numesc fericire. Pentru mine, fericirea in aceasta tara straina este ca mi-am gasit prieteni si le inteleg limba, dar si ca in gradina mea infloreste o floare in ascuns. O zi frumoasa insemna fericire pentru mine, un cuvant frumos de asemenea, o lumanare aprinsa in catedrala sufletului meu sau in Basilica din Iacobeni, un mesaj emotionant scris in cartea de oaspeti, dar si o stea care imi lumineaza calea in noptile de vara. Fericirea este pentru mine prima frunza a unui copac, un fluture colorat si pisica mea, care mi se aseaza pe umeri si imi sorteaza parul. Fericire inseamna bucuria unui vis frumos. Fericirea insemna pentru mine devotamentul unui prieten din tara indepartata. Fericirea este ca il pot sluji pe bunul nostru Dumnezeu in bunatatea lui fara masura si ca am dreptul sa aduc mesajul sau oamenilor. Fericirea insemna pentru mine poruncile lui Dumnezeu, porunci care trebuie san e calauzeasca drumul, nu sa ni-l interzica. Fericire inseamna dragostea lui Dumnezeu, de care nu-mi este frica, asa cum afirma multi romani. Stiti ce este adevarata fericire? Ca am promisiunea pentru o viata eterna. Acolo totul va fi bine. Fericire de o eternitate. Ramaneti-mi fideli pana vinerea viitoare si notati, de cata fericire aveti parte in fiecare zi. Totul va fi bine!
Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC Preot al Bisericii Catolice Ecumenice Independente Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff..com dondemidoff@web.de Serviciul divin zilnic al copiilor nostril la orele 8.30, 12.00 si 18. Sfanta liturghie ecumenical pentru toti, duminica de la ora 11 Serviciul divin al copiilor duminica la ora 14 in Basilica din Iacobeni la 13 km de Agnita si 60 km de Sibiu / Romania
21 iulie 2006 Publicat pe www.depeschedondemidoff.com - Ziarul de Sibiu - openPR - businessportal24.com
Nu există viață fără probleme și conflicte
Grijile nu pot fi înecate Cum putem învăța să trăim cu probleme și conflicte? Grijile aduc stres și tensiune. Există oameni care nu pot purta nici o simplă conversație, fără a fi tensionați. Ei se schimonosesc, vor să fie superiori celuilalt, vor să dovedească cât sunt de culți. Și se stresează. Iar dacă te confrunți cu oamenii, în special cu cei din România, spunându-le ce crezi cu adevărat, dacă spui totul în față, fără ocolișuri și neînfrumusețat, atunci ei reacționează violent și se simt jigniți. Nu ar trebui să fie invers: eu personal mă bucur de fiecare, care-mi spune adevărul în față, direct și fără ocolișuri. Atunci când vorbești cu cineva cu atâtea menajamente, aceasta oare nu înseamnă frică, indecizie, poate chiar și indolență?
Noaptea este sugativa multor griji Mulți oameni se culcă seara plini de griji. Ei nu pot adormi, se foiesc încoace și încolo. Își iau grijile în somnul lor. Un proverb lituanian spune: "Noaptea este sugativa multor griji". Și eu, ca și preot am multe griji, o mare responsabilitate pentru mulți oameni. Aceste griji la predau de fiecare dată înainte de culcare lui Dumnezeu, stăpânul nostru. Și așa dorm ușurat și adorm imendiat și am un somn adânc și odihnitor. Și în fiecare dimineață mi se întâmplă la fel: somnul a șters grijile, precum o sugativă. Somnul are un effect curativ și grijile dispar. Și și îngerii lui Dumnezeu își fac treaba. Ei șterg grijile și eu nu mai trebuie să fac nimic. Acest lucru se întâmplă când îi las somnul în grija lui Dumnezeu. El mă poartă prin îngerii săi care îmi păzesc somnul lin.
Grijile pot înota Prea mulți oameni nu-și mai pot îndura grijile și problemele. Ei trec pe alcool și vor să-și înece stresul în el. Grijile nu pot fi înecate, căci grijile știu să înoate. Această cale nu poate fi folosită. Alcoolul nu face altceva decât să creeze griji noi, și mai mari. Devii foarte repede dependent de alcool și atunci este prea târziu. Îți pierzi serviciul și viața ți se prăpădește. Fiecare din noi are în jurul său un astfel de om și vede mizeria din care se pare că nu mai există scăpare.
Eu îi vorbesc lui Dumnezeu Leacul pentru noi creștinii este încrederea în grija lui Dumnezeu: și nu numai noaptea. Dumnezeu are grije de tine, așa că nu mai trebuie să mă las frământat de griji. Eu îi vorbesc lui Dumnezeu. În rugăciune îi spun Lui grijile mele. Am încredere nelimitată în el, că sunt mântuit absolut în mâna sa. Și am o mulțime de dovezi că încrederea mea nu a fost niciodată în zadar. Sfânta catolică, mica Thereza, spune: de ce nu-i spuneți bunului Dumnezeu ce vă frământă? Nimic nu e prea mic și nimic nu e prea mare din ce poate fi pus în mâinile lui ". Crede în el și lasă-i lui restul în seamă. Dumnezeu este minunat și totul va fi bine. Rămâneți-mi fideli până vinerea viitoare. Al Dumneavoastră Pater Don Demidoff ICCC* Preot al Bisericii Catolice Ecumenice Independente Iacobeni *International Council of Community Churches USA Părinte al Copiilor străzii Cincu www.depeschedondemidoff..com dondemidoff@web.de
Sfintele liturghii ecumenice pentru toți duminica la ora 11 Slujba religioasă pentru copii duminica la ora 14 în Basilica din Iacobeni, la 13 km de Agnita, 60 km de Sibiu / România
|
Dumnezeu este mort
2006/07/06 09:48 Pressemeldung von: DepescheDonDemidoff
Cuvântul de duminică Dumnezeu este mort, mi-a spus ateul. I-am spus: Este ciudat, tocmai am vorbit cu el. Ei există încă din abundență în această Românie atât de minunată și încă atât de distrusă moral, eternii de ieri, comuniștii, ateii. Încă își mai împrăștie otrava, nu au învățat încă nimic, nu vor să accepte noua realitate. Ei procedează după vechile scheme, după vechile doctrine, după vechea ură și eternul dispreț față de oameni și Dumnezeu. Dar ei sunt încă aici și mult prea mulți dintre ei în funcții importante. Eu însumi trăiesc acum pe piele proprie acest lucru. Pentru că am restaurat biserica monument istoric din secolul XIV și am adus-o din nou la viață, nu cu rol de clădire istorică ci ca și casă a lui Dumnezeu, ca și templu al Domnului nostru, sunt urmărit și umilit și chiar poliția judiciară mă urmărește pentru acest lucru. Firește, trebuie să ținem seama de tradiție, firește un monument istoric trebuie prezentat așa în zilele noastre, pentru ca istoria și prezentul să iasă în evidență. Suntem numai oameni, credincioși ai acestui secol. Avem respect Avem respect față de moștenirea înaintașilor noștri, dar noi trăim astăzi, iar înaintașii noștri nu ne cer să renunțăm la progres și la tehnica modernă. Și nici Dumnezeu nu cere acest lucru. Nu vreau să intru în amănunte ce lucruri hilare mi se reproșează. Da, argumentele ajung până la afirmații de genul: "mai bine lăsăm biserica să se deterioreze cu totul..." Cei care spun acest lucru se demască ei însuși ca vechi tovarăși legați de aceiași coardă, care nu au în față interesul oamenilor, ci așteaptă la momentul când să împiedice, să frâneze un om. Pentru Dumnezeu ei sunt un nimic, sunt pierduți și stricați. Iar doctrina lor este perversă. Cotidianul "Tribuna" (fost organ de presă al partidului comunist) s-a încumetat chiar să anunțe pe prima pagină "Don Bosco a mutilat Biserica”). Acestia sunt ei Aceștia sunt ei, veșnicii ignoranți, aceia care spun că Dumnezeu a murit. Este o oroare pentru ei , dacă biserica se umple din nou cu viață. Nici nu știti că, Don Bosco este un sfânt care și-a dedicat viața săracilor și copiilor abandonați, a construit multe biserici, iar acum locuiește în cer. Cum poate el să mutileze o biserică? Sunt cei de la “Tribuna" analfabeți? Nu, ei fie nu pot, fie nu vor să facă o cercetare corectă jurnalistică, conformă eticii profesiei lor. Ei ignoră cu duminica vin sute de credincioși la serviciul divin de la biserica ecumenică din Iacobeni. Sau acesta este un lucru care deranjează cumplit. Ei ignoră felicitările și laudele a sute de turiști internaționali, care scriu mesaje demne de evidențiat în cartea de oaspeți. Da, strigați, voi spirite sărmane. Nu Dumnezeu a murit ci cuvintele și intrigile voastre roșii. Cu toții cunoaștem tipologia umană care nu trăiește în realitate. Acești oameni s-au retras în fantezia lor și și-au construit o lume închipuită, fără Dumnezeu, după imaginea lumii pe care au preluat-o și nu au verificat-o, confundând această lume imaginară cu realitatea. Suspiciunile le transformă în fapte, bănuielile sunt certitudine, toate visele lor neapetisante dorind să le vadă îndeplinite. Dumnezeu este mort Ei spun "Dumnezeu este mort". Ei confundă necredința lor cu realitatea și trăiesc într-o lume aparentă. Este ca la spitalele de psihiatrie: pacienții se consideră normali, medicii și îngrijitorii sănătoși fiind nebunii. Vai, voi veche gardă roșie. Câți dintre voi mai stau în redacțiile ziarelor. Atâtea nenorociri ați provocat și urlați în continuare: "Don Bosco a mutilat biserica". Când veți renunța? Când în sfârșit veți face loc noilor oameni, în special tineretului. Oricum: fiecare creștin adevărat vă va primi cu brațele deschise și vă va povesti cu bucurie mesajul lui Christos și vă va pofti să vedeți că Dumnezeu trăiește cu adevărat și că este o împlinire să vorbești cu El și să-L urmezi. Când veți înțelege în sfârșit că, vechea biserică din Iacobeni este în primul rând o casă a lui Dumnezeu, pentru rugăciune și pentru a vorbi cu Dumnezeu și că din vechile ziduri înaintașii noștri ni se alătură în această rugăciune. Dar este chiar ciudat, am spus eu, tocmai am vorbit cu Dumnezeu! Ah da, firește comunistul nu are numărul de telefon al lui Dumnezeu. Dar i l-aș da cu plăcere. Vă doresc un sfârșit de săptămână frumos, cu pace și duminica o slujbă religioasă care să vă reîmprospăteze. Totul va fi bine. Rămâneți-mi fideli. Al dumneavoastră Pater Don Demidoff ICCC Preot Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *Intemational Council of Community Churches USA Părinte al Copiilor străzii Cincu www. depeschedondemidoff.. com dondemidoff@web. de Serviciul divin ecumenic pentru toți duminica la ora 11 Serviciu divin pentru copii duminica la ora 14 în bazilica din Iacobeni la 13 km de Agnita
Cuvantul de Duminica Mingea este rotunda
2006/06/30 23:11 Pressemeldung von: DepescheDonDemidoff
Cuvântul de duminică Publicat "Ziarul de Sibiu" 30.06.2006
Nu, nu, nu și iarăși nu. Nu poate fi adevărat. În special în Germania s-a declanșat o adevărată isterie a fotbalului, pe care eu, ca german, nu am trăit-o niciodată. Mai suntem normali? Își pictează corpul în culorile drapelului național și aleargă goi pe străzi. Fotbalul este alb-negru, dar figurile și părul sunt vopsite și pictate în culorile naționale. Iar la Metro în Brașov am văzut un salam ambalat într-un maț în formă de minge de fotbal. Bineînțeles că această mândrie provine din Germania.. Oamenii care nu se cunosc se strâng în brațe într-o atmosferă de sărbătoare generală. Sfântul fotbal! Un salam! O minge! Germania contra Argentinei Astăzi, vineri, Germania joacă împotriva Argentinei. Ca german, sper din toată inima să câștige Argentina. Pentru ca spiritul poporului să coboare cu picioarele pe pământ, pentru ca spiritul poporului să revină la normalitate. Sunt oare un spărgător de petreceri? Oamenii deștepți în frunte cu o doamnă, cancelarul Angela Merkel, profită din plin de această situație. În timp ce poporul delirează, legile sunt adoptate una după alta. Economia de stat se află la pământ în Germania. Se dorește valorificarea Campionatului Mondial de Fotbal pentru a ridica la maxim impozitele, pentru ca oamenii, care trăiesc de mai mulți ani într-o criză profundă, să fie doborâți definitiv la pământ. Rafinamentul democrației. Zeul fotbal Dar și bisericile vor să profite de noul "zeu fotbal". De ani de zile, bisericile din vest sunt goale. Multe biserici au fost vândute unor secte sau chiar unor discoteci. În multe biserici au fost montate ecrane uriașe pentru a atrage din nou oamenii la biserică. Până în prezent, în bisericile evanghelice și catolice, 100.000 de tineri susținători ai fotbalului i-au aclamat pe noii "sfinți" Ballack, Klose și compania, iar sticlele de bere s-au împrăștiat peste tot. Se spune că este vorba despre petrecerea împreună a timpului liber și despre distracție. Domnul creștinătății nu mai este la modă, acum se află în căutarea unei noi distracții. Mi-e silă de această nouă formă de distracție. Și mi se face silă și atunci când mii de persoane se adună în același loc, indiferent dacă este vorba despre stadionul de fotbal sau despre o paradă de adulare a lui Hitler sau a lui Ceaușescu. Iar Dumnezeu, sfântul nostru Dumnezeu, va oferi oamenilor un răspuns pentru faptele și acțiunile lor fără de rușine. Iar El va arăta oamenilor faptul că nu este voie să păcătuiești în templul Lui. Domnul vrea ca noi oamenii să ne distrăm. Și distracția este o virtute creștină. Dar să punem distracția în locul credinței? Europa, noua țară a minunilor? După "revoluție", în România a apărut o nouă formă de naționalism pe care nu am înțeles-o nici până astăzi. Și acum sunt arborate peste tot drapele, chiar dacă acestea nu își au uneori rostul. Și am văzut în această țară că și băncile din parcuri și pubele de gunoi sunt vopsite în culorile naționale ale României. Mai suntem oare normali? Isteria din Germania, marea de steaguri naționale arborate pe mașini și pe clădiri mă face mai mult decât suspicios. Patriotismul este un lucru bun, dar naționalismul este deosebit de periculos. Și cum se integrează aceste elemente în Mișcarea Europeană? Sau cum pot fi tolerate aici? În orice caz. Vom fi mirați cu toții. Noua Europă, noua "țară a minunilor". Mingea este rotundă. Când Germania se va trezi din această euforie se va ști la ce a fost folosit Campionatul Mondial. Și poate că atunci lumea se va întoarce la Dumnezeu, chiar și în Germania. Gooooooool strigă masele de oameni. Dumnezeu să îi ierte. Dar ei nu știu condițiile inumane în care au fost fabricate mingile de fotbal în Pakistan. Aceste mingi sunt produse de oameni exploatați, care se confruntă cu foametea. Și cu siguranță că în aceste zile de bucurie pură nu dorește nimeni să vorbească despre exploatare și despre structurile de putere ale marilor firme producătoare de articole sportive. "Să nu ai alți Dumnezei în afară de mine.". Distracția este un lucru admis, nu însă și idolatria și exploatarea omului. Pe vinerea viitoare, cititorii mei fideli. Poate că toate lucrurile vor fi bune. Facă-se voia Domnului. Al vostru Pater Don Demidoff ICCC
Pater Don Demidoff ICCC* Preot Biserica Catolică Ecumenică Independentă Iacobeni *International Council of Community Churches USA Părinte al Copiilor străzii Cincu www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Serviciul divin ecumenic în fiecare duminică la ora 11 Serviciul divin pentru copii duminica la ora 14 în bazilica din Iacobeni la 13 km de la Agnita
Ziarul de Sibiu Cuvântul de duminică De ce aceste dureri blestemate? Îmbracă o haină colorată Tot mereu mă caută oameni disperati de durerile lor cronice. Părinte, la ce folosesc acestea?! De ce îmi trimite Dumnezeu aceste chinuri îngrozitoare? Vă rog să mă ajutati. Rugati-vă cu mine. Binecuvântati-mă. Nici un medic nu mă poate ajuta. Da, mă rog alături de dumneavoastră. Nu există tablete pentru orice. Fireste vreiti să scăpati de dureri. Dar si atunci când luptați numai î m p o t r i v a durerilor vă trebuie multe energii, mult prea multe energii? Ce vrea să ne transmită Dumnezeu atunci când EL ne trimite dureri, atunci când EL ne pune în seamă atâtea dureri? Dacă citim Biblia cu atentie, atunci stim că Dumnezeu nu ne-a promis nicăieri pe această lume un paradis pe pământ, o viată plină numai de bucurii. Si apostolul Pavel a fost bolnav, chiar o boală cronică. Acest apostol puternic l-a implorat de mai multe ori pe Dumnezeu să-i ia ghimpele. În mod posibil o boală de ochi. Rugămintea sa o fost inutilă. Nu a existat si nici nu există o garantie pentru vindecare. Dar sănătatea nu reprezintă o garanție pentru o viată fără tulburări si fără frângeri. Durerile nu se tin sub tăcere Nu avem dreptul să tinem durerile sub tăcere, să discriminăm. Trebuie să admitem durerile si să ne eliberăm de ele. Si trebuie să-i stăm vecinului alături, atunci când el nu găsește pe nimeni cu care să vorbească despre durerile sale. Câteodată este de ajuns să-l tinem de mână, în tăcere, doar să-l tinem de mână... În situatiile în care disperăm de durerile permanente, credem că, Dumnezeu nu ne mai este aproape. Îl strigăm, i-am pierdut numărul de telefon. Dar de ce tace EL ...? O femeie a venit de mai multe ori la mine, preotul spinilor din Iacobeni, cu "pachetul ei de dureri". Venea tot mai gârbovită, si în ultima vreme îmbrăcată numai în negru. Viata nu-i mai oferea de multă vreme nicio bucurie. Si ea a fost întotdeauna un om atât de vesel, i-a plăcut viata si a trăit-o din plin. Acum se îmbrăca numai în negru si mergea aplecată, apăsată de durerea ei. Si i-am spus: totusi, ai încredere în Dumnezeu. Totusi, să redevi acel om vesel. Spune pur si simplu da durerilor tale, căci si ele au un rost în viata ta. Nu urma accentele întunecate din viata ta, ele consumă mult prea multe energii negative. Îmbracă din nou o haină colorată. Vei redescoperi viata ta, mult mai sensibilă, mult mai tandră, așa cum nu ai cunoscut-o fără dureri. Durerile tale au un rost si din ele rezultă o nouă calitate pentru tine si pentru viata ta. Îmbracă o rochie colorată! Dureri sufletesti Cei 15 ani de când trăiesc în România mi-au adus multe suferinte. Dureri sufletesti, urmăriri, calomnii, intrigi, sicane si lovituri aduse vietii mele. De aceea m-am autointitulat în cartea mea "Preotul spinilor". Dar întotdeauna mi-am păstrat în durerea mea veselia, lipsa de frică, logica mea, toate venite din mâna lui Dumnezeu. Si de fiecare dată când puteam ajuta unui copil al străzii si îl puteam privi în ochi si de oricâte ori puteam oferi unui copil al străzii un nou viitor în "Casa Don Bosco", durerile mele dispăreau complet pentru o clipă fericită. Mă bucur în sfârsit pentru vară, mă bucur pentru soare si pentru zilele senine. Căci numai atunci recunosc contrastul la orele posace, la dureri. Si atunci stiu că doar cu sensibilitate se pot trăi clipe fără dureri. Bucurati-vă de soare. Vă doresc din întreaga inimă preotească, mai putine dureri.Totul va fi bine. Până pe vinerea cealaltă, cititorilor mei fideli, Al dumneavoastră, Pater Don Demidoff
Cuvântul de duminică Psihograma unui sat
România: un an înainte de intrarea în Europa. Iacobeni, un sat ca multe altele.
Iacobeni în valea Hârtibaciului: la 60 km de capitala județului, Sibiu (Hermannstadt). În timp ce Sibiul - condus de primarul german Johannis, se apropie cu pași uriași de integrarea europeană și seamănă tot mai mult cu o capitală a culturii în care vântul schimbării adie ușor, se pare că ceasurile din sate merg înapoi. La fel se întâmplă și în Iacobeni. Într-un sistem perfid, oamenii sunt constrânși mereu să îngenuncheze, tot mai săraci, tot mai vlăguiți.
Să luăm ca exemplu Iacobeni. Aici trăiesc aproximativ 1.200 de locuitori, jumătate dintre aceștia copii. În 1990 sașii din Transilvania au fugit din acest sat și din alte asemenea așezări. Au rămas doar cei care nu s-au putut deplasa iar lor li s-au adăugat țiganii. În plus au apărut și cei refuzați, așa-numitele "autorități", care nu ar putea sau nu ar avea voie să funcționeze într-o structură socială normală.
Un alcoolic împătimit Profesorul de muzică și sport de la școala din sat - Moldovan este un alcoolic împătimit iar în timpul orelor poate fi găsit la cârciuma din sat. Încercările repetate ale părinților de a scăpa de această influența nefastă asupra copiilor au dat greș. Conform unor documente oficiale, se pare că ar fi întreținut o relație cu o elevă minoră. Inspectoratul școlar nu găsește însă nici o modalitatea de a-l suspenda definitiv din funcția deținută. La școală ședințele cu părinții sunt convocate numai cu o seară înainte pentru ca participarea să fie cât mai redusă. Tânărul preot ortodox A. a fost izgonit de la oițele din satul vecin, și nu doar din cauza problemelor sale cu alcoolul, ci și din rațiuni disciplinare, fiind mutat la Iacobeni.
Un fost polițist Un fost polițist și gardian într-o închisoare, Ma., a ajuns în acest sat după ce instanța l-a sancționat cu o amendă de 10 milioane de lei pentru că amenințase un cetățean nevinovat că îi rupe ambele picioare dacă încearcă să-și recupereze uneltele furate de colegii acestui "polițist". Șeful postului de poliție din sat, Br., a avut o relație cu soția unui polițist din subordine și i-a distrus familia cu copii. Dar nu polițistul șef a fost mutat disciplinar, ci cel care a căzut victimă comportamentului acestuia. Un alt polițist, I., detașat aici zilele acestea, are pe conștiință o femeie de 52 de ani pe care a lovit-o cu mașina, așa cum afirmă locuitorii din sat. Pedeapsa: transferul disciplinar în Iacobeni. Și medicul satului, T., are un trecut la fel de tenebros. El a omorât cu mașina un copil. Mare iubitor al paharului, nu acordă oamenilor nici asistența și nici medicamentele care li se cuvin. În plus, în custodia lui documente importante ale pacienților se volatilizează. Fără îndoială că acești "domni" nu ar fi avut ce căuta la închisoare.
Dacă un țigan flămând Dacă un țigan flămând fură un sac de cartofi, este condamnat la mai mulți ani de închisoare. La "Leon", cârciuma din sat, copiii au liber la alcool și la țigări. Cârciuma nu este un punct de atracție numai pentru adulți, ci și pentru o bandă de tineri. Uneori solicităm intervenția trupelor de mascați, dar până la sosirea lor barul se golește. Cine pe cine informează? Barmanul a plătit de mai multe ori amenzi contravenționale, dar nu și-a pierdut autorizația. Care să fie motivul?
În aceste condiții, oamenii din Iacobeni și din alte sate se simt umiliți, lipsiți de putere. De fapt, în aceste locuri, "autoritățile" care au dat greș pedepsesc oameni nevinovați. Aceștia trăiesc la fel ca în vremea dictatorului Ceaușescu, pentru ei nu s-a schimbat nimic. Ba mai mult. Situația este tot mai dificilă. Cum să învețe acești oameni valorile democrației și dreptății? De ce toți acești ratați sunt trimiși tocmai la Iacobeni? De unde să învețe copiii că se poate trăi și fără alcool? De ce este pedepsit un sat întreg, care trăiește oricum sub limita sărăciei? Iar fondurile europene rămân în orașe, în mâinile celor puțini. Ce se va întâmpla cu Iacobeni în anul 2007?
Va fi oare bine vreodată? Sunt cuprins de presimțiri sumbre. Fie ca Dumnezeul bun și veșnic să se îndure de noi. Numai atunci totul va fi bine. Dragii mei cititorii fidel, vă dau întâlnire vinerii viitoare.
Al dumneavoastră Pater Don Demidoff ICCC
|
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu" 04.08.2006
Wir bombardieren die Seelen unserer Kinder In Tschetschenien, im Irak und jetzt in Israel und im Libanon werden immer noch und immer wieder unschuldige Kinder von Bomben zerfetzt und in den Tod gerissen. Die, die überleben dürfen, bleiben ein Leben lang traumatisiert, stigmatisiert.
Auch in Europa, auch in Rumänien verlieren Kinder mehr und mehr den Sinn des Lebens oder sehen keine Zukunft. Gut, hier fallen keine Bomben, aber ist nicht auch die Psyche Teil unseres, Teil ihres Lebens. Was tun wir, die Erwachsenen, die Politiker, die Lehrer, die Priester für die Zukunft der Kinder hier und anderswo in Europa? Tun wir etwas für deren Zukunft oder in Wirklichkeit verbauen wir, die jetzige Generation die Zukunft unserer Kinder? Oder bombardieren auch wir in Wirklichkeit die Seelen der Kleinen und Heranwachsenden?
Europa hat diktiert Europa hat diktiert: ihr in Rumänien habt zuviele Heime. Europa hat nicht gefragt, wie diese vielen Heime zustande kamen, weil ein verrückter Diktator eine menschenfeindliche, eine kinderfeindliche Politik, ein verachtendes Regime verordnete. Also gab es in Rumänien flugs ein neues "intelligentes" Gesetz. Politiker sind ja so unendlich intelligent. Das Gesetz mit dem schönen Namen "Re-Integration". Also werden Kinder zu ihren Verwandten bis zum 4.Grad zurückgeschickt, zu Onkel und Tante, zu Oma und Opa. Aber die eigenen Eltern wollten doch ihre Kinder nicht oder konnten sie nicht wollen... Und so landen sie alle, alle wieder auf der Straße, nein nicht alle, aber viel zu viele. Deutschland hatte nach dem Krieg 30 Jahre Zeit, die sozialen Probleme zu lösen, aus eigener Kraft. Jetzt diktieren die europäische Herren. Die Statistik der Heime wird geschönt, weil die Statistik der Strassenkinder doch niemanden in Wirklichkeit interessiert, nicht in Bukarest, nicht in Brüssel. Die Heime werden gezählt, die Kinder auf der Strasse nicht. Ich finde Kinder auf der Strasse wieder, die wir über 10 Jahre betreut, in die wir investiert haben: Moral, Gesundheit, Unterricht, Zuwendung und Geld. Riesensummen: alles für die Katz. Und meine Kinder, die ich auf der Strasse wiederfinde, weinen und leiden. In Sibiu und im ganzen Land werden Jugendliche mit 18 Jahren einfach aus dem Heim entlassen, ohne ein "Wohin" auf die Strasse geschickt. Und wieviele Kinder in Rumänien werden immer noch zum Stehlen und Betteln dressiert, sogar unter Gewaltanwendung. Warum werden diese Politiker in Brussel und in Bukarest und überall auf der Welt nicht zur Rechenschaft gezogen? Und wehe, wenn dann ein "blöder" Priester aufsteht und die Wahrheit sagt. Der muss doch verleumdet, schikaniert,zumindest gemieden werden, nicht wahr?
Wir versündigen uns an der nächsten Generation Aber auch die anderen Kinder, die die scheinbar zuhause geborgen sind, in einer Familie: welche Chancen haben die in Wirklichkeit. Gibt es in diesem Land und anderwo in Europa wirkliche qualifizierte Ausbildungsplätze? Als ich Jugendlicher war, konnte man sich noch eine Ausbildung nach persönlichen Neigungen und Ambitionen aussuchen. Wenn Jugendliche jetzt eine Beschäftigung finden, dient sie maximal dem Arbeitgeber, ist doch wurscht, was aus dem Jugendlichen wird!? Und wenn der nicht im Sinne des Kapitals funktioniert: raus damit, es warten ja genug andere. Immer mehr Jugendliche werden aggressiv und dann wegen kleiner Straftaten für 10 Jahre weggesperrt. Seit ich im Hochsicherheitsgefängnis in Codlea arbeite, weiss ich, was mit den Jugendlichen geschieht, die sich höchsten ein Pflichtverteidiger leisten können. Armes Europa, armes Rumänien! Wir die Erwachsenen, wir alle versündigen uns an den nächsten Generationen. Und wir werden alle unsere Quittung bekommen. Armes Europa, armes Rumänien. Ich würde so gerne sagen: alles wird gut. Bleiben Sie mir treu, bis zum nächsten Freitag.
Den folgenden Text schrieb ich 1984 in Amsterdam. Heute im Jahr 2006 war dieser Text noch nie so wahr, wie je zuvor:
Immer mehr Kinder und Jugendliche, vor allem Kinder, reissen aus Heimen und Elternhäuser aus, immer mehr Kinder und Jugendliche werden von ihren eigenen Eltern vor die Tür gesetzt. Immer mehr Kinder werden mishandelt, oft von ihren eigenen Eltern oder Verwandten. Immer mehr Kinder, Jungen und Mädchen, verdienen sich ihren Unterhalt auf dem Strich. Immer mehr Jugendliche sind drogenabhängig auch Babys von drogenabhängigen Müttern. Immer mehr Jugendliche werden in die Kriminalität und Illegalität getrieben. Immer weniger Jugendliche erhalten ihren Talenten angemessene Ausbildung. Immer mehr Jugendliche erhalten überhaupt keine Ausbildung der eine menschenwürdige Arbeit. Immer mehr Jugendliche haben kein Dach über dem Kopf. Immer mehr Jugendliche werden von Scharlatanen und Sekten misbraucht. Immer mehr Jugendliche flüchten in eine Scheinwelt oder vergöttern wertlose Idole. Immer mehr Jugendliche vertrauen ihren Mitmenschen von grundauf. Immer mehr Jugendliche werden gewalttätig und aggressiv. Immer weniger Jugendliche finden einen Ausweg aus ihrer Sinnkrise. Immer mehr Jugendliche und Kinder sind verhaltensgestört. Immer mehr Jugendliche ziehen sich in sich selbst zurück. Immer mehr Kinder und Jugendliche werden der Natur entfremdet. Immer mehr Jugendliche töten sich selbst und andere. Immer mehr Jugendliche verweigern sich dem Staat, immer mehr Jugendliche verachten die Kirchen... ... und doch suchen immer mehr Jugendliche Gott.
Und doch suchen immer mehr Jugendliche Gott יותר ויותר צעירים אין כבר שום קשר עם הטבע However more and more young people are looking for God Pourtant, de plus en plus jeunes cherchent Dieu Mindezek ellenére egyre több fiatal, keresi az Istent Ma con tutto questo sempre più giovani cercano Dio En toch, ondanks dit alles, steeds meer jongeren zoeken God Но, несмотря на все это, все больше подростков ищут Бога.
Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
|
| [Translate to Rumänisch:] [Translate to Rumänisch:] Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu" 21.07.2006
Glück in der Liebe, Glück im Spiel....? Wort zum Sonntag von Don Demidoff am 28.07.06 publiziert in der rumänischen Zeitung "Ziarul de Sibiu" openPr.de, businessportal24.com, depeschedondemidoff.com
Wie ist das, wenn wir Glück empfinden? Ein Gefühl der Zufriedenheit, ein angenehmes Leben, Lust am Leben, Freude und Spass? Erfolg mit Geld und Sex? Ist das Glück? Für die Philosophen ist Glück der Zustand vollkommener Wunschlosigkeit, das Erreichen des Masses aller Dinge. Für die Psychologen ist es die Empfindung der inneren absoluten Harmonie. Wir sind mit uns selbst. Alles um uns herum interessiert nicht mehr. Die Mediziner erklären uns das Glück mit der Situation der Ausschüttung von sogenannten Boten-Stoffen. So haben einige ein Glücksgefühl wenn sie Schokolade verzehren. Andere, wenn sie Drogen konsumieren. Manchmal erleben wir das Gefühl von Glück. In einer erfüllenden zwischenmenschlichen Beziehung . In Zufriedenheit mit seinem Leben. Im eigenen Selbstvertrauen, in der Individualität, in Freuden, im Erfolg, in Freiheit und Unabhängigkeit, im Erfolg, in seinen Hobbies, durch gute Düfte, mit einer guten Musik in der Entspannung und in der Ruhe. Und wir Christen? Was ist für uns Glück? In meinen 16 Jahren Rumänien im Einsatz für die Armen und die Entrechteten habe ich nur einen wahren Weg zum Glück erkannt. Der Weg der Selbsterkenntnis, die Bejahung meiner Schwächen und meiner Stärken und der Wille ausdauernd und ehrlich an sich selbst zu arbeiten. Auf diese Weise haben auch die Armen und die Ausgestossenen einen Weg zum Glück.
Alles andere ist Scheinglück. Ein Christ weiss ganz genau, dass das wahre Glück Anstrengung braucht. Glück haben wir nicht, wenn wir unsere Sinne kitzeln oder kitzeln lassen, wenn wir Süchten aller Art hinterherlaufen und nur noch Geld wollen, wenn wir mit billigem Glück zufrieden sind, mit Konsum und Alkohol, mit Porno und Sex, vor allem aber mit dummem und leerem Gerede. Sicher die irdischen Freuden sollen ihren Platz haben, aber sie dürfen nicht die Empfindungen unserer Seele dominieren. Denn das wahre Glück ist die Tiefe des göttlichen Urquells in unserer Seele, die ungetrübte Verbundenheit mit unserem Gott, der Empfang der Gaben der Kirche, die tätige Nächstenliebe. Mich umfasst ein grosses Glücksgefühl, wenn ich wieder ein Kind von der Strasse retten konnte, vor dem Verderben, vor dem Untergang, vor den Klauen des Teufels. Das schafft mir das Gefühl von Glück, gibt mir Kraft und Licht und Freude und die Harmonie der Seele.
Fatale Irrwege Das menschliche Verhalten ist oft tragisch. Manche ersticken die wahren seelischen Bedürfnisse im Stress, in der Hektik, im Geldscheffeln, im Ausleben der sexuellen Triebe. Da gibt es sogar Menschen, die glauben, mit Gott ins Geschäft zu kommen, sogar Priester gibt es, die glauben, Gott als Ware zu verkaufen. Wer sich den Kirchendienst bezahlen läßt, wer die heiligen Sakramente Taufe und Ehe verkauft, kann nicht glücklich werden. Wer "artig" ein Kreuzzeichen nach dem anderen schlägt, hat doch keine Garantie für Glück und für das Paradies. Der kleinste Liebesdienst aber bringt eine geistige Qualität und die Reife des Herzens und seelische Stärke und das ist Glück. Unglaubliches Glück. Denn Glück ist in Wahrheit .... ein Baustein unseres Charakters, ein Baustein für unseren Himmel.
Wer Geld hat Wer Geld hat, läßt sich vielleicht seinen Garten durch einen Spezialisten anlegen. Er ist dann stolz. Wenn Du aber alles in jahrelanger Arbeit selbst anlegst, bist Du auf der Fährte von Glück. Du bekommst eine Beziehung zu jedem Pflänzchen und jedem Baum, den Du Jahr für Jahr beschneidest. Diese Erfahrung kannst Du nicht mit Geld bezahlen. Es ist die Liebe zu den Dingen und zu den Menschen, die Du nicht mit Geld bezahlen oder verkaufen kannst. Diese Liebe nenne ich Glück. Für mich ist Glück in diesem fremden Land, dass ich einen Freund gefunden habe und seine Sprache verstehe, aber auch eine Blume, die in meinem Garten im Verborgenen blüht. Ein schöner Tag ist Glück für mich, auch ein liebes Wort, irgendwo das Licht einer Kerze in der Kathedrale meines Herzens oder in meiner Basilica in Iacobeni, aber auch ein Stern, der in den Sommernächsten meinen Weg erleuchtet. Glück ist für mich das erste Blatt an einem Baum, ein bunter Schmetterling und meine Katze, die sich auf meinen Kopf setzt und mein Haar sortiert. Glück ist die Freude über einen angenehmen Traum. Glück ist für mich die Treue eines Freundes in der weiten Heimat. Glück ist, dass ich unserem unendlich guten Gott dienen darf und seine Message den Menschen bringen darf. Glück sind für mich die Gebote Gottes als Wegweiser, nicht als Verbotsschilder. Glück ist die Liebe Gottes, den ich nicht fürchte, wie so viele Rumänen behaupten, sondern den ich liebe und mich geliebt weiß. Wissen Sie was wirkliches Glück ist? Dass ich das Versprechen auf ein ewiges Leben habe. Dann wird alles gut. Für sie und für mich. Bleiben Sie mir treu, bis zum nächsten Freitag und schreiben Sie doch einmal auf, wieviel Glück Sie täglich haben. Alles wird gut. Ihr Pater Don Demidoff ICCC Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder www.depeschedondemidoff..com dondemidoff@web.de Täglich Gebetsofficium unserer Kinder um 8.30 Uhr, 12.00 Uhr, 18 Uhr Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
Wort zum Sonntag Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu" 21.07.2006
Es gibt kein Leben ohne Probleme und Konflikte
Wie können wir lernen, mit Problemen und Konflikten zu leben? Sorgen bringen Stress und Anspannung. Es gibt Menschen, die können nicht einmal entspannt ein Gespräch führen. Sie verstellen sich, sie wollen dem anderen überlegen sein, sie wollen beweisen, dass sie gebildet sind. Und sie machen sich Stress. Und wenn man die Menschen, vor allem in Rumänien, damit konfrontiert, was man wirklich denkt, wenn man es ihnen ohne Umwege und ungeschminkt sagt, dann reagieren sie böse und sie fühlen sich beleidigt. Sollte es nicht umgekehrt sein: ich persönlich freue mich über jeden, der mir die Wahrheit sagt, direkt und ohne Umwege. Wenn man so verblümt mit jemandem spricht, ist das nicht Angst, Unentschlossenheit, vielleicht auch Trägheit?
Die Nacht ist das Löschblatt vieler Sorgen Viele Menschen legen sich abends voller Sorgen ins Bett.Sie können nicht einschlafen, sie wälzen sich hin und her. Sie nehmen ihre Sorgen mit in den Schlaf hinein. Ein litauisches Sprichwort sagt: "Die Nacht ist das Löschblatt vieler Sorgen".
Als Priester habe auch ich viele Sorgen, eine grosse Verantwortung für viele Menschen. Diese Sorgen übergebe ich immer vor dem Schlafengehen Gott unserem Herrn. Und so lege ich mich beruhigt schlafen und ich schlafe sofort ein und schlafe tief und gut. Am nächsten Morgen erlebe ich dann: der Schlaf hat die Sorgen ausgelöscht, wie ein Löschblatt. Der Schlaf hat eine heilende Wirkung und die Sorgen verschwinden. Und auch die Engel Gottes leisten dann ihr übriges. Sie wischen die Sorgen weg und ich muss nichts mehr dazu tun. Das passiert, wenn ich mich im Schlaf in Gottes Arme fallen lasse. Durch seine Engel trägt er mich, sie bewachen meinen guten Schlaf.
Zu viele Menschen können ihre Sorgen und Probleme nicht mehr aushalten. Gerade in den ehemaligen Ostblockländern greifen sie zum Alkohol und wollen ihren Stress darin ertränken.
Doch Sorgen kann man nicht ertränken, denn Sorgen können schwimmen. Dieser Weg ist unbrauchbar. Der Alkohol schafft nur neue, noch größere Sorgen. Man wird sehr schnell abhängig vom Alkohol und dann ist es ganz zu spät. Er wird seine Arbeit verlieren und wird an seinem Leben scheitern. Jeder hat von uns in seinem Umkreis einen solchen Menschen und sieht das Elend, aus dem es scheinbar kein Entrinnen mehr gibt.
Ich spreche mit Gott Das Heilmittel für uns Christen ist das Vertrauen auf Gottes Fürsorge: nicht nur nachts. Gott sorgt für Dich, also brauche ich mich nicht mehr von den Sorgen auffressen zu lassen.
Ich spreche mit Gott. Im Gebet sage ich Ihm meine Sorgen. Ich habe grenzenloses Vertrauen zu Ihm, dass ich in Seiner Hand absolut geborgen bin. Und ich habe zahllose Beweise, dass mein Vertrauen niemals vergebens war.Die katholische Heilige, die kleine Theresa, sagt: warum sagt ihr n icht dem lieben Gott, was Euch bedrückt? Nichts ist zu klein und nichts ist zu gross, in Seine Hände zu legen". Vertraue Ihm und überlasse Ihm den Rest.
Gott ist wunderbar und alles wird gut. Bleiben Sie mir treu (fidel) bis zum nächsten Freitag.
Ihr Pater Don Demidoff ICCC*
Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder
www.depeschedondemidoff..com dondemidoff@web.de
Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
Wort zum Sonntag Publiziert in der Rumänischen Tageszeitung "Ziarul de Sibiu" 14.07.2006
In Europa werden wir alle Fremde sein
Am 1. Januar 2007 wird sich nun der Himmel öffnen und es wird Manna vom Himmel regnen und Gold und Silber. Wird es das? Pustekuchen. Wir brauchen Europa? Aber in Wirklichkeit braucht uns Europa: die rumänischen Bodenschätze, die Sklaven-Arbeitslöhne, das Land als militärische Schutzzone vor dem Russischen Löwen und die wunderbare unberrührte rumänische Natur.
Weiss denn Brüssel wirklich, wie es in Rumänien aussieht? Täglich kommen hochkarätige Delegationen ins Land, auch nach Sibiu. Sie bewegen sich in den teuren Hotels, schreiten von einem Empfang zum anderen und verlassen die asphaltierten Strassen nicht. Sie essen und trinken nur vom Feinsten und küssen die feinen glatten und manikürten Hände. Und die rumänischen Zuschauer sagen: O, das ist Europa!
Haben die Hohen Herren und Damen schon mal Wissen die in Brüssel, Paris, Berlin und London wirklich, wie es in Rumänien aussieht? Wollen die es überhaupt wissen? Waren Sie schon einmal in einem einzigen Dorf am Ende der Welt, in der es keine Asphaltstrassen gibt und höchstens einen staubigen Weg zurück. Haben die schon mal die schmutzige zerfurchte, gekrümmte Hand eines Zigeuners geküsst oder wenigstens gedrückt oder an seinem Herd mit von der brutalen cocă gekratzt, (Mehl mit Wasser direkt auf der Herdplatte gebrannt), haben die Hohen Herren und Damen schon mal in einem rumänischen Durchschnittskrankenhaus nur eine einzige Nacht gelegen? Wissen die, dass es in den meisten Dörfern kein Trinkwasser und schon gar keine Kläranlage gibt? Dass viele Zigeunerkinder nicht in die Schule gehen können, mangels Kleidung? Dass der Popa (rumänischer Priester) ihnen die Sakramente, zum Beispiel die Taufe, verweigert, weil sie die Gebühr dafür nicht bezahlen können? Werden die Priester in Rumänien denn nicht vom Staat bezahlt? Sicher werden sie. Haben die europäischen Bürokraten und Kapital-Aristokraten schon einmal nur eine Stunde in einer Zigeunerbehausung zugebracht (coteţ), auf einem Lehmfussboden oder mit vier Personen in einem schmutzigen Bett neben einem stinkenden Herd und Fenstern ohne ausreichende Beglasung? Wissen die denn, wie schnell die Menschen hier altern, ohne ausreichende medizinische Versorgung und Hygiene? Haben die eine Ahnung, warum Männer und Frauen hier mit 30 aussehen, wie Menschen in Deutschland nicht einmal mit 60 Jahren?
Die rumänischen Sklaven Sie werden mit ihren Fabriken kommen und die rumänischen Sklaven noch weiter ausbeuten. Die Preise werden noch weiter steigen und die Löhne werden dort hängen bleiben, wo sie jetzt hängen. Und wehe, die Rumänen werden anständige Löhne fordern. Man wird die Fabriken schliessen, so wie man sie in Deutschland und sonstwo in West-Europa brutal geschlossen hat und man wird weiterziehen, zum nächsten Sklaven-Volk, das bereit ist, sich ausbeuten zu lassen. Und man wird brutal die hiesige Natur vergewaltigen und für die Tourismus-Industrie zubetonieren und nicht weit von Sibiu werden Tausende von amerikanischen Soldaten das Dorf Cincu zu einem einzigen Bordell umgestalten. Gute Nacht Rumänien.
Der ehemalige deutsche Bundespräsident, Roman Herzog, hat die EU-Erweiterung als einen Skandal und völligen Mumpitz bezeichnet. Man hat diesen lauteren Präsidenten dann als einen Nestbeschmutzer beschimpft. So wird es mir doch wohl auch ergehen. Aber niemand wird mir das klare Wort zum Sonntag verbieten, auch dann nicht, wenn ich mit falschen und lächerlich konstruierten Anschuldigungen bei der Kriminalpolizei in Sibiu erscheinen muss, wie es in dieser Woche geschehen ist. Will man so dumm seine Kritiker los werden? Deutschland hatte Jahrzehnte Zeit, sich der Diktatur mental zu entledigen und Demokratie zu üben. Rumänien soll das alles in ein paar Jahren lernen und praktizieren. Weiss man denn wirklich nicht, was mit den Heimkindern hier passiert ist, die man sich durch das sogenannte Re-Integrations-Gesetz auf europäisches Geheiß entlassen hat? In Wahrheit sind sie wieder auf der Strasse gelandet. Europa hat verlangt, dass die Korruption hierzulande beendet werden müsse. Diese falschen Apostel. Längst ist die orientalische ,balkanische Korruption in West-Europa eingezogen und statt sie hier zu beenden, hat dieser Virus schon lange dort um sich gegriffen. Ja, die Italiener wurden Fußball-Weltmeister. Aber in ihrem eigenen Land (sic) Europa wurden die Ergebnisse der Fußballspiele manipuliert.
O, du allerheiligste Scheinheiligkeit O, du allerheiligste Scheinheiligkeit. Gelernt hat man von den Rumänen und den Bulgaren und den anderen ausserhalb Europas und willkommen ist die Droge Korruption. Wann wird hier die Günstlings- und Vetternwirtschaft eingestellt? Niemals. Und die vielen falschen gekauften Expertisen. Und die krankhafte Gesetzesflut. Und die unglaubliche Bürokratie, die jegliche Initiative im Keim erstickt. Und die guten Noten der Schüler, die sie bei ihren Lehrern gekauft haben und.... und...... Und die Unfähigen und geistig Unterbemittelten, die in Positionen landen, die normal studierten Menschen vorbehalten sind. Wie wird das alles willkommen sein in den Europäischen Ländern?
Ach ja, ich habe vergessen, daß das ja ganz egal ist. Rumänien wird Europa. Basta. Damit die weltweite Kapitaldiktatur, der krankhafte Globalismus auch hierzulande seine Sklaven hat. Damit wenige Reiche noch reicher und die vielen Armen, auch die Zigeuner, noch ärmer werden.
Wir alle, Sie und ich, werden in Europa Fremde sein, im eigenen Land. Denken Sie an meine Worte, bleiben sie mir treu (fidel). Und erheben Sie auch Ihre Stimme, damit es vielleicht doch noch gut wird. Nein es wird nicht alles gut. Leider. Ich wünschte, ich könnte ein anderes Lied singen. Gott befohlen
Ihr Pater Don Demidoff ICCC
Priester Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu / Strassenpriester der Strassenkinder Oecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni 13 km von Agnita, 60 km von Sibiu / Rumänien
Stiftung Casa Don Bosco 507045 Cincu Rumänien 40 269 510 566
Stiftung Casa Don Bosco Zuhause für Strassenkinder Liga für moralische Wiedergeburt
Wort zum Sonntag Gott ist tot - Die Telefonnummer Gottes
Pressemeldung von: DepescheDonDemidoff
Gott ist tot, sagte der Atheist zu mir. Ich sagte: Das ist aber eigenartig, ich habe soeben noch mit ihm gesprochen. Sie gibt es noch reichlich in diesem wunderschönen und doch so moralisch zerstörten Land Rumänien, die ewig Gestrigen, die Kommunisten, die Atheisten. Immer noch verbreiten sie ihr Gift, sie haben immer noch nichts gelernt, sie wollen die neue Realität nicht wahrhaben. Sie verfahren nach den alten Schemen, den alten Doktrien, dem alten Hass und der ewigen Menschen- und Gottesverachtung. Aber sie sind noch da und vielzuviele in wichtigen Funktionen und in den Redaktionen, den Meinungsmachern. Ich selbst erlebe das zur Zeit wieder mal am eigenen Leib. Weil ich die historische Kirche in Iacobeni aus dem 14.Jahrhundert restauriert und wieder zum Leben erweckt habe, eben nicht als historisches Gebäude, sondern als Haus Gottes, als Tempel unseres Herrn, werde ich verfolgt und gedemütigt und selbst die Kriminalpolizei verfolgt mich deshalb. Natürlich muss man die Tradition berücksichtigen, natürlich muss man ein historisches Gebäude so in unsere Zeit stellen, dass beides, die Historie und das Jetzt zum Zuge kommen. Wir sind nunmal Menschen, Gläubige dieses Jahrhunderts. Wir haben Respekt vor dem Erbe unserer Väter, aber wir leben in dieser Zeit und unsere Väter verlangen von uns nicht, dass wir den Fortschritt und die moderne Technik nicht gebrauchen. Und auch Gott verlangt das nicht. Ich will nicht weiter darauf eingehen, was mir an Lächerlichkeit vorgeworfen wird. Ja, die Argumente gehen soweit, dass sie sagen: "besser man läßt die Kirche ganz verfallen..." Die das sagen, entblössen sich selbst, eben als alte Seilschaften, die nicht die Interessen der Menschen im Auge haben, sondern darauf warten, wie man den Menschen ein Bein stellen kann. Im Angesicht Gottes sind sie ein Nichts, verloren, verdorben. Und ihre Doktrin ist pervers. Die Tageszeitung "Tribuna" (ehemals kommunistisches Organ) verstieg sich sogar darauf, auf der Titelseite zu verkünden "Don Bosco hat Kirche geschändet) Das sind sie die ewigen Ignoranten, die, die sagen Gott ist tot.Es ist für sie ein Greuel, wenn eine Kirche wieder mit Leben erfüllt wird. Sie wissen nicht einmal, dass Don Bosco ein Heiliger ist, der sein Leben den Armen und verlassenen Kindern geweiht, viele Kirchen gebaut hat und jetzt im Himmel wohnt. Wie kann der eine Kirche schänden? Sind das Analphaten bei der Zeitung "Tribuna"? Nein sie können nicht einmal oder wollen nicht dem Berufsethos eines Journalisten gemäß, richtig recherchieren. Sie ignorien, dass Hunderte sonntags in den oecumenischen Gottesdienst in Iacobeni kommen. Oder ist es das was so furchtbar stört. Gibt es vielleicht Hintermänner? Vielleicht in Kirchenkreisen) Sie ignorieren die Glückwünsche von Hunderten internationalen Touristen, die bemerkenswerte Texte in das Gästebuch schreiben. Ja, schreit nur, Ihr armseligen Geister. Nicht Gott ist tot, sondern Eure billigen roten Parolen und Intrigen. Wir alle kennen den Typ Menschen, der nicht in der Wirklichkeit lebt. Sie haben sich in ihrer Phantasie und in ihrem übernommenen und ungeprüften Weltbild eine Scheinwelt – ohne Gott – aufgebaut, die sie mit der Realität verwechseln. Sie machen aus Verdächtigungen Tatsachen, aus Vermutungen Sicherheit, vor allem aus ihren unappetitlichen Wünsche eine Erfüllung. Sie sagen "Gott ist tot". Sie verwechseln ihren Unglauben mit der Wirklichkeit und sie leben in einer Scheinwelt. Es ist wie in den Psychiatrien: die Patienten halten sich für normal und die gesunden Ärzte und Pflegerinnen für verrückt. O, Ihr rote alte Garde. Wieviel hocken noch in den Redaktionen der Zeitungen. Soviel Unheil haben sie damals angerichtet und sie wüten weiter: "Don Bosco schändet Kirche". Wann endlich gebt Ihr auf? Wann endlich macht Ihr Platz für die neuen Menschen, vor allem für die Jugend. Dennoch: jeder wirkliche Christ wird Euch mit offenen Armen empfangen und Euch die Botschaft Jesu freudig erzählen und Euch einladen zu sehen, wie sehr Gott lebt und wie erfüllend es ist mit Ihm zu sprechen und in seinen Fußstapfen zu wandeln. Dann werden sie auch endlich begreifen, warum die alte Kirche von Iacobeni vor allem ein Haus Gottes ist, in dem gebetet und mit Gott gesprochen wird und aus den alten Mauern unsere Väter mit uns einstimmen in dieses Gebet. Das ist aber eigenartig, sagte ich, ich haben soeben noch mit Gott gesprochen! Ach ja, natürlich hat der Kommunist die Telefonnummer von Gott nicht. Ich würde sie ihm gerne geben. Ich wünsche Ihnen ein gutes Wochenende, Frieden, einen erfrischenden Gottesdienst am Sonntag. Alles wird gut. Bleiben Sie mir treu Ihr Pater Don Demidoff ICCC dondemidoff@web.de www.depeschedondemidoff.iccc Haus der Stille 557105 Iacobeni früher Jakobsdorf Rumänien
 Wort zum Sonntag Rund ist der Ball
2006/06/27 18:50 Pressemeldung von: DepescheDonDemidoff
Das Wort zum Sonntag erscheint in der rumänischen Tageszeitung Ziarul de Sibiu jeden Freitag. Nein, nein, nein und nochmals nein. Das darf doch nicht wahr sein. Vor allem in Deutschland ist eine Fußball-Hysterie ausgebrochen, die ich als Deutscher nie erlebte. Sind wir noch normal? Sie bemalen ihre Körper in den jeweiligen Nationalfarben und laufen nackt durch die Strassen. Der Fussball ist schwarz-weiss, die Köpfe und Haare aber sind in den jeweiligen Nationalfarben bemalt und gefärbt. Und in der Metro in Brasov sah ich Wurst in einer Pelle die als Fußball bedruckt war. Fremde Menschen liegen sich in den Armen und man schwebt auf einer Massenwelle des Glücksgefühls. Heiliger Fußball!
Deutschland gegen Argentinien Heute am Freitag spielt nun Deutschland gegen Argentinien. Als Deutscher hoffe ich aus ganzem Herzen, dass Argentinien gewinnt. Damit die Volksseele wird runtergeholt wird, damit die Volksseele wieder normal wird. Bin ich ein Spaßverderber?
Das haben sich die gescheiten Herren und die eine Dame, die Kanzlerin Angela Merkel, gut ausgedacht. Während das Volk himmelhochjauzend tobt, werden in aller Schnelle neue Gesetze verabschiedet. Die Staatsoekonomie ist in Deutschland am Boden. Jetzt will man die Fußballweltmeisterschaft dazu nutzen, die Steuern dort atemberaubend anzuheben, die Menschen, die seit einigen Jahren in einer grossen Krise leben, noch mehr nach unten zu drücken. Die Raffinesse der Demokratie.
Fußball-Gott Und auch die Kirchen wollen vom neuen Fußball-Gott profitieren. Seit Jahren sind die Kirchen im Westen leer. Viele Kirchen mussten verkauft werden an Sekten oder sogar an Diskotheken. Nun hat man in vielen Kirchen grosse Fernsehschirme aufgebaut um die Menschen wieder in die Kirchen zu locken. 100.000 Fußball-Gott-Jünger haben bisher in den evangelischen und katholischen Kirchen den neuen Heiligen Ballack, Klose und Compagnie zugejubelt und die Bierflaschen kreisen in den Kirchen. Man sagt, es ginge um das gemeinsame Erlebnis und Spaß.
Der Gott der Christenheit hat ausgedient, sie suchen einen anderen Spaß. Ich ekele mich vor diesem neuen Spaß. Und ich ekele mich, wenn Tausende auf einem Haufen zusammenkleben, ob in einem Fußballstadium oder bei einer Jubelparade vor Hitler oder Ceausescu. Und Gott, unser Heilige Gott, wird den Menschen eine Antwort geben, auf ihr schamloses Tun und Handeln. Und er wird den Menschen klarmachen, dass man seine Tempel nicht schänden darf. Gott will, dass wir Menschen Spaß haben. Der Spaß ist auch eine christliche Tugend. Aber Spaß anstelle von Glauben?
Europa das neue Wunderland?
Nach der Revolution sah man in Rumänien einen neuen Nationalismus, den ich bis heute nicht verstanden habe. Noch heute wird überall geflaggt, wo eine Flagge wirklich keinen Sinn macht. Und ich sah in diesem Land selbst Parkbänke und Mülltonnen in den rumänischen Nationalfarben. Sind wir noch normal? Die deutsche Hysterie aber, das Meer von Nationalflaggen an Autos und Häusern, macht mich mehr als nachdenklich. Patriotismus ist gut, Nationalismus sehr gefährlich. Und wie soll dieser in die Europäische Bewegung passen? Oder gar geduldet werden? Wie auch immer. Wir werden uns noch alle wundern. Das neue Europa, das neue Wunderland.
Rund ist der Ball. Wenn die Ernüchterung die Euphorie ablöst, wird man in Deutschland wissen, wozu die Fußballweltmeisterschaft ausgenutzt wurde. Vielleicht wird man sich dann doch wieder auf Gott besinnen, auch in Deutschland. Tor, Tor, Tor schreiben die Massen. Gott, verzeih ihnen. Aber sie wissen nicht, unter welchen unmenschlichen Bedingungen die Fußbälle in Pakistan hergestellt wurden. Von ausgebeuteten Menschen werden diese Bälle handgenäht zum Hungerlohn produziert. Und über die Ausbeutung und die Machtstrukturen der großen Sportarktikelhersteller will man naürlich in diesen Tagen der puren Freude erst recht nichts wissen. Du sollst keine fremden Götter neben mir haben.. Spaß ist erlaubt, Götzendienst und Menschenausbeutung nicht. Bis zum nächsten Freitag, meine lieben treuen (fidel) Leser. Vielleicht wird ja doch noch alles gut. So Gott will. Ihr Pater Don Demidoff ICCC*
Preot(Priester) Biserica Catolica Ecumenica Independenta Iacobeni *International Council of Community Churches USA Parinte al Copiilor strazii Cincu www.depeschedondemidoff.com dondemidoff@web.de Ecumenische Heilige Messe für alle sonntags um 11 Uhr Kindergottesdienst sonntags um 14 Uhr in der Basilica in Iacobeni13 km de la Agnita
Wort zum Sonntag Warum diese verdammten Schmerzen?
Zieh ein buntes Kleid an
Immer wieder kommen Menschen zu mir, die verzweifeln an ihren chronischen Schmerzen. Parinte, für was soll das gut sein?! Warum schickt mir Gott diese entsetzlichen Qualen? Bitte helfen Sie mir. Beten Sie mit mir. Segnen Sie mich. Kein Arzt kann mir helfen.
Ja, ich bete mit Ihnen. Es gibt nun mal nicht für alles Pillen. Natürlich wollen Sie Ihre Schmerzen loswerden. Aber wenn Sie nur g e g e n die Schmerzen kämpfen, brauchen Sie auch dafür viele Energien, viel zu viele Energien?
Was will uns Gott sagen, wenn ER uns soviel Schmerzen zumutet? Wenn wir die Bibel aufmerksam lesen, so wissen wir, Gott hat uns an keiner Stelle ein Paradies auf Erden, ein ausschliesslich freudvolles Leben, versprochen. Auch der Apostel Paulus war krank, sogar chronisch krank. Dieser starke Apostel hat mehrmals gefleht, Gott möge seinen Stachel wegnehmen. Möglicherweise eine Augenkrankheit. Seine Bitte war umsonst. Es gab und gibt nunmal keine Garantie auf Heilung.
Aber auch Gesundheit bedeutet keine Garantie auf ein Leben ohne Störungen und ohne Brüche.
Schmerzen nicht verschweigen Wir dürfen Schmerzen nicht verschweigen, nicht diskrimieren. Schmerzen müssen wir zulassen, rauslassen. Und wir müssen unserem Nachbarn beistehen, wenn er niemanden findet, mit dem er über seine Schmerzen reden kann. Manchmal genügt es schon, einem Schmerzensmenschen die Hand zu halten, ohne Worte einfach die Hand zu halten...
In Situationen, in denen wir an ständigen Schmerzen verzweifeln, glauben wir, dass uns Gott nicht mehr nahe ist. Wir rufen nach Ihm, wir haben seine Telefonnummer verlegt. Warum schweigt ER nur.....?
Eine Frau kam öfter zu mir mit ihrem "Schmerzenspaket", zu mir dem Dornenpriester nach Iacobeni. Sie kam immer gebückter, neuerdings schwarz gekleidet. Das Leben machte ihr schon lange keine Freude mehr. Und sie war ein so fröhlicher Mensch gewesen, sie hatte so gern gelebt und so intensiv. Sie trug nur noch schwarze Kleider und ging von ihren Schmerzen gebückt. Und ich sagte ihr: trotzdem vertrau auf Gott! Du bist trotzdem gut aufgehoben bei Gott. Sei trotzdem wieder ein fröhlicher Mensch. Sag einfach Ja zu Deinen Schmerzen, denn sie haben auch für Dich einen Sinn. Folge nicht mehr den dunklen Tönen in Deinem Leben, die verbrauchen vielzuviel negative Energien. Zieh doch wieder ein buntes Kleid an. Du wirst Dein Leben neu entdecken, viel sensibler, viel zärtlicher, wie Du es ohne Schmerzen nie gekannt hast. Deine Schmerzen haben einen Sinn und aus ihnen erwächst für Dich und Dein Leben eine neue Qualität. Zieh ein buntes Kleid an!
Seelische Schmerzen Die 15 Jahre, die ich in Rumänien lebe, haben auch mir viele Schmerzen gebracht. Seelische Schmerzen, Verfolgungen, Verleumdungen, Intrigen, Schikanen und Anschläge auf mein Leben. Darum nannte ich mich selbst in meinem Buch "Dornenpriester". Aber immer habe ich mir im Schmerz meine Fröhlichkeit, meine Furchtlosigkeit, meine Logik aus Gottes Hand bewahrt. Und immer wenn ich auf der Strasse einem Kind helfen und in die Augen sehen konnte oder im "Casa Don Bosco" in eine neue Zukunft führen konnte, dann waren die Schmerzen für einen glücklichen Augenblick weg, total weg.
Ich freue mich endlich auf einen Sommer, ich freue mich auf die Sonne und auf helle Tage.Denn dann erkenne ich den Kontrast zu den dunklen Stunden, zu den Schmerzen. Und dann weiss ich, dass man nur durch diese Sensibiltät schmerzfreie Augenblicke erleben kann. Freuen Sie sich auch auf die Sonne. Ich wünsche Ihnen aus ganzem priesterlichen Herzen, weniger Schmerzen. Alles wird gut werden. Bis zum nächsten Freitag, meine treuen Leser. Ihr Pater Don Demidoff ICCC
Wort zum Sonntag Psychogramm eines Dorfes
Rumänien: ein Jahr vor dem Eintritt in Europa. Iacobeni ein Dorf von vielen. Iacobeni im Harbachtal: 60 km von der Kreisstadt Sibiu (Hermannstadt) entfernt. Während sich Sibiu mit dem deutschen Bürgermeister Johannis mit Riesenschritten auf die Eingliederung in Europa sogar als Kulturhauptstadt vorbereitet und ein angenehmer fortschrittlicher Windzug über der Stadt liegt, scheinen die Uhren in den Dörfern, zum Beispiel Iacobeni, rückwärts zu gehen. Mit einem perfiden System werden die Menschen immer mehr in die Knie gezwungen, immer ärmer, immer machtloser.
Zum Beispiel Iacobeni: ca. 1.200 Einwohner, die Hälfte davon Kinder. Die Siebenbürger Sachsen haben das Dorf und andere Dörfer 1990 fluchtartig verlassen. Zurück blieben die, die nicht mehr gehen konnten, es kamen die Zigeuner. Und es kommen die, die hierhin abgeschoben werden, die sogenannten "Autoritäten", die in einer normalen Sozialstruktur nicht funktionieren können oder dürfen.
Der Lehrer Moldovan für Musik und Sport an der Dorfschule ist Vollblut-Alkoholiker, während des Unterrichtes sitzt er in der Dorfkneipe. Die Versuche der Eltern, ihn mit seinem verheerendem Einfluss auf die Kinder loszuwerden, scheitert regelmäßig. Er soll sogar laut offizieller Akte ein Verhältnis mit einer minderjährigen Schülerin gehabt haben. Das Schulinspektorat sieht angeblich keine Möglichkeiten ihn grundsätzlich vom Scuhldienst zu suspendieren.Elternversammlungen in der Schule werden immer erst am Abend zuvor einberufen, damit auch bloss niemand kommt. Der junge orthodoxe Pfarrer A. wurde von seinen Schäfchen aus einem Nachbardorf weggejagd, nicht nur wegen Alkoholproblemen und nach Iacobeni strafversetzt. Ein früherer Polizist und Gefängnisaufseher Ma. hat sich ausgerechnet in diesem Dorf angesiedelt und wurde von einem Gericht zu einer Strafe von 10 Millionen Lei verurteilt, weil er einem unbescholtenen Bürger androhte, beide Beine zu brechen, weil der Werkzeuge zurück haben wollte, die die Leute dieses "Polizisten" bei diesem Bürger gestohlen hatten. Der Chefpolizist des Dorfes Br. begann ein Verhältnis mit der Frau eines untergebenen Polizisten und zerstörte diese Familie mit Kindern. Aber nicht der Chef-Polizist wurde strafversetzt, sondern der geschädigte Polizist. Ein anderer Polizist I., der in diesen Tagen in dieses Dorf abkommandiert wurde, hat, wie die Dorfbewohner wissen wollen, eine 52-jährige Frau auf dem Gewissen, die er mit seinem Auto überfuhr. Strafe: Versetzung in das Dorf Iacobeni. Auch der Dorfarzt T. hat die gleiche unrühmliche Vergangenheit. Er uberfuhr ein Kind. Er trinkt und die Menschen werden nicht von ihm versorgt und erhalten nicht die ihnen zustehenden Medikamente. Wichtige Krankendokumente verschwinden bei ihm. Natürlich brauchen diese "Herrschaften" nicht ins Gefängnis. Wenn aber ein armer Zigeuner aus Hunger einen Sack Kartoffel stiehlt, wird er zu mehreren Jahren Gefängnis verurteilt.In der Dorfkneipe "Leon" werden die Kinder täglich mit Alkohol und Zigaretten versorgt. Die Kneipe ist nicht nur Mittelpunkt für die Erwachsenen, sondern für eine Horde von Kindern. Manchmal rufen wir die maskierte Einsatztruppe, doch wenn die erscheinen, ist die Bar leer. Wer informiert hier wen? Der Wirt hat schon vielfache Ordnungsgelder gezahlt, doch seine Konzession bleibt bestehen? Wieso?
Die Menschen in Iacobeni und in anderen Dörfern, fühlen sich erniedrigt, machtlos. In diesen Dörfern bestraft man faktisch die unschuldigen Menschen mit "Autoritäten", die versagt haben. Für sie hat sich seit dem Diktator Ceausescu nichts geändert.Im Gegenteil. Es wird immer schlimmer. Wie sollen diese Menschen die Werte von Demokratie und Gerechtigkeit lernen? Wieso schickt man alle diese Versager ausgerechnet nach Iacobeni? Wie wissen die Kinder, dass es eigentlich normal ist, seinen Alltag ohne Alkohol zu bestreiten? Wieso bestraft man ein ganzes Dorf, das sowieso unterhalb der Armutsgrenze lebt? Und die Geldströme aus Europa enden in den Städten, in den Händen weniger. Was wird aus Iacobeni im Jahre 2007?
Alles wird gut? Es beschleichen mich düstere Ahnungen. Möge sich der unendlich gute Gott erbarmen. Nur dann wird alles gut. Bis zum nächsten Samstag, meine treuen Leser.
Ihr Pater Don Demidoff ICCC
|
Sie können es kaum erwarten, die Rumänen. Endlich, endlich werden wir Europa sein. Werden wir das?
| [Translate to Rumänisch:] Pater Don Demidoff ICCC publiziert jeden Freitag in der rumänischen Zeitung "Ziarul de Sibiu" Worte zum Sonntag: [Translate to Rumänisch:]
|
