Select your language:   

Deutsch English Romaneste Italiano Français Russian Nederlands Hungarian ISRAEL
       
   
   
   
Stiri
Video
SCRISORI
Don Demidoff
Europa |Kulturhauptstadt
Internationale |Oecumene
DON BOSCO
Clic-copiii
RUGĂCIUNILE UNUI |PREOT AL SPINILOR
Jurnalul unui |Preot al Spinilor
Intelepciune
CONTURILE IUBIRII |APROAPELUI
Felicitări
Memento mori
BAZILICA DIN IACOBENI |COMMUNITY CHURCH
International Council |of Community |Churches
COMUNITATEA BUNILOR |SAMARITENI
CASETA TEHNICĂ |ADRESE
Documente
EDIŢIA INIMII
Presa
Contact
Cartea "Preot Spinilo" Pater Don Demidoff ICCC

EL le-a poruncit îngerilor, ă te însotească si să-ti ocrotească ocrotească toate căile.
Psalm 91,11

Îti imprumut aripile mele...

Fiecare om se naste în semnul îngerului său. Este îngerul zilei de nastere. Câteodată acesta apare încă din copilărie, altădată numai mai încolo, altă dată numai în ziua mortii. Bineînteles că fiecare trebuie să fie pregătit să-și întâmpine îngerul si să-l asculte.

Îngerul Sfintei Fecioare Maria, mama lui Iisus Christos, a fost îngerul Gavril. Fără să se anunte, acesta a apărut în fața ei, iar ea a fost pregătită să-l asculte si să urmeze ceea ce acesta i-a spus. "Maria, vei naste un fiu, iar acesta este fiul lui Dumnezeu." Maria s-a speriat, pentru că ea nici măcar nu avea un prieten bărbat, ca să nu mai vorbim de faptul că nu avuse până atunci vre-un contact sexual. "Sunt slujitoarea lui Dumnezeu, să se întâmple asa cum ai spus", spuse ea fără să stea pe gânduri si fără să pună o conditie. Iar cele spuse de înger s-au întâmplat: Iisus s-a născut.

Îngerul zilei mele de nastere, 28 noiembrie, este îngerul Enned. Mi s-a arătat foarte târziu. Mai precis în cel de-al doisprezecelea an de când îmi începusem munca cu copiii în România. Apartine celui de-al nouălea cor din cer. Dar Enned este de fapt un copil. Nici un înger nu este asa de copil ca el. Îi place să se joace cu mingile, iar aceste mingi sunt suflete. Sufletul ca si minge de joacă a răului. Este îngerul care reprezintă ultima salvare, îngerul care doreste ca nimeni să nu se piardă.

Enned este luat în derâdere si batjocorit de toti demonii si nu prezintă interes pentru acestia, după cum spuneam, un copil. Dar el se înscrie foarte bine în cea de-a patra dimensiune, în cer, acolo unde de fapt este cu adevărat casa noastră. El stă la usa afuriseniei si salvează ce se mai poate salva. Asa cum fiecare copil, care se află la greu întinde mâna după mama si tatăl său, asa sufletul pierdut găseste mâna îngerului. Pentru că el vrea ca nimeni să nu se piardă.

Enned, copilul înger, a prins si mingea mea, a prins si sufletul meu. Și aceasta s-a întâmplat foarte devreme, dar eu nu am stiut.

Într-o zi de vară, stăteam în grădina casa parohială evanghelică din Iacobeni, care îmi este pusă la dispoziție. Sasii din Transilvania, care sunt evanghelici nu mai sunt aici. Au emigrat în Germania cu totii, nesiguri, ca să nu cumva să se întoarcă înapoi vampirii sau dictatorii. În urma lor au rămas case, gospodării, case parohiale. Pe lângă cetatea veche de cinci sute de ani am căutat liniste. Vroiam să mă retrag - să mă pot gândi ce se va întâmpla cu copiii, cum e mai bine să fac.

Mi-am închis ochii, încercând să-mi sortez gândurile. În fata mea stătea un înger deosebit, nu foarte impunător, cu o fată fascinantă de copil, fără nici un defect, parcă era din ceară impecabilă, cu conturul luminos, fin si mic, ochii erau ca două stele de cristal, dar cu niste aripi impresionante, rochita lui era plină de pene argintii. Era împodobit cu perle de sticlă, lanțuri, pietre pretioase si earfe de mătase în culorile curcubeului. Întreaga sa înfătișare de copil strălucea asa de tare încât trebuia să clipesc foarte repede pentru a mă putea uita la el. Era mai alb si mai strălucitor ca orice zăpadă. Mirosea ca toti munti si toate apele împreună, si ca toate câmpiile de maci din lumea aceasta. Aceea nu era fata unui om, nu era fata unui copil real. Acela nu era mirosul unui om.

Eram treaz sau dormeam? Ajunsesem, după toti acesti ani plini de sicane, de intrigi si jigniri ale bisericii din Germania si ale comunistilor din România la marginea prăpastiei, ajunsesem la poarta prăpastiei?

Idealul meu cel mai mare, Sfântul Don Bosco avusese de-a lungul vietii lui niste vise ciudate care de fapt erau viziuni. El fusese batjocorit si declarat nebun datorită acestor viziuni. S-a dorit si internarea lui într-un sanatoriu de alienasi mintali. Dar visele lui erau de fapt adevărate. Visele lui erau viziuni.

Acum sedeam în grădină. Toată lumea trăgea de mine, copiii, săracii, bătrânii, bolnavii care nu aveau asistentă medicală, cerseau fără oprire. Erau gânduri negre, gânduri că dezamăgisem, gânduri de disperare. simteam că nu mai am putere simteam cum suferintele fizice pun stăpânire pe corpul meu. Mă gândeam că acum am nevoie si eu de ajutor. Cu câteva zile înainte mă întrebase un jurnalist: "Pater, după treisprezece ani de România, nu vreti să vă întoarceti în patria dumneavoastră Germania?" Spontan i-am răspuns: "Dacă vreau? Da, cum să nu vreau, dar nu pot!" Iar acum îngerul meu Enned stătea în fata mea, cu o minge în mână.

"Uite", spuse el, "cum ai răspuns. Nu poti pentru că sti prea bine cât de mult esti iubit de copiii tăi, si pentru că este nevoie de tine aici."

"Dar sti, prea mărite înger, nu știu cum am rezistat la toate câte mi s-au întâmplat, la pericole, la atacuri în treisprezece ani, grija zilei de mâine, grija ca nici unui copil să nu i se întâmple nimic, greutătile peste care am trecut, stâncile pe care l-am întâlnit și de care ne-am lovit pe drum, apele fără poduri peste care am trecut. Cum am putut suporta toate acestea? Și în viitor să mai suport încă o dată toate acestea?

Te-am însotit si te-am păzit în tot ceea ce ai făcut?, spuse Enned cu o voce care era din altă dimensiune. ?Preotule, te-am însotit si te-am păzit în tot ceea ce ai făcut, să nu te îndoiesti de acest lucru. Uită-te la mine, în fata lui Dumnezeu esti tot numai un copil la fel de strălucitor. Eu sunt îngerul tău Enned, si cel al copiilor tăi, si cel al prietenilor tăi sinceri si al celor care te ajută, care au grijă si se roagă pentru voi.?

Și mi-a aruncat mingea pe care o tinea în mâini si începu să râdă: ?Ia înapoi mingea care reprezintă sufletul tău. Încă nu a venit vremea, rămâi încă în afara prăpastiei, rămâi la poartă si salvează în continuare copii, care par pierduti. Mai au nevoie de tine. Și dacă nu întelegi cum ai trecut peste toate, atunci trebuie să sti: Eu, îngerul tău, ti-am împrumutat aripile. Asa ai trecut peste toate greutătile, asa ai dat la o parte stâncile de pe drum, asa ai trecut apele fără poduri si ai coborât muntii fără frânghii, asa ati fost voi, tu si copiii tăi, protejati de aripile mele. Și îți promit că si pe viitor îti voi mai împrumuta aripile mele de câte ori vei avea nevoie. Îti promit, eu îngerul tău Enned.?

Îmi deschisesem ochii, îngerul dispăruse.

Am fugit la copiii mei si le-am povestit: ?Copii, avem aripi! Tot ce am realizat am realizat pentru că am avut aripi. Haideți să sărbătorim, sărbătoarea aripilor.? Iar copiii au început să bată din palme.

Multe povesti le povestisem, dar aceaceasta a ocupat un loc special în inimile lor. De atunci desenează îngeri si aripi. Și când vedem că nu merge mai departe, când îsi aduc aminte de suferintele de pe stradă, când li se rostogolesc lacrimile pe obraz, atunci le spun: Uite aici, îti împrumut până mâine aripile îngerului meu. Ți le împrumut numai până mâine pentru că după aceea am si eu nevoie de ele. Câteodată mă întreabă: Dar ai voie? Da, mi-a dat voie. si tu să fi protejat de rele. Cu aripile îngerului meu zbori peste tot ce este rău. Și într-o zi îl vei cunoaste pe îngerul tău, si atunci nu vei mai avea nevoie de aripile mele.

Enned este îngerul cu minge. De când m-am întâlnit cu el la mine în grădină, îi trimit mereu salutări când văd un copil care se joacă cu mingea.

 

 


citi că, în urma unui program de protecție a martorilor derulat de către autoritățile din Germania în anul 1984, el a fost nevoit să își schimbe numele pentru că viața sa era în pericol. El a renunțat la numele părinților săi adoptivi, preluând numele mamei sale naturale de origine rusă.

La finalul anului 60, pater Don Demidoff a părăsit o mănăstire catolică,a ieșit din rândurile bisericii romano-catolice și a înființat și redactat o revistă pentru emanciparea și acordarea unor drepturi egale pentru homosexuali. Acest demers a fost o dovadă de curaj la finalul anului 1969. Încă de atunci era cu mult înaintea celorlalți, făcea parte dintr-o categorie de oameni care astăzi este eliberată de ostilități, ceea ce nu se poate spune despre acele vremuri. Toată viața și-a dedicat-o grupurilor marginalizate. Și lui trebuie să i se arate recunoștință pentru faptul că, în prezent, homosexuali precum Olaf von Beust, Guido Westerwelle, Klaus Wowereit sau Karl Lagerfeld, sir Elton John și Leonardo da Vinci sunt priviți în funcție de performanțele obținute.

În cei 16 ani de când se află în România, Pater Don Demidoff le-a oferit sutelor de copii și adulți (țigani, deținuți) o casă, un loc de muncă și o bucată de pâine, le-a arătat drumul către adevăratul creștinism ecumenic, fiind susținut prin donații și prin consimțământul a zeci de oameni din întreaga lume.

Din păcate există încă multe voci care exprimă o gândire extremistă, intolerantă și care dau dovadă de ignoranță. Se constantă ostilitatea oamenilor, chiar și în cazul unor reprezentanți ai bisericii sau ai instituțiilor care nu vor să înțeleagă că Pater Don Demidoff s-a aflat toată viața alături de cei slabi și a rămas în continuare de partea acestora. În aceste cazuri, orice formă de dialog este refuzată, sunt prezentate minciuni și se țes intrigi. Este vorba despre discreditarea unui om ca urmare a implicării sale pentru susținerea minorităților.

Pater Don Demidoff a restaurat o cetate biserică cu importanță istorică. În acest scop, a folosit o parte din banii obținuți în urma celor 84 de procese câștigate (de cele mai multe ori despăgubiri morale). Ajutorul său a susținut temporar până la 3 cămine de orfani cu 130 de copii. Acest lucru a fost posibil grație donațiilor acordate de oameni.

În România, a pus bazele "Independant Catholic Church", care are calitatea de membru al "International Council of Community Churches USA". A fost desemnat cetățean de onorare al comunei Cincu (unde se află căminul de copii), primind totodată o diplomă de onoare din partea orașului Sibiu, fiind recunoscut ca o personalitate cu merite deosebite după revoluție.

Însuși Papa Ioan Paul II i-a trimis binecuvântarea apostolică lui Pater Don Demidoff printr-un document redactat de el. În numele său, în Israel a fost plantat un pom. Fundația pentru sprijinirea copiilor abandonați, înființată de el în urma cu 17 ani, este acreditată de statul român. Iar degradarea valorică și intensificarea corupției sunt combătute de ?LIGA pentru renașterea morală? înființată în România,recunoscută de patru ministere și înregistrată juridic. În numele LIGII, părintele se luptă de un an împotriva torturilor bestiale care se practică în închisorile din România.

Existența sa pare să îi încurajeze pe contestatarii săi, care aruncă cu noroi pe intențiile sale curate și care încearcă să îi știrbească credibilitatea. În acest sens este vorba în mod special de serviciul secret din România?SRI?, (succesorul renumitei structuri ?securitate? din România) îl urmărește de 17 ani, este responsabilă de un sabotaj la mașina sa care a condus la un accident grav, continuă să îi urmărească și în prezent fiecare pas, răspândește permanent zvonuri despre Demidoff. Deși INTERPOLUL a verificat trecutul lui Demidoff în patru state, vânătoarea și urmărirea continuă.

Cartea
Don Demidoff

ISBN 973-0-03816-3
Ediția Inimii, 557105 Iacobeni, România

 



O discuţie cu Aneta


În toate confesiunile,

se întâmplă cel mai adesea că,

prin libertatea bisericii se înțelege domnia preoților.

Otto von Bismarck

 

O discuție cu Aneta

 

România mai are mult până să ajungă un stat de drept. Toți care ocupă o funcție înaltă în stat au “cadavre lor în pivniță”. Cine face înșelăciuni de milioane iese după câteva zile din închisoare. Dar țiganul care fură un sac de cartofi pentru a-și hrăni familia, este condamnat la șapte ani închisoare, într-o închisoare plină, condițiile fiind de neimaginat – în anul 2004. Austriecii construiesc o închisoare în București pentru numeroșii criminalii români prinși în Austria. Construcția unei închisori este mai ieftină decât întreținerea acestora în Austria.

 

Oamenii săraci le este aproape exclus dreptul de a se bucura de dreptate în această țară. La începutul unui proces, pârâtul trebuie să plătească o "cauțiune". Dacă fapta pârâtă este fără temei, această cauțiune rămâne la judecătorie, pentru plata judecătorilor. În afară de aceasta se mai calculează și cheltuieli de proces. De exemplu, eu a trebuit să plătesc o cauțiune de 1.000 de EUR pentru a mă putea apăra de calomniile unui jurnalist. Aceste sume, adesea mari pentru români, îi împiedică ca să intenteze unele procese. A avea dreptate și a ți se face dreptate în România sunt două lucruri diferite.

 

Din păcate nu mi-am putut folosi puterea mea de muncă numai pentru a clădi această fundație și a mă ocupa de copiii străzii. Au trebuit duse și câștigate foarte multe procese. Au fost peste 80 de procese în toți acești ani. Înainte de a o cunoaște pe Aneta Vovca, am avut zece avocați cu care am avut experiențe bizare. Stai în fața judecătorului, fără să ști limba română, o procedură complet diferită, iar avocatul nu vine, dar înainte de proces a încasat un onorar consistent. În acest fel nu se pot câștiga procese în nici o țară.

 

Cu astfel de șarlatani nu-ți poți dobândi dreptatea. Până când, la o cauză, am cunoscut-o pe avocata mea de acum. După deliberare am mers la ea:

 

"Doamna Vovca, sunteți avocat mea.”

 

"Cine sunteți?” Deși nu este mai înaltă decât mine se uită înspre mine. Când m-am prezentat ca și preot al străzii nu a devenit mai îngăduitoare. Dar așa cum este felul meu nici eu nu am renunțat.

 

Aneta Vovca a fost pe timpul lui Ceaușescu procuror general. De aceea și astăzi are încă relații enorme. Nu trebuie să dea șpagă. Aneta lucrează deosebit de disciplinat. “Nu-ți fă griji”, îmi spuse ea mie. “Dar, ridică-te politicos în picioare când intră judecătorul. Și te rog, nu spune nimic."

 

Aneta nu a fost sigură de la început dacă nu cumva am și alte intenții decât de a-i ajuta pe copii. De multe ori a fost întrebată dacă nu îi este frică de așa cauze. Presa era plină numai minciuni despre mine. Am petrecut multe ore de mers cu mașina pentru cazurile pe care le aveam și pe care le strămutasem pentru că judecătorii erau corupți. Conversam în mașină, discutam seara la hotel și încet reușeam să-i câștig încrederea.

 

I-am arătat ce fac, am luat-o cu mine în Germania și acum știe cine sunt. A durat ani, și după optzeci (!) de procese pe care le-am avut și pe care le-am câștigat – cu excepția a două – am devenit prieteni. Pot să-i ofer mereu sarcini interesante. Am reușit de exemplu să modificăm două legi în urma a două procese.

 

Aneta este calculată, eu sunt emotiv. Aneta are puține sentimente pentru copiii mei. Ea nu are copii. Admiră ceea ce fac, dar ar putea fi și oameni bătrâni de care să mă ocup.

 

Emoțiile nu le arată niciodată. Nu are voie și nu vrea să le arate. Natura noastră este opusă. De aceea au existat multe discuții și certuri între noi. Am vrut o dată chiar să rup colaborarea noastră. Dar în astfel de momente pot fi din nou foarte calculat. Nu pot să-mi permit să o las să plece pe cea mai bună avocată a României. Și s-a dovedit adesea a fi bine, atunci când ne-am certat. Și ea mi-a mulțumit că nu am renunțat.

 

O dată s-a ajuns așa de departe încât i-am zis: “Aneta acum chiar s-a terminat. Așa nu mai merge. Nu mai pot să plătesc. Depășește puterile fundației noastre. Nu pot să cheltui banii copiilor pe avocați scumpi.”

 

A plecat dezamăgită acasă. După câteva zile a venit din nou să mă întrebe dacă nu vreau să mă mai gândesc. Și ea se gândise și hotărâse ca cerințele ei să fie moderate, numai să nu o concediez. Și știam că are destui clienți.

 

Și apoi a mai spus: “Ce vor gândi oamenii dacă nu l-aș mai reprezenta pe Bosco?”

 

Da, Aneta este avocata lui “Bosco”. Oare Sfântul Don Bosco se bucură de acest lucru acolo în cer unde este?

 

Această propoziție se poate spune în mai multe feluri. L-am interpretat pozitiv. Și așa se întâmplă cu prieteniile: dacă rămâi împreună și în vremuri grele atunci se formează și această uniune interioară. Astăzi nu mai se mai ajunge imediat la separare, chiar dacă adesea o critic cu vehemență. Și ea este mai atentă cu mine, dacă doresc să vorbesc la un proces câteva minute este de acord. Atunci se impune în fața judecătorului, deși în mod normal nu am dreptul la cuvânt. De fiecare dată găsește tot felul de căi pentru a impune dreptatea noastră în acest sistem neo-comunist. Și îmi dau seama că este legată de această fundație, că gândește cum să ne ajute. Este un om important, care mă ajută să-mi protejez munca și copiii. Și ea este un înger al fundației.

 

Interviu cu maestra Aneta Vovca

 

De ce luptați pentru un preot al străzii?

 

Pater Don mă numește singura prietenă pe care o are în România. Acest lucru mă măgulește. De peste zece ani sunt avocata lui. Am umblat prin țara aceasta împreună în lung și-n lat pentru că am luptat pentru dreptatea copiilor și a fundației în multe orașe. Datorită pregătirilor pentru procese, a orelor petrecute în mașină, faptul că am împărțit câștigurile noastre, mari sau mici, toate acestea au dus să ne cunoaștem foarte bine. Soțul meu îmi reproșează că-mi petrec mai mult timp cu Pater decât cu el.

 

Am foarte mare respect pentru munca pe care a făcut-o Pater Don. Este o muncă foarte grea pe care nu o face pentru el, o face pentru copiii noștri, pentru țara noastră. Nici în cele mai grele momente nu a părăsit copiii. Foarte multe fundații internaționale au plecat din țara mea, Pater Don a rămas. Nu este un naiv, nu este un visător. În spatele succesului lui este foarte multă muncă grea.

 

Nu este Pater Don mai degrabă un client dificil, pentru că se pune cu conducerea acestei țări?

 

Pater are un simț foarte dezvoltat pentru dreptate și de aceea nu stă pe gânduri când trebuie să cheme autoritățile în fața justiției de fiecare dată când fundației, lui sau copiilor se fac nedreptăți. Prin acest lucru le arată și celorlalți oameni din țară că fiecare poate lupta pentru dreptatea lui. Pentru că până acum doar puțini oameni au avut curajul de a duce astfel de procese. Pater somează autoritățile statului să accepte legalitatea.

 

Primul proces pe care l-a avut Pater a fost pentru că nu vroia să dea șpagă. De aceea s-a afirmat că construise fără autorizație. Pe această bază s-a dispus demolarea casei, iar copiii trebuiau să părăsească fundația. Bineînțeles că Pater Don a putut demonstra că ceruse o autorizație de construcție, dar că acesta ajunsese direct în coșul de gunoi al autorităților.

 

La majoritatea proceselor, Pater Don apare personal. Ia toate aceste lucruri foarte în serios și cere judecătorilor să acorde o deosebită atenție cazurilor. Deși, în România este cu totul neobișnuit, el intervine de multe ori în timpul dezbaterilor. Unde de regulă vorbesc numai avocații, Pater Don cere câteodată cuvântul. De curând a rugat-o pe judecătoare să includă motivarea sentinței pe lângă aspectele juridice și aspecte morale și etice. Aceasta i-a dat dreptul la un cuvânt scurt, dar după ce Pater a început să vorbească, a ascultat îndelung ce are de spus Pater Don. Chiar și în sală se făcuse liniște, pentru că de obicei în sală este agitație. Știu că se roagă și când se află în sala de judecată, câteodată rămâne neclintit și îngândurat chiar dacă deja se discută cazul următor.

 

Luptă Pater Don pentru o cauză pierdută?

 

Nu, nu a fost și nu este o cauză pierdută pentru care luptă Pater Don. A realizat foarte multe. Trebuie doar să ne uităm în jur ca să putem înțelege. Toate sunt rezultatele luptei sale. Nimic nu trebuie dovedit pentru că toate pot fi văzute.

 

Fundația din Cincu este ceva luminos și într-un sat care fusese aproape lipsit de viață, acum viața a renăscut. Nu trebuie să uităm ca Pater Don se ocupă de copiii săi, dar astfel a creat și foarte multe locuri de muncă. Și copiii care râd împrăștie bună dispoziție. În multe alte sate românești găsim numai oameni deprimați.

 

Când va fi recunoscută munca lui Pater Don în țară?

 

Ultimul său angajament – făcut cu foarte multe sacrificii – a fost deja recunoscut de autoritățile române. Ele știu cum este construită fundația și cum funcționează. Chiar dacă există oameni care-l dușmănesc pe Pater Don și care ar dori ca munca din fundație să ia sfârșit, aceștia nu reprezintă majoritatea. Câteodată este mai bine ca aceștia să nu fie băgați în seamă. Cu cât crește mai mult nivelul de trai în România, cu atât mai puțin va fi atacat Pater Don.

 

 

Există dreptatea instanțelor românești pentru Pater Don?

 

Eu sunt mulțumită. Am avut peste optzeci de procese care toate au fost duse până la capăt. Cu excepția a două, le-am câștigat pe toate. Dar există și îngrădiri. Dacă Pater Don trebuie să apară la proces cu o autoritate cu care s-a certat, atunci este mai bine ca procesul să fie strămutat din locul unde acea autoritatea are influență. Numai după strămutarea procesului în altă parte se poate spera că vom obține dreptate. Dar nici aceste strămutări nu se fac așa ușor. Din aproximativ șaizeci de cereri de strămutare făcute la Curtea Supremă se aprobă de obicei două. De regulă ne aflăm printre cele două procese strămutate. În ultimii zece ani am reușit să obținem aprobarea pentru strămutarea a douăzecișipatru de procese. Am dovedit că instanțele de judecată nu pot fi obiective. Totuși munca lui Pater Don este luată în serios. Eu am mers de obicei cu problemele fundației la Curtea Supremă.

 

Cea mai mare problemă este birocrația din România, dar de acest lucru nu se lovește numai Pater Don. Au fost multe procese care au trebuit duse de Pater Don, dar au mai fost și alte bătălii pe care a trebuit să le ducă. A trebuit să învățăm autoritățile să respecte propriile legi și persoana lui Pater. Au existat multe încercări din partea autorităților de a închide fundația. Procesele au fost duse adesea cu acuzații false împotriva lui Pater Don. Și s-a luat în calcul și faptul că copiii vor ajunge din nou pe stradă.

 

De ce are Pater Don așa de mulți dușmani?

 

Aceasta a fost cu certitudine la început așa. Și este normal: cine are curajul să dea în judecată autoritățile atrage mânia conducerilor. Dar Pater a crescut mult mai liber decât mine și decât majoritatea cetățenilor acestei țări. Gândirea comunistă are încă rădăcini adânci în România. Dar Pater Don nu își pune mai întâi întrebarea dacă are voie să reclame o autoritate. El se apără dacă este nevoie împotriva oricui. Dacă cererea unui român a fost respinsă, acesta acceptă acest lucru. Nici nu se gândește să mai încerce o dată, pentru el această respingere este definitivă. Pater Don de-abia atunci se mobilizează. Din păcate nu este destul de diplomat, așa cum mi-aș dori eu. Odată a întrebat în prezența mea o persoană sus-pusă dacă nu are de gând să-și scoată pălăria.

 

Îmi aduc foarte bine aminte ce se scria în primii patru ani despre Pater Don în presă. Toată presa din România îl ataca. Dar se vedea de la o poștă că totul era condus de oameni care aveau influență. Împotriva calomniilor Pater Don s-a luptat și a avut succes. Unii jurnaliști au trebuit să-i plătească pagube morale, iar în ziare au trebuit date dezmințiri. După aceea a fost liniște. Dar și astăzi mai există un jurnalist care încearcă cu încăpățânare să găsească “secretul” din spatele lui Pater Don. Este convins că munca pe care o face Pater este numai o fațadă în spatele căreia se ascund lucruri îngrozitoare. Și el a fost condamnat la plata de daune morale și nu poate suporta acest lucru.

 

Numărul dușmanilor lui au scăzut. Pater Don a câștigat multe persoane de partea sa și în sat și în oraș și la autoritățile și ministerele cu care are de-a face. Odată trebuie să accepte fiecare ceea ce vede. Lucruri care păreau a nu se rezolva niciodată. Dar uitați-vă astăzi la casa de copii: totul este ordonat, totul este organizat, liniștea care domnește acolo, bucuria copiilor! Întotdeauna când apare Pater Don copiii îl îmbrățișează. O familie mare. Pentru mine acestea sunt miracole.

 

Poate învăța România ceva de la Pater Don?

 

Eu îl însoțesc pe Pater Don de aproximativ zece ani și am trecut împreună cu el prin multe procese. Puteți să mă credeți că-mi cunosc clientul foarte bine. Eu însămi am învățat foarte multe de la Pater Don. De exemplu că legile pot fi schimbate în România dacă sunt nedrepte. Prin munca fundației și prin susținerea mea două legi au fost modificate. Datorită faptului că Pater Don luptă pentru copiii lui a creat cazuri fără precedent de care profită și alte fundații. Poliția economică îl acuzase că datorită donațiilor fundația obține câștiguri pentru care nu plătește impozit. Nicăieri în lume donațiile în bani nu se impozitează, iar fundația pe care Pater o conduce nu lucrează pentru a obține câștiguri. Au fost efectuate mai multe percheziții datorită acestor acuzații. Au fost ridicate dischete și diferite documente. Iar sub acuzația de neplată a impozitelor s-a deschis un proces împotriva fundației. Dar cei care au judecat cazul nu au luat în considerare probele aduse de poliția economică, iar acuzația a căzut. Instanța de judecată a constatat că fundația nu are câștiguri. Ministerul de Finanțe a făcut recurs pentru a-l da a doua oară în judecată pe Pater Don. Curtea Supremă de Justiție nu a acceptat recursul făcut și a confirmat încă o dată caracterul caritabil al fundației. În afară de aceasta practicile pentru plata impozitelor a fost criticată și au fost declarate ca fiind ilegale. Cazul acesta ajută și alte fundații, care au fost chinuite de poliția economică, și a dus la modificarea legii în avantajul fundației.

 

Dar brațele autorităților sunt foarte lungi și ajung departe. Se vede nomenclatura veche. Deodată nu s-a mai dorit prelungirea vizei pe care o acordă Ministerul Sănătății – în momentul în care Pater Don devenea cetățean de onoare al comunei Cincu! Și în acest caz am avut nevoie de Curtea Supremă pentru ca Pater să primească viza și să obținem dreptatea.

 

Cum s-a schimbat Pater Don în acești ani?

 

Pater Don este foarte extenuat. Este foarte neliniștit și suferă de stres, pentru că toți vin cu problemele la el: copiii, angajații, sătenii și oameni din toată țara. Și întotdeauna există o problemă. Iar altă problemă sunt deplasările: Pater Don este tot timpul pe drumuri, este în adevăratul sens al cuvântului un preot al străzii, atât în țară cât și în străinătate unde cerșește pentru copiii săi. Nu are timp de relaxare. Merge peste tot unde este nevoie de el, chiar dacă se simte rău. Pater Don a făcut multe sacrificii, sănătatea sa a avut de suferit. Iar acest lucru a lăsat urme. Dar el se luptă pentru copiii săi la fel ca în prima zi.

Este o rușine că Pater Don a fost târât în atâtea procese. Dar a ieșit învingător din toate aceste procese, căci în caz contrar această fundație nu ar mai fi existat. Dar acest lucru l-a costat și multă putere.

 

De ce se poartă românii așa cu copiii lor?

 

Lipsește afecțiunea, iubirea oamenilor pentru copii. Este o problemă a societății. Justiția poate să acorde acestor copii doar o protecție limitată. Mamele ar trebui obligate să se legitimeze la nașterea copilului la spital, iar spitalele ar trebui să fie obligate să verifice identitatea mamelor. Ceea ce funcționează în alte țări nu funcționează însă și în România.

 

Cum îi pregătește Pater Don pe copii pentru viață?

 

Îi pregătește foarte mult. Prima dată le oferă educație și credință. Văd cu ochii lor ce înseamnă dragostea. Le aprinde dorința de a trăi în condiții ordonate după părăsirea fundației și îi învață să-și crească copii în același sens. Poate mai târziu se vor gândi și ei cum pot plăti înapoi dobânzile pentru aceste fapte.

Pater Don le oferă copiilor exemplul său, nu vorbește doar despre aceste lucruri, el le trăiește. Iar motto-ul său pentru copii ar putea suna așa: Un om onest, care are o credință mare, va câștiga întotdeauna.

 

Pater Don crede că va mai dura o sută de ani până când România va fi integrată în UE. Și dumneavoastră sunteți la fel de “optimistă”?

 

Nu, nu, eu cred că aici Pater Don se înșeală. Dacă interesul este din ambele părți atunci România va adera la Uniunea Europeană în următorii zece ani.

 

 

 

 

 

 

(Interviu realizat de Erik Schumann)