30.11.2010 Ernst Tipke nu mai este printre noi


Prieten, ajutor şi model


Timp de 18 ani a susţinut, a sprijinit în mod activ eforturile noastre pentru copiii abandonaţi ai străzii din Casa Don Bosco şi, ulterior, pentru copiii aflaţi în suferinţă din cadrul centrului nostru social şi a făcut numeroase sacrificii în acest scop. În primăvara acestui an a venit din nou şi, marcat de boala sa, a afirmat ca de obicei foarte calm: „Pater, este ultima dată“. Fusese nevoit să facă deplasări obositoare cu autobuzul şi cu trenul pentru a veni alături de noi, pentru a ajunge la copii şi la mine şi a înmâna personal donaţiile colectate. Susţinut şi acompaniat de soţia sa, Erika.


La vârsta de 71 de ani, Ernst Tipke a pornit în călătoria fără de întoarcere la data de 8.11.2010. El a fost unul dintre puţinii prieteni adevăraţi care mi-au mai rămas. Ernst a însemnat foarte mult pentru mine şi, prin implicarea sa importantă, dar discretă, a fost un adevărat prieten şi confrate în gândirea ecumenică. Numele său simbolizează implicarea fără rezerve.  Pe lângă ajutorul oferit în beneficiul nostru, a fost implicat permanent, cu titlu onorific, şi în alte proiecte şi a dat dovadă de creativitate. A ocupat funcţia de viceprimar, director al unei şcoli populare, a organizat momente de lectură cu scriitori renumiţi, a întreprins deplasări în interes cultural şi alte evenimente similare în fosta RDG şi a fost lector şi predicator în cadrul bisericii evanghelice. Acestea sunt doar câteva dintre activităţile sale. La mormântul său au venit mulţi oameni, ca dovadă a faptului că a fost iubit.


Când am fost terfelit în urma nenumăratelor calomnii la adresa mea şi când mulţi aşa-numiţi prieteni şi ajutoare mi-au întors spatele, invocând sau nu argumente fragile, el a avut în continuare încredere alături de noi şi m-a susţinut. El a contribuit la supravieţuirea noastră.


Trebuie să recunosc: am plâns la mormântul lui. În lipsa unei familii proprii am fost nevoit să îmi iau rămas bun de la unul dintre ultimii prieteni adevăraţi. Această despărţire a fost cea mai profundă clipă din momentele petrecute împreună, din prietenia noastră îndelungată.


Prin implicarea ta dusă la extrem ai plantat un număr foarte mare de pomi pe pământ şi ţi-ai câştigat astfel locul în ceruri.


Pe drumul pe care ai pornit către veşnicie îţi doresc o călătorie plăcută toţi cei care se bucură de sprijinul meu, copiii şi deţinuţi, alături de mine.


Totul va fi bine. Tu marchezi drumul pentru copiii noştri şi presari pentru ei praf de cacao pe Calea Lactee. Pentru copiii noştri ambalezi luna în staniol pentru bomboane şi aprinzi stelele asemenea unor lumânări minune. În sfârşit poţi respecta dorinţa copiilor şi poţi face ca vitaminele din spanac să treacă în îngheţată. Când vei ajunge la destinaţie, dă-ne un semn, împrăştie confeti peste noi şi aşteaptă-ne în ceruri.


Adio, bunul meu prieten şi frate pe curând.


Al tău Pater Don – Cerşetor pentru copiii aflaţi în nevoie şi deţinuţii în suferinţă din România