Stiri
Reiseberichte
Arhiva
Opinii
Cuvantul |de Duminica
ACŢIUNE
Date personale
Prieteni
Video
SCRISORI
Don Demidoff
Europa |Kulturhauptstadt
Internationale |Oecumene
DON BOSCO
Clic-copiii
RUGĂCIUNILE UNUI |PREOT AL SPINILOR
Jurnalul unui |Preot al Spinilor
Intelepciune
CONTURILE IUBIRII |APROAPELUI
Felicitări
Memento mori
BAZILICA DIN IACOBENI |COMMUNITY CHURCH
International Council |of Community |Churches
COMUNITATEA BUNILOR |SAMARITENI
CASETA TEHNICĂ |ADRESE
Documente
EDIŢIA INIMII
Presa
Contact




 
 

12.10.2009 Culorile vieţii în toamna lui 2009


Din nou cad frunzele pe pământ. Natura se înveşmântează în culori şi nuanţe minunate de toamnă. Pănuşul porumbului îmbracă acum un maro uscat, florile rămase îşi apleacă triste capetele. Vântul se joacă cu frunzele şi ne povesteşte despre suişurile şi coborâşurile anului, despre lumină şi umbră, despre bucurie şi despre tristeţe. Acum începe şi recoltatul. Şi este vremea să ne gândim şi la recolta vieţii. La culorile strălucitoare ale verii respectiv la trăiri, la culorile toamnei şi la zilele de meditaţie ale vieţii, la culorile anotimpului îngheţat, la tristeţea şi lipsa de culoare a îngheţului. Astfel, viaţa noastră este în permanenţă legată de natură. Căci natura şi culorile ei sunt oglindă şi în acelaşi timp simbolul vieţii noastre. Durere? Consimţiţi? Toamna ne aminteşte că devenim neîncetat mai bătrâni. Şi noi oamenii ne aplecăm tot mai mult spre pământ cu cât înaintăm în vârstă, devenim mai fragili, schimbăm culoarea feţei şi structura corpului. Vântul se joacă cu zilele vieţii noastre şi ne înclină. Este dureros? Consimţiţi? Nu, nu vrem să fim melancolici. Dar trebuie să şi exersăm să devenim mai bătrâni. Trebuie să fim pregătiţi să schimbăm culorile şi să acceptăm ridurile de pe obraz şi să acceptăm un corp aplecat. Să fim pregatiţi că forţele ne părăsesc şi devenim o jucărie în suflarea vântului. Să fim pregatiţi să privim în faţă realităţile toamnei. Este exerciţiul renunţării, asemeni cum un copac îşi scutură frunzele. Vai, cât de greu trebuie să fie să-ţi pierzi puterea, sănătatea, realizările. Adio, coroana împlinită a copacului meu. Adio, puterea mea, sănătatea mea, adio, tuturor succeselor mele. Şi ce urmeaza apoi? Face toamna loc pentru altceva? Nu se întamplă aşa? Citim şi în Evanghelie că murim iar sămânţa noastră cade în pământ pentru a răsări din nou. Iar sămânţa bună aduce viaţa nouă. Toamna lasă loc tăcerii. Vântul de toamnă colorează o altă imagine în sufletul nostru, o imagine profundă, o imagine tăcută. Toamna este anotimpul binecuvântat în care auzim glasul lui Dumnezeu, aflăm imboldurile sale, în care putem inspira vivacitatea sa de nepătruns tocmai din această linişte. Toamna are culorile sale fascinante. Când îşi răsucesc mii de flori ale soarelui de pe un singur câmp într-o singură direcţie pălăriile, pentru ca apoi să-şi plece pălăriile şi să vestească despărţirea? Odată mă aflam în mijlocul unui asemenea câmp cu floarea soarelui, iar vântul murmura printre miile de pălării plecate despărţirea vestind amurgul. Şi vântul îmi murmura: dă-ţi drumul, iar eu mi-am plecat capul şi am răspuns în ritmul vântului: da, dau drumul. De ce? Pentru ca noul să se nască. Poţi elibera rugăciuni De la infarctul meu eliberez cele mai grandioase rugăciuni. Poţi elibera şi rugăciuni. Atunci şi rugăciunea devine tot mai uşoară şi mai modestă. Şi culorile rugăciunii tale se modifică şi melodia rugăciunii tale de toamnă devine tot mai înceată şi doar mai murmură. Apoi, dintr-un „Tatăl nostru” mai rămâne „facă-se voia Ta”. Toamna este un motiv de eliberare, „vie împărăţia Ta”, dar şi de a privi în urmă. Sper să avem un motiv să privim în urmă plin de recunoştinţă pentru vara şi primăvara care au trecut, pentru tinereţea şi anii plini de putere ai vieţii noastre. Sper că există suficiente motive de a fi recunoscători pentru viaţa daruită. Sper că vântul toamnei va înălţa un ritm de armonie cu ceea ce s-a petrecut. Atunci vreau să fiu recunoscător pentru ce mi-a daruit Dumnezeu, pentru darurile sufletului, pentru oamenii pe care am putut să-i cunosc, pentru abundenţa culorilor din mine şi din ceilalţi. Toamna mă insipră în mod anume. Îmi devine uşor să eliberez din nou ceva. Înainte ca frunzele toamnei să acopere pământul, ele sunt deosebit de colorate şi de măreţe. Culori minunate. Câteodată mă gândesc că, dacă reuşesc să eliberez ceva din mine şi în mine, atunci paleta coloristică a sufletului meu va fi cea mai frumoasă. Atunci, sufletul meu este atât de colorat şi întreaga viaţă a toamnei devine o nouă viaţă. Iar vântul ne şopteşte încet că putem elibera, de ce ne-am despărţit: pentru totdeauna. Atunci va fi loc in mine De fiecare dată când reuşesc o eliberare simt maturitatea, împlinirea, superioritatea, speranţa, recunoştinţa şi lumina blândă a toamnei. Şi atunci, în mine se face loc din belşug, pentru a mă retrage în iarna mea, în mantia mea împotriva frigului. Mă ecranez şi las un singur loc liber pentru a respira, aşa cum sparg în stratul de gheaţă al bălţii din gradină. Da, dar şi vântul gheţii are o melodie. Şi apoi aştept primăvara şi al ei vânt cu noua melodie. Dar acum, să te lumineze şi să mă lumineze blânda lumină a toamnei. Pentru scurt timp. Ascultă cântarea vântului tău şi salută de dimineaţă deja seara. Aşa cum şi ultima vară se transformă în toamnă. Aceasta este adevarata eliberare şi atunci şi Tatăl ne izbăveşte de tot răul. Vă scriu un mesaj de salut în vântul toamnei. Iar acest vânt să vi-l aducă precum pe o frunză. Prindeţi această frunză. Ţineţi-o strâns, dacă puteţi. Al Dumneavoastră, Pater Don Demidoff ICCC Numit în România Don Bosco