24.10.2008 Tortura de a lupta împotriva torturii a luat sfârşit pe 4 noiembrie 2008 la Bucureşti


Pe 20.02.2007 Preşedintele „LIGII pentru Renaşterea Morală“ din România, Pr. Don Demidoff ICCC, a depus o plângere cu privire la deţinuţii din închisorile româneşti. Apelul făcut către Parlamentul European, către Comisarii Europeni şi către Consiliul European a fost respins din motive lipsite de importanţă. Deputaţii români şi senatorii nu au răspuns nici măcar o dată la intervenţiile LIGII. Nici chiar deputaţii din Parlamentul Federal şi nici Angela Merkel nu s-au neliniştit din această privinţă. Şi nici Ministrul Justiţiei sau Prim-ministrul sau Preşedintele României nu au luat atitudine. Pe 24.06. 2008 avocatul LIGII, Aneta Vovca, a depus plângeri la procuraturi şi tribunale. Toţi cei menţionaţi în nomenclatură, politicienii, organele juridice şi înşişi deţinuţii (care au fost nevoiţi să se prezinte în faţa instanţei nu o singură dată) s-au făcut deodată nevăzuţi şi toate plângerile au fost respinse. Investigaţiile au fost întreprinse de mai multe ori chiar în închisori iar Demidoff a fost închis în închisoare din dorinţa de a-şi desfăşura acolo activitatea pastorală. Deşi sute de deţinuţi au cerut prin semnături personale să primească asistenţă din partea Bisericii, care le este garantată prin Convenţia Europeană, şi deşi rezultatul a fost un acord cu conducerea închisorii, deşi sute de deţinuţi din toate închisorile i-au trimis scrisori lui Demidoff în care îşi descriau nevoile şi suferinţele, toate acestea au fost pur şi simplu ignorate. Pe data de 20.02.2007, deţinutul Sandor Hinyi, în vârstă de 26 ani, a întocmit în faţa unei doamne notar o descriere a torturilor la care este supus. Acesta a primit patru ani de detenţie fiindcă a furat un capac de canalizare fiindcă îi era foame şi a intrat prin efracţie într-o frizerie. Trăia într-o casă de copii din cauză că tatăl său se spânzurase când el avea doar doi ani. În închisoarea din Codlea el şi încă 25 de deţinuţi stăteau înghesuiţi, dormind uneori chiar şi câte doi într-un pat. În alte celule se înghesuiau 50 de persoane. În fiecare zi li se dădea fasole tare şi varză, care miroseau atât de urât, încât nimeni nu le putea înghiţi. Hinyi a crescut într-un orfelinat fără alocaţie, unde nu i s-a adresat niciodată un cuvânt de afecţiune. Foamea este mai dură decât legea. Nu a găsit nici o slujbă. În închisoare a fost bolnav fizic; chiar a fost abuzat sexual de câţiva deţinuţi. Nu aveau săpun şi nimic la dispoziţie pentru a putea scrie o scrisoare. Gardienii îi băteau pe deţinuţi, îi înghionteau şi îi maltratau cu un baston. Reclamaţiile adresate directorului nu primeau niciodată un răspuns, în schimb deţinuţii primeau suplicii drept pedepse. A stat de asemenea în aşa numita Secţiune V, unde cinci paznici l-au legat de pat şi l-au bătut cu brutalitate. Acel pat se află într-o cuşcă. A stat acolo timp de o săptămână, fără să mănânce şi fără să meargă la toaletă. Când a depus o plângere direct la tribunal, judecătoarea l-a ameninţat în felul următor: Renunţă la plângere, altfel îţi prelungim sentinţa. Audierea de la procuratura din Braşov a fost pur şi simplu o farsă. Deţinuţii au fost intimidaţi şi nu au mai avut curaj să dea declaraţii cu privire la supliciile la care sunt supuşi. Cine era adus în închisoare după ora 10 seara nu mai avea nici o speranţă să primească ajutor sau să fie măcar dus la spital. Directorul închisorii de maximă siguranţă din Codlea, Dumitrache, s-a distins printr-o duritate depravată. Este protejat în principal de superiorii săi. Sute de deţinuţi din închisorile româneşti sunt supuşi la torturi bestiale. Deţinutul Sandor Hinyi nu mai trăieşte. Anul acesta a fost torturat în închisoarea din Codlea până a murit; înaintea lui, deţinutul Sorin Crivat, înaintea acestuia, mulţi alţi tineri deţinuţi cu vârste cuprinse între 25 şi 33 de ani. Medicul închisorii scrie în dreptul tinerilor din principiu „motivul decesului: infarct”. Medicamentele aduse de LIGĂ pentru deţinuţi au fost primite şi vândute mai departe, iar banii şi scrisorile nu s-au înmânat niciodată. În perioada activităţii şi a protestelor lui Demidoff, directorul general al conducerii centrale a închisorilor a fost înlocuit de patru ori. Primul dintre aceştia îşi angajase toate rudele la închisoare. Cel de-al doilea nu a răspuns la nici una dintre scrisorile LIGII, cel de-al treilea, Gheorghe Spaiuc, căruia i s-au înaintat sutele de declaraţii ale deţinuţilor torturaţi, a încercat să poarte o discuţie cu Demidoff, l-a invitat la un simpozion în Bucureşti şi i-a propus în final o colaborare cu LIGA, oferindu-i dreptul de a se întoarce la Codlea şi de a avea acces în toate închisorile din România. Apoi Spaiuc a fost detaşat. Noul director general al sistemului penitenciar a considerat că nu este necesar să răspundă petiţiilor şi închisorilor LIGII. Pe 4 Noiembrie 2008 s-a analizat în final dosarul Nr. 87/64/2008 cu plângerea Ligii la Tribunalul de Primă Instanţă din Bucureşti, după ce aceste fusese examinat de alte instanţe. Deşi cei şapte pârâţi au primit un avocat al apărării numit din oficiu, fiindcă „sentinţele posibile depăşesc 10 ani”, şi având în vedere experienţele precedente, LIGA nu spera să aibă parte de un proces corect şi ca bestiile să primească o sentinţă. După ce Demidoff a pus autorităţile româneşti la stâlpul infamiei în februarie 2007, trebuia ca şi el să sufere acum. S-au publicat articole calomniatoare împotriva lui, convorbirile telefonice i-au fost interceptate în mod constant şi a fost ameninţat cu moartea. Procesele iniţiate pe motivul relatărilor false din ziare erau mereu amânate şi hotărârile altor procese civile cu privire la copii abandonaţi din fundaţia sa Don Bosco s-au luat în defavoarea lui, împotriva oricărui principiu legal, chiar şi atunci când situaţia juridică era clară. Astăzi, după prezentarea în faţa ultimei instanţe din România, în faţa LIGII şi a lui Demidoff se deschide calea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasburg. Dintre toate ţările europene împotriva cărora s-au depus plângeri la această curte, România are parte de cel mai mare număr de plângeri. Rămâne speranţa ca măcar Comitetul anti-tortură al Consiliului Europei să nu închidă ochii şi să nu se rezume la a vizita şi controla doar ţări precum Italia, Grecia şi Anglia, cum s-a întâmplat în luna octombrie a acestui an. LIGA îi roagă pe toţi prietenii şi cititorii săi să trimită un protest la: Secretariatul CPT Consiliul Europei F-67075 Strasbourg Cedex Franţa Mail: cptdoc@coe.int Fax +33 3 88 41 27 72 Telefon: +33 3 88 41 20 00 După ce aţi trimis protestul dumneavoastră, vă rugăm să îi scrieţi un mail lui Don Demidoff: dondemidoff@web.de