22.06.2008 - Ultimul cuvânt


Junie 2008 - Ultimul cuvânt Înainte de a da la tipărit această ediţie în limba română, vreau să mai spun ceva în final. Faţă de ediţia în limba germană, la cea în limba română am mai adăugat încă multe. Timp de 17 ani am încercat să fiu numai în folosul oamenilor din România, mai ales în folosul celor ce mai sunt încă oprimaţi, în folosul celor care încă se mai tem, în serviciul celor săraci şi neglijaţi, în serviciul celor torturaţi în închisorile româneşti, dar mai ales în folosul copiilor deposedaţi de drepturi şi părăsiţi. Poporul este neputincios în faţa corupţiei de sus în jos. Dictatura birocraţiei şi furia de a reglementa convieţuirea dintre oameni până la ultimul detaliu relevă în adevăr ideologia comunismului, doar cu alte etichete. Majoritatea asistenţilor şi întreprinderilor umanitare au părăsit ţara în disperare, puţini sunt cei care rămân. În special fundaţiile private sunt demobilizate de un aparat administrativ care exclude o pedagogie modernă de succes. Se încasează şi din Europa milioane de Euro, până în 2013 vor intra 593 milioane de Euro în proiecte sociale. Ca fundaţie privată, noi nu primim nimic din aceştia. Dimpotrivă, dacă nu putem plăti la timp curentul şi gazul, acesta ne este întrerupt imediat. Dacă plătim impozitele prea târziu, se calculează o dobândă ucigătoare, de care abia mai putem scăpa. Banii vor veni într-adevăr sau folosirea lor rămâne în beznă? Oare această credinţă nu îi încurajează şi pe mulţi părinţi să-şi lase copii în voia sorţii? „Vor găsi ei desigur un cămin”. Dar cine îndrăzneşte, ca mine, să dea peste degete responsabililor şi să le pună întrebări, va fi cotropit de o invazie de control, echivalentă unei declaraţii de război. Rezultatele verificărilor se falsifică, contradovezile sunt respinse. Ca urmare nu ai nici o şansă să te adresezi corect unui copil. Controlorii încercă să asmută copii împotriva pastorului. „De ce trebuie să te rogi de trei ori pe zi?” Cu câţiva ani în urmă s-a dat aşa zisa lege a reintegrării. Câţi copii au ajuns din nou pe străzi, deoarece au fost siliţi să se întoarcă la rudele de până la gradul 4, de unde au fost din nou alungaţi, nu se ştie. În orice caz, pe această cale au fost „albite” cifrele privind copii din cămine, de ochii Comisiilor Europene, aşa cum se cere de la Bruxelles. Copii străzilor nu mai sunt cuprinşi în statistici. Ne aflăm acum în faţa unei noi generaţii de copii părăsiţi în România. Mii de părinţi români îşi lasă copii de izbelişte şi caută de lucru în Europa de Vest, se vorbeşte despre trei milioane de emigranţi. Mai mult de 100.000 de copii cresc la data aceasta fără părinţi. Se înmulţesc cazurile în care aceşti copii îşi iau viaţa. Răzvan S. de 10 ani s-a spânzurat. Întreaga presă europeană a publicat acest lucru, dar nu s-a întâmplat nimic. Senzaţia multora din lumea aceasta: de uimire şi uitare, iar Europa tace. Mulţi dintre copii lăsaţi singuri devin depresivi sau ajung la infracţionalitate. Chiar dacă au găsit un adăpost la bunica şi primesc din când în când câte un mandat cu bani din străinătate. România şi Bulgaria au cei mai mulţi orfani din Europa. În această privinţă nu s-a schimbat nimic, chiar nimic. Mizeria acestor copii se administrează şi numărul de posturi în administraţie se multiplică mereu. Posturi pentru oameni cu calificare problematică. Astfel se administrează mizeria şi neocomuniştii se învaţă cu birocraţia europeană. Oficial, în România 25% trăiesc sub limita sărăciei. Un salariu lunar mediu reprezintă 350 Euro. Cheltuielile de întreţinere cresc permanent, concernele vestice Metro, Plus, Penny şi cum le mai cheamă storc oamenii cu preţurile lor, care sunt peste cele din ţările vestice. La salarii de foamete, vânzătoarele trebuie să ţină templele de consum deschise şi duminica. Trăiesc aici de 17 ani. Nici până acum nu pricep ce răceală domneşte în familii şi cu câtă uşurinţă îşi dau mamele copii în cămin şi cu câtă inconştienţă se separă de copii pur şi simplu. Desigur, aceasta a fost învăţat sub Ceauşescu, au fost daţi în cămine pentru a fi crescuţi acolo în confreria lui. Iar această comportare indiferentă cu copii şi în general cu oamenii marchează încă societatea românească. Cu fiecare sprijin financiar de la Bruxelles dat structurilor mafiote de aici, (în timp ce noi ca tulburători ai liniştii suntem secătuiţi iar donaţiile private sunt tot mai epuizate, deoarece aşa ordonă Bruxellesul), această indiferenţă este sprijinită masiv, şi mai ales sunt sprijinite structurile mafiote. Câţi miniştri au fost acuzaţi de corupţie! Dar câţi au fost pedepsiţi? În închisorile româneşti n am găsit nici unul dintre ei, dar am găsit ţigani care, pentru furtul unei găini (deoarece familia cu mulţi copii era înfometată) zăceau în închisoare de şapte ani. Acolo se alimentează ura împotriva acestei societăţi şi se planifică următoarea faptă infracţională pentru perioada de după eliberarea din închisoare. Dovezile privind tortura nu au interesat Bruxellesul, „nu ne putem amesteca”. Aşa este. Prin aceste structuri mafiote, fiecare, de sus până jos, se gândeşte numai la el. Indiferenţă şi ură, invidie şi brutalitate, infracţionalitate şi dispreţ pentru oameni, până şi la circulaţia pe drumurile publice, dezvăluie o societate, care mult timp de acum încolo, nici în următoarele generaţii, nu va depăşi îndoctrinarea şi ateismul. Resursele naţiunii servesc şi după 18 ani de la aşa zisa revoluţie numai pentru necesităţile personale ale guvernanţilor. Şi poporul priveşte cum din aceste resurse se alimentează mereu aceiaşi porci. Actualul preşedinte al statului, Traian Băsescu, care dintr-odată nu mai vrea să ştie nimic despre trecutul său comunist, admite că şi comuniştii de azi „vor să înşele lumea”. Dar dosarul secret al preşedintei „nu este de găsit”. Ce coincidenţă. Fundaţia noastră a trebuit să poarte peste 100 de procese în interesul copiilor chinuiţi şi a celor torturaţi. În peste 90% dintre cazuri am câştigat la ultima instanţă şi am pornit execuţia silită împotriva a doi miniştri. Aceasta a dus desigur la noi şicane şi la permanenta ascultare a telefoanelor noastre. Chiar dacă acum sunt ruinat din punct de vedere al sănătăţii, rămân tot alături de cei nedreptăţiţi şi voi fi pentru ei un „ghişeu de primire”. Apelez la oamenii de bine, care îşi iubesc într-adevăr patria lor România, să mă ajute, pentru ca noi la rândul nostru, să putem ajuta mai departe. Pater Don Demidoff ICCC