04.04.2008 Stimat personal de la PLUS


Sunt zilnic doar picături, dar la care nu mai rezist, deoarece eu pot să mă autoevaluez, ceea ce evident că mulţi nu o mai pot face. Dar aceste picături fac ca vasul plin să dea pe dinafară. Doar un exemplu. Ieri la PLUS, o poveste de care aş fi şi râs. – Iau o cutie cu 77 de iepuraşi de ciocolată, care erau deja acolo într-o formă unitară. Vine un „lacheu” şi mă apostrofează să las cutia acolo. Eu ripostez şi îl întreb cine o fi el şi dacă este în toate doagele. Acesta dispare, ca de obicei îi este frică de mine, deoarece nu este obişnuit când un client se apără, deoarece în comunism nimeni nu se apără. Un halat PLUS cu emblemă inspiră deja respect, nu-i aşa. Apoi ajung la casă, am cumpărat produse de cca. 500 Euro pentru copiii noştri şi am pus produsele pe bandă şi am fost apostrofat de către casieră, „Cutia rămâne aici”. Îmi pierd răbdarea, răstorn cutia peste restul de produse şi spun, „strângeţi-le bucuroşi şi Paşte fericit, nu mai cumpăr nimic”. Închipuiţi-vă că aceasta vi s-ar întâmpla în Germania la PLUS. Cumpăraţi un lot întreg şi n-aveţi voie să luaţi şi ambalajul. Consternat apare şeful magazinului şi mă recunoaşte, aşa cum sunt recunoscut întotdeauna şi peste tot aici. Îmi spun „Bosco”. Acesta zice „Bosco poate lua cutia”. Eu le răspund, puneţi-le Dvs. la loc sau plec. Oamenii din magazin şuşotesc. Nimeni nu râde, totul a împietrit. „Bosco este aici”, ia uitaţi ce face. Ca de obicei, nu sunt de partea mea, deoarece se tem şi se feresc. Dar vorbesc despre mine până afară, în faţa uşii. Casiera se scuză pe jumătate, cu menţiunea, că a respectat doar regulile „De ce sunteţi supărat pe mine”. Încerc să-i explic ce fel de reguli ilogice sunt acestea (deşi ştiu exact de ce se procedează astfel în RO). Da, zice ea, Dvs. nu vă temeţi, ştim asta. Dar noi …? Încerc s-o lămuresc şi spun, „trebuie să le respectaţi numai atunci când au sens şi când aveţi sentimentul că nu-i lezaţi pe clienţii dvs. Dacă nu are sens, trebuie să-l atenţionaţi pe şeful dvs. Deoarece toţi aceşti oameni, între timp s-au strâns cozi lungi la case, (iar activităţile la case au fost oprite) zic eu strigând, nervos, coleric, deoarece toţi aceşti oameni care ţin în mână banii lor, plătesc şi salariul d v s. Oamenii se uită la mine îngroziţi, aproape implorând, numai să nu fac scandal, apare deja şi paznicul (desigur în uniformă) cu o figură ameninţătoare, dar fără să spună nimic. Eu zic, ce doriţi, vreţi să confiscaţi cutia. Casiera tremură „şeful de magazin a fost deja aici”, Bosco are voie să ia cutia, dar nimeni altcineva, atenţionează ea ameninţător. Apo ajunge pe bandă încă un ambalaj cu 12 cutii de piure. Eu vibrez dar nu spun nimic. Ea ia tremurând ambalajul, scoate demonstrativ toate cele 12 cutii, se uită în ambalaj de sus până jos şi din faţă până în spate, priveşte fiecare cutie, ca fiecare să fie încă închisă şi să nu fi ascuns ceva mai valoros înăuntru iar eu spun din nou „strângeţi-le!” sau vreţi s-o luăm de la început. Cred că cel mai bine ar fi fost să plec, dar PLUS este cel mai ieftin magazin din regiune şi mă gândesc eu, cu mentalitatea din Germania, aici poţi cumpăra un snop întreg, spre deosebire de ce poţi cumpăra de la precupeţi. Părăsesc magazinul. Copiii mei îmi povestesc ce vorbesc oamenii de aici despre mine. Fie că totul este doar spectacol, fie că eu nu mai reacţionez normal. Sunt lucruri care se întâmplă zilnic, fără să mai vorbesc despre ce se întâmplă aici, la noi în casă. „Copii mei sunt încă victime ale blestematului de comunism, respectiv ai ideologiei acestuia şi de aici rezultă în permanenţă acţiuni şi observaţii necoerente. Viaţa aici este pur şi simplu iadul pe pământ. Deoarece oamenii, care încă nu şi-au depăşit neîncrederea, fapt care este astăzi cultivat şi de întreprinderi germane, rămân mai departe ancoraţi în comunism. Voi face din aceasta un articol de ziar, pentru a mă autocompensa. Când scriu ce am pe suflet şi pot apoi să citesc vinerea, mă simt ceva mai bine. Cum vi se pare. Dar apoi vin ameninţările, atât fizice cât şi psihice. Zilele acestea: „am săpat o groapă în cimitir pentru dvs.” Pentru oamenii de aici sunt mai sinistru decât toţi zbirii şi comuniştii nenorociţi, de care sunt ţinuţi din scurt, încă sunt minimalizaţi. Nici nu pot să vă scriu câte am pătimit aici, când am strâns cu oamenii mei semnături pentru candidatura mea ca primar. De fapt, pentru mine aceasta nu a fost o problemă, deoarece am avut sentimentul că cerul aşteaptă de la mine să mă implic şi oamenii mă presau să mă prezint, tocmai din cauza curajului meu. Dar după ce am aflat că străinii, în pofida legislaţiei UE, încă nu au voie să candideze, m-am simţit uşurat, deoarece m-am înşelat. Cât de bine îi spun DOMNULUI nostru, ce bine este că nu te înţelegem totdeauna corect. Aceasta este lectura mea de seară pentru dvs. Trebuie să plec, altfel se întâmplă o nenorocire. Poate că o să-mi revin după câteva zile la depozitul central al lui PLUS din Mühlheim. Ieri i-am dat unui copil o palmă, fiind ultra nervos, aceasta s-a întâmplat ultima dată acum 5, poate 6 ani. Cred că m-a durut pe mine mai rău decât pe copil şi îmi cer iertare de la el. Tocmai am în faţă un prospect pentru trenul transsiberian. Cad în visare. Dar acesta va circula abia din mai şi oricum nu am banii pentru aşa ceva. Până atunci încerc să mă păstrez sub control, cu un milimetru sub limita de revărsare. Noapte bună Pater Demidoff Ştiţi ceva, când recitesc cele de mai sus, mă decid să expediez totul nefardat către destinatari. Nu, nu protestaţi, s-a produs deja. Să vedem ce se întâmplă. Iar personalul de la PLUS va lua „muştarul” meu cu umor. Al dvs. Pater Don Demidoff ICCC