| |
30.11.2007 Cuvântul de duminică: capitol din cartea lui Pater Don Demidoff, "Preotil Spinilor"
Deveniți la fel ca și copiii
COPIII au o mare grijă, aceea că mi s-ar putea întâmpla ceva rău. Și îmi observă pierderea puterii pe an ce trece. Primul lucru pe care îl cer în rugăciunile lor este sănătate pentru mine. "Dă-i putere de muncă", spun ei atunci. De multe ori îmi este rușine de acest lucru și mă gândesc că ar trebui să opresc acest lucru. Poate ar trebui să se roage pentru alții mai mulți. Unii pot gândi că aceste rugăciuni sunt la comandă. Dar aceste rugăciuni vin de la copii. Și bineînțeles că îmi sunt binevenite pentru că în munca mea, pe calea mea presărată cu spini am nevoie de putere. Iar propriile mele rugăciuni se sufocă adeseori în oboseală fără milă. De fiecare dată când mă întorc cu mașina înapoi prima lor întrebare este: "Pater, cum te simți?"
Dacă cerul nu ar exista, atunci copiii l-ar crea cu rugăciunile lor.
Este o ardoare foarte mare atunci când mă rog împreună cu copiii din Cincu. Eu am o vorbă: Dacă nu ar exista cerul, dacă nu ar exista bunul Dumnezeu, atunci acești copii l-ar crea cu rugăciunile lor. Și pentru această afirmație există o poveste cu Don Bosco. Într-una din zile, Don Bosco a căzut în mijlocul străzii între băieții lui răpus de o aprindere de plămâni, boală care atunci ere mult mai greu de tratat decât în zilele noastre și care de cele mai multe ori se termina prin moartea celui care suferea de ea. Copiii lui s-au rugat zi și noapte din convingere și din pasiune în curtea interioară din fața geamului lui Don Bosco. După câteva zile s-a deschis ușa balconului și Don Bosco a pășit afară. Era încă slăbit, dar învinsese boala.
"Viva Don Bosco, viva Don Bosco", strigau copiii a căror rugăciuni fuseseră ascultate. Se rugaseră pentru el și-l readuseră înapoi la viață.
"M-am făcut bine pentru că v-ați rugat așa de mult pentru mine!?, le mulțumi Don Bosco. ?Vreau să vă spun ceva băieții mei: voi, cei care ați fost părăsiți, care ați fost chinuiți, voi aveți un contract cu cerul. Folosiți-vă în viitor de acest lucru."
Același lucru îl spun și eu copiilor mei, pentru că m-au ajutat de mai multe ori să ies din situații grele. Dar puterea rugăciunilor am simțit-o foarte puternic după accidentul pe care l-am avut și înainte de operația care a urmat și care a durat opt ore. Nu știam dacă după ce mă voi trezi voi mai avea amândouă picioarele. Aș fi suportat, pentru că am un psihic puternic. DIN TOATE colțurile Europei am primit urări de bine care sunau cam așa: ?Ne rugăm pentru tine.? Aveam impresia că se formase un ?lanț de rugăciuni? în toată Europa. Un lanț de rugăciune neconștientizat,neorganizat, care m-a făcut să am încreder. Mă cuprinsese un sentiment de siguranță de nedescris care spulberase orice urmă de îndoială.
Simt cum rugăciunile copiilor îmi dau putere. Nimeni nu le ordonă să se trezească noaptea și să meargă în capelă să se roage pentru mine. Nimeni nu îi pune să stea de pază și să se roage în fața ușii mele, schimbându-se singuri în fiecare oră. Așa ceva s-a întâmplat atunci când m-am simțit foarte rău, când am fost în comă sau după acel accident îngrozitor. Cel mai mare miracol pentru mine este faptul că după câteva zile mă ridic din pat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar când primesc scrisori pline de griji, atunci le răspund celor care îmi scriu să nu-și facă griji pentru că Viorel și copiii mei au un contract cu cerul.
Copiii au un contract cu cerul.
ACEȘTI copiii sunt nemaipomeniți. Când am fost în comă copiii aceștia s-au rugat așa de mult că am ieșit din comă. Nu se știa dacă îmi voi mai reveni. Au stat de pază în Iacobeni și în Cincu. Iar Viorel care vrea să pară șmecher, ca și când nimic omenesc nu-l poate clinti, își arată în astfel de momente partea sensibilă pe care nimeni nu bănuiește că o are. Eram foarte supărat pe el că după ce-mi revenisem din comă nici nu venise să vadă ce fac.
"Nici măcar nu a sunat să vadă ce fac?, mă plângeam eu la Minodora, contabila noastră șefă.
"Pater", spuse ea și privirea ei se întâlni cu a mea, ?Nu aveți dreptate în ceea ce-l privește pe Viorel. Nu aveți voie să spuneți așa ceva despre Viorel.? Înainte ca un român să-mi dea așa un răspuns sigur trebuie să se fi întâmplat ceva.
"Cum adică Minodora?", o întrebasem eu.
"Când erați bolnav a stat aici cu mine și mi-a ținut mâna pentru ca eu să nu încep să plâng, iar el a izbucnit în plâns?.
Și spinii se împart, nu-i așa?
Cum mă înșel în ceea ce-i privește pe oameni! M-am scuzat din tot sufletul în fața lui Viorel. Și eu sunt doar un om, un om singur în mijlocul multor copii și poate am câteodată pretenții prea mari.
Deseori copiii mei mă fac să mă rușinez, mai ales atunci când sunt cuprinși de o religiozitate profundă. Lucrul acesta îmi este foarte clar mai ales în altar când își formulează rugăciunile. Nu i-am învățat eu. După Angelus ? aceasta este rugăciunea pe care o spunem de trei ori pe zi (?Eu sunt slujitorul Domnului. Iar cuvântul tău este poruncă pentru mine.?) ? copiii s-au obișnuit să-și trimită propriile rugăciuni către cer. Când aud cum gândesc copiii, cum reacționează la ceea ce se întâmplă în lume, la faptul că se roagă pentru mine și pentru sănătatea mea, sunt lucruri care mă bucură. Și mă simt rușinat pentru că deseori fie nu sunt în stare, fie sunt prea obosit, pentru a mă ruga. Se întâmplă câteodată să nu pot ține slujba de duminică. Atunci mă așez pe ultimul scaun, iar copiii țin slujba ca și când aș fi acolo în altar. Nici nu pot să descriu aceste momente de mulțumire profundă.
"Să fiți la fel ca și copii", a spus Iisus. Deseori se întâmplă ca acești copii să-și dea seama mai repede decât adulții când nu mă simt prea bine. Fiți ca și copiii, deschiși, modești, naturali. Copiii mei văd atunci când sufăr, când coroana de ghimpi, care-mi fusese pusă când am făcut legământul, apasă prea tare.
NU DEMULT, după accidentul, sau mai bine zis după atentatul la viața mea, în 1995 m-am convins iarăși de acest lucru. La scurt timp după accident, când mă dusesem la spital la control, oasele se sudaseră așa de bine încât doctorul a vorbit de un miracol. Sunt sigur că rugăciunile copiilor au făcut acest lucru posibil.
Bineînțeles că pentru această vindecare făcusem și eu ceva. Luptasem cu incapacitatea mea de mișcare până când am putut să merg din nou. Prima dată am împins căruciorul cu rotile pe scări în jos, după care am aruncat cârjele, iar în cele din urmă mi-am aruncat bastonul. Pe atunci am luptat. Dar diabetul de care sufăr azi mă face să fiu tot mai slăbit de la o zi la alta. Fiecare boală, oricât de ușoară, pe care altădată o învingeam fără nici o problemă, astăzi mă slăbește din ce în ce mai tare.
Ceea ce în Amsterdam nu îmi era foarte clar, am înțeles acum în România: acum îi înțeleg pe acești copii. Acum înțeleg ceea ce se întâmpla cu mine în timpul copilăriei când nimeni nu-mi recunoștea talentele, când fanteziile mele erau înăbuășite, pentru că făceam parte dintr-o schemă din care nu vroiam să fac parte. Dacă nu preot, măcar actor îmi doream să fiu. Aveam sânge rusesc, dar crescusem în mica burghezie germană unde, dacă trânteam prea tare portiera mașinii, eram pocnit pe față de tată, căci prețioasa mașină se putea ciobi. Da, eu pot să-i înțeleg pe acești copii. Este propriul meu stigmat. Aceasta nu înseamnă că sunt moale cu ei. Dar știu de ce șmecherii am nevoie pentru a ajunge la inimile lor. Copiii au dreptul de a trece de anumite granițe, iar datoria educatorului este de a stabili aceste granițe și de a le explica copiilor. Nu este o coincidență că energia criminală crescândă a copiilor este provocată de o educație fără religie. Câteodată este necesară și duritatea pentru că la unii copii nu merge altfel și atunci risc ca aceștia să se reîntoarcă pe stradă. Dar de cele mai multe ori reușesc mult mai mult cu o grimasă, cu un joc, decât cu o mie de predici sau pedepse inteligente. Dacă îi faci pe copii să râdă, atunci le-ai câștigat inimile.
DAR CU limitele noastre omenești nu putem pune la punct orice. Nu este posibil. Ceea ce am putut face am făcut. Toate celelalte le las în mâna lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este acel Dumnezeu în care credem cu toții, care este îndeosebi Dumnezeul copiilor, acel Dumnezeu iubitor, atunci el nu-i va mai lăsa singuri pe acești copii.
Rămâneți-mi fideli, până vinerea viitoare.
Pater Don Demidoff
|
|
