23.11.2007 Dacă mă gândesc la Europa în noapte


Sărăcia copiilor în Europa Poetul german Heinrich Heine, poet şi foiletonist, a pus ca titlu deja din secolul al 18-lea renumita frază: Dacă mă gândesc la Germania în noapte, atunci nu mai îmi e somn deloc. În 1831, la vârsta de 34 de ani, a emigrat în Franţa. Dacă Heine ar mai trăi în zilele noastre, nu ar mai avea insomnii doar din cauza Germaniei, ci a întregii Europe. Europa cea glorioasă, Europa cea globalizată, ne face să ne sară somnul noaptea. Această Europă nu va fi mult timp aşa de glorioasă, cum vrea să ne facă să credem acea minoritate mică, dar în putere, care profită de ea. Iar România este luată cu asalt de politicieni renumiţi, în limbaj popular numim aceasta foarte simplu propagandă ieftină. Oare primarul Sibiului, Klaus Johannis, nu s-a săturat să facă mereu pe ghidul turistic al politicienilor călători, şi să îi plimbe pe aceştia neîntrerupt prin oraş? Dacă analizăm sub lupă toate promisiunile şi toate profeţiile, mai rămâne doar spuma speranţei. De exemplu copiii în Europa De 17 ani mă ocup eu, care provin din Germania, de copiii abandonaţi şi tinerii săraci ai acestei ţări. Ce ne-a făcut nouă de la “Revoluţie” încoace să ne sară somnul au fost copiii părăsiţi. Da, este adevărat, mizeria acestor copii şi tineri din România a fost şi rămâne o oroare. Desigur că s-au schimbat multe, dar multe mai trebuie să se schimbe. Multe însă nu se vor întâmpla, mai ales pentru faptul că românii au preluat cu foarte mare euforie din Europa acele aspecte, care nu fac bine oamenilor, nici aici, nici acolo: birocraţia. Dictatura birocraţiei s-a extins în întreaga Europă, o dictatură care nu ajută nici oamenilor, şi cu atât mai puţin copiilor, într-o democraţie adevărată şi liberală. Şi mai mult: bacilul furieri europene a reglării, un bacil, care intervine tot mai mult în sfera privată a omului şi vrea să regleze tot, chiar şi acolo unde nu este nimic de reglat. Acest lucru trebuie că le place românilor, vechilor armăsari, tovarăşilor comunişti şi stalinişti ca prăjitura cu miere. Ceea ce vine acum din Europa este o dictatură faţă de care cea a lui Ceauşescu şi a ideilor sale bolnave era doar o comedie. Acum suntem reglaţi până la moarte, iar copiii noştri absorb asta ca pe laptele matern. După ce în sfârşit, colectivul a fost curăţat ca şi ideologie, acum în şcoli se vor introduce uniforme. Trăiască uniformitatea, egalitatea, colectivul. Însă Dumnezeu a vrut individul, omul unic, şi nu un colectiv şi cu siguranţă nu o uniformă. Însă înainte de toate, Dumnezeu a vrut copii, pe care îi iubeşte mai presus de orice şi pe care vrea să îi aibă alături: lăsaţi copiii să vină la mine. Dar cum arată totul în lumea copiilor ? În Europa? În întreaga lume ? Despre copiii români este vorba peste tot în lume. Dar este foarte bine dacă putem devia astfel de la propriile probleme, arătând cu degetul asupra copiilor părăsiţi din România. Chiar dacă acum avem o nouă generaţie de copii părăsiţi. Copiii rămaşi aici ai milioane de emigranţi şi căutători de locuri de muncă, care se stabilesc în Italia şi în alte ţări şi îşi lasă copiii la bunica sau la vecina. Însă nu numai copiii români sunt săraci şi uitaţi. Adevărul e că sărăcia copiilor creşte mai ales în naţiunile bogate. Şi răceala faţă de această sărăcie nemeritată, indiferenţa. În Germania, sărăcia copiilor a crescut din 1990 mai puternic decât în toate celelalte state industriale. Tot al zecelea copil trăieşte în Germania în sărăcie relativă. În Franţa, un milion de copii trăiesc sub limita sărăciei. Şi în Anglia, bogaţii se îmbogăţesc pe seama copiilor, iar săracii devin tot mai săraci, şi anume, copiii. În întreaga Europă, tot al cincilea tânăr trăieşte în sărăcie 18 milioane de europeni, tineri din Europa sunt săraci, “expuşi sărăciei”, aşa cum este specificat în birocraţie. Atunci unde mai rămâne mânia reglării, pe care aceşti copii şi tineri să o conteste în viaţa lor modernă şi modestă de zi cu zi. Realitatea acestor copii săraci este că ei sunt mult mai des bolnavi, că au probleme la şcoală, că reuşesc foarte uşor să cadă în patima alcoolului şi a drogurilor, că fac uz de violenţă şi ajung în domeniul criminalilor. Birocraţii UE vorbesc într-adevăr de “marile provocări sociale”. Dar ajung aceste provocări vreodată la Bruxelles ? Propun să ne opunem aici furiei de reglare: doamnelor şi domnilor de la Bruxelles, Berlin, Paris şi Londra. Reglaţi puţin redistribuirea. Nu, nu în mod comunist, pentru că atunci săracii tot nu primesc nimic, deoarece nomenclatura are grijă doar de ea, aşa cum e azi la Bucureşti. Nu, cu fantezie şi cu dragostea pentru semenii noştri putem regla ceva. Citiţi o dată Evanghelia. De exemplu, aţi putea opri peste tot în Europa creşterea continuă a salariilor deputaţilor, iar astfel aţi face măcar un gest. Nu m-aş mira, dacă într-adevăr ar exista rapid imitatori în sensul Evangheliei. Dacă mă gândesc noaptea la Europa, Heine ar spune azi, nu aş mai putea dormi noaptea. Doar că atunci, bunul Heine ar trebui să emigreze undeva şi mai departe, în Franţa nu se mai poate, pentru că cu siguranţă că nici acolo nu ar mai reuşi să închidă vreun ochi. Copii şi tinerii imigranţi de acolo ne-au arătat cum se dă foc la maşini şi cum se devastează magazinele. Pentru ca dl Heine şi dumneavoastră şi cu mine să nu putem dormi ? Dimpotrivă: le era foame, iar viitorul lor are o singură certitudine: sărăcie totală. Deci încotro să emigrăm ? În America ? Doamne fereşte ! Nici nu vrem să ne amintim cum se depravează copiii şi tinerii în ghetto-urile şi mahalalele de acolo. Încotro în această lume globală ? Pe lună ? Pe Marte, prin Calea Lactee ? Ştiţi ce, eu rămân aici şi totuşi voi dormi. Ştiţi de ce ? Pentru că am conştiinţa împăcată, că datorită solidarităţii mele cu săracii şi copiii şi tinerii, sigur voi primi din nou una peste bot în curând din partea celor bogaţi, a birocraţilor şi a reglatorilor mânioşi, iar de aceştia nu poţi scăpa nici dacă fugi pe lună. Pe vinerea viitoare. Totul va fi bine ? Vom vedea. Mai întâi dormim o tură. Al vostru, Părintele Don Demidoff ICCC