| |
 Maica Tereza, misionara iubirii aproapelui: "Când mă adresez oamenilor, aceștia primesc lumină și curaj. Dar eu nu primesc nimic, pentru mine totul este întunecat."
16.11.2007 Să credem, chiar dacă doare.
Maica Tereza: a fost canonizată foarte repede, în timp ce pentru alți membrii ai bisericii catolice acest proces a durat mai multe decenii, uneori chiar secole. Dar Maica Tereza ascundea un secret cumplit:
Ea s-a simțit respinsă de Dumnezeu, goală, iar îndoielile ei față de credință erau tot mai mari. Despre ea a apărut în această toamnă o carte șocantă.
La început au fost scrisori a căror publicare a fost interzisă de ea. Ordinul înființat de ea, este vorba despre "Misionarele Carității" nu a respectat această cerință. După sanctificare a fost dezvăluit secretul maicii Tereza, considerată de oameni încă din timpul vieții o neprihănită, icoana iubirii aproapelui, sfânta din mahalalele indiene. Și eu am considerat-o un supraom, sfântă, intangibilă, de neatins. Mi-ar fi făcut o plăcere deosebită să dau dovadă de o parte din toleranța sa, din altruismul său, din dragostea sa față de cei oropsiți și de cei suferinzi. Când o priveam, aveam îndoieli față de puterea și capacitatea mea de a mă dedica celor de pe ultimul nivel al societății. Dar acum putem citi cu mirare deosebită că ea se simțea "complet ruptă de Dumnezeu".
Dumnezeule, cât de des am fost pe parcursul anilor în care am activat ca preot în căutarea acestei "dimensiuni divine",cât de des am crezut că rugăciunile și lacrimile mele trec neobservate și nu sunt ascultate de CEL căruia îi dăruisem întreaga mea viață. Mi-am părăsit patria, prietenii, bunăstarea în care trăiam și confortul pentru a mă stabili în România după revoluție: "Ia-ți papucii și nu mai privi înapoi", am auzit vocea Lui. Și astăzi mă întreb adesea: Dumnezeule, unde ești, Doamne, ajută-mă să înțeleg, pentru că după 17 ani petrecuți în această țară înțeleg tot mai puțin, sunt rănit permanent de mentalitatea oamenilor de aici, îmi este tot mai greu să vorbesc limba în care mă simt tot mai străin. Doamne, unde ești?
În cadrul spovedaniei sale, Maica Tereza a afirmat: Eu nu cred, Doamne, unde ești? Acesta să fie iubirea divină, s-a întrebat ea mai departe, în realitatea bântuită de întuneric și frig. Ar putea fi chiar și cuvintele mele atunci când ea spune: bucuria mea nu este decât o mască sub care se ascunde goliciunea și suferința. Doamne, este oare posibil ca eu să fiu urmărit, blamat, umilit și șicanat în această Românie pentru toate jertfele pe care le aduc în numele Tău? Unde ești, Doamne? În timpul zilelor internaționale ale ecumenismului din Sibiu, manifestare de la care am fost exclus de preoți și de episcopi, de falșii frați, fiind urmărit totodată de poliție pentru că a fost distribuit ziarul de către copii, am strigat uneori la cer. Dar strigătul meu a rămas fără ecou, mut, nimeni nu a auzit glasul meu.
În urmarea lui Isus, de cele mai multe ori nu primim niciun semn de afecțiune de la Dumnezeu sau de la alți oameni. Dacă am primi laude și slavă, acest lucru ar fi ciudat. Dar noi nu ar trebui să știm nimic despre suferința Fiului Domnului chiar în urma acestui fenomen. Nu am aflat oare despre Golgota, când Hristos a strigat deznădăjduit: Dumnezeul Meu, Dumnezeu Meu, pentru ce M-ai părăsit?!
Aceasta este atitudinea mea personală, în adâncurile singurătății nemiloase, într-o țară străină, într-o mentalitate rece și tristă care poate fi citită pe fața multor locuitori ai României, într-o stare de depresie a oamenilor la 18 ani de la așa-zisa revoluție, în obiceiuri, cutume și superstiții, unele dintre ele datând din urmă cu mai multe secole, într-o biserică ortodoxă de stat care îl ignoră pe om și care este mai degrabă o structură care risipește banii și care nu renunță nici acum la turnători ? foști securiști. Fără îndoială că și biserica catolică a trecut prin perioade foarte întunecate, iar biserica evanghelică din România l-a slăvit pe marele conducător, trimițându-i scrisori de devotament, în timp ce alți oameni erau torturați și omorâți în carcere și în celule. Aceste biserici au oare dreptul să excludă oamenii și să se ridice deasupra lor? Iar tortura continuă și în prezent în închisorile din România, în timp ce biserica și mai marii vremii din Europa și din București închid ochii plini de ipocrizie. Aceasta este atitudinea mea personală în mijlocul suferințelor din această țară: strigătul de deznădejde al lui Isus: Dumnezeul Meu, Dumnezeu Meu.
Maica Tereza a simțit o depărtare atât de mare față de Dumnezeu, încât această durere a măcinat-o. Ea a afirmat: nu mai pot să mă rog. Și eu am trăit această durere. De câteva săptămâni nu mai pot celebra Sfânta Liturghie. Picioarele nu mă mai țin atunci când mă aflu lângă altar și privesc către Golgota. Totul este gol în mine și totul este foarte departe, iar Dumnezeu nu îmi răspunde, la fel cum s-a întâmplat și cu Maica Tereza. Mă simt într-un tunel întunecat fără cale de întoarcere.
Dar, la fel ca Maica Tereza, știu că poarta cerului nu va rămâne închisă pentru noi. Pavel a spus în mod clar că faptele și credința noastră, dar și necredința sunt consemnate în Cartea Vieții. Dumnezeu ne supune la probă prin durerea despărțirii. Iar în slujba aproapelui nostru vom atinge performanța maximă atunci când durerea datorată depărtării de Dumnezeu, răceala ca gheața dintre Cer și Pământ, va părea să ne devoreze.
Zilnic primesc scrisori din partea deținuților, a criminalilor și a hoților, a mamelor care au avortat și, prin aceasta, au omorât, a celor singuri și bolnavi care par să se sufoce sub suferința lor și care vor să își pună capăt zilelor, care și-au pierdut persoana iubită sau care au trecut printr-un divorț, din partea oamenilor care strigă pentru credință.
Să le spun acestora adevărul, așa cum îl simt eu? Nici vorbă! Pentru că mă simt în acest mod, pot să comunic cu acești oameni, în ciuda goliciunii, a durerilor mele, sau poate tocmai din acest motiv.
Dacă totul se află scris în Cartea Vieții, atunci Maica Tereza a umplut un lexicon întreg cu numeroase volume. Acestea au fost deschise atunci când ea a ajuns în Cer, în cea de-a patra dimensiune. Iar atunci ochii i s-au deschis pentru că goliciunea și aparenta despărțire față de Dumnezeu nu simboliza decât urmarea perfectă și necondiționată.
Astfel vreau să aștept și eu, fără a mă compara cu această sfântă, ziua în care mi se vor deschide ochii și mi se va spune care este capitalul acumulat de mine, atunci când m-am simțit părăsit de Dumnezeu și descurajat.
Astfel, în toate etapele de necredință și de separare de Dumnezeu mă voi ruga pentru putere și har, dar și pentru ca Dumnezeu să primească jertfa și durerea mea zilnică. Maica Tereza nu a oprimat niciodată acest gând prin care jertfa vieții ei urma să conducă la destinație, la Dumnezeu.
Voi mai reveni la Maica Tereza, această mare sfântă. Mai sunt multe lucruri de spus. Și de învățat. Pentru mine, ea este o mare sfântă în special pentru faptul că, în adâncurile umanității ei și prin jertfa adusă, a rămas credincioasă lui Dumnezeu și nu a lepădat niciodată hainele sărăciei ei. Astfel, ea se ridică deasupra tuturor bisericilor și religiilor
Dacă și dumneavoastră în căutați pe Dumnezeu și nu primiți niciun răspuns, atunci faceți la fel ca mine și spuneți cu umor: Bunule Dumnezeu, am greșit din nou numărul Tău de telefon.
Urez cititorilor mei fideli o duminică plăcută,plinăde bucurie și recunoștință.
Totul va fi bine. Pe vinerea viitoare, când ne vom întâlni în același loc.
Dacă vreți să aveți certitudinea că veți primi periodic "Cuvântul de duminică", este foarte simplu. Nu trebuie decât să vă abonați.
Al vostru Pater Don Demidoff ICCC, numit în România "Bosco |
|
