Stiri
Reiseberichte
Arhiva
Opinii
Cuvantul |de Duminica
ACŢIUNE
Date personale
Prieteni
Video
SCRISORI
Don Demidoff
Europa |Kulturhauptstadt
Internationale |Oecumene
DON BOSCO
Clic-copiii
RUGĂCIUNILE UNUI |PREOT AL SPINILOR
Jurnalul unui |Preot al Spinilor
Intelepciune
CONTURILE IUBIRII |APROAPELUI
Felicitări
Memento mori
BAZILICA DIN IACOBENI |COMMUNITY CHURCH
International Council |of Community |Churches
COMUNITATEA BUNILOR |SAMARITENI
CASETA TEHNICĂ |ADRESE
Documente
EDIŢIA INIMII
Presa
Contact




 
 

24.08.2007 Răzbunare sau resocializare


Da și iarăși da: în această rubrică vom mai vorbi frecvent despre nedreptățile care se întâlnesc în general în această țară, dar în special în închisorile din România. Numai cine vorbește despre acest lucru poate determina o schimbare. Cine trece sub tăcere aceste abuzuri îi ajută pe cei care îi umilesc și îi asupresc pe oameni. Și aceștia au intenții la fel de josnice ca cei care sunt închiși. Este adevărat că acești deținuți au încălcat legile și au produs un prejudiciu în dauna noastră sau a societății. Trebuie să protejăm societatea de acești oameni. Trebuie să îi excludem pentru o vreme din societate. Dar cât timp? Și în ce condiții? Avem voie să îi ținem în spatele gratiilor ca pe animale? Avem voie să îi batem, să îi umilim? Suntem oameni care tratează alți oameni Nu avem voie. Niciodată. Suntem oameni care tratează alți oameni ca atare, indiferent de faptele săvârșite de aceștia. Cine se răzbună, ba chiar abuzează de aceste persoane, nu face decât să dovedească faptul că nu suntem mai buni decât cei care ne-au făcut să suferim. În închisorile din România se practică tortura. Noi îi abrutizăm și mai mult pe acești oameni. Le arătăm că nu le oferim decât o singură perspectivă, este vorba despre aruncarea în fundul prăpăstiei. Aceasta este oare atitudinea noastră de creștini? Cum să înțeleagă acești oameni ce înseamnă iubirea creștină a aproapelui, iertarea și cum să înțeleagă că și ei au dreptul la resocializare, la reintegrarea în mijlocul nostru?! O investiție pentru societate Dacă îi torturăm atunci când se află în închisoare, dacă îi transformăm în animale, dacă îi învățăm ce este ura și violența, atunci suntem toți criminali și nu merităm să fim numiți oameni. Perioada petrecută în închisoare nu este menită să distrugă individul, ci să-l ajute să regăsească valorile umane. Perioada petrecută în închisoare este un semn: gândește-te la tine, încearcă să te corectezi, pregătește-te pentru o nouă viață, cere iertare: este vorba astfel de resocializare. Dar deținuții trebuie să aibă ocazia să pună în practică aceste idei. Astfel aceste instituții au nevoie de cei mai buni psihologi, și nu de pseudo-psihologi cu grad militar, de cei mai calificați asistenți și de persoane cu funcții de conducere cu caracter puternic și curat. De preoți care îi iubesc și pe infractori și care îl recunosc pe Isus și în ei (... am fost în închisoare) și le permit deținuților să păstreze legătura cu familiile lor și în cazul celor mai lungi perioade de detenție, oferindu-le în același timp și șansa de perfecționare și calificare. Deținuții bolnavi trebuie să se bucure de o atenție specială și nu să fie dați uitării, nu să fie privați de medicamente în speranța că vor muri și societatea va mai săpa de un infractor. Este o investiție pentru noi toți, pentru societate. România este departe de a fi un stat umanitar România, țara unui dictator bestial, mai are mult până când va promova și va permite susținerea atitudinii umanitare. Dacă cei care fură un ou sunt condamnați la ani grei de detenție numai pentru că nu își permit un avocat, dacă cei "puternici", acuzați de fapte de corupție pentru mai mute miliarde, nu trebuie decât să viziteze formal trei zile închisoarea, dacă grajdurile pentru porci din Europa sunt mai confortabile și mai igienice decât celulele închisorilor din România, dacă deținuții sunt amenințați și bătuți pentru că îndrăznesc să se plângă de condițiile de detenție, dacă aceștia nu au dreptul să beneficieze de sprijinul unui preot ales de ei și în care au încredere, suntem cu siguranță în prezența unei încălcări permanente a drepturilor omului. România trebuie să renunțe la răzbunare. Este greu într-o țară în care iubirea față de apropare face în continuare obiectul suspiciunilor. Cât de săracă este această țară dacă se bănuiește mereu că în spatele iubirii față de aproape se ascunde un paravan. Un paravan pentru ce? Un paravan pentru că aceasta a fost ideea formulată de Ceaușescu și inoculată oamenilor. La 16 ani de la revoluție, Ceaușescu și Elena trăiesc printre noi. Nu ne este rușine.....? Trebuie să îi ajutăm pe acești proscriși. Și dumneavoastră trebuie să procedați la fel. Majoritatea dintre ei s-au născut la marginea societății, iar calea infracțională a fost stabilită încă de la naștere. I-a întrebat cineva dacă vor să se nască la marginea societății sau dacă nu ar prefera să fie fiul sau fiica unui bolșevic corupt? Oare statul s-a preocupat să le ofere un loc de muncă pentru a nu fi tentați să săvârșească fapte criminale?! Au avut oare o șansă să se integreze în societate? Mulți au furat de foame, uneori chiar pentru a-și hrăni copiii. Nu ne este rușine că îi dăm de-o parte, că vrem să scăpăm de ei și că ne ferim de ei? Îi urâm. Iar în fiecare an, în închisoare, ura lor față de societate și față de oameni este tot mai puternică. Ură până la moarte. Ei vor ieși pe porțile închisorii și vor reveni în societate cu această ură, o ură care îi va domina până la următoarea crimă. Dar pentru următoarea crimă noi suntem responsabili: eu și cu tine. În loc de răzbunare avem nevoie de resocializare. Este în interesul nostru. Pentru propria siguranță. Chiar astăzi cu mine în rai..... Alături de EL au fost duși alți doi făcători de rele pentru a fi omorâți împreună cu EL. L-au crucificat pe EL și pe făcătorii de rele, pe unul la dreapta, pe celălalt la stânga. Unul dintre tâlharii crucificați L-a batjocorit și I-a spus: Nu ești Tu Hristosul, regele iudeilor, deci mântuiește-Te pe Tine însuți și mântuiește-ne și pe noi. Dar celălalt l-a înfruntat și I-a spus: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău. Și i-a zis: Doamne, adu-ți aminte de mine, când voi veni în Împărăția Ta. Isus a răspuns: Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai. Luca, 23,32 Noul Testament. Pater Don Demidoff ICCC