05.07.2007 Good bye, domnule Köhler


Mă aşezasem comod, relaxat, pe o terasă din centrul istoric al oraşului Sibiu. Am văzut pentru prima dată piaţa restaurată şi mă gândeam, în ciuda ploii: ce zi minunată de concediu. Ce decor de vis. Foarte rar am ocazia să mă bucur relaxat de o zi unică de concediu. Preşedintele Germaniei se află în vizită în oraş, iar în ziarul “meu” publicasem un cuvânt de bun-venit în trei limbi. Eu nu fusesem invitat la întâlnirea cu preşedintele german, deşi toţi ceilalţi cetăţeni germani importanţi fuseseră invitaţi la o recepţie(de 16 ani desfăşor activitate umanitară în România). Dar sunt obişnuit cu un astfel de tratament pentru că am “gura mare”, pentru că “spun lucrurilor pe nume, fără nici o reţinere şi public în faţa celor responsabili ", pentru că sunt mereu “de partea celor săraci şi oropsiţi” care sunt excluşi mereu de la masa celor mari şi bogaţi. Şi sunt de asemenea obişnuit să fiu privit cu suspiciune de lumea “bună”. Lucrurile se petrec astfel de cât am venit în România în anul 1991: am fost considerat spion, terorist, vânzător de organe de copii şi multe altele. Şi permanent securitatea, cu vechile şi noile cadre, “a avut grijă” de mine. Lucrurile au mers atât de departe, încât şeful de atunci al structurii mi-a creat un dosar, un fals şi o minciună de la prima la ultima pagină, neruşinat şi reprobabil. (Mai multe informaţii veţi putea citi în curând în traducerea cărţii mele scrise în germană "Der Dornenpriester": Preotul Spinilor) Şi consulul general al Germaniei din Sibiu preferă să dea crezare zvonurilor comuniste decât să mă invite măcar o dată la o discuţie şi să îmi ofere protecţie, ca cetăţean german, ceea ce ar intra în obligaţia lui. Ba chiar a închis publicaţiile mele şi a refuzat să le primească prin mail. Este mai comod să fii de partea celor puternici. Nu vi se prezintă adevărul Aşa cum am mai spus, am publicat un salut pentru preşedinte şi i-am spus cu această ocazie domnului Köhler; "Nu vi se prezintă adevărul. Adevărul se află la numai câţiva kilometri, în mediul rural. Atunci când vedeţi decorul minunat din Sibiu, nu vă puteţi imagina diferenţele enorme care există între oraş şi satele ţării. Cine vă va spune oare adevărul, domnule Köhler? Vă invit să veniţi la Iacobeni pentru a vedea care este realitatea. Nu există toalete, apă curentă, energia electrică se întrerupe frecvent, oamenii locuiesc în colibe în care în Germania nici măcar porcii nu ar putea trăi, foametea şi şomajul sunt la ordinea zilei", iar copiii nu au niciun viitor. Dar şi ei au dreptul la un viitor. În timp ce preşedintele se delecta probabil la o altă terasă cu o halbă de bere, sper din toată inima pe gustul lui, eu mă aflam la două sute de metri de el şi de evenimente. Şi îmi priveam copiii cum distribuiau ziarul cu salutul de bun venit. Deşi au fost opriţi în mod repetat de poliţişti, care le-au cerut să împartă ziarul abia după ora două, ei nu s-au lăsat opriţi nici măcar de stropii de ploaie. Deodată am fost înconjurat de nouă indivizi foarte solizi Terasa s-a umplut brusc numai de bărbaţi. În naivitatea mea, am crezut că se adăpostesc de ploaie. Dar când am fost înconjurat de 9 indivizi foarte solizi am înţeles că erau “băieţii cu ochi albaştri”. Mă urmăreau fără nici un fel de jenă. Aspectul lor mi-a amintit de un anumit mediu. Unul avea un câine în lesă, alţii purtau căşti, nici unul nu mă slăbea din ochi, mă filmau, vorbeau cu glas tare şi-mi rosteau numele, încât am înţeles imediat. Am fost observat! Dar sunt oare chiar atât de important? Unul dintre ei m-a filmat provocator timp de mai multe minute, pentru că tocmai acest lucru urmăreau: provocarea. Oare chiar credeau că mă voi coborî la această provocare? Oare? Încercau să găsească un motiv să mă evacueze din piaţă sau poate chiar să mă aresteze? Dumnezeule, dacă acesta este nivelul serviciului de siguranţă din România, atunci este trist pentru această ţară. Oare în această ţară nu există domni mai “rafinaţi”? Păcat, domnule preşedinte Păcat, domnule preşedinte, aş fi avut foarte multe să vă spun. V-aş fi vorbit despre viaţa şi despre suferinţa mea în cei 16 ani petrecuţi în România, v-aş fi spus adevărul despre vechii comunişti, dar şi despre neocomunişti. Adevărul despre ce se întâmplă cu oamenii din această ţară. Şi adevărul că foarte puţini din această ţară au curaj să publice deschis asemenea cuvinte. Vă voi trimite această scrisoare şi sunt sigur că cei de la Berlin vor fi atât de inteligenţi încât nu vor da la o parte acest document, ci vă vor lăsa scrisoarea pe birou. Pentru că, în funcţia de rang înalt pe care o ocupaţi, apreciez la dumneavoastră că spuneţi lucrurilor pe nume. Nu mă aştept să primesc un răspuns pentru că, aşa cum am afirmat, nu fac parte dintre cei aleşi. Vă doresc să vă bucuraţi de binecuvântarea divină şi de multă putere în funcţia înaltă pe care o ocupaţi şi, în mod special, să aveţi parte de colaboratori care, atât în ţară, cât şi în timpul deplasărilor, să nu vă slujească cu ochii închişi, ci să vă ajute pentru a afla adevărul. Cu respect Părintele Don Demidoff ICCC Preşedintele Ligii pentru Renaşterea Morală din România Preşedintele fundaţiei Casa Don Bosco pentru copiii abandonaţi Preot al bisericii ecumenice din România Bazilica din Iacobeni Preotul deţinuţilor din închisoare de maximă siguranţă din Codlea