27.04.2007 Preotule, iti mai cunosti numele?


Cateodata ma intreb in toate turbulentele vietii mele cotidiene: Preotule, incotro te indrepti? Preotule, nu t sufoci in toate activitatile tale? Intalnire dupa intalnire. Preotule, mai poti respira? Preotule, iti mai cunosti numele? Apoi, mã opresc din lucru si ma bucur de clipa. Apoi, ma mentin in situatia la ceea ce fac chiar in acel moment. Nu mai obisnuiesc sa port ceas. Caci doresc sa traiesc doar acea clipa in care tocmai ma aflu. Cand ma uit in agenda de lucru, mi se face rau, caci ma simt gonit de la o clipa la alta. Apoi ma gandesc ce trebuie sa fac in urmatorul minut, in urmatoarea ora, a doua zi. Si ma simt gonit. Si ma lupt in interiorul meu. Vreau sa aflu omul Nu, vreau sa traiesc clipa. Vreau sa cunosc omul care tocmai se afla in fata mea, care are nevoie de mine , care mi-a spus da, care m-a cautat. Sau vreau sa aflu si omul de care am nevoie, de la care astept sa-mi sara in ajutor, care sa-mi dea o sansa, omul in fata caruia pot zabovi o clipa. Omului caruia sa ii pot da liniste si care sa-mi dea liniste. Doar asa pot, in ciuda unei agende de lucru incarcate sa am parte si de timpul meu. Desi fac foarte multe, nu sunt rupt, nu sunt epuizat. Caci fac totul in ordine, fiecare amanunt il rezolv foarte intensiv.  Ma concentrez, ma cufund in acea chestiune de care sunt preocupat. Si inca nu ma gandesc la urmatorul minut sau la urmatoarea or. Acum sunt eu. In totalitate.  La Sibiu ma priveste o femeie in varsta, are o privire intrebatoare, se intorce dupa mine, iar eu ma intreb in acest moment ce isi inchipuie ea. Un bebelus sta intr-un carucior in fata unui magazin, iar eu imi var capul in carucior si il leagan putin, iar copilul imi zambeste, intrebandu-ma cine esti tu? Intru intr-un magazin si o intreb pe vanzatoarea intristata: sunteti suparata? Nu, nu, imi raspunde si zambeste dintr-o data, sunt doar serioasa, doar serioasa. Ma saluta pe strada copii complet straini, isi fac semnul crucii iar eu ma minunez, pentru ca in Germania nu se cunoaste acest gest. O femeie tanara, intr-o fusta scurta, trece pe langa mine si priveste sutana mea lunga si neagra, scuturand usor din cap, cum poate umbla un om in varsta astfel imbracat? Un barbat, cititor al editorialului meu saptamanal ma opreste si imi spune: va cunosc, cat de curajos sunteti, cand scrieti cate scrieti. Un tanar cu parul vopsit vine si ma intreaba: Sunteti catolic? Cum este sa fi catolic? Sunteti catolic? Acestea sunt momentele in care ma abtin, sunt fericit, tacut, nu ma gandesc la altceva. Apoi ma supara telefonul mobil, care ma rupe din linistea mea interioara, iese la iveala - ca sa spun asa, si ma obliga sa patrund in nou situati, la care nici macar nu vreu sa ma gandesc, pentru ca vreau sa raman in acest minut, pentru ca nu vreau sa ma simt gonit. Pentru ca in fiecare clipa si in fiecare intalnire se afla o minune si eu vreau sa simt aceasta minune, sa o traiesc, sa o aflu, sa o savurez, sa o gust. Agenda mea de lucru este supusa ritmului meu de lucru. Tot timpul isi are ritmul sau. Ziua are o dimineata, un pranz o seara si o noapte. Luna are saptamani si zile, iar anul are structura sa. Iar ora este plina de minute si secunde. Si fiecare secunda vreau sa o traiesc si sa o aflu cu adevarat. Nu pe urmatoarea, ci pe cea de acum. Daca lucrez impotriva acestui ritm, as deveni rapid un invins, in primul rand nu as fi eu insumi. Si fiecare om isi are propriul bioritm. Este bine sa-ti urmezi ceasul intern si sa zabovesti in fiecare minut si sa te intrebi: Mai exist, mai existt? Unde ma aflu? Daca raman in bioritmul Eu-lui meu, daca raman la forma mea si imi traiesc viata, atunci eu insumi sunt in consonanta cu mine. Atunci nu mai ajungi la gandul de a fi epuizat, infrant.  Atunci traiesc bine, foarte bine si totul imi reuseste. Si imi creez agenda de lucru, imi indeplinesc muncile, pas cu pas, minut dupa minut. Totul imi iese ca dintr-un joc. Nu mai sunt propriul meu sclav. Si atunci simt si prezenta lui Dumnezeu, caci oricum, Dumnezeu cunoaste doar oamenii liberi.  Ei se roaga mecanic si se plang si sufera. Prea multi oameni sunt sclavii timpului lor si a vietii lor, nu cunosc libertatea interioara si se mira ca nu il gasesc pe Dumnezeu. Se roaga mecanic, isi fac in fata fiecarei biserici semne indescifrabile, care vor sa reprezinte semnul crucii repetat. Se plang si sufera, iar in sufletul lor este atata uscaciune, amaraciune, singuratate si jalea continua dupa vremuri mai bune. Traiesc in saracie interioara si cauta bogatia, acolo unde ea nu exista. Isi cauta aventura in urmatorul prilej care se ofera, in urmatoarea ora, in urmatorul an. Si ii intreaba in permanenta pe cei care stiu mai bine, de ce le merge atat de rau. Raman la suprafata si nu se pot scufunda in clipa acestui minut. Si ei nu stiu ca Dumnezeu nu se afla la suprafata, ci El este DOMNUL unei alte dimensiuni iar lumea sa are alt ritm. Dupa fiecare bezna urmeaza o zi luminoasa. In fiecare intalnire se afla o bucata de lumina dumnezeiasca. Acum. Imediat.  Pana pe vinerea viitoare, cititorii mei fideli. Daca acum lasati ziarul din mana, atunci ramaneti putin cu aceste vorbe ale mele. Priviti pe fereastra, indiferent unde va aflati. Priviti oamenii care trec pe langa Dvs. Observati cati va privesc si ei? Va doresc minute , clipe fericite. Va doresc a c e a s t a clipa.  Al Dumneavoastra Pater Don Demidoff ICCC, numit "Don Bosco". Basilica din Iacobeni Contact: dondemidoff@web.de