„Îngerii nu sunt altceva

decât ideea lui Dumnezeu"

Maestrul Eckhard

ÎNGERUL

Nu îmi mergea bine. Mă simţeam prost. Ani de-a rândul m-am minţit, m-am făcut să cred că nu am nevoie de El, că o scot la capăt fără El. Dar în realitate El niciodată nu m-a părăsit. Dumnezeu era întotdeauna cu mine.

De ce am ajuns tocmai în acest loc? Uneori păşeam făcând largi cotituri în jurul capelei, exact aşa ca şi cum aş fi nimerit întâmplător acolo, în plimbările mele, fără o ţintă precisă. Mă minţeam cum m-am mai minţit deja mulţi ani înainte. În plus, nu îmi cunoşteam ţinta prea bine. Mă împotriveam, nu voiam să admit. Dar mă apropiam din ce în ce mai mult aici în Kevelaer am Niederrhein. Unde altădată troleibuzele descărcau încărcătura umană şi transportau de acolo pînă acolo turiştii vorbăreţi, dornici să fotografieze, mă găseam singur. Într-adevăr nu era timpul pentru a implora ajutor. Din nou am străbătut „Piaţa Milei”, fiind încă plin de îndoială. Aici ei au găsit un chip care trebuia să producă minunea. Nu a fost asta o curată absurditate? Priveam dispreţuitor la aceste lăcaşe de veneraţie pentru Sfânta Maria. Şi totuşi ceva mă atrăgea exact într-acolo.

Nu voiam. Nu voiam să las să se rupă atât de repede barierele mele. În fine, am eliminat din viaţa mea zece ani de biserică şi Dumnezeu, am luptat împotriva lui Dumnezeu. A fost lupta mea în zadar? Ce valoare au avut aceşti ani?

„Dacă exişti, lasă-mă în pace”, spuneam tare. „Nu mai vreau. Am fost servit. Am destule în urma mea. Mi-ai pricinuit destulă suferinţă. Sunt un copil pribeag şi nu am avut părinţi adevăraţi. Şi totuşi: pentru Tine am aruncat totul, m-am despărţit de toate. Viaţa ţi-am încredinţat-o ţie cu jurăminte solemne: am vrut să fiu sărac, am vrut să fiu supus, am vrut să fiu ascet şi cast, am vrut să interiorizez suferinţa lui Isus Cristos şi să o trăiesc, să răspund afirmativ şi doar pe Tine să te urmez.

Coroana cu spini mi-a fost aşezată pe cap la Profeb, ca jurământ de a-l urma în suferinţă pe Isus. Dar unde erai tu?” Totuşi învinovăţirea nu m-a întărit. În plus, voiam să mă arăt puternic faţă de mine şi faţă de El. Totuşi puterea mea de rezistenţă a devenit mai slabă, din ce în ce mai slabă. M-am eschivat însă un oarecare răstimp în faţa capelei, fugeam încolo şi încoace, în sus şi în jos, ca şi cum aş vrea să exploatez timpul ca înaintea unei întâlniri neplăcute. Deodată, stăteam doar la cîţiva paşi în faţa locului milei. Uşa dublă stătea deschisă.

> O mare forţă mă trăgea înăuntru.

Am avut senzaţia de a