| |
Să vrei să oferi alinare deținuților și să ți se pună bețe în roate. Să vrei să îi ajuți să se reabiliteze social și moral și să fii împiedicat. Cu 40 de zile înainte de integrarea în UE, prim-fondatorul Ligii pentru Renaștere Morală, Pater Don Demidoff, descrie condițiile deținuților din România. Mai rele decât ale porcilor din Occident.
Din februarie anul acesta, Pater Don Demidoff a început o serie de acțiuni caritabile la Penitenciarul de maximă securitate de la Codlea, din județul Brașov. A vrut să ajute oamenii care au greșit, să le arate că se poate și altfel, că există interes pentru reabilitarea lor, că cineva se gândește la ei. Pentru acest lucru, mai bine de șase luni s-a luptat cu un sistem care își dovedește utilitatea nu înspre îndreptarea celor care au greșit, ci înspre anularea lor ca oameni raționali și care ar putea fi utili societății. Pater Don a descoperit acest lucru după ce a fost în vizită la unul din copiii pe care odată i-a ajutat și care acum a ajuns în pușcărie. Copilul respectiv i-a cerut să îl viziteze și, tototadă, să stea de vorbă și cu ceilalți deținuți. Cu fosta conducere, Pater Don a convenit ca în fiecare vineri să viziteze deținuții, să îi spovedească, să stea de vorbă cu ei. Comunismul sistemului a învins însă intențiile bune ale lui Don Demidoff.
Spovedanii oprite
Am început această acțiune nu din prozelitism. Nu am cerut nimănui și nici nu o să cer să-și schimbe religia. Am încercat să îi ajut pe cei din pușcărie. Cu haine, alimente, cu spovedanii, cu asistență juridică. Dar condițiile inumane de acolo împiedică orice astfel de demers caritabil, povestește Pater Don Demidoff. Condițiile pe care acesta le-a găsit acolo sunt greu de închipuit. Rând pe rând, în fața lui Don Demidoff au venit deținuți bolnavi, bătuți și violați. Un tânăr mi s-a plâns că este mutat special dintr-o celulă în alta pentru a fi violat. Chiar și de 20 - 30 de ori pe zi. Stau câte 30 într-o celulă, nu primesc lenjerie de pat, nu primesc nici un ajutor dacă se îmbolnăvesc. Se spune că li se asigură dreptul la corespondență, dar în penitenciar nu au de unde să își procure hârtie, plicuri și timbre sau cartele telefonice, descrie Pater Don. Nici motivele juridice pentru care cei din penitenciare au ajuns acolo nu par să stea în picioare. Pater Don a stat de vorbă cu mulți deținuți, i-a ascultat, le-a studiat dosarele, le-a oferit asistență juridică. Dacă ești sărac sau țigan ești condamnat mai mult decât oricare alt civil. Nu ai bani să își plătești avocat, ajungi automat în pușcărie, unde ești un zero, ajungând în mijlocul unei dictaturi militare. Am cunoscut un deținut care ar fi trebuit eliberat condiționat împlinind șase ani. Am angajat avocat, nu i s-a oferit eliberarea condiționată. Motivul: că nu ar fi muncit în pușcărie. Dar cei care au judecat acest lucru nu au luat în calcul faptul că deținutul respectiv avea hepatită și nu putea lucra în pușcărie. Nu au luat în calcul faptul că pentru boala sa nu i s-a asigurat regimul pe care trebuia să îl urmeze. I-am cumpărat eu medicamentele de care avea nevoie și am început apoi un proces pentru a-l muta într-o închisoare unde i s-ar fi putut asigura asistența medicală de care avea nevoie. Ni s-a răspuns că la Codlea există toate condițiile. Cum să existe, dacă eu am cumpărat medicamentele de care avea nevoie? Am cerut contraexpertiză, același răspuns. Nici o instituție nu vrea să recunoască faptul că penitenciarele din România nu funcționează așa cum ar trebui. Pater Don a luptat cu acest sistem. Le-a adus deținuților plicuri, hârtie și timbre. Le-a adus cartele telefonice. A vrut să îi spovedească. Nu i s-au asigurat condițiile pentru acest lucru. Mereu percheziționat la intrare, mereu hărțuit de gardieni, mereu împiedicat să asculte spovedania deținuților. A convenit un protocol cu conducerea penitenciarului. Protocolul nu a fost respectat. Pater Don a renunțat la a mai fi hărțuit de gardieni și de conducerea penitenciarului pentru motivul că vrea să ajute deținuții. O dată ajunși în pușcărie, oamenii nu mai au nici un drept. Nici preoții nu mai au voie să ajungă la ei. Acolo, chiar și eu am fost bruscat de agenți mascați. Avocații din oficiu nu fac nici un demers dacă nu primesc 10 milioane de lei vechi pe deținut. Angajații penitenciarele trebuie și ei educați.
Anulați ca oameni
Pater Don Demidoff vorbește despre inutilitatea acestui sistem de penitență precum cel din România. Spune că deținuții îi povestesc despre faptul că peste tot este la fel. Peste tot, gardienii se poartă groaznic cu ei. Peste tot, atitudinea și atmosfera este una de dictatură militară. Nimeni nu are nici un drept, cu atât mai mult este umilit în ultimul hal dacă este sărac sau țigan. Nu se respectă nici o dată privată. Nu am putut să trimit pachete, care au fost trimise înapoi, deoarece pe pachet nu am trecut numele și data nașterii a părinților. Familiile unor deținuți, prea sărace pentru a-i vizita pe cei închiși, mi-au cerut o fotografie cu cei închiși. Cei de la penitenciar mi-au respins cu brutalitate o astfel de solicitare, amintește Pater. Cu toate acestea, pentru cei potenți financiar, lucrurile merg altfel în pușcărie. Pater Don Demidoff a primit informații despre cei care au bani și care își pot permite să primească, prin intermediul gardienilor, telefoane mobile, prostituate sau droguri.
Lupta cu sistemul
Fostul director al penitenciarului Codlea s-a arătat deschis cu Pater Don Demidoff. A încercat să îi ofere o cameră pentru spovedanie, a încercat să îi faciliteze accesul înspre deținuți. Protocolul semnat cu fosta conducere oricum nu a mai fost respectat. Direcțiunea penitenciarului a primit, între timp, un nou șef. Totul a căzut, s-a încercat apoi semnarea unui alt protocol. Don Demidoff a renunțat să mai viziteze deținuții, în lupta surdă cu un sistem închis și comunist. S-a decis să prezinte tuturor realitatea. A descris ceea ce a văzut ministrului Justiției, Monica Macovei. Sistemul penitenciarelor din România creează ură, oroare, disprețuirea omului, izolare socială, amărăciune, deformarea substanței individualității umane și este incubatorul pentru alte fapte penale și o școală de criminalitate fără asemănare, stigmatizând pentru toată viața un fost deținut. (...) Dacă printr-o amnistie faptele mărunte (hoție până la 500 de euro) s-ar șterge pedepsele, penitenciarele ar fi eliberate la jumătate, iar pentru restul de deținuți rămași s-ar putea crea în oarecare măsură o situație mai umană și, în mod special, intern s-ar crea un sistem social al durității și răsplății, i-a scris într-un memorandum, printre altele, ministrului Justiției. A scris conducerii penitenciarului, a trimis scrisori către Comisia Europeană. Răspunsul de la Ministerul Justiției a fost lacunar și deloc la obiect. Cei din penitenciar continuă să îi scrie lui Don Demidoff, prin intermediul rechizitelor pe care le-a donat el deținuților. Îi cer ajutorul, vor să vorbească cu el. Bărbați în toată firea, plâng în penitenciarele românești, care oferă condiții mai rele decât porcilor din Germania. Am avut metode didactice diferite. Lucram cu grupuri de câte 50 de deținuți, între 18 și 28 de ani. Am început prin a le cere, prin anonime, să propună subiectele pe care să le discutăm. Unul dintre ei a desenat un penis. Am întrebat cine a desenat acel lucru. Toți au început să râdă. Unul dintre ei, care stătea provocator în fața mea a recunoscut. I-am cerut să se apropie, i-am întins mâna, toți râdeau. Apoi l-am tras înspre mine, nas în nas și i-am spus că dacă vrea să mă provoace o să facem altceva acolo. Toți au tăcut, Pater Don Demidoff Este incredibil. În cei 30 de ani de când sunt preot și spovedesc, nu mi-a fost dat să văd așa ceva. Unii deținuți veneau la mine, bătuți și bolnavi, plângând că ei nu se mai întorc înapoi în celulă. Că mai bine stă la izolare. Nimeni nu face nimic pentru ei. Iar acolo am întâlnit deținuți închiși de mai bine de șase ani, pentru că au furat un milion de lei vechi. Este groaznic acolo. După ce ieșeam, plângeam. Nu este posibil ca cei de acolo să primească un astfel de tratament, orice ar fi făcut afară, Pater Don Demidoff Cu 40 de zile înainte de integrarea României în Europa, mii de persoane private de libertate decad în penitenciarele de acolo. Adesea câte 30 de deținuți într-o celulă adesea doi într-un pat. În Europa de Vest, porcii beneficiază de condiții mai bune de viață. Am fost șase luni duhovnic la Penitenciarul de maximă securitate din Codlea, România, apoi am capitulat, mesajul lui Pater Don Demidoff către Europa
Scrisori către deținuți
Am primit multe, multe scrisori de la voi în ultimele săptămâni. Mă apasă nevoile voastre spirituale, situația voastră materială mizerabilă, lipsa voastră de speranță și nedreptatea mare. Mult prea mulți dintre voi suferă prea mult timp numai pentru că nu își pot permite un avocat competent. Este revoltător. Am scris o scrisoare detaliată ministrului justiției, doamna Macovei. În aceste condiții, nu mai pot veni la voi la Codlea, căci ca și preot nu am drepturile și libertățile pe care le am într-un penitenciar european pentru a putea ajuta deținuților. Deja percheziționea sutanei și servietei mele la poarta penitenciarului este atât de discriminatorie, încât mă întreb dacă noi, ca și preoți, mai avem vreo valoare. Desigur, nu voi încălca niciodată regulile de penitenciar. Mulți dintre voi m-au rugat de celular, mulți au venit cu pretenții neobrăzate pe care le-am refuzat categoric. Și, totuși, am încercat că vă apăr drepturile. (...) Repet, există destule motive să vă ispășiți pedeapsa. Trebuie să cereși victimelor voastre și lui Dumnezeu iertare. Dar sincer și cinstit. (...) Unii mi-ai scris că vreți să faceți greva foamei ca să revin. Vă rog să nu faceți acest lucru. Arată a șantaj și nu vom lucra niciodată așa. (...) Vă rog din toată inima: rugați-vă, rugați-vă. rugați-vă, scrisoare din 4 nov. 2006
Privarea de libertate de la Codlea este un caz pentru Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, pentru Amnesty International Londra și pentru Societatea Internațională pentru Drepturile Omului de la Frankfurt, dar în special și pentru Înaltul Comisar European de la Bruxelles. (...) Am subliniat de fiecare dată că o încălcare a legii trebuie pedepsită cu privarea de libertate în caz de nevoie. (...) Problema într-un penitenciar din România este că nu se consideră că privarea de libertate este deja suficientă. Deținuții mai trebuie și umiliți. Și acest lucru este groaznic.
|